Profesorul Petru Tarhon – actant și martor al istoriei

De un deceniu, sărbătorim, pe 15 ianuarie, Ziua Națională a Culturii. Omagiem personalitățile de ieri și cele de azi, în special, pe Luceafărul poeziei românești. A fi născut în aceeași zi cu Eminescu ar putea însemna că ți-a fost hărăzit destinul unui om de creație. O asemenea vocație i-a revenit savantului Petru Tarhon, doctor habilitat în biologie, profesor universitar, născut pe 15 ianuarie 1930. Face parte dintre puținii intelectuali longevivi, contemporani cu noi, care păstrează amintiri vii despre România Mare. S-a manifestat ca pedagog și cercetător mai bine de o jumătate de secol. Deține realizări notorii în dezvoltarea științelor naturii: a aclimatizat noi specii de arbori, a creat două dendrarii, a editat lucrări științifice și didactice, a educat generații de biologi. Cu prilejul unor momente jubiliare, s-au publicat evocări ale personalității și operei științifice a profesorului Tarhon. Majoritatea sunt semnate, după cum e firesc, de specialiști în biologie. În rândurile de mai jos, vom încerca să-i creionăm personalitatea ca martor și actant al istoriei. Biografia lui Petru Tarhon reflectă devenirea intelectualității basarabene postbelice, oportunitățile și greutățile afirmării în cercetare, pagini din Mișcarea de Renaștere Națională. Lucrările domniei sale constituie surse valoroase nu doar pentru biologi, dar și pentru cercetătorii vieții științifice, învățământului superior și, în general, a istoriei Basarabiei.

Viitorul profesor universitar a văzut lumina zilei în comuna Cornești din județul Bălți (actualmente, raionul Ungheni). Este al cincilea născut dintre cei doisprezece copii ai lui Gheorghe și Maria Tarhon. Părinții erau țărani răzeși. Grație hărniciei și priceperii, au construit o gospodărie exemplară. Pentru fiecare copil, pregătiseră drept zestre câte 2 ha de pământ. Visau să le ofere studii. Le reaminteau deseori proverbele „Cine știe carte are parte” și „Cine știe carte are patru ochi”. Până a merge la școală, Petru Tarhon a învățat de la frații și sora mai mare să citească și să scrie, multe poezii și principalele operații matematice. În dimineața primului întâi septembrie, a alergat la școală înaintea tatei, temându-se să nu întârzie. A absolvit școala primară din Cornești, după care a făcut doi ani la Liceul Industrial din Chișinău. Nu reușește să-l absolve din cauza războiului și a schimbării regimului politic. Odată cu instaurarea puterii sovietice, în 1944, este nevoit să urmeze școala medie din Cornești, apoi Facultatea de Științe ale Naturii, la Institutul Pedagogic din Chișinău. Este admis la doctorat la institutul menționat. În 1954, Facultatea de Științe ale Naturii și cea de Geografie sunt transferate la Tiraspol, unde Petru Tarhon își începe activitatea didactică. Împreună cu profesorii Catedrei de Botanică, amenajează la stațiunea biologică a facultății o grădină botanică. Ulterior, a fondat un dendrariu care a ajuns să includă circa 400 de specii. Aclimatizarea diferitor soiuri de plante i-a oferit lui Petru Tarhon o inestimabilă experiență practică. A reușit astfel să cunoască, din propriile observații, factorii necesari pentru supraviețuirea și dezvoltarea fiecărei specii în condițiile de mediu din Moldova. Problema respectivă a devenit preocuparea majoră a profesorului pentru toată viață. În 1963, susține, la Universitatea „I. Mecinikov” din Odessa, teza de doctor „Particularitățile biologice ale puieților unor specii de plante lemnoase și arbuști crescuți din semințe din diferite regiuni geografice”.

