Jurnal epistolar jenaez 1999-2001 (III)

Jena, duminică 25 aprilie, 1999. Iubito etc., etc. Aș fi vrut să mă duc la o biserică, fie una catolică, în apropiere, pe Humboldtstrasse, fie la cea luterană centrală, dar nu am reușit să mă scol decât pe la ora 12, așa că am renunțat. O zi senină și însorită. Prin fereastra larg deschisă îmi intră răcoarea dimineții, împreună cu mirosul pomilor înfloriți și cu cântecul păsărelelor. Mă apuc imediat de lecția Deutsch Intensiv zilnică. Voi bea apoi o ceașcă de cacao cu pâine prăjită neagră, delicioasă, și cu brânză. Voi face, înainte de prânz, o plimbare până la grădina botanică și locuința lui Goethe, alăturate. După micul dejun consistent continui cu germana. Blestemată limbă! Voi ajunge să o vorbesc vreodată, fără trac și bâlbâieli? Toată lumea mă asigură că vorbesc foarte bine, dar e desigur multă politețe în spusele lor. Pe de o parte, nemții sunt conștienți de propria lor dificultate de a învăța o altă limbă, vorbesc franceza groaznic (cei ce o vorbesc) și, pe de altă parte, de excentricitatea autarhică a propriei limbi. Pușcariu, cu liceul german la Cernăuți (parcă) și cu 8 ani de studii superioare în Germania, prefera să vorbească în străinătate franceză, după doar doi ani de stat la Paris. La Geneva șia dus copiii la școala nemțească, fără ca ei să fi știut nemțește.

Am avut un somn agitat! Ca mulți ani în urmă, când am visat, întro stare de intensă fericire, că vorbesc greaca veche, mam trezit azi vorbind ca un neamț nemțește, cu toate subtilitățile particulelor separabile, ale modalelor și condiționalului. De fapt, limba vorbită e mult mai simplă decât cea scrisă, iar eu pe aceasta din urmă încerc să o vorbesc. Un vis ciudat: trei fetițe adolescente, tu, Roxana și Camelia Hoștinari, colega lui Dinu, rase în cap, mă disputați întro clădire sobră, nemțească, cu multe etaje, spre gelozia unor tineri nemți. Eu încercam paternal și cu tandrețe să vă împac pe toate trei. Mam trezit cu o intensă și sfâșietoare, și dureroasă stare de nostalgie după tinerețea noastră, cu imaginea vie a ființei tale de acum exact 24 de ani, din primăvara în care ne plimbam prin pădurea de la Bucium. Îți mai amintești? Revin cu obsesia mea: faceți împreună germană cât mai mult, tot timpul dacă se poate. După examenul lui Dinu, acesta este lucrul cel mai important. Uitațivă cât mai mult la televizor pe posturile nemțești.

Întors din plimbarea de vreo trei ore în Botanischen Garten, pe un timp superb, o zi însorită de vară. Peste drum de clădirea principală a Universității, pe Fürstengraben, întrun loc accidentat, dar superb amenajat, nu prea mare, una din cele mai vechi grădini botanice din Europa, cu memoria lui Goethe impregnată peste tot, păstrată cu grijă și evocată la tot pasul. Pe stânga, la intrarea pe aleea dinspre drum, un arbore ginkgo plantat de Goethe însuși. Se spune că este cel mai vechi în viață din Europa. Goethe, botanist pasionat și filozof al vieții, la studiat îndelung și a meditat asupra acestui arbore exotic. Dintro poezie dedicată acestui arbore, adresată unei prietene, am memorat ultimele două versuri esențiale:

Fühlst du nicht an meinen Liedern,
Dass ich eins und doppelt bin?

Și traducerea mea: Nu simți tu în cântările mele/ Că sunt unul și dedublat? Sau: Nu simți tu în a mea cântare/ Că sunt unul și îndoit? „Relicvă vie” cu termenii darwiniști, combinație între conifere și palmat, acest arbore are o mare capacitate de rezistență și adaptare, trăiește oriunde, rezistă la atacuri de orice fel și în orice climă. Uimitor, în epicentrul exploziei atomice de la Hiroshima, singura vietate care a supraviețuit a fost un exemplar de ginkgo! În China, locul lui de baștină, sunt exemplare bătrâne de peste 600 de ani. Dar cea mai uimitoare trăsătură, de la care a pornit și Goethe meditația de mai sus, este că există exemplare feminine și exemplare masculine.

