La un prieten
Pentru tiparPrintre bucuriile pe care mi le-au adus anul 1989 şi aproape uitatele (acum) „Poduri de flori” a fost şi cunoaşterea personală a unor colegi basarabeni, deveniţi între timp apropiaţi prieteni, printre care şi Vladimir Zagaevschi. Am făcut cunoştinţă la o masă rotundă organizată de Institutul de Lingvistică al Academiei de ştiinţe a Moldovei (Chişinău, 24 martie 1992), intitulată „Cercetări de dialectologie”, la care o echipă de dialectologi de la Iaşi ne-am întâlnit cu colegii chişinăuieni, pentru a pune bazele colaborării la proiectul Graiuri româneşti de la est de Carpaţi. Etno- şi sociotexte. Atunci, Vladimir Zagaevschi mi-a oferit şi mie un exemplar din frumoasa sa carte Culorile accentului, despre care aflasem dintr-o recenzie publicată după apariţie (1988). Aveam să ne revedem peste câteva luni, în octombrie, la Simpozionul Naţional de Dialectologie de la Bucureşti.
Mai ales în această din urmă împrejurare, am avut ocazia să constat că atitudinea uşor rezervată a colegului de la Chişinău era numai o ţinută prevenitoare a omului discret, dar deschis discuţiilor şi, de aceea, chiar confruntările pe eventuale puncte de vedere opuse aveau asigurate, şi din partea Domniei Sale, atmosfera de schimb onest de cunoştinţe şi opinii, finalitatea plusului de informaţii indispensabil demersului ştiinţific. între noi, la una din şedinţele de lucru fiind şi moderatori ai discuţiilor, s-au creat de îndată punţile de legătură ale credibilităţii şi aprecierii; am reţinut ca autorizate şi profitabile punctele de vedere ale lingvistului chişinăuian în legătură cu expunerea mea de atunci despre Împrumuturile lexicale ruseşti în graiurile de la est de Prut: flux şi reflux (la care i-am avut colaboratori pe colegii Doina Hreapcă, Valentina Corcimari şi Ion Horia Bîrleanu). Căci acestea veneau de la un specialist avizat, ce stăpânea „din interior” problema abordată: Vladimir Zagaevschi este un dialectolog ce a studiat fonetica, lexicul şi morfologia graiurilor pe bază de material pe care l-a adunat personal şi l-a interpretat în confruntare şi în dialog cu toate aspectele domeniului; aşadar, prestaţia Domniei Sale la catedră şi în ceea ce priveşte îndrumarea lucrărilor studenţilor este a unui profesor-cercetător (impresionează plăcut faptul că, în lista publicaţiilor, colegul nostru, sub semnul asumării responsabilităţii profesionale, aminteşte şi lucrările, nu puţine, ale discipolilor săi cărora le-a consacrat efortul de formare şi le-a inspirat încredere în viitor).
Din documentele cu caracter biografic, pe care sărbătoritul de acum şi de acum câţiva ani le-a pus la îndemâna cititorului (confraţii i-au marcat, cu frumoase aprecieri, şi împlinirea a 70 de ani), pot fi descifrate şi alte, numeroase, trăsături caracterologice: foştii maeştri l-au preţuit, iar colegii îi cunosc foarte bine competenţele şi valoarea, asigurându-şi colaborarea Domniei Sale, în calitate de coautor, la redactarea unor cursuri şi tratate, iar Vladimir Zagaevschi ţine să-şi manifeste recunoştinţa faţă de înaintaşi şi să-şi afirme solidaritatea de grup profesional-didactic, la momente aniversare ale confraţilor, ca preţios martor al reuşitelor unor eforturi colective benefice, coerente şi încununate de succese.
Pe de altă parte, pentru descifrarea potrivită a omului Vladimir Zagaevschi, în pofida impresiilor de prim moment la care m-am referit anterior, mie personal (dar extrapolarea pentru alţii este uşor de admis) mi-au venit în ajutor două surse.