În 1968, vine la Catedra de Fiziologie a Plantelor de la Universitatea de Stat din Chișinău, unde va activa aproape trei decenii. Editează lucrări științifice și didactice, publică articole în presa periodică. E unul dintre autorii Enciclopediei Sovietice Moldovenești. Creează un nou dendrariu, la stația biologică a Universității, unde cultivă peste 350 de specii de plante lemnoase. Contribuie la înverzirea Chișinăului și altor localități, prin introducerea platanului, albiției, catalpei etc. Aclimatizarea fiecărei specii de arbori a necesitat cunoștințe profunde, stăpânirea unei metodologii riguroase, răbdare, perseverență și ingeniozitate. Albiția mătăsoasă, bunăoară, e o specie subtropicală. Pentru a o adapta la particularitățile climei noastre, cu nopți lungi și reci, savantul acoperea puieții cu niște lădițe întunecate, creându-le astfel o „noapte” artificială. Pe parcursul a trei ani, savantul a reușit să formeze o nouă populație de albiție care suportă temperaturi de -25⁰ C. A fost transferată de la Grădina Botanică din Odessa la cea din Tiraspol, apoi la Chișinău. Cunoștințele și experiența acumulată au constituit temelia tezei de doctor habilitat, susținută în 1981 la Academia Agricolă „K.A. Timireazev” din Moscova. Se intitula „Bazele ecofiziologice ale introducerii plantelor lemnoase magnoliophyta în Moldova”. O teză unică în URSS, prin care se inaugura o nouă direcție de cercetare: ecofiziologia vegetală introductivă. În cuprinsul ei a fost inclusă lista speciilor studiate de Petru Tarhon.

Odată cu începutul democratizării, în anii ’90, profesorul se implică în viața publică. Fondează și conduce Liga Pedagogilor din Moldova. Este ales președinte al Asociației Republicane a Persoanelor de vârsta a treia „Bunătate”. În 1996 e nevoit să plece de la Universitatea de Stat. Activează, succesiv, în calitate de cercetător principal la Institutul de Fiziologie a Plantelor, profesor și decan la Universitatea de Studii Moderne și Aplicative, cercetător științific principal la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Pe parcursul carierei profesionale a fost șef de laborator, șef de catedră, președinte al unor comisii specializate și organizații sindicale. I s-a conferit Titlul Onorific „Om Emerit” și medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei. E laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova și Cavaler al Ordinului Republicii.

Unui cititor neavizat, reperele biografice enumerate mai sus i-ar lăsa impresia unei ascensiuni rectilinii. Discutând cu profesorul și citindu-i memoriile, aflăm că a trecut prin momente de cumpănă, a înfruntat obstacole, a gustat din amarul nedreptății. În copilărie, s-a aflat, de două ori, la un pas de a rămâne invalid sau de a-și pierde viața. Odată, s-a năruit peste el peretele unei case. Altădată, s-a răsturnat în calea unui schi de avion, care aluneca în mare viteză, cu elevi la bord. Fiind doctorand, conducătorul științific i-a „murat” teza timp de un an întreg, fără a o citi sau a-i spune un cuvânt. Exemplele de acest gen, cu regret, nu se termină aici. Dar a avut parte și de momente în care se părea că îl îndrumă o forță providențială. Pe când încă nu frecventa școala, mama i-a prezis în amănunte viitorul: la ce vârstă va înfrunta mari primejdii, câți copii va avea, cât are să trăiască (a memorizat doar ultima cifră) (Tarhon 2019: 26-27). S-a convins, la maturitate, că mama avusese dreptate în prezicerile ei. O altă întâmplare miraculoasă datează din perioada studiilor post-universitare. Într-o noapte, a văzut în vis structura tezei sale de doctorat, iar dimineața a așternut-o pe hârtie (Tarhon 2019: 135).