Casa memorială „Goethe”, locuința tradițională a directorului grădinii botanice, în forma actuală construită prin 1825, sub supravegherea lui Goethe, se prezintă ca o vilă în stil italian, cu curte interioară păstrată, cu trei laturi, construită pe un nivel cu mansardă înaltă locuibilă. Expoziția muzeală este modestă, în doar două camere, dar marchează expresiv, prin câteva fotografii, tablouri, exponate biologice, scrisori, trecerea prin Jena a lui Goethe, care venea pentru lungi sejururi aici, în spațiul deopotrivă patriarhal (o gravură de epocă arată Jena ca un târg redus la centrul istoric actual și înconjurat de dealuri) și spiritual-academic. Un tabel cronologic indică datele când la Jena a redactat opere importante, inclusiv părți din Faust. Dar mai ales cercetările sale de morfologie animală, botanică și mineralogie și le desfășura aici. Sera, vastă, cu câteva încăperi acoperite vaste, creează un cadru realmente tropical înăbușitor, ca întro baie de abur. Ție țiar fi plăcut, cu siguranță! În mijlocul grădinii, un mic iaz cu pești piranha, pe care iam urmărit îndelung. Lume destul de multă, intrarea costă 2 DM, pe care nu leam plătit, arătând actele care atestă că sunt membru al Universității.

Mam plimbat apoi pe aleile întortocheate și abrupte, sclipuind pe furiș pentru tine câte o floricică, hoțoman antiecologic, de dragul iubitei mele! Mă gândeam mereu la voi, imaginândumi vremea de la toamnă, când ne vom plimba împreună prin grădină. Îți fac un mic ierbar din florile sclipuite, pe care sper să îl primești, căci îl pun întro scrisoare separată. În mijloc e un mugure din arborele ginkgo al lui Goethe. Conturul inimii este cam aproximativ. Știi cât sunt de neîndemânatic în chestii de finețe florală. Îți mai amintești de ghirlandele de acum 20 de ani? Brusc mia venit dor săți vorbesc. Țiam cerut să îl strângi pe Dinu în brațe, iar tu miai spus că îi dai și doi pumni. Nu înțeleg de ce. După ce am revenit, am înțeles: închisese telefonul la primul apel! Asta merită întradevăr, doi pumni, căci am pierdut impulsuri serioase. Cam complicat cu telefonul în cameră: ispita este mare, iar nota de plată va fi pe măsură. Pe măsuța de la intrare am găsit oferta unei agenții imobiliare. Prin ziare este la fel: un apartament de două camere, oricât de modest, costă peste 600 DM, de obicei cu Nebenkosten (curent electric, căldură etc), în plus, o garsonieră de aproximativ 20 de metri pătrați (mai mica, nu ai loc să te miști) costă în jur de 400500 DM, în zona centrală. În cartierele îndepărtate, este puțin mai ieftin, dar dai bani pe transport, ca să nu mai vorbesc de dotări. Așa că, una peste alta, cea mai bună soluție ar fi să închiriem acest mic apartament în care stau acum. Pentru 460 DM este complet mobilat, căldură, telefon, TV, bucătărie, subsol cu instalații de spălat rufe etc. Problema este că nu se închiriază decât pe un semestru. Trebuie să îl conving pe Dahmen să insiste ca sămi prelungească contractul pentru când vom veni cu toții. Sunt hotărât, chiar dacă va trebui să stăm toți trei întro singură cameră. În fond, on peut être seuls tous les moments quant l’énemi est parti à l’école. Și scăpăm de toată bătaia de cap, cu mobilatul, contracte cu particularul, cauțiuni, nesiguranță etc. Numai dear merge.

