Deschiderea de la Bulboaca ori „Pe aici nu se trece!”

S-a scris deja mult despre evenimentul care a avut loc la 1 iunie 2023 la Bulboaca, sat situat la 35 de kilometri de Chișinău, pe direcția Tighina. Pe lângă cei aproape 50 de lideri de state și de guverne de pe continent, a doua ediție a Summit-ului Comunității Politice Europene a trezit interesul celor mai importante agenții de presă de pe mapamond, trimiţând la eveniment sute de jurnaliști. Știrile, reportajele, interviurile și relatările pe viu de la Summit și din jurul lui au creat o adevărată undă de șoc informațională, care s-a răspândit peste tot în lume, având marcajul de timp și de spațiu al evenimentului: Castel Mimi, Bulboaca, Republica Moldova, Summit-ul Comunității Politice Europene. Astfel, după interesul prudent manifestat de presa mondială față de războiul care a fost aprins de Rusia în 1992, la Tighina, câțiva kilometri mai la vale de Bulboaca, Summit-ul dat a fost oglindit de o mulțime de jurnaliști din toată lumea în cele mai bune condiții, fără riscuri pentru viața lor.

Adevărat că atât Summit-ul, cât și Comunitatea Politică Europeană nu au fost și nu sunt o emanație a stării de pace de pe continent, ci, din păcate, a stării de război. Inițiativa președintelui francez, Emmanuel Macron, de a crea o platformă nouă de dialog pe probleme de coordonare politică și cooperare a tuturor statelor europene în materie de securitate, stabilitate și prosperitate a apărut și s-a fructificat exact pe fundalul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască cel de-al doilea Summit al CPE exact din acelaşi considerent - cel de solidaritate cu Ucraina, în primul rând, dar și cu Republica Moldova, situată pe treapta următoare a riscului de a fi supusă invaziei rusești directe, ea fiind momentan agresată hibrid. Atât liderii Uniunii Europene, cât și ai statelor aparte au venit la Bulboaca pe aripile sloganului de salut, adresat gazdelor - „Moldova is not alone!” (Moldova nu este singură!), care, în limbajul stării dintre pace și război în care se află Europa, se traduce și cu un titlu de slogan-avertisment la adresa agresorului - „Pe aici nu se trece!”

Atmosfera de solidaritate a participanților la Summit cu Republica Moldova și Ucraina s-a putut vedea mai cu seamă în, să le zicem așa, ambianțe de personalitate, create pe parcursul întregii zile și accentuate foarte firesc, pe merit și în măsura cuvenită de comportamentul remarcabil al liderilor adunați în spațiul limitat al castelului. Nu Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, nu Emmanuel Macron, președintele Franței, nu Rishi Sunak, prim-ministrul Marii Britanii, sau Olaf Scholț, cancelarul Germaniei, au fost „vedetele” Summit-ului, ci Maia Sandu și Volodimir Zelenski, liderii celor două state aflate în bătaia tunurilor rusești și suferinde de pe urma ingerințelor armate și hibride ale statului agresor.

În formate diferite de dialog, conferințe, întâlniri, cei doi lideri au performat fiecare în stilul său, pledând cu vădită durere pentru interesul țărilor lor, dar arătând împreună cât de important este ca Europa secolului al XXI-lea să nu se mai împace cu existența unor spații ori state mărginașe, privite impasibil ca zone de interes al unor terțe mari state, cum s-a procedat doar cu câțiva ani în urmă. Ele, aceste state și popoare evadate din robie, trebuie ajutate să iasă cât mai repede din starea lor incertă, pentru că în această stare pot să devină foarte ușor victimele reflexelor vorace ale unor imperii muribunde, dar încă vii și periculoase. Este cazul fostului spațiu ex-sovietic din care fac parte Ucraina, Republica Moldova și Georgia, trecute fiecare de către regimurile grav bolnave de morbul imperialismului ale Moscovei, deja postsovietice, prin războaie de ocupație și distrugeri. Ajutorarea acestor state, integrarea lor cât mai grabnică în comunitatea securizată a Uniunii Europene, aplicându-li-se regimuri și condiționalități de asociere cât mai accelerate și mai accesibile, trebuie considerate drept investiții pragmatice, antreprenoriale, dacă vreți, în starea de pace a continentului. Războaiele din Republica Moldova şi Georgia, conservate în favoarea agresorului, războiul din Ucraina, în plină ardere, focarele mocnind și în formare din acest spațiu sunt argumente în sprijinul noii ordini care se impune în Europa.

