Ştiinţă, politică şi adevăr

Motto: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi”

(Ioan 8:32)

Membrii Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române – Filiala Iaşi salută cu bucurie şi firească satisfacţie decizia luată de Parlamentul Republicii Moldova pe data de 16 martie a.c. şi promulgată de Preşedintele Maia Sandu la 22 martie a.c. cu privire la adoptarea denumirii „limba română” în locul variantelor folosite anterior în legislaţia referitoare la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova – act de dreptate care consfinţeşte un adevăr ştiinţific demonstrat în mod recurent de specialişti de marcă din lingvistica românească şi europeană.

În privinţa statutului limbii vorbite în Basarabia, cele mai autorizate rămân, pentru lumea ştiinţifică, analiza întreprinsă, într-un cadru adecvat, romanic, de Alf Lombard asupra românei caracterizate drept „la lingua romanza meno fissata” (Lombard 1959), apoi comunicarea susţinută de Carlo Tagliavini la acelaşi Congres Internaţional de Lingvistică şi Filologie Romanică (ediţia a VIII-a, Florenţa, 1956) şi care conţine chiar în titlu întrebarea, cumva ironică, Una nuova lingua letteraria romanza? Il Moldavo (Tagliavini 1959) sau, în aceeaşi perioadă, cercetarea lui Klaus Heitmann, intitulată sugestiv Rumänische Sprache und Literatur in Bessarabien und Transnistrien (die sogenannte moldauische Sprache und Literatur) (1965), toate aceste voci probând cu argumentele istoriei limbii totala lipsă de fundament a conceptului de „limbă moldovenească”. Dar cel care s-a pronunţat asupra subiectului în chestiune în formule ce pot fi considerate definitive din mai multe puncte de vedere a fost reputatul om de ştiinţă român de origine basarabeană Eugeniu Coşeriu: „A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural.” (Coşeriu 1994: 25).

Cercetările lingviştilor menţionaţi şi ale atâtor generaţii succesive de lingvişti străini sau români, de pe ambele maluri ale Prutului, între care îi menţionăm cu gratitudine şi reverenţă pe predecesorii noştri ieşeni Dumitru Irimia, Stelian Dumistrăcel sau Adrian Turculeţ, au contribuit la promovarea adevărului ştiinţific cu privire la realitatea lingvistică din Republica Moldova şi, deopotrivă, la consolidarea sentimentului de apartenenţă la acelaşi spaţiu lingvistic şi cultural. Una dintre cele mai remarcabile (şi de folos!) iniţiative ştiinţifice în acest sens a fost organizarea de către un grup de lingvişti de pe ambele maluri ale Prutului (în frunte cu profesorul Dumitru Irimia) a Conferinţei Naţionale de Filologie „Limba română azi”, manifestare ştiinţifică ce a reuşit, pe parcursul celor 10 ediţii desfăşurate între anii 1991 şi 2006, să adune la un loc atât specialişti din mediul academic, cât şi profesori de liceu din România, Republica Moldova şi Ucraina, în scopul promovării adevărului ştiinţific cu referire la denumirea limbii oficiale utilizate la est de Prut. Cu consecvenţă, la toate ediţiile conferinţei a fost reiterată poziţia conform căreia „limba română [vorbită în Basarabia] este unica reprezentantă actuală a latinităţii orientale, oriunde ar fi întrebuinţată ca limbă de stat, limbă de cultură, limbă de comunicare” (Limba română azi 2006: 7), această poziţie venind, de altfel, în completarea Declaraţiei Adunării Generale a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova din 28 februarie 1996, în care se afirma clar că „denumirea corectă a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este LIMBA ROMÂNĂ”.

Deşi la nivelul imaginii de sine a comunităţii de românofoni basarabeni, constrânşi (sau măcar influenţaţi de contextul sociopolitic) a-şi asuma diferenţele dialectale fireşti, exacerbate în detrimentul elementului comun covârşitor, ca pe tot atâtea dovezi ale individualităţii lor etnice şi lingvistice în raport cu românitatea, s-au produs în timp unele mutaţii, limba vorbită în Basarabia a fost şi a rămas limba română cu sau fără un act oficial, chiar şi atunci când, sub ingerinţa politicului, s-a refugiat la nivelurile dialectal şi popular, aşa cum remarca, între alţii, profesorul A. Turculeţ (1995: 50): „oamenii simpli, în special ţăranii, sunt cei care au păstrat limba română de pe teritoriul fostei URSS”.