Am început să citesc biografia lui Wilhelm von Humboldt de Peter Berglar. Corespondența cu soția cuprinde șapte volume din operele complete, sunt plin de fervoare. Aș vrea să trăim toți cei trei ani simpla bucurie de a fi împreună, tot timpul împreună, fără griji materiale, senini, deși îmi dau seama că nu va fi totul chiar idilic. Dusul meu la birou zilnic, unde să lucrez 1012 ore pe zi, trebăluiala ta gospodărească îmbinată cu studiul la bibliotecă, inserarea optimistă a lui Dinu în mediul școlar... Ca precauție, noi îi vom fi profesori în particular, pentru partea română, pentru ca vara să dea examenele acasă și să absolve și liceul românesc, și pe cel german. Eu, profesor de științe exacte, plus latină, plus engleză, tu, română, istorie, geografie și, în plus, eu profesorul de germană al amândurora, zilnic. Apoi plimbări săptămânale în jurul Jenei, drumeții pe dealuri și prin păduri thuringiene, lunar câte o excursie mai mare: Berlin, Baltica, Heidelberg, Wartburg, Weimar, Gotha, Leipzig, Erfurt... De anul nou 2000, câteva zile la Paris, drumul aproximativ 500 DM pentru fiecare, cam mult, dar o singură dată este anul 2000! Nu ne vom certa niciodată, vom aborda toate greutățile cu seninătate, modestie și hotărâre. Meșteritul micului ierbardeclarație mia luat vreo două ore, iar rezultatele sunt deplorabile. Am împărțit scrisoarea care se lungea prea mult în două plicuri. Era prea dolofan, putea stârni cine știe ce pofte străine.

Cafeaua este în germană masculin, iar lapte feminin: der Kaffee, die Milch.

Jena, luni 26 aprilie 1999. Trezit la 11 de hodorogelile femeii de serviciu pe care o abordez. Se numește Frau Schumann. Aflu de la ea că lenjeria de pat și cele trei prosoape se schimbă la comandă, contra unei taxe de 10 DM, poți să ți le speli și singur la spălătorie, ceea ce am să și fac, noroc că am de schimb cearșafurile de la Paris (când o să le aduc). Marțea viitoare mă mut în camera 3, la parter. Deși, teoretic, după etichetele de la poartă, clădirea pare ocupată complet, am impresia că, în afară de mine și vecina italiancă, nu mai este nimeni. Dau o raită apoi pe la facultate, mai întâi în Botzstrasse, unde găsesc prima ta dolofană scrisoare și una de la Felicia Dumas. Cobor apoi la birou, în Humboldtstrasse, și am conversația zilnică cu Frau Sattler. Stabilim sămi iau și sămi depun corespondența singur în secretariatul din Humboldtstrasse, să o scutesc pe ea pe un drum special. Ștampilez cu antetul institutului câteva plicuri, îi vărs pe birou paharul în care pusese o firavă plăntuță. Scuze, regrete etc., prilej de motiv să îi aduc mâine o floricică în ghiveci pe care am ochito în oraș. Este foarte amabilă și mămoasă cu mine, caută să mă ajute cât poate. La întrebarea mea dacă știe sau nu că ar exista o suprafață legală limită pentru o familie, mia spus că nu, doar pe vremea DDRului era așa ceva. Se va interesa la Frau Gutbier, șefa cu locuințele Universității, dacă este posibil să rămânem toți trei aici la toamnă. Dacă răspunsul e pozitiv, suntem salvați, dacă nu, trebuie să îl rog pe Dahmen să pistoneze.

Întors acasă, după ce am expediat scrisoarea principală și pe cea cu floricica (ția plăcut, mai mirosea!?). Mă întorc acasă, mănânc o porție de varză și mă apuc să scriu răspunsul la scrisoarea ta. Nu cred că voi comanda un volum din actele Congresului de romanistică de la Palermo, 70 DM, este totuși mult. Aștept să apară la Dahmen sau în bibliotecă și îmi voi face niște fotocopii ale articolului meu, drept extrase.