Desigur, această politică incluzivă ar trebui să cuprindă și statul agresor - face și el parte din Europa -, dar liderul lui, Vladimir Putin, e plecat cu mintea și, mai ales, cu fapta prea departe în epoca stalinismului și a țărilor cuceritoare din alt ev istoric, încât, din punctul de vedere al principiilor și valorilor general-umane, a devenit total inabordabil în condițiile zilei de azi. Putin este cercetat pentru crime de război și Curtea Penală de la Haga a emis pe numele lui mandat de arestare. Nici nu s-a pus problema invitării lui Putin la Summit-ul de la Bulboaca. Nu din cauza că rusul de când e ar avea probleme cu pronunțarea diftongului românesc, în cazul de față, din cuprinsul substantivului propriu Bulboaca. Putin nu a fost invitat și nici dorit în Republica Moldova pentru că are probleme cu pronunțarea substantivului comun PACE. La el în țară acest substantiv e declarat prohibit și rostirea ori inscripționarea lui în locuri publice se pedepsește cu ani grei de pușcărie. De altfel, și substantivul RĂZBOI e prohibit în Rusia, pentru că ar dezvălui esența a ceea ce regimul numește, fără să-și ascundă ipocrizia, operațiune militară specială în Ucraina.

Putin se teme de esențe, și din aceasta cauză ar fi respins însuși invitația, dacă i-ar fi fost făcută, auzind de la mai multă lume butada care i se adresează omului politic Maia Sandu, precum că esențele tari se țin în sticluțe mici. Putin se teme realmente de Maia Sandu, pentru că ea este de o mentalitate europeană și occidentală, opusă dictatorului, dar și pentru că este primul președinte al acestei palme de pământ, greu subjugate de ruși decenii și secole la rând, care a îndrăznit să rupă vasalitatea statului ei de Moscova. Se dovedește că, în afară de slugarnicii namestnici ai intereselor rusești în acest teritoriu - Lucinschi, Voronin și Dodon -, Republica Moldova are și oameni de caracter, dotați cu voința, curajul și cunoștințele necesare unor schimbări de esență.

De altfel, cam din acest motiv nu a venit la Summit și liderul turc Erdogan. Alegerile abia câștigate și oboseala unei curse electorale strânse ar fi fost un alibi credibil de a lipsi de la acest forum de dialog european. Ar fi fost un alibi, dacă lumea nu ar cunoaște că Erdogan nu se prea simte confortabil în ambianța europenilor. Geografic, dar și geopolitic, confortul lui ține de spațiul asiatic. Mediul lui natural este jungla dictatorilor, compania conducătorilor de tipul lui Putin, Xi, ori În. Oglinda ideală a lui Erdogan în Republica Moldova era Dodon - un politician parvenit, adică mărginit și viclean, dar lacom și dispus să vândă țara la prețuri convenabile. A avut câteva „afaceri” cu acesta: clientul înghiţise momeala turcului și prinsese să dea din coadă la Ankara aproape că în aceeași manieră servilă pe care o arăta la Moscova. A venit însă Maia Sandu și i-a „lichidat” „contactul”, iar doamna este făcută din aliajul de cunoștințe și de comportament european cu care Erdogan, în esență, cooperează doar strict protocolar.

De la Summit a lipsit și un alt șef de stat, aparținând geografic de spațiul european, liderul belarus Lukașenko. Nu a fost invitat, întrucât și-a dat benevol țara în folosință lui Putin, pentru nevoile acestuia de război împotriva Ucrainei. Și fără de această tărășenie, Lukașenko și-a câștigat definitiv și pe merit renumele de dictator sângeros, incompatibil cu valorile europene, încă din anul 2020, când a furat alegerile prezidențiale și a înecat în sânge protestele pașnice ale compatrioților săi indignați.

Summit-ul de la Bulboaca a fost unul obișnuit pentru entități geopolitice ca Uniunea Europeană sau statele fondatoare ale acesteia, care de mai bine de jumătate de secol fierb în tumultul feluritor lucrări de facere și refacere din bine în mai bine a Europei. Pentru gazda evenimentului, Republica Moldova, devenită ea însăși subiect al unei mult așteptate refaceri, Summit-ul este unul istoric cu adevărat. Primele analize făcute încă la cald arată importante soluții sugerate de partenerii europeni în vederea depășirii blocajelor, considerate până mai ieri insurmontabile, construite de Moscova pentru a împiedica evadarea Republicii Moldova din sfera ei de influență.

