Brăila ca „reper din orizontul vorbitorului”. O abordare dinspre frazeologie

Profesorului de limba română Ioan Munteanu,
pasionat și prolific istoric al Brăilei,
la împlinirea vârstei de 80 de ani

1. A nimerit orbul Brăila este o expresie foarte cunoscută. În dicționarul său de etimologii frazeologice, Până-n pânzele albe, Stelian Dumistrăcel o glosează astfel: ‘este posibil orice lucru, incredibil inițial’. Circulă și o variantă cu toponimul Suceava, pe care I. Berg o consideră, dimpotrivă, sintagma originară, oferind următoarea lămurire: „Pe vremuri, la biserica Sf. Ioan din Suceava, unde se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou, se făceau dese pelerinaje, întrucât dăinuia credința că aceste moaște vindecă orbii. Unii veneau singuri, pe jos, întrebând din om în om.” (Berg 2003: 240; s.v. Nimeresc orbii Suceava).

1.1. După ce trece în revistă diverse explicații privind originea acestei expresii (inclusiv cea de mai sus), Stelian Dumistrăcel apreciază că „prioritatea toponimică este puțin importantă, numele de orașe fiind comutabile; contextul poate fi (și chiar a fost) adaptat în funcție de variabila geografică, după repere din orizontul vorbitorului” (Dumistrăcel 2001: 283). Deși menționează și ipoteza Mariei Bojan, conform căreia, în acest caz, Brăila ar fi o prelucrare fonetică (prin etimologie populară) a cuvântului german Brille ‘ochelari’ (vezi Bojan 1971: 261)¹, lingvistul ieșean înclină să dea dreptate autorilor volumului VIII/2 din DLR, după care „tocmai referirea la orașul muntenesc ar fi la baza creației paremiologice în discuție, în care Suceava ar fi apărut «prin parafrazare»” (Dumistrăcel 2001: 282-283).

1.2. Oricum, din argumentarea profesorului Dumistrăcel trebuie reținută ideea că este vorba, în primul rând, de un centru urban de prestigiu (la care se poate ajunge și întrebând). În definitiv: „Forma mentală este prezentă și la alte popoare; germanii caută... Roma: «mit Fragen kommt man nach Rom», iar centrele urbane au prestigiu din diferite motive; pentru un cărăuș din Țara de Sus a Moldovei, cum este Moș Nichifor Coțcariul, al lui Ion Creangă (circulând, obișnuit, între Țuțuieni și Piatra Neamț), Orașul se află la capătul celui mai important drum comercial moldovenesc din vechime, evocat într-o «incantație» ironică de îndemn pentru cai, încheiată cu formula «Hii! opt-un cal, că nu-s departe Galații, hiii!».” (Dumistrăcel 2001: 283).

1.3. Maria Bojan nu precizează de unde a preluat informația legată de ipotetica înlocuire a substantivului germ. Brille ‘ochelari’ (trecând prin forma intermediară brilă) cu numele topic Brăila în expresia de care ne ocupăm. Probabil că ajunsese să fie una destul de curentă, la fel ca o altă explicație tot așa de fantezistă (dar, în sine, nici ea absurdă): a nimerit orbul [alfabetul] Braille, unde substantivul propriu reprezintă numele inventatorului acestui tip de scriere (pentru nevăzători), adică al pedagogului francez Louis Braille (1809-1852)².

*

2. Pesemne că lingvistul care a făcut prima dată conexiunea între rom. Brăila și germ. Brille a fost B.P. Hasdeu, numai că savantul a construit o asemenea ipoteză etimologică în glumă, ironizându-l pe Al. Cihac. În tomul al III-lea (din 1893) al dicționarului său Etymologicum Magnum Romaniae, Hasdeu atinge chestiunea care ne interesează prin raportare la o altă expresie, a-și găsi bacăul: „Din acea epocă s-a născut și a rămas în graiul românesc o locuțiune proverbială foarte interesantă, pe care Cihac (II [1879], p. 477) o scrie «a-și găsi bacăul», o traduce prin «trouver son diable» și o trage din cuvântul unguresc bakó «bourreau».” (Hasdeu 1893: 2292). Mai departe, Hasdeu respinge soluția lui Cihac, care fusese adoptată și de alți lexicografi, încredințat fiind că bacăul din această locuțiune nu are nicio legătură cu ung. bakó ‘călău’. El este sigur că în acest caz trebuie avut în vedere orașul Bacău însuși, care, pe vremuri (în secolul al XV-lea), era un punct vamal important, unde se percepeau două tipuri de taxe („o vămuire mare după valoare și o vămuire mică după greutate”). A-și găsi Bacăul s-a ivit – susține B.P. Hasdeu – în acele împrejurări în care negustorii (și călătorii în genere) se gândeau cu groază la acest loc în care erau opriți, verificați („scotociți”) și obligați să achite cele două „vămuiri”³.