Iancu Fischer în comisia mea de avansare la profesorat este un semn bun, are prestigiu și pondere, păcat că nu mam gândit eu mai înainte, iaș fi trimis cărțile din timp. Pozele trimise sunt delicioase. Cea „sexy” mai ales îmi dă fiori, cu bărbița ta ascuțită ești vaporoasă ca o zână care contemplă cu condescendență dovleacul meu de cap netuns. Plec imediat să mă tund, oricât ar costa, sunt prea lățos și transpir prea ușor. Scrisul imprimat pe poză din neatenție îmi dă un aer de palimpsest, iar contrastul dintre ținuta ta ațâțătoare și salopeta mea este și el foarte expresiv. Cealaltă, în ipostaza de artistă, nu te arată fericită pentru sejurul parizian. Revenind la Palermo, mă mir că nu apar înscrise contribuțiile Mioarei Avram, ale lui Zugun, Frâncu. Nu leor fi trimis? Relatarea drumului de întoarcere este condensată și eliptică precum o pagină din Tacit. Ai recuperat cei 20 de dolari de la Vera? De ce nu ai luat cafea pentru maicăta? Doar țiam spus. Semințe de flori pentru ea voi lua la Paris, dacă voi avea timp. Să înțeleg că în avion parfumul Poême era mai scump ca la Paris? O sută de mii pentru 24 de poze este foarte mult, mai scump decât la Paris, unde ai fi dat vreo 35 de franci cu developat cu tot. Aștept sămi „scapi” și mie câte o poză în scrisorile viitoare. Reunirea tribului la Huși ma făcut gelos că nu eram și eu acolo. Nu înțeleg ce au Vivi și Dinu de împărțit! Ai primit între timp ceva bani de la Lupescu? Sunt dezolat că sa spart iar toba la mașină. Ceartăl pe lucrător că nu ția făcuto bine! Năutul a ieșit bun? Nu miai relatat până la sfârșit rețeta.

Felicia Dumas, în scrisoarea ei, nu spune că nu ar face Logica de la Port Royal, dar că nu poate prea repede. Ar fi încântată să îmi succeadă la Sorbona, dar este sceptică în privința manevrelor de făcut în minister. Intenția ei este să își găsească un plasament definitiv în Franța. Ne vom întâlni pe 7 la Paris, o voi prezenta profesorului Bec, poate îl convingem să o primească în locul meu, peste rând, vom vedea. Este minunat că e la Paris, o voi ruga pe ea să îmi țină examenele de pe 21 mai și de pe 27 mai. Ar fi excelent, nu ar mai trebui să apelez la Ioana Vultur. E vorba, desigur, de supravegherea la examenul scris, subiectele le-am făcut deja, iar lucrările le voi corecta eu însumi când mă voi întoarce la Paris, pentru ultima dată!

În felul ei, Sisoaia are dreptate: Paul, nepotul ei, a prezentat semnele grave ale inadaptării și excluziunii. Nu același lucru se va întâmpla cu Dinu pentru că a) este deștept și mai puternic decât acela, b) ne are pe noi alături care suntem profesori și c) va da în vacanță, la Iași, și examenele cerute la liceul românesc.

Repet refrenul: apucațivă de germană! Din nefericire, aici rămâneți fiecare singuri, nu pot să vă transfer din experiența mea, dar vom face lecții intensive împreună imediat când voi veni și vom continua apoi aici. Voi fi un profesor rău și exigent, pregătițivă cocoașa, dar începeți neapărat singuri manualul.

Cu vândutul mașinii vom vedea, poate o vom păstra. Să avem aici mașină mi se pare mult prea scump. Poate vom încerca un semestru, la toamnă. Taxele și benzina sunt prea scumpe. În ziare citesc că un Volkswagen din anii anii ’93’94 costă în jur de 1112 mii DM, mult prea scump. Unul din anii ’90’91, neînmatriculabil, este 56 mii DM. Vom vedea aici în prezența expertului Dinu. Plăcută coincidență: Adrian a vizitat și el Brugesul. Și acum atenție! Te rog să începi să te interesezi în amănunțime de toată problematica plecării, și anume: concediul tău fără plată pe un an, posibilitatea ca Dinu să își continue liceul românesc, la fără frecvență, cu examene în varătoamnă, scosul din evidență la întreținere, electricitate, telefon etc. Nu mai este cazul să păstrezi discreție, pentru că totul este hotărât. Spunele Marianei Purțuc și Cameliei Gavrilă, caută să le câștigi de partea noastră pentru varianta cea mai avantajoasă pentru noi. În privința casei viitoare maicăta are poate dreptate: am putea păstra apartamentul din Dacia și să ne facem o căsuță construită de noi, trei camere, dar cu tot confortul, undeva pe lângă Iași. Relatarea vizitei la Adrian ma deprimat; faptul că nu a avut cu ce să vă servească, e un semn grav de întrebare. Chiar așa de săraci am ajuns? Cam închei aici, mă voi duce să mă tund.

