Grigore Vieru, Academia de Științe a Moldovei și Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”

Mult stimate domnule Președinte al AȘM Ion Tighineanu,

Distins auditoriu,

Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”, conferită de către Academia de Științe a Moldovei, mă onorează și percep acest gest ca pe unul de echitabilă prețuire din partea actualei conduceri a Academiei, deoarece aici, timp de aproape patru decenii (1973-2010), m-am simțit ca acasă. Aici m-am format în calitate de cercetător științific în domeniul filologiei, parcurgând drumul de la simplu laborant până la funcția de cercetător științific coordonator, director-adjunct și director al Institutului de Filologie. În aceste clipe, gândul mă poartă la părinții mei, la familia mea, la copiii mei, care, deși sunt departe, împărtășesc cu mine aceste emoții. Gândul mă duce la profesorii mei de la Universitatea de Stat din Moldova: Nicolae Corlăteanu, Anatol Ciobanu, Ion Osadcenco, Gheorghe Dodiță, care m-au încurajat să merg pe calea cercetării științifice, deloc ușoară, la colegii filologi de la Academie, care, într-o perioadă numită „a stagnării”, au știut să se mențină la cele mai înalte cote ale standardelor de cercetători: Vasile Coroban, Nicolae Bilețchi, Silviu Berejan, Maria Cosniceanu, Ion Ețcu, Alexandru Dîrul, Argentina Cupcea-Josu, Anatol Eremia, Vasile Pavel, Victor Moraru, actualul vicepreședinte al AȘM, și alții. Nu voi uita, de asemenea, sprijinul acordat de profesorul Constantin Ciopraga, conducătorul științific al doctoratului pe care l-am luat la Universitatea „Al. I . Cuza” din Iași, de colaboratorii Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Filiala Iași a Academiei Române, în mijlocul cărora mi-am desăvârșit pregătirea în calitate de cercetător. Sunt recunoscătoare domnului academician Eugen Simion, domnului profesor Gheorghe Chivu, doamnei cercetătoare Gabriela Drăgoi, datorită cărora, după expulzarea mea de la AȘM, am avut onoarea să particip la elaborarea, în cadrul Academiei Române, a celei de-a doua ediții a Dicționarului General al Literaturii Române.

Cariera mea științifică a fost călăuzită de oameni minunați grație cărora am acceptat funcțiile administrative de vicedirector și apoi de administrator al Institutului de Filologie, într-o perioadă extrem de complicată, când era pus în joc destinul acestuia, amenințat cu desființarea, de altfel ca și destinul altor două instituții, conduse de Alexandru Bantoș – revista „Limba Română” și Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”. Voi aminti că sub egida Institutului de Filologie au fost pregătite și tipărite, în cadrul celor două instituții sus-numite, cărțile de socio-lingvistică ale celor mai importanți lingviști de la noi: Limba română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente, Ediția a doua (2007), Nicolae Corlăteanu, Testament. Cred în izbânda limbii române (2010), Silviu Berejan Itinerar sociolingvistic (2007), Anatol Ciobanu, Reflecții lingvistice (2009), fapt care nu putea fi trecut cu vederea și tolerat de conducerea neocomunistă de atunci a Republicii Moldova. Aceste lucrări aveau menirea să le închidă gura celor care puneau la îndoială capacitatea filologilor basarabeni de a-și apăra demnitatea.

Printr-un miracol, după cum avea să afirme și Ion Ungureanu, care s-a implicat, la fel ca și Alexandru Bantoș, în acele momente critice prin care trecea filologia română la Chișinău, datorită susținerii unor intelectuali de bună-credință, am reușit să salvăm Institutul, chiar dacă pentru aceasta am plătit cu funcția pe care o dețineam. Mai mult decât atât: în ajunul susținerii celei de a doua teze, cea de doctor habilitat, am fost expulzată din cercetare, la aceasta contribuind unii dintre foștii mei colegi, invidioși și oportuniști.

... Au trecut mai bine de zece ani de atunci, iar faptul că distincția din partea Academiei de Științe a Moldovei mi-a fost înmânată chiar în ziua în care Grigore Vieru, acum treisprezece ani, a plecat dintre noi, nu este întâmplător. El mi-a marcat destinul de om și de cercetător: în august 2007, l-am invitat să țină un discurs la Academie, cu prilejul Zilei Limbii Române. Inițial, poetul a refuzat, motivul fiind determinat de atacurile necontenite din presa neocomunistă la adresa lui. Am adus mai multe argumente și l-am convins să vină, spunându-i că e nevoie să apară în fața colectivului de la cea mai prestigioasă instituție de cercetări de la noi pentru a-i încuraja pe cercetători să nu cedeze, să rămână exponenții celei mai înalte conștiințe a poporului din care fac parte. Precizez că la 31 august în anii precedenți au ținut conferințe: Siviu Berejan, Nicolae Corlăteanu, Anatol Ciobanu, prezența lui Grigore Vieru fiind mai mult decât necesară în 2007, căci sintagma limba română devenise tabu chiar și la Academie. Grigore Vieru a acceptat, în cele din urmă, să prezinte conferința memorabilă Limba Română – oastea noastră națională (vezi „Limba Română”, nr. 1-4, 2009), dar nu înainte de a mă preveni: „Doamna Ana, eu voi veni, dar dumneata vei avea de suferit”. I-am răspuns că sunt conștientă de eventualele riscuri și că mi le asum. Mi le-am asumat și în Laudatio lui Grigore Vieru: Doi poeți mărturisitori. Alexei Mateevici și Grigore Vieru. Tranziția de la memorie la istorie (vezi: „Limba Română”, nr. 11-12, 2007), rostit  cu prilejul conferirii titlului de Doctor Honoris Causa al AȘM, în acea zi de 30 august 2007. De asemenea, între altele, academia eschivându-se de la achitarea costului pentru însemnele titlului acordat distinsului poet, toga și toca au fost plătite cu banii familiei mele. Nu bănuiam atunci de ce pot fi în stare oamenii și mai ales nu-mi trecea prin minte că se vor găsi printre colaboratorii institutului specimene care să se descalifice din punct de vedere profesional, coborând la un nivel inadmisibil, din punct de vedere moral. Și totuși ei au coborât mai jos decât părea cu putință, iar eu a trebuit să susțin teza de doctor habilitat, la Academie, făcând abstracție de expulzarea mea din Institutul pe care l-am salvat de la pieire.

