Omul, profesorul, savantul Vladimir Zagaevschi
Pentru tiparVăzut de:
Anatol CIOBANU
„La prima vedere s-ar părea că Domnia Sa nu se grăbeşte deloc, că se conduce de principiul primului împărat roman Octavianus Augustus festina lente („grăbeşte-te încet”). În realitate, nu este chiar aşa, pentru că dr. Vl. Zagaevschi este mereu în căutare, scrie, zămisleşte, face reflecţii, consultă literatură de specialitate şi nu numai. Şi dacă s-a apucat de un lucru, îl duce numaidecât la bun sfârşit. Zicem la „bun”, deoarece tot ce spune, ce scrie, ce propune conf. Vl. Zagaevschi are valoare intrinsecă...
De aici vine şi recunoaşterea profesorului Zagaevschi drept un merituos dialectolog şi fonetist în tot spaţiul românesc. Colegii de breaslă, dialectologii din marile centre universitare din Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi ş.a. îl preţuiesc înalt, îl citează, îl aprobă şi îl invită la conferinţe ştiinţifice, simpozioane, mese rotunde, la susţinerea tezelor de doctorat, în calitate de referent oficial.
Monografiile publicate de conf. Vl. Zagaevschi Culorile accentului (1988) şi Studii de gramatică dialectală comparată (1990) sunt veritabile micro-enciclopedii în domeniu. Autorul, fiind şi pedagog de profesie, reuşeşte nu numai să facă o constatare a fenomenelor de limbă, ci şi să le explice, sub toate unghiurile de vedere: apariţia, dezvoltarea, perspectiva (prognozarea) lor în viaţa limbii. Autorul nu scapă din vedere aspectul normativ, corectitudinea vorbirii atunci când tratează probleme legate de accent, fonetică ş.a. Mai mult decât atât, limbajul scrierilor semnate de către dl Vl. Zagaevschi e cât se poate de accesibil şi extrem de expresiv, pentru că autorul îl respectă pe cititor, îi ajută să se descurce în probleme de stringentă actualitate.
Ca profesor universitar, ca dascăl, sărbătoritul nostru este stimat şi iubit de către studenţi, masteranzi, doctoranzi pentru disciplinele predate, cursurile şi seminarele speciale ţinute cu mult succes, pentru îndrumarea calificativă a zeci de teze de an şi de licenţă. Domnul profesor Vl. Zagaevschi este coordonatorul (conducătorul ştiinţific) al unor preţioase teze de magistru şi doctor în filologie. Studenţii îl aşteaptă în auditorii, dorind să afle cât mai multe din domeniul foneticii (ortografiei, ortoepiei), dialectologiei, gramaticii istorice etc., masteranzii şi doctoranzii se îndreaptă spre maestru pentru a clarifica nişte probleme dificile de care se lovesc în cercetare. Şi tot aşa... Zilnic...” (2003).
Mihail purice
„Profesorul şi savantul Vladimir Zagaevschi, în cei 45 de ani de activitate pedagogică la U.S.M., este mereu în căutarea celor mai accesibile căi de a-l implica pe student în procesul de însuşire a materiei predate, este necontenit preocupat de cercetările ştiinţifice în diverse domenii ale lingvisticii româneşti. Cursurile de bază pe care le ţine sunt Fonetica, Gramatica istorică, Bazele teoretice ale ortografiei. Toate acestea, precum şi celelalte materii, predate de colegii de facultate (Morfologia, Sintaxa, Dialectologia ş.a.), sunt legate între ele prin fonetică. Nu poţi trata, de exemplu, evoluţia categoriilor gramaticale fără a ţine cont de schimbările care au avut loc în sistemul fonetic. Regrupările pe declinări ale substantivelor în procesul evoluţiei de la latină la română se explică prin reducerea sunetelor finale, ca mărci ale flexiunii. Ortografia, una din verigile slabe ale învăţământului, nu este însuşită temeinic tot din cauza atitudinii neglijente faţă de fonetică, prin care se poate conştientiza orice ortogramă. Aşa se explică străduinţa eminentului nostru coleg Vladimir Zagaevschi de a găsi cele mai performante procedee de predare a sistemului fonetic al limbii, astfel încât studenţii să însuşească această materie temeinic, să o poată trata sub aspect fiziologic, sub cel acustic, dar şi, mai ales, sub cel funcţional.