Parcursul profesional al fiecărui savant e jalonat de cărțile publicate. Petru Tarhon a semnat mai multe lucrări cu caracter didactic (Lucrări de laborator la fiziologia plantelor, Didactica generală a biologiei ș.a.), monografii (Regimul de apă al plantelor, Introducerea platanilor în Moldova, Particularitățile biologice ale plantelor lemnoase introduse în Moldova, Bazele ecofiziologice ale introducției plantelor lemnoase magnoliophyta în Moldova), scrieri memorialistice (Urme în calea uitării). Un loc primordial îl ocupă Fiziologia plantelor (2 vol., 1992-1993). E primul manual de specialitate, editat la Chișinău, în limba română. Încă din anii ’60, profesorul Tarhon își ținea cursurile în română. Gestul său îl pot aprecia la justa valoare doar generațiile care au trăit acele timpuri. În mediul academic, limba română nu se bucura de prestigiul deținut astăzi. Multe discipline universitare erau predate în rusă. Domina literatura științifică apărută la Moscova, Leningrad ș.a. Autorul a început elaborarea manualului în anii totalitarismului sovietic. Putea fi lesne acuzat de „naționalism”. Risca să-i fie distrusă cariera profesională. Fiziologia plantelor a văzut lumina tiparului după proclamarea Independenței Republicii Moldova. În paralel cu materia de specialitate, autorul a spus și adevăruri interzise anterior. În prefața la primul volum, abordase repercusiunile negative ale lipsei învățământului în română pentru dezvoltarea științelor în Basarabia, sub regimul țarist. A apreciat faptul că, după Marea Unire, mulți intelectuali din spațiul pruto-nistrean au urmat universități din România și alte țări europene. Drept urmare, în anii ’30, savanții basarabeni au obținut rezultate remarcabile în investigarea nutriției minerale a plantelor. Petru Tarhon mai scrie, în același manual, despre exodul oamenilor de știință după 28 iunie 1940, precum și despre fenomenul rusificării prin intermediul educației universitare din perioada postbelică (Tarhon 1992: 9-10). În capitolul „Fiziologia rezistenței plantelor”, profesorul explică urmările nefaste ale folosirii necontrolate a chimicalelor în agricultură, ale poluării solurilor, menționează dezechilibrarea sistemelor ecologice în urma construirii digurilor (Tarhon 1993: 215). Aluzia este evidentă: experimentele dezastruoase, în agricultura moldovenească, din deceniile precedente. Manualul Fiziologia plantelor poate fi citit ca expresie a unei noi stări de spirit în societate. Unele capitole, semnificativ, le semnează specialiști de la Iași, București și Craiova. Pentru cărțile Fiziologia plantelor și Lucrări de laborator la cursul de fiziologie a plantelor, autorului i s-a conferit Premiul de Stat.

Un alt volum de proporții (peste 600 de pagini), scris de Petru Tarhon, poartă titlul Parcurile vechi boierești din Republica Moldova. Cât activa la universitate, autorul nu s-a gândit, probabil, că va realiza o asemenea lucrare. Rămăsese șomer după închiderea Universității de Studii Moderne și Aplicative. Ocazional, a citit într-un ziar anunțul despre concursul pentru ocuparea funcției de cercetător principal în Secția Științele Naturii, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Cu experiența și renumele său, profesorul a câștigat concursul. Și-a ales ca temă de cercetare, la muzeu, patrimoniul natural al parcurilor nobiliare din Basarabia, datând din sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea. Pentru amenajarea acestor parcuri, erau invitați specialiști în arhitectură peisajeră. Se aduceau specii din Orient și America de Nord. Anume atunci demarează, în spațiul nostru, primele experiențe de naturalizare a arborilor și arbuștilor de pe alte meridiane. Posibil nimeni altul nu ar fi fost mai competent să se pronunțe asupra subiectului respectiv ca profesorul Tarhon.

