Un colos monografic despre Cosăuţi
Pentru tiparAlexei Zagaievschi, Vasile Zagaievschi. Cosăuţi. Comună din preajma Cetăţii Soroca
Monografia pe care o prezentăm se deschide cu un motto, selectat din scrierile lui Alexandru Hâjdău, care ne aminteşte de un sentiment sacru, dragostea, dar dat de la Dumnezeu: dragoste de oameni, de neam, de Patrie, iar „Dragoste către Patrie poate fi numai supt chizăşia dragostei către locul unde ne-am născut...” (p. 3). Acelaşi gând îl găsim şi la Mihail Kogălniceanu, care, în Cuvânt introductiv la cursul de istorie naţională, susţinea că „Omul totdeauna înainte de lume şi-a iubit neamul, înainte de neam şi-a iubit familia şi partea de pământ, fie mare, fie mică, în care părinţii săi au trăit şi s-au îngropat, în care el s-a născut, a petrecut dulcii ani ai copilăriei ce nu se mai întorc...”.
Scrisă de Alexei Zagaievschi, istoric de specialitate şi muzeolog de profesie, şef de Secţie la Muzeul Naţional de Istorie din Chişinău, şi Vasile Zagaievschi, fost specialist principal la Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Om emerit al culturii, ambii fiind personalităţi de seamă în domeniul culturii, cartea Cosăuţi. Comună din preajma Cetăţii Soroca (Chişinău, Î.S.F.E.-P. Tipografia centrală, 2005, 728 p.) s-a născut din dragostea autorilor faţă de satul lor de baştină, de care au fost legaţi din copilărie prin dor de neam, prin viaţa de zi cu zi a cosăuţenilor, prin crucile din cimitirul din deal al părinţilor şi străbunilor. De aceleaşi sentimente a fost pătruns şi redactorul coordonator, ştiinţific şi stilistic, Vladimir Zagaevschi, doctor în filologie, profesor la Universitatea de Stat din Moldova, pentru care satul Cosăuţi este baştina părinţilor, a bunilor şi străbunilor săi.
Numărul impunător de pagini, formatul mare, de revistă, al cărţii, diversitatea temelor abordate, a aspectelor istorice cercetate, mulţimea datelor de arhivă (40 de fonduri cu numeroase dosare numai de la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, materiale ale Arhivei de Stat Soroca, ale altor arhive), cele peste o sută de surse bibliografice ştiinţifice, informaţiile adunate de la 56 de subiecţi, locuitori ai satului, apoi tabloul larg, viu şi limpede al contemporaneităţii, veridicitatea şi complexitatea celor scrise – toate acestea vorbesc despre o muncă îndelungată, asiduă, migăloasă şi deosebit de responsabilă, pe care autorii şi redactorul coordonator au depus-o până la triumfalnicul Finis coronat opus.
Monografia e structurată în cinci capitole bine documentate, bogate în informaţii amănunţite, privind cadrul geografic, istoric, diverse aspecte din viaţa social-economică, culturală şi spirituală a comunei.
Capitolul I, Cadrul natural (p. 9-22), oferă date geografice: descrieri ale reliefului, ale resurselor naturale, ale florei şi faunei satului şi din împrejurimi. Satul Cosăuţi este aşezat pe o terasă de doar 400-500 m lăţime între râul Nistru la nord (dincolo de apă e oraşul Iampol, Ucraina) şi o pantă accidentată cu înclinaţia de 35º-40º în partea de sud. Iar în lungime se întinde pe o distanţă de 7 km de la est, dinspre Soroca, spre vest până la Mănăstirea din localitate.
Capitolul II, Cadrul istoric (p. 23-210), este mai extins ca volum. Aflăm că teritoriul satului Cosăuţi, conform cercetărilor arheologice, a fost populat încă în epoca paleoliticului inferior şi că localitatea dată a fost scoasă din anonimat pentru prima dată în hrisovul din 17 ianuarie 1517 al domnitorului Bogdan al III-lea. Tot aici suntem informaţi că Ştefan cel Mare, domnitorul Ţării Moldovei, a ridicat Cetatea Soroca iniţial din valuri de pământ, iar prin anii 1543-1546 fiul său Petru Rareş a reconstruit cetatea din piatră, cea pe care o vedem şi azi (p. 32-33). În acele timpuri satul Cosăuţi se supunea, din punct de vedere administrativ, Cetăţii, care era un scut de nădejde pentru populaţia locală împotriva năvălitorilor. La rândul lor, locuitorii satului îndeplineau diferite lucrări pentru Cetate, aprovizionau garnizoana cu produse alimentare şi furaj pentru vite, iar în vreme de restrişte stăteau de strajă la trecători, transportau încărcături, participau la apărarea Cetăţii şi la campaniile militare (p. 36).