Am revenit. În pomii din grădină păsărelele cântă înnebunitor. Disting vreo cincișase limbi diferite. Explozia primăverii lea scos din minți, sunt în fervoare amoroasă, iar eu, ca un pui de cuc, singur, în cuib străin, cum mă zugrăvești tu! Scrie în rezumat ce se mai întâmplă în țară d.p.d.v. politic, care e poziția noastră oficială față de conflictul din Kosovo. Aici, de când sunt venit, o singură trimitere am reținut la România, și anume că NATO and company vor avea grijă să despăgubească țările vecine pentru daunele economice produse de război și că se gândesc mai serios la extinderea spre est a alianței. Dear da Domnul! Ținemă deci la curent și urmărește cursul financiar, ca să scoți din timp banii din bancă, la o adică. Plec deci la tuns. Amănunte îți voi furniza la întoarcere. Dute din nou la madame Anton pentru problema renală/urinară. Făți investigații complete, intereseazăte mai îndeaproape de mersul tipăririi lui Rivarol, Swedenborg, dar și de Grimm de la Junimea. Pălăria de la Paris o porți? Dar noile toalete? la Jena vei fi o pariziancă get beget printre șleampetele astea de nemțoaice provinciale!

Mam întors din oraș și, urcând dealul, am transpirat din nou Am găsit o frizerie foarte elegantă lângă piața Centrală. Ma tuns o fetișoară vorbăreață cu care am făcut ceva conversație. Era ucenică, fiindcă la urmă a venit maestra și ma fasonat un pic. Prețul final: 8,50 DM, plus 1,50 DM bacșiș, 10 DM total, ceea ce ar însemna cam 34 de franci, adică mai puțin de 7 dolari. Excelent! La Paris, sub 100 de franci, nu găsești decât la școala de frizerie de pe lângă gara Saint Lazare sau la pakistanezii pe care iam dibuit prin St. Denis, tot 30 de franci, dar am economisit, oricum, metroul, ca să nu mai vorbesc de diferența de calitate.

Bucuros că am scăpat cu atât de puțin (mă așteptam la mai mult), fac o plimbare prin centru. Librăria centrală, uriașă, a fost transformată întrun fel de anticariat plin de cărți marxiste. Limba rusă este, de asemenea, încă, la mare cinste. E un loc care îți amintește, ca multe altele, că aici a fost, totuși, o țară comunistă! Vizitez apoi alături vechea clădire a Universității, care a fost unica până pe la 1860. Nu este uriașă, dar e o clădire medievală masivă, sobră și simplă, ca toate clădirile nemțești, fără ferestre ornate, balconașe, turnulețe, scări monumentale, ca în arhitectura franțuzească. Doar linii drepte, colțuri, suprafețe plane, masive și, mai rar, câte un portal mai înflorat. În secolele al XIIIlea – al XVlea, aici a fost o mănăstire dominicană care, în 1525, sa desființat, sub tăvălugul Reformei lui Luther. La început, în 1548 se numea Collegium Jenense, o școală superioară fără prea mulți magiștri și discipoli, pentru ca, în 1558, să se facă, din banii principelui elector Johann Friedrich I (chipul lui este pe efigia Universității, iar statuia în piața centrală – Hauptmarkt), o Universitate veritabilă, cu cele trei facultăți tradiționale, teologie, drept, medicină, mai apoi a venit și filozofia. Am uitat să cumpăr floricica pentru Frau Sattler și sămi iau un film foto, după cum îmi promisesem. Am mâncat însă o înghețată de la italienii din Goethegalerie, cu gândul la Dinu, în drum spre casă. Am mai ochit o școală, se cheamă Gesamtschule mit Gymnasielen Oberstufe, școala generală cu un nivel gimnazial superior. Pare cea mai apropiată de noi, în cazul că vom rămâne aici, exact la capătul lui Am Steiger, pe care urc până acasă. În drum, pârdalnicele păsărele îmi amintesc cu cântecul lor să mai culeg o floricică albăstrea, număuita, pe care să o strecor în sân. Mă duc acum sămi tocmesc din foarfecă barba, mustața și să fac un duș, apoi să mă apuc de studiu!

Miam pus la dospit niște cocă pentru scovergi cu brânză și cu dulceață. Acum aștept să crească, să le pot prăji. Am umplut de făină toată bucătăria abia curățată bine de Frau Schumann. Voi curăța la urmă. Observ că signorina Larciprete din macaroane nu iese, dar întotdeauna face prea multe și aruncă cei rămâne, face niște sosuri savante cu legume, sparanghel...