2.1. Ca argument suplimentar, Hasdeu invocă într-un atare context chiar expresia referitoare la Brăila: „Este o locuțiune de aceeași natură ca și «orbul cu întrebarea a nimerit Brăila» (Pann, Povestea vorbei [1847], II, p. 4), a nimerit-o adecă măcar că e orb și măcar că «Brăila» e departe, ceea ce Cihac ar fi trebuit să scrie cu inițiala mică «a nimerit brăila», ș-apoi să-i caute originea bunăoară în germanul «Brille = ochilari», tocmai ceea ce caută un orb!” (Hasdeu 1893: 2292).

2.1.1. Este evident că Hasdeu propune aici în joacă etimologia cu Brille ‘ochelari’, atacând principiile etimologice și lexicografice ale lui Al. Cihac, cum o făcuse de atâtea ori⁴. Dacă ar fi fost consecvent regulilor sale, Cihac ar fi trebuit (dată fiind „cecitatea” sa lingvistică, crede Hasdeu) să înregistreze și forma *brăila în vol. II al dicționarului său (Dictionnaire d’étymologie daco-romane, 1870-1879)⁵, căutându-i o origine aleatorie, cum ar fi germ. Brille! Se pare însă că nu toți cititorii faimosului Etymologicum au priceput intențiile ludice ale lui Hasdeu și, în consecință, unii vor fi luat de bună „soluția” năstrușnică, punând-o în circulație...

2.1.2. Nu doar contextul (ironic) ne arată că Brille > *brăila (Brăila) este o propunere etimologică neserioasă. (Căci, altminteri, dovedind că în discuție se află orașul, și nu „călăul”, de ce ar mai fi spus Hasdeu că a-și găsi Bacăul și a nimerit orbul Brăila sunt locuțiuni „de aceeași natură”?). Și contextul lărgit, dat de cunoașterea operei științifice a lui Hasdeu, ne demonstrează același lucru. Savantul știa foarte bine care a fost importanța comercială a Brăilei în spațiul românesc de-a lungul timpului și a subliniat acest lucru încă de la început în lucrările sale de istorie sau de istoriografie (vezi, de exemplu, Hasdeu 1873: 2)⁶.

2.2. Așadar, cercetând originea expresiei a-și găsi bacăul, Hasdeu își câștigă, în același timp, și meritul de a fi lămurit primul (în paralel) originea expresiei a nimerit orbul Brăila, dând interpretarea corectă, potrivit căreia orbii (întrebând) reușeau să ajungă la Brăila, fiindcă Brăila reprezenta un centru urban de renume (cel puțin din punct de vedere economic).

*

3. În continuare, reluând o formulă fericită a profesorului Stelian Dumistrăcel, voi încerca să prezint un „studiu de caz” în care Brăila apare, indiscutabil, ca „reper din orizontul vorbitorului”. Cel care ilustrează o astfel de optică este celebrul etnolog și folclorist român Tudor Pamfile (1883-1921), născut în comuna Țepu din fostul județ Tecuci. În acest sens, mă voi referi la câteva dintre basmele populare culese de acest cărturar din zona sa natală.