Un paragraf al acestui capitol este consacrat roirii satului Cosăuţi, vorba fiind de istoria colonizării în 1923, cu învoirea autorităţilor, a unui grup de 32 de familii cosăuţene, pe moşia boierului Russo din s. Măcăreuca, situat lângă târgul Zguriţa, care au primit pământ pe Valea Pălăncii şi au înfiinţat satul Cosăuţii Noi, numit mai apoi Palanca (p. 72-81).
Evenimentele istorice, trecând prin secole şi urmând cursul anilor, sunt rânduite corect, bine argumentate, fiind raportate, acolo unde se cere, la datele de arhivă şi la „memoria” hrisoavelor vechi. Dacă epoca preistorică şi cea acoperită de colbul arhivelor sunt descrise într-un limbaj strict documentar şi pe măsura datelor ce le-au stat la dispoziţie, apoi perioadele supuse cercetărilor istoriografilor şi ale altor specialişti, mai cu seamă perioada ce s-a derulat sub ochii autorilor, abundă în fapte concrete, nume de oameni, care au fost şi care sunt, naraţiunea e fluentă, captivantă, trezeşte interes şi ne îndeamnă la lectură şi meditaţii. Paragrafe aparte sunt destinate evenimentelor cruciale şi consecinţelor acestora asupra soartei cosăuţenilor, cum sunt: înstrăinarea Basarabiei de Principatul Moldovei după anexarea, în 1812, la Rusia ţaristă; apoi Marea Unire de la 1918; „eliberarea” de către Rusia bolşevică din 1940; dezastrul anilor celui de-al doilea război mondial; foametea organizată; cruzimea şi calvarul deportărilor în „Siberii de gheaţă”; samovolnicia colectivizării forţate; prigonirea prin ateism agresiv a credinţei.
Viaţa social-economică a cosăuţenilor (Capitolul III, Aspecte social-economice, p. 211-264) este redată în carte prin descrierea ocupaţiilor, a îndeletnicirilor tradiţionale, vechi de când lumea, a oamenilor legaţi de ţarină: agricultura, adică creşterea pâinii, viticultura, pomicultura, legumicultura, apoi păstoritul, albinăritul, de asemenea, creşterea şi prelucrarea cânepii, a lânii din care îşi confecţionau îmbrăcăminte ş.a.
Arta populară şi meseriile (Capitolul IV, p. 265-336) constituie un alt aspect al vieţii cosăuţenilor care îi marchează în mod deosebit, în anumite domenii îi identifică chiar într-un fel. Cu multă dragoste şi talent vorbesc autorii despre cioplitorii în piatră, care Din piatra pietrei piatră scot (Anatol Codru, Pietrarii), şi operele lor eterne. În speranţa de a câştiga „câte ceva pentru viaţă, în plus la roada puţină de pe loturile mici” (p. 288), cioplitorii în piatră au ajuns să creeze adevărate opere de artă monumentală, arhitectonică, „au pătruns, prin truda de zi cu zi, în taina frumuseţii pietrei [...], au obţinut dreptul de a fi numiţi adevăraţi meşteri populari” (p. 288). Despre Cosăuţi, despre piatra albă de Cosăuţi, cioplită, modelată, ornamentată, însufleţită de meşterii-pietrari, ne vor aminti peste vremi zidurile Cetăţii Soroca, soclul monumentului domnitorului moldovean Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul Chişinăului, piedestalul statuii domnitorului Vasile Lupu din Orhei, „Turnul Dezrobirii” de la Ghidighici, ansamblul de coloane tradiţionale cu elemente decorative plasat în faţa Operei Naţionale din Chişinău, 32 de cruci diferite din cimitirul Mănăstirii Noul Neamţ de la Chiţcani, trotuarele şi scările Potiomkin din Odesa, monumente, pietre funerare la Drochia, Făleşti, Floreşti, Ocniţa, Străşeni ş.a. (p. 275-300).