Desigur că bilingvismul (relativ totuşi în mediul rural) a imprimat limbii române din Basarabia un anumit specific, identificabil mai ales la nivel lexical, în topică și sporadic şi în fonetică – cu menţiunea că cele mai multe dintre aceste trăsături, mai cu seamă cele din domeniul lexicului (afectat aproape exclusiv în zona lui periferică), pot fi pasagere (şi se află deja în recul), pe sistem flux și reflux (cf. Dumistrăcel et al. 1992) –, dar cu adevărat decisive din acest punct de vedere sunt elementele cele mai stabile ale sistemului limbii, în primul rând nivelul morfologic, apoi fonetica şi, nu în ultimul rând, vocabularul fundamental. Ce pot face, în fond, câteva cleioance, niște sărnice și vreo doi baistruci? (cf. Coşeriu 1994: 19). În mod evident, nimic relevant la nivel structural și cu atât mai puţin la nivel genealogic atunci când vine vorba despre identitatea limbii române vorbite în stânga Prutului – una şi aceeaşi cu româna vorbită în tot spaţiul dacoromânesc.

Într-adevăr, analizând Atlasul lingvistic român I (realizat în baza unor anchete efectuate în perioada 1929–1938), putem observa, în afara hărţilor care atestă distribuţia bipolară, de tip nord-sud, a dialectului dacoromân (cu isoglose ce se continuă, firesc, şi dincolo de Prut), existenţa unor hărţi remarcabil de unitare din punct de vedere lingvistic, precum cele referitoare la elemente din fondul principal lexical al românei (creieri, deget, dinte, genunchi, inimă, măsea, mână – cu excepţia unei arii vestice restrânse unde apare brâncă –, ochi, picior, piele, piept, sânge, unghie, ureche; cărunt, sănătos; beau, mă doare, iau, mănânc, spun, tuşesc, ţin, visez etc.; cf. și Dumistrăcel, Botoșineanu 2018: passim). În acelaşi timp, eforturile în direcţia cunoaşterii realiste a statutului graiurilor de tip moldovenesc de la est de Prut, prin cercetări orientate spre registrele funcţionale ale dialectofonilor din această regiune (decelabile prin analiza unor etno- şi sociotexte înregistrate în perioada 1960–1964 şi publicate, între 1969 şi 1981, în completarea Atlasului lingvistic moldovenesc), au condus la rezultate concludente în legătură cu continuitatea lexicului privitor la ocupaţii primordiale, precum cultura şi prelucrarea grâului, din zona transcarpatină, apoi la est de Carpaţi, în Trasnistria şi mai departe, până în Primorie (ne referim aici la studiul exemplar al profesorului Stelian Dumistrăcel inspirat intitulat „Graiul pâinii” în lumina „lingvisticii integrale” coşeriene; vezi Dumistrăcel 2003: passim).

