Limba română: identitatea și unitatea noastră

Această Ediție specială constituie un prilej de a pune în evidență semnificația istorică a introducerii sintagmei limba română în Constituția Republicii Moldova și, totodată, ocazie salutară de a cinsti amintirea temerarilor promotori ai cauzei naționale, mulți dintre ei autori ai revistei „Limba Română”, care, acum trei decenii, preciza în articolul programatic din primul număr: „Suntem convinși că numai cu concursul energic și concret al specialiștilor onești și al marelui public vom putea stopa cu adevărat procesul degradării limbii, vom ieşi odată şi odată din infernul lingvistic ai cărui captivi suntem, vom depăşi perimatele dogme de sorginte imperial-bolşevică privind etnogeneza, limba şi cultura poporului, vom traduce în viaţă apelul mereu actual al lui Alexe Mateevici: să luminăm poporul cu lumină dreaptă.” (Revista „Limba Română” nr.1,1991, pag. 4.) Deși perioada trecută de la fondarea publicației a fost lungă şi anevoioasă, plină de imprevizibile și complicate situații în plan politic și economic, dificultățile și necazurile nu au fost în măsură să spulbere convingerea că vom trăi cândva bucuria victoriei. Astfel, începând cu primul număr al revistei „Limba Română”, în frunte cu regretatul profesor Ion Dumeniuk (redactor-șef în anii 1991- 1992), elaborat în primăvara anului 1991, înainte de declararea Independenţei, şi până la cel recent, nr.1-2, 2023, lansat în contextul unor premise reale de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, am nutrit necontenit speranţa legiferării limbii române.

Numeroasele dezbateri privind geneza etnolingvistică a basarabenilor, derulate pe parcursul a trei decenii şi ceva, la care a participat nemijlocit şi revista „Limba Română (în acest număr, publicăm textele apărute în revista noastră între anii 1991 şi 2022), au avut rolul concret și explicit de a elucida adevărul, de a contura de pe poziţii strict ştiinţifice spectrul larg, nuanţat şi, accentuăm, depolitizat al denumirii limbii. Pe parcurs, colectivul redacției, cu sprijinul unor devotați oameni de știință și de cultură, a realizat un edificiu identitar unic, editând 280 de numere de revistă (toate amplasate pe site-ul www.limbaromana.md) şi câteva zeci de volume în Colecţia „Biblioteca revistei «Limba Română»” (unele fiind, de asemenea, disponibile gratuit pe site), între care: Antologia Limba Română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente (ediţia I, 1996, 334 p.; ediţia a II-a, 2007, 352 p.), Valeriu Rusu, Limba română. Limbă, literatură, civilizaţie (212 p.) şi Limba română. Cuvinte şi imagini (1997, 212 p.), Eugen Şt. Holban, Contribuţia Basarabiei la cultura românească. Toponimie şi identitate naţională (1997, 234 p.), Nicolae Mătcaş, Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul (1998, 252 p.), Silviu Berejan, Itinerar sociolingvistic (2007, 240 p.), Alexandru Bantoş, Retrospectivă necesară (2007, 252 p.), Anatol Ciobanu, Reflecţii lingvistice (2009, 340 p.), Nicolae Corlăteanu, Testament. Cred în izbânda limbii române. Studii. Comunicări. Memorii (2010, 256 p.), Dorin Cimpoeşu, Republica Moldova, între România şi Rusia. 1989-2009 (2010, 428 p.), Ana Bantoş, Deschiderea spre universalism. Literatura română din Basarabia postbelică (2011, 344 p.), Nicolae Mătcaş, Calvarul limbii române din Basarabia. Studii. Articole. Comunicări (2011, 552 p.).