Conştient de importanţa literaturii didactice care să asigure pregătirea eficientă a studenţilor, dl Vl. Zagaevschi a reuşit să ofere discipolilor mai multe manuale şi suporturi didactice. Acestea se disting nu doar prin expunerea metodică consecventă, ci şi printr-o înaltă ţinută ştiinţifică, fiind rezultatul unor îndelungate cercetări în domeniu. O dovadă în acest sens este manualul Fonetica,elaborat în colaborare cu acad. Nicolae Corlăteanu şi apreciat de numeroşi specialişti drept o carte ce e „bazată pe investigaţii aprofundate de ultimă oră, face parte din seria studiilor românei contemporane apărute în ultimii ani la Chişinău, servind ca manuale universitare şi pledând pentru ideea unităţii şi cultivării limbii române literare” (Vasile Pavel). Manualul nu doar expune o materie ştiinţifică, ci este, mai ales, un studiu original de fonetică română, de care pot beneficia nu numai studenţii, cercetătorii ştiinţifici, ci şi toţi cei interesaţi de posibilităţile şi valenţele expresive ale sistemului fonetic al limbii române.
Un alt manual la care a colaborat Vladimir Zagaevschi, alături de profesorii Ion Ciornâi şi Mihail Purice, este Curs de dialectologie română. În capitolele semnate de Domnia Sa (Particularităţi dialectale morfologice şi Particularităţi dialectale sintactice) vom găsi rezultatele unor ample investigaţii dialectologice ale autorului, realizate pe parcursul a mai multor ani.
Graiurile teritoriale au constituit dintotdeauna un obiect de studiu predilect pentru omul de ştiinţă Vladimir Zagaevschi, cu succese remarcabile în special la cercetarea sistemului gramatical. Astfel, în urma unor numeroase anchete pe teren şi a analizei în plan comparat şi confruntativ a bogatului material faptic adunat, Vl. Zagaevschi răstoarnă o opinie încetăţenită de mai multă vreme şi anume că în graiurile teritoriale nu există particularităţi gramaticale regionale. Cercetările în acest domeniu, încununate cu susţinerea tezei de doctorat şi cu monografia Studii de gramatică dialectală comparată (Chişinău, 1990), completează dialectologia română cu un material autentic înregistrat în Maramureş, dar şi printr-o tratare a sistemului gramatical al graiurilor teritoriale, care până atunci nu s-a prea bucurat de atenţia cercetătorilor.
Mai mult, în baza materialelor adunate, Vladimir Zagaevschi publică glosare ce tezaurizează multe din elementele regionale arhaizate.
Autorul mai menţionează că diferenţierile dialectale la care se referă în aceste studii, ariile geografice discutate nu coincid cu graniţele politico-administrative, ele nu pot servi drept probe ale unor încercări de a dovedi ideea a două limbi în acest spaţiu.
O reputaţie deosebită profesorul Vladimir Zagaevschi o obţine prin activitatea sa fructuoasă de savant. În cei 45 de ani de activitate în învăţământul superior elaborează peste 200 de lucrări ştiinţifice, ce se disting şi prin pasiunea cu care au fost scrise. Materialul fonetic, ce pare atât de „sec” în ochii multor cititori, sub pana profesorului nostru devine interesant, viu, colorat. Mă refer la lucrarea Culorile accentului (Chişinău, 1988).Găsim aici, în primul rând, ceea ce prevede o programă de studii: definiţia accentului, tipurile de accente, cazurile de mobilitate a accentului, funcţiile accentului, posibilităţile lui expresive, probleme de corectitudine. Dar limba în care este scrisă şi stilul în care este oferit materialul fac din această carte mult mai mult decât un manual. Paginile ei constituie pentru cititor chiar prilej de lectură distractivă. Prin variate şi extraordinar de interesante exemple se confirmă afirmaţia lui Diomede că „accentul este sufletul cuvântului”.Înseşi denumirile paragrafelor sunt extraordinar de plastice: În familia comorilor (despre locul accentului în sistemul elementelor fonetice), Câţi încap sub o umbrelă (câte accente are cuvântul), Între ciocan şi nicovală (despre accentul dinamic), Între arcuş şi vioară (despre accentul muzical), Accentul şi dansul verbelor (despre mobilitatea accentului la verbe), Accentul şi gustul pâinii (despre funcţia distinctivă a accentului), Acolo lângă izvoare (despre expresivitatea accentului), De la roşu la verde (despre corectitudine) ş.a. Este revelatoare comparaţia accentului cu regina dintr-un stup de albine. Regina ţine în jurul său toate albinele adunate într-un roi. Fără accent nu există cuvânt. Fără ritm şi intonaţie nu există propoziţie sau frază. Arta teatrală a făcut un pas înainte prin metoda cunoscutului actor, regizor şi teoretician de teatru K. S. Stanislavski, care afirma că „accentul logic este degetul arătător în arta teatrală”, iar accentul care nimereşte nelalocul lui „schimonoseşte, denaturează sensul, schilodeşte, mutilează fraza”. Mulţi vorbitori de limba română din Republica Moldova, în virtutea unor condiţii nefaste, vorbesc pocit, cu rusisme şi calchieri, dar şi cu greşeli ce ţin de accent, în unele cazuri foarte supărătoare (autóbus, biográfie, filólog, éxport, ímport, cóncurs, televízor, graníţă etc.), altele, cu dificultăţi la alegerea variantei corecte (áulă – aúlă, exércită – exercítă, íntim – intím, Rúsia – Rusía, metrópolă – metropólă, stávilă – stavílă, fórfotă – forfótă etc.). Cartea este, prin urmare, un suport solid în procesul de cultivare a vorbirii.