Cu aceeaşi meticulozitate în descriere, la acelaşi capitol, autorii vorbesc despre fierari şi dulgheri, despre butnari şi zidari, despre ţesătoare şi meşteriţe de broderie, croşetărie şi dantelărie, despre gospodari şi gospodine, despre portul din trecut şi cel din zilele noastre, despre locuinţă şi împodobirea ei ş.a.
Cântecele populare, mai vechi şi mai noi, de dor şi de jale, ale cosăuţenilor: Nistrule, pe malul tău, De la Cosăuţi la vale, Nistrule cu apă rece, La Nistru la mărgioară ş.a. sunt astăzi bine cunoscute. Multe dintre ele se află în Fonoteca de aur a Radioului Naţional. Cântarea în grup şi în cor este o tradiţie veche în Cosăuţi. Cu multă mândrie se scrie în carte despre vestitul cor dirijat de Ion Madonici, care a încântat o Ţară, evoluând în 1937 la Ateneul din Bucureşti în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi luând Premiul I.
Ultimul capitol (cap. V, Viaţa spirituală, p. 337-717) este cel mai voluminos. Toată informaţia e axată, în mare, pe credinţa în Dumnezeu şi cinstirea Bisericii, pe formarea şi luminarea personalităţii prin intermediul şcolii, dar şi pe păstrarea şi promovarea datinilor, a obiceiurilor şi a tradiţiilor, pe activitatea culturală şi pe creaţia sătenilor. Biserica şi şcoala stau alături în chemarea lor de a înnobila sufletul, de a cultiva cele mai înalte şi preţioase calităţi: omenia, buna-cuviinţă, cumsecădenia, toleranţa, respectul, onoarea şi iubirea de neam.
Cu multă dragoste şi gratitudine se opresc autorii asupra paginilor în care relatează despre şcoala din localitate, ce şi-a sărbătorit în 1996 centenarul de la înfiinţare şi care a dat satului, Moldovei şi lumii specialişti calificaţi în toate domeniile, unii dintre ei devenind oameni iluştri, mândria satului. Aceştia din urmă îşi vor regăsi numele la paragraful Fiii satului (p. 610-666).
Preocupările autorilor sunt atât de multilaterale, încât este imposibil să le cuprinzi pe toate în această prezentare a cărţii. Ar mai fi de adăugat că monografia este ilustrată cu numeroase fotografii, la toate capitolele, cu hărţi şi scheme, tabele de tot felul, cu informaţii statistice, cu date ale recensămintelor populaţiei din anii 1835 şi 1859 pentru satul Cosăuţi (vezi p. 179-199).
Fraţii Alexei şi Vasile Zagaievschi, originari din Cosăuţi, au făcut satului un serviciu demn de toată lauda, un frumos cadou la împlinirea a 500 de ani de la prima menţiune (1517-2017) a localităţii. Comitetul comunal Cosăuţi a apreciat înalt munca lor, conferindu-le ambilor autori titlul de Cetăţean de Onoare al satului Cosăuţi. Numele lor vor sta de acum încolo alături de cele ale altor personalităţi ale satului, cum ar fi: Pavel Dubină şi Chiril, întemeietorii mănăstirii, G. Gusev, primul director şi învăţător al şcolii; Ion Madonici, învăţător, director de şcoală şi dirijor de cor; Gheorghe Zagaevschi, secretar al asociaţiei de credit bancar, ulterior şi primar de plasă; Efim Cristal, primar-martir; Eugen Popuşoi şi Nicolae Raevschi, profesori universitari şi oameni de ştiinţă, primul, medic, al doilea, lingvist; Anastasia Briciuc şi Angela Ciumac, cântăreţe; Viorica Nagacevschi, poetă; Victor Zagaevschi, pictor, fondator al Şcolii de arte plastice din sat; Maxim Andrievschi, Alexandru Zolotariov, Procopie Zagaevschi, Grigore Zagaevschi, Ion Zagaevschi, Constantin Ciumac, Ion Lozanu, talentaţi meşteri-pietrari, şi mulţi alţii.
Autorii fac apel către generaţiile de azi şi de mâine de a păstra şi a valorifica patrimoniul satului, de a respecta şi promova tradiţiile moştenite din moşi-strămoşi.