Un rol aparte în procesul de creare a fondului documentar sui-generis îi revine Ediţiei speciale a revistei „Limba Română” (nr. 4, 1995), dedicată conferinţei științifice „Limba română este numele corect al limbii noastre”, care a avut loc la Chişinău pe 20 – 21 iulie 1995, în Parlamentul Republicii Moldova. Întrunirea – era prima dată când adevărul pătrundea masiv în incinta legiuitorilor moldoveni – şi-a desfășurat lucrările sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei, cu participarea Institutului de Lingvistică al AŞM (director academicianul Silviu Berejan), a catedrelor de specialitate de la instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova, a uniunilor de creaţie şi a revistei „Limba Română”, iniţiatoarea și organizatoarea de facto a acestui eveniment. În cadrul conferinţei, filologi notorii din Republica Moldova, academicienii Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, profesorii doctori Anatol Ciobanu, Nicolae Mătcaş, Ion Eţcu, Alexandru Dîrul ş.a., romaniştii Rajmund Piotrowski din Sankt Petersburg, Rusia, şi Stanislav Semcinski din Kiev, Ucraina, au examinat aspecte ale evoluţiei limbii române în Republica Moldova, ca parte a spaţiului lingvistic românesc. (Menționăm că la conferinţă nu au fost invitaţi în mod deliberat oameni de ştiinţă din România, pentru a evita posibilele învinuiri de ingerinţă în chestiunea discutată.) Lucrările întrunirii științifice au fost transmise în direct de radioul şi televiziunea naţionale, despre ea au relatat ziarele cotidiene, iar în mai puţin de două săptămâni, revista „Limba Română” a scos de sub tipar Ediţia specială în 144 de pagini, cu un tiraj de 11.000 de exemplare, incluzând comunicările şi actele conferinţei. Astfel, publicului larg i s-a pus la îndemână, în premieră, un îndrumar util și accesibil în problema identitară.

Academicianul Nicolae Corlăteanu, de exemplu, a prezentat un amplu şi argumentat studiu, intitulat Româna literară în Republica Moldova: istorie şi actualitate, din care cităm: „Cât priveşte limba literară, limba model, exemplară, de care ne folosim mai ales în scris, în lucrările literare, ştiinţifico-tehnice, limba oficială din documentele noastre social-politice şi administrative trebuie numită limbă română. Ea este limba normată, supradialectală, limba română literară unică pentru toţi românii (moldoveni, munteni, ardeleni, bucovineni, transnistreni, cei din Banatul Sârbesc, din Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Rusia, SUA etc.)”. Patriarhul lingvisticii basarabene accentua în continuare: „Se impune a înţelege cu toţii, odată pentru totdeauna, că încercările întreprinse în perioada sovietică de a crea o nouă limbă literară romanică pe teritoriul fostei RSSM, diferită de cea română, n-au dat şi, de fapt, nu puteau da nicicând rezultatele scontate. Dimpotrivă, au dat naştere la discuţii infructuoase, pentru că în nici un chip nu se poate ascunde adevărul confirmat istoriceşte prin unitatea de limbă, literatură, creaţii artistice. Odată şi odată trebuie să ajungem cu toţii la înţelegerea că limba noastră literară trebuie numită cu numele său adevărat – română.” (Nicolae Corlăteanu. Româna literară în Republica Moldova. Revista „Limba Română”, nr. 4,1995, pag. 17.)

Promovarea adevărului ştiinţific şi istoric a constituit, de altfel, laitmotivul şedinţelor Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu”, ale Conferinţelor naţionale de filologie „Limba română azi”, ale colocviilor revistei „Limba Română” de la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu” din Chişinău, precum și ale tuturor manifestărilor axate pe acest subiect ce au avut loc după 1991 la Chişinău, Bălţi, Iaşi, Bucureşti, Suceava, Cluj etc. Relevantă este, în context, rezoluţia din 2006 a celei de-a X-a ediţii „Limba română azi”, care menționa: „Participanţii la Conferinţă reafirmă poziţia exprimată în mod consecvent la toate ediţiile precedente, precum şi la Congresul IV al Filologilor Români (Timişoara, 1991) şi la Congresul V (Iaşi – Chişinău, 1994): Limba română este unica reprezentantă actuală a latinităţii orientale, oriunde ar fi întrebuinţată ca limbă de stat, limbă de cultură, limbă de comunicare, îşi are fixată identitatea, definitiv, printr-o singură denumire – LIMBA ROMÂNĂ - şi are un singur alfabet în măsură să-i exprime esenţa şi să-i asigure funcţionarea în condiţii optime – alfabetul latin, poziţie susţinută de Academia de Ştiinţe a Moldovei în răspunsul dat la 28 iulie 1994 de către Prezidiul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi la 28 februarie 1996 de către Adunarea Generală a Academiei, la solicitarea Parlamentului: Denumirea corectă a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este LIMBA ROMÂNĂ”. (Alexandru Bantoș, „Limba română și suma de adevăruri științifice”, revista „Limba Română”, nr. 1-2, 2008, pag. 73.)