3.1. Trebuie anunțat dinainte că – în privința reproducerii basmelor sau a poveștilor (adunate preponderent din apropierea Tecuciului) – Tudor Pamfile prezintă anumite particularități. Ca stil (ori ca artă narativă), el se situează undeva între Ion Creangă și Petre Ispirescu, pe care îi va fi avut ca modele. Pe de o parte, deși este mai expresiv decât povestitorul popular obișnuit, Pamfile nu atinge, totuși, nivelul expresivității (și oralității) lui Creangă; pe de altă parte, el nu reușește să se mențină în stratul narativ la fel de neutru ca Petre Ispirescu. Așa se face că folcloristul tecucean introduce în text, frecvent, diverse reflecții personale extinse, spre a le servi și altora ca învățături⁷. Totodată, îndepărtându-se de „rețeta” tradițională a basmului⁸, Tudor Pamfile ancorează (geografic vorbind) destul de precis acțiunea din basmele culese, apelând la toponime reale din spațiul românesc (mai ales din „Țara Moldovei” / Moldova) și din vecinătate: Iași („Ieși”), Bârlad, Vaslui, Bacău, Viena („Viana”), Bolgrad, Țarigrad etc. (vezi Pamfile 1909 și Pamfile 1914). Chiar dacă mai rar pomenite, nu lipsesc nici unele hidronime dintre cele existente în aceeași regiune: Siretul („Siretiul”), Nistrul (vezi Pamfile 1909: 131 și 135), precum și Bârladul și afluentul său, Berheciul.

3.2. Este drept însă că ultimele două râuri notate mai sus nu țin de localizarea propriu-zisă a acțiunii, ci sunt invocate de dragul (și în ansamblul) unor comparații sugestive, clarificatoare pentru cititori: „Castelul, măi, o minune, nu altceva. Nu vă mai spun câte odăi avea, câte beciuri. Curtea lui Bogorete din lunca Țigăneștilor, pe malul Bârladului, îi fleac, pe lângă cea a zmeului.” (Pamfile 1909: 85); „[B]ăbușca noastră avea o țoandră de fată puturoasă și împuțită, că s-o fi spălat cu toată apa Berheciului și tot urâtă rămânea.” (Pamfile 1914: 182). Din această perspectivă, nu ar trebui să ne atragă atenția în mod deosebit faptul că Tudor Pamfile întrebuințează, la un moment dat, expresia a nimerit orbul Brăila. Astfel, în povestea Norocel-argatul, ginere împărătesc (auzită de la un consătean din Țepu), un împărat, nemulțumit că un simplu argat, Norocel, fusese ales de fiica sa în urma probei aruncării mărului, caută să-i schimbe slujitorului hotărârea de a-i lua fata de soție: „Dacă te-nvoiești, bine; dacă nu, drumul e al tău și casa e a mea, că nimeni nu te ține legat. Că vorba ceea: a nimerit orbul Brăila, darmite tu, flăcău harnic și așezat, n-ai să-ți găsești bine capului?” (Pamfile 1909: 60-61). Să remarcăm, deocamdată, în treacăt, că expresia cu pricina este utilizată în varianta cu Brăila, și nu cu Suceava...

3.3. Are mai puțină importanță aici dacă aceste toponime reale vor fi apărut în discursul originar al consătenilor de la care Pamfile a înregistrat basmele sau dacă ele au fost inserate ulterior de către culegătorul tecucean. Este posibil, totuși, ca măcar unele dintre toponime să fi funcționat ca repere spațiale pentru vorbitorii din comuna Țepu (din vecinătatea Tecuciului)⁹. În orice caz, important este că – luând tărâmul său natal drept „centrul lumii” – Tudor Pamfile configurează o anumită geografie pentru acțiunea din poveștile publicate, o geografie în care Brăila este (la fel ca în realitate) un reper spațial esențial.

3.3.1. Povestea care conține cele mai multe referințe la o atare geografie reală se intitulează Hoțul și cei doi împărați. Întâmplările se petrec „în vremurile vechi, când Moldova era împărăție” și când un anume hoț trecea granițele și prăda în împărățiile vecine. De la Brăila încolo, începe ținutul împăratului muntenesc: „Acuma, mai cred eu, că-n țara noastră nu făcea el atâta rău, cât strica în celălalte părți, și de asta, nici împăratul nostru nu-și prea bătea capul până pe-acolo, ca să-l prindă, ci-l lăsa în voia lui. Ei, dar nu tot așa puteau să tacă împărații vecini, cum bunăoară cel unguresc din Ardeal, cel leșesc din miază-noapte, cel tătăresc și muscălesc, de peste Nistru în răsărit, cel turcesc și cel muntenesc, de la Brăila la vale. Ei, toți, ori de câte ori simțeau că moldovanul le-a călcat cutare parte din țară, trimiteau jalbă la-mpăratul Moldovei din Ieși, precum că dacă nu l-a prinde el pe hoț, vin ei cu oaste să puie mâna pe el.” (Pamfile 1909: 135-136).