Rămâne să regretăm că generaţiile actuale de studenţi nu mai au acces la această carte, devenită o raritate bibliografică. Într-o ediţie nouă, cu grafie latină, revăzută, ea ar suscita un deosebit interes din partea cititorilor”.
Ludmila BERZOI
„Sprinten, elegant, cu un deosebit gust estetic, o ţinută clasică, acum. O ţinută impecabilă, de altfel, ca şi cea de câţiva ani care divulga un «стиляга» cu rădăcini coborâtoare în epoca preslyană... Flegmatic disimulat, pentru că la diferite ocazii, inter pocula, dulcile ispite îi suscitau tăinuitele valenţe ale carmenului secular individual şi, atunci, descopeream dominanta unui temperament select, un dinamism energetic tăinuit, rămas, în mare parte, necunoscut pentru mulţi dintre noi... Inteligenţă fluidă, imaginaţie constructiv-creativă. Este suficient să menţionăm, doar, câteva dintre preocupările tematice de cercetare ştiinţifică reflectate în titlurile a numeroase studii, monografii, manuale: Despre limbile romanice şi subdiviziunile teritoriale ale limbii române; Funcţiile fonologice ale accentului în limba română; Unitatea limbii române şi sistemul unic de transcriere fonetică; Viabilitatea dativului posesiv în encliza substantivului în graiurile din regiunea Transcarpatică; Derivate arhaice şi regionale din domeniul substantivului în graiurile moldoveneşti (reţeaua A.L.M.); Particularităţile dialectale privind propoziţiile secundare din cadrul frazei (pe baza materialelor A.L.M.); Culorile accentului; Fonetica limbii române etc.
Vocaţie didactică ireproşabilă. În activitatea de la catedră dl Vl. Zagaevschi şi-a realizat întotdeauna cele mai frumoase aspiraţii şi intenţii nobile. Personalitatea Domniei Sale, erudiţia, cultura exprimării (mesajele meticulos conturate şi revizuite, proces pe care, la ore, îl puteam cu claritate urmări şi însuşi), modalităţile iscusite de combinare a constituenţilor didactici cu cei de conţinut asigură întotdeauna cele mai bune condiţii de desfăşurare a activităţii didactice şi ştiinţifice.
Colegialitate cordială. Calităţi deosebite de îndrumător. Capacitate extraordinară de muncă. Am avut fericita ocazie să învăţ a face primii paşi de dascăl pe scara ierarhică universitară la seminarele de fonetică, avându-l mentor pe dl Vl. Zagaevschi. După mai multe ore de asistenţă la prelegerile şi seminarele Domniei Sale, am înţeles că euforia de didactician pe care o aveam trebuie înhămată la carul greu al adevăratei ştiinţe şi îmbogăţită cu numeroasele tehnici formative”.
Lidia CODREANCA
„Când alung timpul înapoi, revăd cea mai luminoasă pagină a studenţiei mele – expediţia dialectologică în Apşa de Mijloc (Maramureşul din dreapta Tisei, Ucraina). Pagină lăsată de dirigintele nostru de grupă Vladimir Zagaevschi. Pe atunci dumnealui a găsit mijloace pentru acea expediţie de o lună de zile pentru două grupe din / de 50 de studenţi. Domnul profesor Zagaevschi era la începuturile carierei universitare, iar noi, după anul doi de studii, abia descopeream cât de năzbâtioşi putem fi în acea neuitată călătorie spre Transcarpatia Ucraineană.