Prețioasă și adecvată împrejurărilor este contribuţia ilustrului lingvist de origine basarabeană Eugeniu Coşeriu (născut pe 27 iulie 1921 în Mihăileni, judeţul Bălţi, România – decedat pe 7 septembrie 2002, în Tübingen, Germania) la promovarea identităţii şi unității românilor. Studiile, articolele şi comunicările savantului, publicate de revista noastră, între care Latinitatea orientală, Unitate lingvistică – unitate naţională, Unitatea limbii române – planuri şi criterii, Politici lingvistice, „... Moldovenismul... nu se opune românismului...”, Credinţă, sacrificiu şi destin ş.a., dezvăluie magistral istoria și particularitățile evoluției limbii române în Basarabia, descriu caracterul restrictiv, antinațional al politicilor lingvistice aplicate în ţinut de către regimul ţarist şi de cel sovietic. Opera coșeriană privind identitatea basarabenilor și unitatea lor cu toți românii, veritabilă carte de învăţătură, este parte integrantă a patrimoniului nostru lingvistic, ce ar trebui inclusă în programele de învățământ la facultățile cu profil umanist și nu numai. Reiterez, şi cu această ocazie, dezamăgirea că nu am reuşit să identific, pe parcursul mai multor ani, mijloace financiare pentru a edita volumul „Un lingvist care vine din viitor. Texte despre realităţile lingvistice basarabene semnate de Eugeniu Coşeriu”, pregătit de echipa redacţiei, în vreme ce instituţii abilitate să susţină procesul de recuperare a conștiinței naționale și de revigorare a limbii române cheltuie sume enorme de bani pentru tirajarea unor activități cu mesaj efemer sau chiar inutil.

Textele referitoare la denumirea corectă a limbii publicate în revista „Limba Română”, în presa dintre Prut şi Nistru – nu am ezitat niciodată să credem – au avut (și au încă!) rolul lor mântuitor în renașterea basarabenilor, chiar dacă decidenţii politici aflați la guvernare le-au neglijat cu premeditare aproape trei decenii; ştiam că munca fără preget a oamenilor de ştiinţă şi de cultură va fi apreciată de politicieni integri și bine informați, care, ajunşi la putere, vor pune în valoare documentele izvorâte din dorinţa de a elimina falsurile din istorie. Anume adevărul, competenţa şi consistența, claritatea dovezilor ştiinţifice invocate de către autori consacraţi din Republica Moldova, de pe întreg spaţiul limbii române şi de peste hotarele acestuia au determinat actuala guvernare de la Chişinău să spună lucrurilor pe nume, aşa cum sunt (E. Coşeriu), în Constituţia Republicii Moldova, făcându-i-se loc axiomei „Limba de stat a Republicii Moldova este limba română”. Decizia respectivă, votată, desigur, fără „acordul” deputaţilor din opoziţia antinațională, încheie un trist episod al existenţei românilor basarabeni, în care le-a fost umilită şi contrafăcută originea firească.

În editorialul „Derapajele lingvistice și chestiunea limbii”, publicat după victoria doamnei Maia Sandu în scrutinul prezidenţial, salutam evenimentul, care a bulversat clasa politică de la Chişinău, pentru că în fruntea republicii a fost aleasă o personalitate, ce urma să deschidă, împreună cu Partidul Acţiune şi Solidaritate (întemeiat de curajoasa şi incoruptibila politiciană), un nou capitol în istoria Republicii Moldova: „În forul legislativ suprem, notam cu mult înainte de alegerile din vara anului 2021, ce au propulsat la guvernare Partidul Acţiune şi Solidaritate, e timpul să vină cei care au sentimentul acut al prezentului şi al responsabilităţii în faţa viitorului pentru destinul acestei părţi de neam, tineri chemaţi să realizeze cu ambiţie şi cu siguranţă inexorabilul proces de emancipare naţională declanşat la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, în care limba maternă – româna – a fost stindardul ce ne-a unit. Limba română trebuie să ne consolideze acţiunile şi mai mult acum, când traversăm vremuri complicate din mai multe puncte de vedere, deoarece pentru un popor limba rămâne a fi pururi condiţia libertăţii sale istorice. Doar având această libertate, vom putea recuceri şi recupera dreptul la o existenţă demnă şi prosperă.” (Revista „Limba Română”, nr. 1, 2021, pag.13.)