Timp de patru ani, a vizitat personal circa 30 de parcuri (odinioară erau mai multe). A studiat materiale de arhivă și publicații științifice. A discutat cu primarii și bătrânii din localitățile unde au ființat parcuri. În prima parte a cărții e prezentată istoria și structura parcurilor, începând din raioanele Briceni și Ocnița, până la Ștefan Vodă. În partea a doua, sunt analizate caracteristicile plantelor lemnoase care au supraviețuit, grupate în familii. A realizat de sine stătător inventarul vegetației parcurilor. A descris caracteristicile speciilor și a formulat recomandări privind îngrijirea lor, reieșind din vasta sa experiență. Avea aproape optzeci de ani când a investigat parcurile nobiliare. Puțini cercetători mai tineri ar avea curajul și tenacitatea de a-și asuma o atare misiune.

Pe lângă problematica biologică, autorul evocă pagini importante din trecutul Basarabiei. După decenii de uitare a personalităților de până la 1940, după clișeele despre „boierimea exploatatoare”, Petru Tarhon reabilitează memoria unor nobili culți, filantropi, precum Vasile Stroescu, Alexandra Mavrocordat, Constantin Cazimir, Pavel Leonard  ș.a. Autorul subliniază spiritul lor întreprinzător, virtuțile de administratori, cu care și-au construit gospodării moderne, contribuind și la dezvoltarea localităților vecine. Concomitent, autorul condamnă distrugerea valorilor culturale din cadrul conacelor în timpul anarhiei survenite în Rusia anilor 1917-1918, precum și după naționalizarea teritoriilor parcurilor în epoca sovietică. Fiind lăsate un timp fără îngrijire, folosite apoi pentru sanatorii sau cârmuiri ale colhozurilor, fostele conace au pierdut mult din frumusețile arhitectonice și din cele naturale. În urma analizei stării actuale a parcurilor, după discuțiile cu primarii și localnicii, P. Tarhon conchide cine se fac vinovați de starea dezastruoasă și ce trebuie de întreprins pentru a salva conacele și parcurile.

Cea mai recentă carte semnată de Petru Tarhon este o autobiografie în două volume: Viața cum a fost sau Destin împlinit. Autorul ne relatează detaliat calea pe care a parcurs-o, cu împliniri și dezamăgiri. Te cutremură, prin realismul dur, în special paginile în care evocă adolescența. A cunoscut pe viu crâmpeie din Operațiunea Iași-Chișinău, prezentată în istoriografia sovietică drept o pagină eroică de eliberare a Moldovei de fascism. Profesorul zugrăvește o altă fațetă a evenimentelor: esența criminală a războiului, caracterul lui dezumanizant. Reproducem scenele de război, așa cum i s-au întipărit în memorie: „În dimineața zilei de 24 august 1944, pe la ora 7, în s. Cărpineni, pe șoseaua și pe toată lunca din fața satului, am văzut coada coloanei a sutelor de mii de soldați germani care se deplasau fără arme, în mod organizat pe șoseaua principală din fața s. Cărpineni, care ducea spre podul de peste Prut de la Leușeni. Capul coloanei, mergând toată noaptea, se vede că a ajuns la Leușeni (podul de peste Prut). Dimineața, pe la ora 8, când armata nemțească se aduna pe șesul din fața s. Cărpineni, dinspre Nistru veneau în viteză tancurile sovietice. Apărute la orizont de peste deal, ele din mers au început să bată cu tunurile în coloana de nemți, de pe șesul satului, care se retrăgeau fără arme. Soldații rămași în picioare după acest bombardament erau cosiți de focul mitralierelor, striviți de șinele tancurilor și cosiți de automatele soldaților ruși care mergeau alături cu tancurile. Astfel zecile de mii de soldați germani de pe șesul din fața satului în câteva minute au fost uciși. Era un tablou de nedescris de omucidere fără milă, care s-a păstrat în memoria mea pentru toată viața. […] Cadavrele de pe șesul Cărpineni au fost cărate în afara satului. Aici a lucrat o brigadă specială, care în câteva ore a curățat șesul. După ce s-au terminat toate acestea, se părea că totul a fost un vis halucinant, un coșmar” (Tarhon 2019: 48).