3.3.2. O dispunere geografică similară descoperim în Povestea lui Petrea, feciorul de împărat, și-a Rujalinei-Linei: „Pe ce vreme o fi trăit Petrea ista, nu știu, că nici în cărțile vechi nu stă scris, ci eu cred de bună seamă că după Adam. Pe unde o fi trăit, iarăși nu știu, că nici cel care mi-a spus mie povestea nu știa și nici cel ce i-a spus-o lui, și nici alții, și numai Dumnezeu știe pe unde. Dar ce zic: dacă-l chema Petrea, moldovan de-ai noștri cu bună seamă că era, ori din Ieși, ori de peste munte, ori de dincolo de Brăila.” (Pamfile 1909: 148; basmul provine din Țepu, auzit de la fratele folcloristului, Vasile)¹⁰.

3.3.3. De altfel, se vede că Brăila este unul dintre punctele cardinale (aproximative) pentru cei din zona Tecuciului, alături de Brașov, Tighina (cetate-port la Nistru, Bender) și Țarigrad (Constantinopol), după cum lasă să se înțeleagă un basm cules tot din Țepu, Fata uncheșului cea fără noroc, în care participanții la nuntă fantastică se înfățișează așa: „Mă rog, obiceiuri de oameni mari, tot crai de împărați din patru părți de lume, de pe la Brașov și Brăila, de pe la Tighina și Țăligrad [sic!], pe urmă domnișori mai așa ca mine, câte stele și luceferi și mai mulți cu trei.” (Pamfile 1914: 41). După cum se știe, toate acestea erau pe vremuri însemnate târguri ori depozite de mărfuri etc. Asupra faimosului drum comercial Brașov – Brăila (vital pentru negustori), care va fi dus la întemeierea Țării Românești (în opinia lui Nicolae Iorga), nu-i nevoie să mai insistăm.

3.3.4. Într-o manieră asemănătoare se prezintă lucrurile și în Povestea lui Bobică (comunicată tot de fratele lui Pamfile, Vasile). Personajul principal, Bobică, înnoptează în codru și iată ce observă: „Stând așa acolo, iată aude iarăși pași și vorbă, întâi mai departe și pe urmă tot mai aproape, până când poate să deslușească bine de tot cine erau: patru negustori de mirodenii: veneau dintr-un târg, cum ar fi de la Bârlad, și mergeau spre alte târguri, cum ar fi la Vaslui ori la Bacău.” (Pamfile 1914: 171)¹¹. Bobică trage cu pușca și îi sperie pe „marchidani” (care fug), apoi dă foc la „mormanul de mirodenii, tot smirnă și tămâie și câte multe, toate”, privind cum se înalță fumul plăcut mirositor. Comentariul naratorului vine în continuare astfel: „Cu-adevărat că te sfinția mirosul cela: mă rog, lucruri scumpe de Țarigrad și de Brăila, nu glumă!” (Pamfile 1914: 172).

3.3.5. Semnificativ este că vecinul și rivalul Brăilei, orașul Galați, nu se bucură de aceeași prețuire în textele populare culese (și prelucrate) de Tudor Pamfile. Cel puțin, aceasta este impresia care se desprinde după parcurgerea celor trei antologii la care am avut acces (Graiul vremurilor; Firișoare de aur; Un tăciune și-un cărbune). Am găsit toponimul Galați doar în două „legende” foarte scurte (lipsite de aura fabulosului) din volumul Firișoare de aur: „Niște oameni, făcând un drum până la Galați cu pâne de vânzare, poposiră peste noapte într-un loc, unde unul se alege păgubaș cu o sumă de bani.” (Cel cu musca pe căciulă, în Pamfile 1911: 44); „Plecaseră acum vreo șaizeci-șaptezeci de ani niște oameni cu carele cu chirie din Țepu la Galați.” (Povestea unui făcăleț, în Pamfile 1911: 64). Este evident că Brăila constituia pe atunci un reper mult mai important în orizontul povestitorului din zona Tecuciului, și nu numai...

