Decizie istorică
Declarația președintelui AȘM în contextul votării de către Parlamentul Republicii Moldova, în lectura a doua, a proiectului de lege cu privire la statutul limbii române
La 16 martie 2023, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat decizia prin care sintagma „limba română” se introduce în toate actele legislative, inclusiv în Constituție, renunțându-se la formulările „limba moldovenească” „limba de stat”, „limba oficială”, „limba noastră”.
În sfârșit, s-a instituit un act juridic, de mult așteptat, de confirmare a adevărului științific cu privire la denumirea limbii vorbite în Republica Moldova – limba română –, pentru care Academia de Științe a Moldovei a pledat în permanenţă și insistent prin diversele sale Declarații, Adresări, Hotărâri și în conferințe științifice.
Felicităm deputații care și-au dat votul pentru legiferarea adevărului științific și juridic privind limba română în spiritul Declarației de Independență a Republicii Moldova, prioritatea căreia a fost decisă de către Curtea Constituțională.
Considerăm că această hotărâre istorică constituie un act de recunoștință față de toți oamenii de știință și de cultură, scriitori, cadre didactice, doctoranzi, studenți care au luptat pentru promovarea adevărului științific privind limba vorbită în spațiul basarabean și pentru acordarea acesteia a statutului de limbă de stat.
La fel ca în anii precedenți, Academia de Științe a Moldovei va organiza manifestări științifice consacrate Zilei Limbii Române, zilei de naștere a poetului național Mihai Eminescu, Zilei Naționale a Culturii, susținând, totodată, procesele de integrare europeană a Republicii Moldova, căreia Consiliul European, la 23 iunie 2022, i-a acordat statutul de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană – fapt care va fortifica dezvoltarea relațiilor de cooperare între culturi, oamenii de știință din Europa și din întreaga lume, pentru care AȘM a pledat în permanență.
HISTORICAL DECISION. Statement of the president of ASM
Keywords: Parliament; historical decision; Constitutional Court; Romanian language; scientific conferences and events
The article confirms the support of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova in favour of the Decision of the Parliament of the Republic of Moldova to adopt the name of the Romanian language in its constitution. It is a legal act of historical importance for which the scientific community advocated in numerous meetings where the necessity of legislating the Romanian language was affirmed.