Astfel, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Integrare, Josep Borrell, a afirmat că enclava transnistreană nu poate sta în calea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, sugerând soluția aplicată pentru Cipru, aceasta fiind integrată în UE fără partea ei de nord, ocupată de Turcia. În acest context, Borrell a subliniat că perspectiva aderării Republicii Moldova la UE există și că voința europenilor este foarte clară. Este nevoie în continuare să se implementeze mai multe reforme, pentru ca moldovenii să simtă beneficiile integrării încă din faza ei preliminară, iar împreună cu toate statele comunității europene, Republica Moldova trebuie să contribuie la stabilizarea și securizarea continentului. Borrell a dat și definiția scurtă și cuprinzătoare a Summit-ului de la Bulboaca, formulând-o în trei cuvinte-cheie: stabilitate, securitate și conectivitate.

Transformate în capitole de lucru pentru fiecare țară europeană, grupuri de țari și regiuni, acestea își pot trasa prioritățile la toate cele trei compartimente. Republica Moldova are, de exemplu, de soluționat problema transnistreană, dar și pe cea găgăuză - ambele cu butonul declanșator de instabilitate și insecuritate la Moscova. O poate face în combinații de cooperare bilaterală și regională diferite. Problema transnistreană ar putea fi soluționată, zicem noi, cu sprijinul și contribuția Ucrainei, iar problema găgăuză, proaspăt reactivată de serviciile de intervenție hibridă ale Moscovei, cu participarea și susținerea României, a Bulgariei și, bineînțeles, a Uniunii Europene. La fel ar putea proceda țările cu probleme și în cazul stingerii altor stări conflictuale de pe continent, cum ar fi cele dintre Azerbaidjan și Armenia, dintre Kosovo și Serbia ori dintre Turcia și Grecia.

Summit-ul de la Bulboaca nu a dat și nici nu putea să emită recomandări în privința acestor zone turbulente: platforma de dialog rămâne așa cum este - platformă de dialog. Oricum, reprezentanții țărilor aflate în conflict au beneficiat la Bulboaca de asistența liderilor europeni și au discutat în format trilateral teme delicate de interes bilateral. Nu au rezolvat multe, din câte s-a comunicat, dar e bine să gândim pozitiv când se caută soluții pentru situații ale căror capete nu se văd. Acceptarea unor asemenea contacte și gândul bun ne fac să credem că deschiderea oricărei mici ferestre de dialog poate duce, în unele cazuri, la închiderea ușilor iadului pentru mari și crâncene războaie. Ne-ar plăcea să credem, de exemplu, că deschiderea de dialog care a avut loc la Bulboaca a fost de bun augur pentru confrații noștri de lagăr sovietic - azerii și armenii - atrași de ruși cu ani în urmă într-un sângeros conflict pe seama unui teritoriu îndelung disputat.

Consider de cuvenită relevanță să construim o concluzie obiectivă a acestei foarte succinte expuneri pe marginea evenimentului de importanță epocală, pentru noi, de la Bulboaca, apelând la gândirea pozitivă despre Summit a unui jurnalist român cu pronunțat spirit critic de la Revista 22 din București. Ștefan Popescu este analist de politică externă la această serioasă revistă și în materialul său de bilanț despre Summit, intitulat „Speranța de la Bulboaca”, notează magistral și în cunoștință de cauză următoarele: „Cea de-a doua reuniune la nivel înalt a Comunității Politice Europene își poate înscrie totuși în palmares un mare succes - Republica Moldova. Numai simpla găzduire a evenimentului acestei comunități eteroclite înseamnă o consolidare a profilului internațional al Republicii Moldova, o consolidare a mediilor prooccidentale din Republica Moldova în războiul cultural cu Federația Rusă, o speranță dată unei părți semnificative din societatea de peste Prut, un semnal dat de Occident cu privire la prezența micii republici pe agenda sa referitoare la estul continentului și, având în vedere toate acestea, o consolidare a statalității Republicii Moldova. Un adevărat moment astral pentru un teritoriu smuls din matca sa istorică la 1812 și apoi la 1940, blocat pentru trei decenii într-o zonă gri care i-a umbrit independența obținută la 1991.”