*

4. În locul unor concluzii, pentru a întări cele afirmate până aici, îi voi da cuvântul unui alt tecucean, scriitorul (și militarul de carieră) Anton Marin (1898-1992), care nu folosește deloc la întâmplare astfel de expresii¹². Într-o carte autobiografică, Lumea lui Tonică, el începe relatarea unei pățanii (din perioada în care își făcea studiile liceale la Piatra-Neamț) în felul următor: „Înainte de a pleca cu trăsura mare, m-a întrebat dacă știu unde-i Mănăstirea Neamț și dacă cunosc drumul... Asta m-a jignit profund! / – Lasă, domnule, că a nimerit orbul Brăila... și n-o să nimeresc eu Mănăstirea Neamț?! / Fratele meu avea încredere în mine; dar oricum, până la Mănăstirea Neamț este o bucată de drum, așa încât nu s-a putut opri să adauge: / – Și la urma urmei... gură ai, poți să întrebi pe unul, pe altul – că doar nu te costă nimic!” (Marin 1989: 112-113).

Note și referinţe:

¹ Maria Bojan preia (cu convingere) explicația lui I. Berg și, ca atare, ia în considerație posibilitatea „ca expresia sinonimă a nimerit orbul Brăila [...] să fi avut ca model a nimerit orbul Suceava” (Bojan 1971: 261 și 265).

² Admițând că vorbitorii vor fi pronunțat numele Braille așa cum se scria – și nu ca în franceză, adică [Brai], într-o silabă –, o astfel de etimologie frazeologică este inacceptabilă, deoarece expresia românească este, cu siguranță, anterioară inventării alfabetului Braille. La fel de puțin convingătoare este și explicația care pleacă de la dispunerea circulară, în formă de evantai, a străzilor din Brăila, o configurație care i-ar fi împiedicat pe călătorii străini să se rătăcească prin oraș. Însă expresia nu desemnează nimerirea (unui obiectiv) prin Brăila, ci nimerirea Brăilei ca atare! (cf. și Munteanu 2022: 316-319).

³ Expresia a-și găsi bacăul este discutată și de Stelian Dumistrăcel, care o traduce astfel: „a se găsi persoana energică, în stare să-l «strunească», să-l stăpânească pe cineva; a-și găsi «nașul»” (Dumistrăcel 2001: 39). Lingvistul ieșean amintește și explicația lui Hasdeu, însă indirect, prin intermediul DA [=Academia Română, Dicționarul limbii române, I/I, literele A-B, București, 1913].

⁴ Vezi, de pildă, articolul Iarăși d. Cihac! Câteva precepte pentru începători în linguistică [1876] (reprodus în Hasdeu 1988: 200-210).

⁵ Ironia este cu atât mai mare, cu cât Al. Cihac, în vol. al II-lea (din 1879) al dicționarului său (în care tratase despre bacău < magh. bakó), nici nu se ocupase de cuvintele românești de origine germană, ci doar de elementele slave, maghiare, turcești, neogrecești și albaneze, iar în vol. I (din 1870) prezentase doar elementele latinești!

⁶ Însemnătatea comercială a Brăilei este punctată de Hasdeu chiar în primele paragrafe ale cărții sale, Istoria critică a românilor (ediția I, 1873), și, cu câțiva ani mai înainte, grație publicării unor documente vechi în „Arhiva istorică a României”.

⁷ De cele mai multe ori, reflecțiile în cauză sunt juste și actuale. Iată, bunăoară, cum începe Povestea premintelui Iorgovan cu părul de aur: „Vedeți voi, măi băieți, dragii moșului, cum se pornesc războaiele astăzi: cutare împărat îi lacom ca un lup; are pământuri, nu se satură și vrea să mai aibă. Cum să capete? Caută nod în papură vecinului, pornește cu oaste multă, poruncește să se facă slujbe în biserici ca să-i ajute Dumnezeu – ca și cum L-ar lua și pe Dânsul părtaș la hoție –, face poduri peste ape, le trece, pune tunurile pe deal ca să urle, arde bietele sate ale săracilor, ucide în dreapta și în stânga, ca să păstreze, cică, neștirbită, cinstea țării lui” (Pamfile 1909: 97).