Fuge trenul Cernăuţi – Ujgorod, fluierând din când în când să trezească văile din împrejurimi şi pe unii dintre pasagerii care dormitează. Fug şi căpiţe nenumărate de fân, cocoţate sus pe nişte furci de lemn, nu ca pe la noi.
...Încântătoare călătorie. Fără de sfârşit apar frumuseţile de la poalele Carpaţilor. Creste de munţi verzi-fumurii atât de aproape şi atât de departe, că ba le vezi, ba nu le vezi.
...Ce mult a trecut de atunci. Dar ce minunat grai românesc am descoperit în acel sat de poveste Apşa de Mijloc. Cu bisericuţă de lemn cocoţată pe munte şi uitată de lume. Cu case mari – adevărate palate cu foişoare şi tablouri pe pereţi. Cu oameni blânzi şi primitori, dornici să intre în vorbă cu noi, studenţii de la Chişinău.
Umblam pe uliţele satului în grupuri câte doi cu caietul şi condeiul în mână, gata să notăm orice vorbă neaoşă, după un anumit chestionar şi după instrucţiunile prealabile ale domnului profesor Zagaevschi care, după ce ne-a văzut pe toţi ajunşi cu bine la locul destinaţiei, ne-a lăsat în grija unui colaborator al Academiei de Ştiinţe.
Nu ştiam pe atunci că domnul Vladimir Zagaevschi este un împătimit al graiului popular. Că a străbătut Basarabia, Bucovina, Transnistria, Maramureşul Transcarpatic pentru a face cercetări pe teren, colaborând astfel la elaborarea Atlasului lingvistic român pe regiuni. Basarabia. Nordul Bucovinei. Transnistria. Vol. I-III (1993, 1998, 2002).
Aveam să descopăr foarte târziu de unde vine interesul dumnealui pentru dialectologie şi pentru geografia lingvistică: de la Saussure, care zice că nimic nu există în limbă, să nu fi existat anterior în vorbire, şi de la Coşeriu, care susţine că vorbitorul este măsura tuturor lucrurilor în lingvistică, fiindcă limbajul e făcut de către şi pentru vorbitori, nu de către şi pentru lingvişti. Avea s-o spună chiar profesorul Zagaevschi într-o confesiune publică, din cadrul Conferinţei omagiale a Domniei Sale (iunie 2003 – n.r.)”.
Vasile MELNIC
„În studiile pe care le semnează, Vladimir Zagaevschi a căutat să elibereze fonetica limbii române de balastul lingvistic al ciobaniştilor, falsificatorilor, diletanţilor, care vedeau în acea fonetică a «linghii moldoveneşti» numai aspectul fonetic la nivelul graiurilor, mai ales ale celor de pe malul stâng al Nistrului, fără a se ţine seama de opiniile savanţilor de mare autoritate cu privire la originea limbii noastre, la istoria ei, la tradiţiile, la datinile şi la demnitatea noastră naţională.
Prin lucrările sale profesorul Zagaevschi stabileşte că limba română este guvernată nu numai de legile fonetice ştiinţifice, dar şi de cele de ordin social. De aici dialectologul atribuie o importanţă deosebită geografiei lingvistice, materialelor Atlasului lingvistic român(A.L.R.), ale atlaselor lingvistice regionale: muntean, bănăţean, maramureşean, crişan, moldovenesc etc. În consecinţă, Domnia Sa confirmă încă şi încă o dată faptul că fenomenele fonetice, morfologice şi lexicale (în majoritatea cazurilor), fixate de A.L.M. şi de materialele Domniei Sale, anchetate personal în graiurile moldoveneşti din Republica Moldova, inclusiv în graiurile insulare din Ucraina, Rusia, Georgia etc., sunt, în general, asemănătoare cu toate graiurile dacoromâne, iar graniţele geografice şi politice n-au fost în stare să împiedice pe deplin unitatea lor, deoarece românii de pretutindeni au aceeaşi origine istorică, credinţă, datini, iar inimile lor bat la fel în Muntenia, Maramureş, Kirovograd, în satul Kişiniovka (din Extremul Orient), Canada etc.” (2003).