Analiza obiectivă a realităţilor basarabene de moment prevestea că, după prima redută cucerită de către doamna Maia Sandu, învingătoare într-o luptă acerbă cu exponenţii vechii mentalităţi, servili unei ideologii străine, vor veni, cu certitudine, şi alte victorii. Şi ele n-au întârziat: într-un context geopolitic marcat de pandemie şi de criza fără precedent cauzată de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, Republica Moldova, guvernată de PAS, a devenit un actor politic extern vizibil, demn, ferm și respectat, obţinând statutul de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. În plan intern, de asemenea, s-a avansat într-un timp scurt, dar sigur şi temeinic, în abordarea şi, pe cât a fost posibil, în soluţionarea numeroaselor şi stringentelor probleme – moştenire a guvernărilor anterioare – privind viaţa economică, socială şi culturală a cetăţenilor. „Miracolul” în plan moral s-a produs însă pe 16 martie curent, când deputaţii Partidului Acţiune şi Solidaritate i-au făcut dreptate limbii române, denumirea ei autentică, limba română, intrând, în sfârşit, în normalitate şi la nivel de stat. Adoptarea unei asemenea legi era strict necesară pentru a spulbera ambiguităţile şi încercările de a justifica în continuare teoria existenţei „limbii moldoveneşti”, diferită de cea română! Recenta lege a rupt astfel definitiv lanţul de anihilare programată a identităţii şi unităţii noastre. După recunoaşterea oficială de către Parlamentul Republicii Moldova a denumirii corecte a limbii, lucrurile s-au limpezit definitiv: dezbaterile, resuscitate periodic de-a lungul anilor din imbold politic, nu vor mai avea relevanţa şi nici forţa de a eclipsa adevărul.

Includerea în Constituţie a limbii române reclamă însă prioritar și categoric schimbarea radicală a atitudinii față de practica difuzării și utilizării normelor ortografice și ortoepice ale românei actuale, întrucât mai este tolerată iresponsabil indiferența față de vorbirea și scrierea normată, iar amprentele nocive ale limbii ruse persistă încă. A venit timpul să fie lichidată insuficiența literaturii de popularizare a științei lingvistice naționale, să fie elaborate și editate volume de anvergură consacrate istoriei limbii române, cu referire expresă la starea ei actuală din Basarabia, spaţiu în care cultivarea formei literare, standard este o problemă. Decretarea limbii române ca atribut oficial al statului, modificarea pe parcurs a legislaţiei lingvistice în sensul actualizării acesteia, adoptarea altor documente guvernamentale în domeniu nu vor avea sorți de izbândă, evident, fără concursul permanent și consecvent al mass-mediei din republică, al organizațiilor și exponenților comunității științifice și culturale. Bătălia cea mare a fost câștigată, e adevărat, lupta însă continuă. Circumstanțele renașterii și evoluției reale a limbii vor deveni realmente ireversibile numai dacă noi, de la mic la mare, vom onora limba română prin cunoaşterea ei profundă şi prin folosirea adecvată a acesteia în toate împrejurările vieţii. Ca niciodată este de actualitate îndemnul poetului Gheorghe Sion:

„Limba, Ţara, vorbe sfinte
La strămoşi erau;
O, vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu!”

The Romanian language: our identity and unity

Keywords: The journal „Limba Română”; Special Issue; Constitution of the Republic of Moldova; ethnolinguistic genesis of the Bessarabian Romanians; Parliament; Academy of Sciences; the rules of the Romanian language; the official attribute of the state; the linguistic legislation

The article reflects the long and difficult process that preceded the introduction of the notion of Romanian language into the Constitution of the Republic of Moldova. The article refers to the journal „Limba Română” publications in the process of the legislative change. In the last thirty years, a number of articles, studies, interviews have been published on subjects such as the identity of Bessarabian Romanians, the Romanian language as the official language in the Republic of Moldova, as recently adopted by the Parliament of the Republic of Moldova. Adopting the notion of Romanian language in the Constitution of the Republic of Moldova is a historical event, which calls for a change in attitude towards the Romanian language, as the official means of communication in the Republic of Moldova.