Cât priveşte limba standard din Republica Moldova, odată cu recuperarea de către aceasta a tuturor funcţiilor sale sociale şi culturale, constatăm că s-au conturat premisele „evoluţiei variantei basarabene în sensul identificării ei cu varianta moldovenească a românei standard”, preconizată de profesorul A. Turculeţ (1993: 187) în urmă cu 30 de ani. Rezultatele acestei evoluţii se pot observa cu ușurință la ora actuală atât la „nivelul străzii” – cu preponderenţă în vorbirea tinerilor –, cât şi în limba utilizată în mass-media; în ambele cazuri, diferenţele lexicale, dar şi cele fonetice faţă de româna standard vorbită în dreapta Prutului tind să se diminueze în mod constant. Această situaţie reprezintă rezultatul acţiunii cumulative a doi factori: a) pe de o parte, diminuarea („refluxul” – Dumistrăcel et al. 1992) a importanţei limbii ruse la nivel societal (mai ales în rândul tinerei generaţii); b) pe de altă parte, orientarea centripetă – asumată ca atare! – în raport cu limba română standard a celor mai importante două instituţii cu rol hotărâtor în impunerea uzului lingvistic într-o comunitate: şcoala şi mass-media. În aceste condiţii, se poate afirma că, dincolo de evidenţa adevărului ştiinţific, recenta decizie a Parlamentului Republicii Moldova are de partea sa inclusiv o adecvare de facto la realitatea sociolingvistică existentă în teren, mai precis la imaginarul lingvistic (înţeles aici ca orizont de aşteptare) al majorităţii populaţiei cu referire la subiectul supus legiferării – cel al denumirii limbii folosite la est de Prut. Din acest punct de vedere, situaţia astfel creată reprezenta o conjunctură fastă pentru luarea unei decizii de politică lingvistică cu o asemenea încărcătură simbolică, moment pe care Legislativul de la Chişinău a ştiut să nu-l mai rateze de data aceasta. 

Bibliografie:

Coşeriu 1994: Eugeniu Coşeriu, Latinitatea orientală, în „Limba Română” (Chişinău), IV, nr. 3, p. 10–25.

Dumistrăcel 2003: Stelian Dumistrăcel, „Graiul pâinii” în lumina „lingvisticii integrale” coşeriene, în „Limba Română” (Chişinău), XIII, nr. 4–5, p. 118–131.

Dumistrăcel et al. 1992: Stelian Dumistrăcel, Doina Hreapcă, Valentina Corcimari, Ion-Horia Bîrleanu, Împrumuturi lexicale ruseşti în graiurile de la est de Prut: flux şi reflux, comunicare la al VII-lea Simpozion Naţional de Dialectologie, organizat de Institutul de Fonetică şi Dialectologie „Al. Rosetti” (Bucureşti, 15–17 octombrie 1992).

Dumistrăcel, Botoşineanu 2018: Stelian Dumistrăcel, Luminiţa Botoşineanu, Dialectologie et geographie linguistique concernant les parlers roumains en Moldavie et Bucovine, în „Anuar de lingvistică şi istorie literară”, LVIII, p. 57–71.

Heitmann 1965: Klaus Heitman, Rumänische Sprache und Literatur in Bessarabien und Transnistrien (die sogenannte moldauische Sprache und Literatur), în „Zeitschrift für romanische Philologie”, 81, H. 1–2, S. 102–156.

Limba română azi 2006: Limba română azi. Lucrările Conferinţei Naţionale de Filologie „Limba română azi”, ediţia a X-a, Iaşi–Chişinău, 3–7 noiembrie 2006, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2007.

Lombard 1959: Alf Lombard, La lingua letteraria meno fissata: il rumeno, în vol. VIII Congresso Internazionale di Studi Romanzi (Firenze, 3–5 aprile 1956): Atti, Firenze, Sansoni, p. 283–286.

Tagliavini 1959: Carlo Tagliavini, Una nuova lingua letteraria romanza? Il Moldavo, în vol. VIII Congresso Internazionale di Studi Romanzi (Firenze, 3–5 aprile 1956): Atti, Firenze, Sansoni, p. 445–452.

Turculeţ 1993: Adrian Turculeţ, Variantele regionale ale românei standard, în „Fonetică şi dialectologie”, XII, p. 179–198.

Turculeţ 1995: Adrian Turculeţ, Limba română din Basarabia, în vol. Limba română şi varietăţile ei locale, Bucureşti, Editura Academiei Române, p. 97–112.

Science, Politics and Truth

Keywords: Romanian language; scientific truth; linguistic arguments; Republic of Moldova

Successive generations of Romanian and foreign linguists have proved, with the arguments that the history of the language provides, the lack of any scientific basis for the concept of the “Moldovan language”, an eminently political construct, forged by interests opposed to truth and reality. The paper reviews the most authoritative opinions in this regard and celebrates the act of justice represented by the decision of the Parliament of the Republic of Moldova by which the phrase “Romanian language” replaces the previous variants - inaccurate, ambiguous, generalizing or simply false.