Academicianul Răzvan Theodorescu s-a stins din viață


Academicianul Răzvan Theodorescu s-a stins din viață

Academia Română anunță cu imensă tristețe stingerea din viață, luni, 6 februarie 2023, a academicianului Răzvan Theodorescu (1939-2023), personalitate de excepție a culturii române contemporane, cu vocație enciclopedică, reputat istoric al culturii, vicepreședinte al Academiei Române în perioada 2018-2023.

Membru marcant al Academiei Române, specialist în istoria artei, artă şi civilizație românească, creștinism și spiritualitate balcanică, acad. Răzvan Theodorescu a coordonat activitatea Secției de arte, arhitectură și audiovizual a Academiei Române, în calitate de președinte, timp de 10 ani.

Doctor în istorie la Universitatea din București, cu un studiu despre elemente culturale bizantine, balcanice și occidentale la începuturile culturii medievale românești, și-a început cariera științifică în anul 1963, la Institutul de Istoria Artei, unde a fost cercetător și director adjunct științific. În 1987 a devenit conferențiar asociat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, astăzi Universitatea Națională de Arte din București, unde din 1990 a activat ca profesor, susținând cursuri de artă medievală europeană, tipologia artei sud-est europene, caracteristicile Orientului creștin și istoria civilizației bizantine. Tot în anul 1990 a fost ales rector al Universității Naționale de Arte. Activitatea sa didactică a însemnat și colaborările cu Universitatea Media, Universitatea „Spiru Haret” din București, Universitatea „Apollonia” din Iași, Universitatea „Danubius” din Galați.  În anul 1993 devine membru al Academiei Române.

Profesor invitat la Centrul Superior de Studii Medievale din Poitiers, de numele acad. Răzvan Theodorescu se leagă înființarea primei catedre umaniste UNESCO din România.

Bogata sa opera s-a axat pe studiul artei vechi românești şi al artei medievale europene, pe analiza comparativă a strategiilor geopolitice din spațiul Europei, pe studiul mentalităților și pe cercetarea unor domenii de nișă din care au rezultat teoria „coridoarelor culturale“, teoria tipologiei ctitorilor, expunerea momentum princeps pentru începuturile artei europene, dar și teoria mentalității tranzacționale a poporului român, pe care a expus-o în discursul de recepție la Academia Română.

A realizat, vreme de peste trei decenii, articole pentru celebra emisiune „Teleenciclopedia”, transmisă de Televiziunea Națională, pe care o considera una dintre realizările sale importante la nivel public.

Profesorul Răzvan Theodorescu a avut o contribuție remarcabilă la organizarea unor instituții și a unor structuri guvernamentale: președinte al Radioteleviziunii Române (1990-1992), membru al Consiliului Național al Audiovizualului (1992-2000), președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (1993-1995), Ministru al Culturii și Cultelor (2000-2004) și Ambasador Național al Programului ONU „Alianţa Civilizaţiilor” începând cu anul 2009. În calitate de secretar general al Asociației Internaționale de Studii Sud-Est Europene (1994-2023), a sprijinit numeroase proiecte de cercetare interdisciplinară.

Laureat al premiului „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române și al premiului „Gottfried von Herder”, conferit de Universitatea din Viena, acad. Răzvan Theodorescu a fost ales în anul 1998 membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere.

A fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Ofițer de către Președinția României și cu Ordinul Artelor și Literelor al Republicii Franceze, în grad de Comandor, ca o recunoaștere a incontestabilei sale contribuții la promovarea culturii românești și europene.

Conducerea Academiei Române și întreaga comunitate academică regretă plecarea dintre noi a academicianului Răzvan Theodorescu și este alături de familia îndoliată.

Biroul de comunicare al Academiei Române

 

Academician Răzvan Theodorescu passed away 

Keywords: exceptional personality; culture historian; mentality theory; governmental institutions and structures; interdisciplinary research projects; promotion of Romanian and European culture

The text discusses the life and activity of vice president of the Romanian Academy Răzvan Theodorescu (1939-2023). It highlights the extraordinary contribution of the illustrious researcher to the establishment of governmental institutions and structures, as well as, the promotion of Romanian and European culture.