Magdalena VULPE (Bucureşti)
„Lucrarea lui Vl. Zagaevschi (Studii de gramatică dialectală comparată, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1990, 250 p. – n.r.) este interesantă din două puncte de vedere: în primul rând, pentru că înmănunchează un material dialectal bogat şi autentic, referitor la aspecte abia de curând intrate în atenţia cercetătorilor – morfologia şi sintaxa; în al doilea rând, cartea ilustrează, cu dramatică acuitate, gradul în care interdicţii şi obligaţii de natură politico-ideologică pot distorsiona rezultatele unei cercetări corecte, conştiincioase şi bine concepute ca metodă. Cartea oferă multe date interesante. În primul rând, trebuie relevată metoda de cercetare: punctul de plecare al descrierii îl constituie datele geografiei lingvistice; particularităţile relevate sunt urmărite, de cele mai multe ori, în evoluţia lor diacronică, ceea ce permite sugerarea unor explicaţii ale fenomenelor dialectale, explicaţii sprijinite, uneori, şi pe corespondenţe dialectale romantice, pe elemente de balcanistică şi, mai ales, pe comparaţia cu limbile de contact slave. Un procedeu original îl constituie urmărirea pătrunderii anumitor particularităţi dialectale în opera scriitorilor «moldoveni» clasici şi contemporani. Materialul curpins în lucrarea lui Vl. Zagaevschi e atât de bogat, multe din interpretările oferite sunt atât de interesante, încât o nouă ediţie – modernizată şi, evident, transliterată – a cărţii ni se pare a fi nu numai utilă, ci chiar necesară” (1992).
Magdalena GEORGESCU (Bucureşti)
„Intrată cu întârziere în bibliotecile româneşti, această carte (Studii de gramatică dialectală comparată, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1990, 250 p. – n.r.), apărută sub auspiciile Ministerului Ştiinţei şi Învăţământului din fosta R.S.S. Moldovenească şi ale Universităţii din Chişinău, abordează un teritoriu mai puţin cercetat de lingvistica românească, fapt care îi conferă de la bun început un grad sporit de interes. Deşi lucrarea ar merita cu prisosinţă o recenzie detaliată, întârzierea cu care ne-a parvenit ne obligă la o scurtă prezentare, al cărei rost este semnalarea acestei apariţii editoriale nu lipsită de semnificaţii. [...] Interesantă prin bogăţia materialului prezentat, ca şi prin maniera de interpretare a acestuia, lucrarea lui Vl. Zagaevschi aduce o contribuţie deloc neglijabilă la studierea graiurilor româneşti de dincolo de Tisa şi Prut, punându-ne la curent cu preocupările ştiinţifice ale colegilor noştri despre a căror activitate până nu demult deţineam prea puţine informaţii, accesul la ele fiindu-ne extrem de dificil, dacă nu interzis” (1992).
Viorel BIDIAN (Cluj-Napoca)
„Lucrarea (Studii de gramatică dialectală comparată, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1990, 250 p. – n.r.), cuprinzând studii publicate mai întâi în „Limba şi literatura moldovenească”, în alte reviste sau care au constituit obiectul unor comunicări, cercetează morfologia, morfo-sintaxa şi sintaxa unor: graiuri moldoveneşti, aspecte puţin investigate de dialectologi.
Bazându-se pe un material faptic bogat şi variat, cules în bună parte de autor pe teren sau extras din mai multe volume de texte dialectale şi din hărţile Atlasului lingvistic moldovenesc, lucrarea acordă o mare atenţie analizei fenomenelor gramaticale din graiurile insulare şi marginale. S-a bucurat de o cercetare minuţioasă din partea autorului grupul de graiuri insulare din regiunea Transcarpatică, zonă situată dincolo de Tisa, la nord de Sighetu Marmaţiei.
Particularităţile gramaticale întâlnite în graiuri sunt permanent raportate la situaţii din limba comună, la structura acesteia. Este vorba de «limba moldovenească», termen ce apare curent în lucrare şi pe care autorul îl consideră, într-un post-scriptum la prefaţă, „ca un tribut plătit trecutului de la 1940 încoace”, el recunoscând unitatea de limbă moldo-română. [...] Lucrarea de faţă dovedeşte că şi în domeniul morfologiei, morfosintaxei şi sintaxei dialectale există particularităţi, chiar dacă cele mai multe doar în graiuri insulare şi marginale. Autorul constată păstrarea în graiuri a multor elemente lingvistice arhaice, a unor faze etimologice vechi sau intermediare.