Povestea scovergilor. Să îmi fac niște scovergi ca la mama acasă, îmi spun eu cu avânt, uitând cât de migăloase sunt. Zis și făcut! Sunt singur pe tot etajul. Încă nu mie foame. La treabă! Încălzesc laptele, pun sare și drojdie (unt de drojdie, nu altceva și parfumat!), adaug făină, hopa! a intrat cam tot pachetul de 1 kg, ce să fac, am pus prea mult lapte! Să o las la dospit, dar mă duc în cameră, vorba aia, să nu dea vecina peste ciorba mea! Buuun, învelesc frumușel vasul cu un prosopel curat și îl pun la lumina becului, să fie mai cald. Până una alta, ia să mă uit la TV, puțin. Aleg cuvântarea lui Kofi Annan la Berlin, oaspete al nemților, cu ocazia mutării capitalei, și adorm... Peste nu mai mult de 30 de minute sar speriat: coca mea la dospit! Ea crescuse întro veselie, debordând peste buza castronului și umplând întreaga masă! Repede la bucătărie, prepar compoziția din brânză, un colț de cașcaval, un boț de bleu d’Auvergne, o felie de telemea, ce se mai găsea, și mă apuc să le prepar. Lipiciune, căldură, miros, făină peste tot! Flămândă, poate, vecina Larciprete apare să bea apă. – Good afternoon, good afternoon! – I desturbe you because I want some wather. – Excuse me for monopolizing the kitchen for so long. I don’t like ready-made German food, so I’m starting to prepare something I learned from my mother. I’m not sure I’ll succeed. I’ll be done in a few minutes. – But how, did you really make yourself theese bullets? În cele din urmă, le termin pe toate de prăjit, pe ultimele fără umplutură, un porcoi pe două farfurii mari. Le duc repede în camera, pun frumos una pe o farfurie pentru vecina Larciprete. Adun, curăț totul, spăl, așez rapid toate la locul lor, fumez o țigară și, înainte de a o anunța pe vecină, îmi contemplu opera. Da, totul e bine, afară de buretele de vase, care sa cam încleiat cu cocă! Pun ceva detergent, mai bibilesc și reușesc să îi dau o formă cât de cât acceptabilă. Ciocănesc la ușa signorei Larciprete: – I am ready, Miss! You can use the kitchen! Când iese din camera ei (se încuiase!): – Would you make me the favor to accept to taste my little cake? – With pleasure! Mușcând cu poftă: Good! You know, my grand mother makes things like this! Iatămă și contemporan cu bunicii tinerilor italieni!

Cam asta a fost povestea. Între timp apare și a treia persoană de pe etaj, un bărbat, și aud cum se fac prezentările... Începutul unei lungi nopți de studiu, în compania scovergilor, din care mă voi înfrupta vreo două zile. Îți contemplu din nou pozele. Leai ales, nu mă îndoiesc, strategic și totuși: ce tânără ești! Nu spun „frumoasă”, ca să nu țio iei în cap, să crezi că umblu cu măguleli gratuite, doar „frumușică”. Apropo, la TV văd că femeile poartă mult sacouri, pe dedesubt cu o bluză tip maieu, dreaptă, trasată cam de unde începe râul dintre sâni. Nu cu gulere răsfrânte. Mă duc și eu în bucătărie ca „să beau apă”. Fräulein Larciprete, vecina mea, mănâncă ciuperci fierte pur și simplu, îmi spune că prăjitura mea este delicioasă. Amuzantă această întâlnire între engleza siciliană și engleza de la Seimeni auf theutonischen Boden! Acestea fiind zise, închei aici micuța mea scrisoare care sper să vă găsească sănătoși și voioși. Mâine îi dau drumul și încep alta. Povestea mai are să dureze încă vreo 10 săptămâni.

Cu îmbrățișării voinicești și pupoaie trăsnești, al vostru tată și soț iubit. Pa. P.S. Atenție la... floricică!

Jena – epistolary diary 1999-2001 (III)

Keywords: Jena; Schiller; University; German Romanticism; Romanian studies

The author goes on to recount his human and professional experiences from 1999-2001, during which time he worked at Jena Friedrich Schiller University as a lecturer in Romanian language and a visiting research scientist. In the present episode the focus is on the mainly bureaucratic adaptation difficulties encountered.