... De multe ori m-am gândit că, dacă Grigore Vieru ar fi fost în viață, lucrurile se derulau în alt mod. Căci, aflând de atacurile declanșate împotriva mea și de faptul că am fost învinuită și taxată drept „diversionistă” (pentru că l-am convins pe Vieru să vină la AȘM!), distinsul poet mi-a mărturisit: „Voi face o declarație în presă prin care voi avertiza guvernanții să nu se atingă de prietenii mei, în caz contrar, mă voi retrage din toate manualele!”. Dumnezeu însă a rânduit altfel lucrurile și l-a luat la El într-o zi ca aceasta, de 18 ianuarie 2009, pe unul dintre cei mai mari apărători ai limbii române, ai adevărului și ai demnității basarabenilor.

... După atâția ani, doresc să le spun foștilor mei colegi, care s-au dovedit a fi de rea-credință, că nu le port pică, ba chiar le mulțumesc, deoarece mi-au dat prilejul să demonstrez celor care țin la mine și mă respectă că, lăsând falsa modestie la o parte, sunt un om curajos și de caracter. Se spune că dacă un om dă dovadă de curaj și acționează într-o situație critică extremă, atunci el este un erou. Eu nu mă consider erou. Așa au fost timpurile. Acum trăim, după cum afirmă și sociologul francez Gilles Lipovetsky, într-o perioadă a post-eroismului, când omul nu se mai raportează la idealuri colective, la patriotism, ci la egoul propriu, un ego supradimensionat. Se vede că prin părțile noastre fenomenul acesta nu este chiar așa de recent, dar ticăloșia unor indivizi foarte abili, care, desigur, nu poate încăpea în ramele nici unui fenomen, este determinantă pentru perpetuarea mentalității sovieto-comuniste...

Și totuși revista „Limba Română”, de la a cărei fondare s-au împlinit 30 de ani, continuă să apară la Chișinău, acum în special datorită susținerii financiare din partea Academiei Române. Revista noastră este o instituție de știință și cultură în cadrul căreia, tot de atâția ani, cercetători, scriitori, istorici, profesori din întreg arealul românesc promovează valorile spirituale create în limba română.

... În 2009, când în Ziua Înălțării Domnului, în această Sală Azurie a AȘM, arhiplină, la ședința Consiliului Suprem pentru Dezvoltare și Știință, a fost anunțată desființarea Institutului de Filologie, eu m-am ridicat și am spus: „Nu știu cine a pus la cale această acțiune, dar un lucru îmi este clar că în Ziua Înălțării Domnului limba română a fost răstignită aici!”. M-au auzit și au luat atitudine mai mulți intelectuali care, rămânând fideli principiilor morale, au semnat și au publicat în apărarea mea scrisori adresate primului-ministru și președintelui AȘM de atunci: Nicolae Mătcaș, Ion Ungureanu, Spiridon Vangheli, Ion Dediu, Petru Soltan, Anatol Ciobanu, Constantin Popovici, Corina Fusu, Nicolae Dabija, Dan Mănucă, Mircea A. Diaconu, Theodor Codreanu, Gheorghe Chivu, Ion Hadârcă, Haralambie Moraru, Timofei Melnic, Mihail Gh. Cibotaru, Valeriu Saharneanu. Tuturor le aduc omagiul meu și pe această cale. Cred că m-a auzit și Grigore Vieru, de acolo din ceruri, de la Curtea Celui de Sus, unde Limba Română este protejată și unde profanii nu au acces.

Mult stimate domnule Președinte al AȘM Ion Tighineanu,

Pentru mine gestul conducerii Academiei de Științe a Moldovei este unul reparator și recuperator. Prin el s-a restabilit cumpăna dreptății și a fost spălată fața Academiei, care nu se cuvenea să rămână maculată de niște profitori și neaveniți în cercetare.

Eugeniu Coșeriu afirma: „Dacă și în știință se pierde morala, atunci totul este pierdut”. Primesc cu bucurie Medalia „Nicolae Milescu Spătarul” ca pe o dovadă că în știință nu s-a pierdut morala.

Vă mulțumesc!

Alocuțiune rostită pe 18 ianuarie 2022 la AȘM,
cu prilejul înmânării Medaliei „Nicolae Milescu Spătarul”

Limba Română, nr. 1-2, 2022, pag. 21-27