În explicarea particularităţilor gramaticale din graiurile marginale şi insulare, în lucrare se subliniază de mai multe ori influenţa limbilor populaţiilor conlocuitoare şi învecinate, mai ales slave, paralelele cu modelele corespunzătoare din idiomurile respective prezentate de autor fiind convingătoare. Mai ales în graiurile de acest fel «conservarea unor arhaisme deseori nu poate fi explicată numai prin factori de ordin natural (geografic), istoric, politic ş.a., fără a vedea şi intervenţia vreunui model din limbile aloglotice, care le-a consolidat şi le-a întreţinut existenţa, dar, mai ales, le-a sporit frecvenţa» (p. 233). Cartea domnului Vl. Zagaevschi este o cercetare remarcabilă, într-un domeniu puţin studiat” (1992).
Elena CARABULEA (Bucureşti)
„Titlul cărţii (Culorile accentului, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1988, 184 p. –n.r.), cum ne explică autorul, este „metaforic” (p. 5) şi la fel sunt unele titluri din interiorul ei. Fiecare dintre cele patru capitole cuprinde mai multe subcapitole denumite sugestiv, prin analogie cu fenomene din realitatea cotidiană; menţionăm o bună parte dintre ele, pentru că rezumă, de fapt conţinutul cărţii: În familia comorilor (sau Accentul în sistemul elementelor fonetice), Câţi încap sub o umbrelă? (sau Câte accente are cuvântul?), Între ciocan şi nicovală (sau Accentul muzical ori melodic), Între zi şi noapte (sau Accentul cantitativ ori durativ), Accentul şi dansul verbelor (sau Mobilitatea accentului în verbe), Accentul şi culmile munţilor (sau Funcţia demarcativă a accentului), Accentul şi semnalele circulaţiei rutiere (sau Funcţia demarcativă a accentului), Accentul şi gustul pâinii (sau Funcţia distinctivă a accentului), Cu nóbilă mobílă îşi mobilắ bucătăria (sau Funcţia distinctivă lexico-gramaticală a accentului), Degetul arătător (sau Funcţia distinctivă semantico-sintactică a accentului).
Scrisă într-un stil alert, însoţită pe alocuri de imagini decupate parcă din desenele animate, lucrarea de faţă reprezintă o lectură captivantă atât pentru specialişti, cât şi pentru nespecialiştii dornici de informaţii în acest domeniu mai arid al limbii. Deşi materialul este prezentat cu scopul mărturisit de popularizare (p. 11), în descrierea faptelor se apelează şi la definiţii exacte, circumscrise domeniului ştiinţific al limbii, informaţiile descriptive alternând cu cele istorice: definirea accentului, tipurile de accent în diferite limbi, locul accentului în limba descrisă, mobilitatea accentului în cadrul conjugării (în opoziţie cu declinarea), funcţiile accentului” (1992).
Anca HARTULAR (Bucureşti)
„Aşadar, accentul este sufletul cuvântului. Să-l cunoaştem, să-l însuşim, să-l cultivăm pe cel corect” – este concluzia lucrării lui Vl. Zagaevschi, Culorile accentului. Cartea, tipărită, din păcate, cu grafie slavă, oferă o instructivă şi agreabilă incursiune în sfera accentului. Un scurt Cuvânt către cititor este menit să suscite interesul elevilor, studenţilor şi al oricărui vorbitor doritor să-şi lărgească orizontul în domeniul lingvisticii sau să-şi corijeze exprimarea.
Exemplele date sunt din literatură sau din limba vorbită, iar consideraţiile teoretice sunt prezentate plastic, însoţite uneori de scurte anecdote, menite să fixeze informaţia ştiinţifică. Consideraţiile asupra locului accentului şi caracterul fix sau mobil sunt urmate de discutarea unor aspecte acute pentru cultivarea limbii: mobilitatea accentului şi modificarea conjugării unor verbe.
Remarcăm comentariul original al unor aspecte uneori aride pentru un nespecialist, prezentarea grafică amuzantă şi elocventă. Toate acestea, alături de caracterul actual al temei şi de informaţiile ştiinţifice şi, mai larg, culturale oferite fac din lucrarea lui Vladimir Zagaevschi un volum agreabil şi util, pentru o categorie largă de cititori” (1992).