În primul rând, Culorile accentului, o admirabilă analiză a multiplelor valenţe ale accentuării din perspectiva tipologiei, a funcţiilor şi a expresivităţii, ce se caracterizează prin excelentă documentare, interpretare sistematică şi aprofundată, fericită alegere a exemplelor; dar aceste trăsături pot fi atribuite oricărei exegeze reuşite. Autorul cărţii şi-a asigurat însă succesul demersului printr-o tonalitate a expunerii care, fără a face concesii ştiinţei, cucereşte prin talentul comunicării inspirate în registrul public informal, uneori chiar familiar, ceea ce denotă alegerea inspirată a datelor unui contract de transmitere performant: autorul „simte” aşteptările diferitor segmente de public cititor cărora li se adresează şi le vine în întâmpinare nu doar cu ştiinţă, ci şi cu interes şi solicitudine; frecvent, ai impresia că „emiţătorul” trăieşte încă o dată, împreună cu „receptorul”, bucuria redescoperirii diferenţelor dintre „pára (mălăiaţă)” şi o „pará (chioară)”, dintre adverbul (şi adjectivul) répede şi forma verbală (el) repéde şi multe altele ca acestea; de remarcat o preocupare extrem de binevenită: comparaţia se face, adesea, cu regionalisme sau arhaisme, dar şi cu rezultate ale „licenţelor poetice” – deci interesează, iarăşi, perspectiva limbilor funcţionale şi complexitatea diferitor registre ale vorbirii. Aceste căi, favorizante, spre cunoaştere şi pentru acceptare, sunt în deplin acord cu tonul abordării temei, dat fiind că autorul se punea, de la început, şi sub autoritatea unui gramatician latin pentru care accentul este însuşi „sufletul cuvântului”.
Aşadar, (şi) acesta este Vladimir Zagaevschi: dincolo de rezerva bonomă a unui caracter ponderat în aşteptarea reacţiilor interlocutorului, se pot întrevedea nuanţele meditaţiei care capacitează şi poţi descifra temperamentul sentimentalului optimist.
În al doilea rând, mi-a venit în ajutor fratele sărbătoritului, Vitaliu Zagaievschi, autor al unei cronici de recuperare cultural-sentimentală a trecutului unor oameni şi al unei aşezări, prin volumul Palanca, cu subtitlul „Omul sfinţeşte locul”, naraţiune despre coloniştii din Cosăuţii de pe Nistru care au înfiinţat „baştina” unei adevărate... dinastii Zaga(i)evschi. Trebuie să adaug că am parcurs cu interes această carte, deoarece o scurtă incursiune în istoricul unui sat basarabean de pe Prut, acesta năpăstuit, am întreprins şi eu într-o pledoarie privind salvarea patrimoniului cultural al satelor ameninţate, aspect amintit în dedicaţia de pe exemplarul ce mi-a fost oferit.
Ceea ce nu poate cuprinde niciun curriculum vitae al lui Vladimir, aflăm, aşadar, de aici: colegul nostru, fire poetică, a renunţat la compromisul reprezentat de începerea, după absolvirea şcolii medii, a studiilor de medicină, căci scria poezii şi era atras de miracolul fenomenului lingvistic şi de literatură, astfel că, în calitate de cercetător ştiinţific la un institut de profil al Academiei de ştiinţe a Republicii Moldova, iar, mai apoi, de cadru didactic la Universitatea de Stat din Chişinău, şi-a împlinit un frumos destin de umanist, pe care îl desăvârşeşte în continuare.
Şi, pentru că ne aflăm şi în momentul unei evaluări de ansamblu (dar numai de etapă!), ne face plăcere să reamintim o trăsătură definitorie a cercetătorului, subliniată de mulţii recenzenţi ai operelor Domniei Sale: Vladimir Zagaevschi face parte din categoria acelor specialişti din Republica Moldova care, după 1989, în investigarea problematicii generale a limbii române, din comandamente ale deontologiei profesionale, pune la contribuţie atât luminile exegezei romanice şi româneşti (ocultată anterior colegilor moldoveni), cât şi aportul de cunoaştere şi de originalitate al specialiştilor ruşi (şi sovietici), ca o experienţă mai puţin accesibilă în trecut cercetătorilor români. Dar, din aceleaşi comandamente, prin orientarea lucrărilor şi a intervenţiilor la numeroasele manifestări ştiinţifice la care a participat domnul profesor, se numără, cu cinste, printre lingviştii din Republica Moldova pentru care limba română literară este una şi indivizibilă, aducând, întru aceasta, mărturia fundamentată a unui reputat dialectolog.
La această frumoasă aniversare, ni-l dorim, cu toţi, mereu, la fel de activ în efortul de cunoaştere, la fel de temeinic şi de cumpănit în judecata asupra faptelor şi a oamenilor, ca un garant al adevărului.
Împreună cu un călduros „La mulţi ani!” din parte-mi şi din partea colegilor ieşeni, o cordială îmbrăţişare din partea unui prieten!