⁸ Tot așa, oarecum bizar, în basmul Feciorul de crai surgunit, în plin fabulos, o nuntă se „oficializează” după tipicul contemporan folcloristului: „Iar, la două săptămâni, de bună samă după ce au ieșit hârtiile de la Primărie, și-a făcut nunta...” (Pamfile 1909: 45). Și G. Călinescu face unele (succinte) observații critice asupra „ornamentelor” din basmul Șperlă voinicul, cules și publicat de Tudor Pamfile (vezi Călinescu 1965: 388-389).

⁹ Semnificativ este că multe dintre aceste basme / povești culese din Țepu i-au fost comunicate lui Tudor Pamfile de către fratele său, Vasile.

¹⁰ Interesant este că prin „moldovan de-ai noștri” naratorul înțelege (în respectivul context) orice român, nu doar din Moldova, ci și din Transilvania sau din Țara Românească. (Toate sublinierile din citate îmi aparțin.)

¹¹ Într-un alt basm (Berbecul cu lâna de aur) din aceeași antologie, un personaj spune așa: „Nu știți că mai mare iarmaroc ca-n Bârlad nu se află?” (Pamfile 2014: 161).

¹² Proaspăt licean fiind (înaintea Primului Război Mondial), mândru de instrucția primită la Tecuci, Anton Marin îi dă replica unui profesor de muzică de la Piatra-Neamţ: „Când i-am spus că sunt venit de la Tecuci şi el a făcut o glumă: ...că pe acolo «băieţii nu cântă, ci...», însă i-am luat-o eu înainte: – Nu, domnule, de urlat numai câinii urlă... dar la Giurgiu, nu la Tecuci” (Marin 1989: 81).

Bibliografie:

Berg 2003 = I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Vestala, Bucureşti, 2003

Bojan 1971 = Maria Bojan, Expresii românești cu conținut istoric, în „Cercetări de lingvistică”, Anul XVI, nr. 2, 1971, p. 259-266

Călinescu 1965 = G. Călinescu, Estetica basmului, Editura pentru Literatură, București, 1965

Dumistrăcel 2001 = Stelian Dumistrăcel, Până-n pânzele albe. Expresii româneşti, Ediţia a II-a revăzută şi augmentată, Editura Institutul European, Iaşi, 2001

Hasdeu 1873 = B.P. Hasdeu, Istoria critică a românilor din ambele Dacii în secolul XIV, Tomul I, Volumul I, Tipografia Curții (Lucrătorii Asociați), București, 1873

Hasdeu 1893 = Etymologicum Magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice și poporane a românilor, Lucrat după dorința și cu cheltuiala M.S. Regelui Carol I sub auspiciile Academiei Române de B. Petriceicu-Hasdeu, Tomul III, Stabilimentul Grafic I.V. Socec, București, 1893

Hasdeu 1988 = B.P. Hasdeu, Studii de lingvistică şi filologie, vol. II, Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Grigore Brâncuş, Editura Minerva, Bucureşti, 1988

Marin 1989 = Anton Marin, Lumea lui Tonică, Editura „Ion Creangă”, Bucureşti, 1989

Munteanu 2022 = Ioan Munteanu, Brăila prin veacuri și în zilele noastre, Editura Proilavia, Brăila, 2022

Pamfile 1909 = Tudor Pamfile, Graiul vremurilor. Povești, Tipografia „Neamul românesc”, Vălenii de Munte, 1909

Pamfile 1911 = Tudor Pamfile, Firișoare de aur. Povestiri și legende din popor, Editura Librăriei ,,Universala” Alcalay & Co., 1911

Pamfile 1914 = Tudor Pamfile, Un tăciune și-un cărbune. Povești, Editura Librăriei ,,Universala” Alcalay & Co., 1914.

Brăila as a “landmark in the speaker’s horizon”. A phraseological approach

Keywords: Brăila; phraseologisms; etymology; fairy tales; B.P. Hasdeu; T. Pamfile

In this article, I aim at reevaluating the explanations referring to the etymology of the Romanian expression a nimerit orbul Brăila (literally, ‘[even] the blind found Brăila’), in accordance with Stelian Dumistrăcel’s opinion that this formula originated in the belief that Brăila was, in ancient times, a renown town. At the same time, I will prove B.P. Hasdeu’s priority in providing the correct phraseological etymology in this regard. As supplementary evidence, I will offer a series of quotations excerpted from some fairy tales collected by the famous ethnologist Tudor Pamfile.