Autorul continuă relatarea măcelului în episodul întoarcerii sale la Cornești, pe 26 august: „Șoseaua curățată de trupurile soldaților nemți, era roșie de sânge uscat. Începând din valea acestei coline (la distanța de 4-5 km de la Cărpineni) și până la Leușeni, pe o distanță de vreo 30 km, pe o parte și alta a șoselei, pe necarosabilul șoselei, erau clădite trupurile goale (dezbrăcate și descălțate) ale soldaților nemți în stare de descompunere. Temperatura aerului atingea 28-30 grade. Prin această galerie, cu un aer insuportabil pentru respirație (un miros înțepător de triptofan și amoniac – produsul descompunerii proteinelor), am mers vreo 3-4 ore până la Leușeni. Galeria de pe șosea a fost făcută din trupuri căzute pe șosea. Dar în afară de șosea, la vreo 40-50 de m dintr-o parte și alta a șoselei, prin lanuri de porumb, vii și livezi, unul lângă altul, se găseau trupurile goale ale soldaților nemți” (Tarhon 2019: 52).

Am reprodus doar două episoade din Viața cum a fost... Pentru a intriga eventualii cititori, vom spune că, în următoarele pagini, este relatată o întâmplare rarisimă: elevul Petru Tarhon capturează un grup de ostași fasciști, vorbește cu ei în germană și îi convinge să se predea autorităților sovietice, ca să-și salveze viața. Pentru fapta sa, primește adeverință de erou și un cal, dar, la scurt timp, rămâne fără ambele... În cuprinsul cărții, vom regăsi și alte mărturisiri ale celor trăite de autor timp de aproape nouă decenii. A surprins multe realități dureroase, mai ales, din viața universitară și din cercetarea academică. Ne oferă un tablou complex și amănunțit al trecutului țării noastre, de care istoricii sunt datori să țină seama.

În loc de încheiere, vom adăuga la profilul savantului câteva amănunte care ni se par  semnificative. În fața geamurilor apartamentului său, crește un arbore frumos de Albiția mătăsoasă. A sădit-o și în cartierul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală. Ne-a recomandat, de mai multe ori, să luăm semințe de albiția și să le plantăm în continuare. Veghează ca această specie, pe care a aclimatizat-o cu atâtea eforturi, să nu dispară din flora noastră. Lângă blocul în care locuiește, a plantat un fag și un frasin, aduși din Carpații Apuseni. Au prins rădăcină adâncă. Astăzi vârfurile lor ajung până aproape de etajul cinci. Poate că cei doi copaci îi amintesc savantului de unitatea românilor și continuitatea lor pe pământul străbun. De fiece dată, când comunicăm, domnul Tarhon mă convinge că, la vârsta sa înaintată, i-au rămas nestinse dorința de a cunoaște, spiritul civic, demnitatea de neam, curajul, perseverența. În forul său lăuntric, profesorul continuă a fi asemeni fagului, a frasinului și platanilor viguroși pe care i-a sădit odinioară pe străzile capitalei.

Referinţe bibliografice:

Tarhon 1992 = Petru Tarhon, Fiziologia plantelor, vol. I, Chișinău, Lumina, 1992

Tarhon 1993 = Petru Tarhon, Fiziologia plantelor, vol. II, Chișinău, Lumina, 1993

Tarhon 2019 = Petru Tarhon, Viața cum a fost sau Destin împlinit, vol. I, Chișinău, Pontos, 2019.

Professor Petru Tarhon – participant and witness of history

Keywords: Bessarabia; personalities; memories; natural sciences

The author of the paper provides an overview of the scientific activity and main works of the scientist Petru Tarhon. Born on the same day as Mihai Eminescu, i.e. on the 15th of January 1930, he is one of the few witnesses alive of the Great Romania epoch. During his lifetime, Petru Tarhon manifested himself as a valuable expert in the field of natural sciences. He created two arboreta (in Tiraspol and Chisinau), published didactical editions and monographs, as well as educated dozens of specialists in the field of biology. His autobiographical works contain valuable historical information for a time-span of about ninety years, focusing on university and academic life in the Republic of Moldova.