Stimularea motivației învățării prin dezvoltarea teoriei inteligențelor multiple

Epoca în care trăim este dominată de o puternică expansiune a științei și tehnicii în toate domeniile de activitate, ceea ce determină accelerarea continuă a ritmului de viața al oamenilor.

Noul ritm de viață, care solicită omul într-o măsură tot mai mare, din punct de vedere social, cultural și profesional, se răsfrânge și asupra elevului. Și atunci ne întrebăm cât de motivați (mai) sunt elevii din sistemul nostru de învățământ și în ce măsură proverbul „Ai carte, ai parte” mai e actual. De la Jean Piaget la Howard Gardner, teoreticienii mecanismelor învățării, au subliniat faptul că motivația este fundamentul pe care se construiește succesul educațional. Pornind de la această idee, motivația este o sursă de activitate, o condiție esențială pentru reușita elevului, dar și nevoia de a menține stima de sine la un nivel cât mai ridicat posibil. Astăzi, orice pedagog, orice părinte interesat și responsabil trebuie să controleze cât mai bine un astfel de mecanism pentru a asigura condițiile unui parcurs școlar optim.

Declarația Universală a Drepturilor Omului (Art. 26, punct 2) prevede că „educația trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și față de libertățile sale fundamentale.” [1, p. 8]. Ca urmare, pregătirea elevilor este privită din ce în ce mai mult nu numai din punctul de vedere al necesităților economice, ci şi din perspectiva amplă a dezvoltării personalității fiecărui elev.

Una din explicațiile diferențelor de performanță istorică a diverselor societăți în anii ´70 se referă la motivația învățării. Raportul Clubului de la Roma, consacrat acestui subiect, a introdus învățarea istorică și socială  ca o condiție esențială a progresului și a dezvoltării umane. Această teză a fost pe larg dezbătută la nivel academic și decizional, fiind ulterior pusă în practica unor organizații internaționale” [8, p.5].

La momentul actual, psihologia contemporană dispune de o serie de teorii și concepții privind motivația învățării. Dintre acestea se remarcă: modelul socio-educațional (Howard Gardner și Ricke Lambert), teoria valorii așteptate (Victor Vroom), teoria inteligențelor multiple (H. Gardner), modelul de asimilare a culturii (Schumann), modelul dimensiunilor motivaționale (Zoltan Dornyei), Teoria lui Abraham Maslow și Joseph Nuttin ș.a. Aplicarea acestora permite atât o nouă perspectivă asupra diversității, cât și o abordare alternativă în vederea creșterii randamentului individual al elevilor. Implicarea intensă a elevilor în activitățile instructiv-educative trebuie să fie prioritară pentru eficientizarea învățării, aceasta din urmă fiind definită de Pantelimon Golu ca „model subiectiv al cauzalității obiective, cauzalitate reciprocă psihică, acumulată în timp, transformată și transferată prin învățare și educație în achiziție internă a persoanei” [5, p.96].

Psihologia modernă recunoaște două tipuri de motivație: intrinsecă (persoana urmărește o activitate (sau chiar mai multe) strict cognitivă, acțiunile întreprinse fiind pentru sine, cum ar fi, de exemplu, aspirația spre competența profesională) și extrinsecă (persoana urmărește, prin activitățile depuse, anumite recompense morale: prestigiu, notorietate, statut, poziție etc.).

Modelul lui Edward L.Deci, Luc G. Pelletier  și al lui Richard M. Ryan (1991), considerat de Rolland Viau (2004) ca fiind cea mai dezvoltată teorie care opune motivația extrinsecă celei intrinseci, este construit pornind de la nevoia generală recunoscută a fiecăruia de a se simți competent, de a face bine ceea ce face și de a avea relații cu ceilalți. Astfel, automotivarea devine un continuum ce începe cu o influență externă și ajunge la motivația intrinsecă, prin parcurgerea unor etape succesive de integrare.

În literatura de specialitate, s-au impus concepte precum: motivația învățării, învățarea activă, stil de învățare, inteligențele multiple eficiente anume prin caracterul activ-participativ.

Sintagma „învățare activă” ne conduce spre cea de „elev activ”. Activitățile de învățare desfășurate de elevi pot fi caracterizate „active” și se constituie în etape progresive, de realizare de proiecte de învățare personalizate în măsura în care sunt întrunite condițiile: învățarea se bazează pe o motivație internă/intrinsecă și pe o motivație cognitivă superioară, valorizează metacogniția, își formează și exersează abilități și strategii metacognitive, se angajează în acte voluntare îndreptate în direcția rezolvării unei probleme pe care și-o pune el însuși, elevul are curajul să-și expună liber ideile, ipotezele și soluțiile, în cadrul activităților colaborative, utilizează combinații de stiluri de învățare adecvate, eficiente etc.

În această ordine de idei, autorul teoriei inteligențelor multiple Howard Gardner susține că „ceea ce este cel mai important nu este ceea ce știi, ci felul cum știi” [4, p.110]. Totodată, Gardner menționează că „indivizii între ei diferă prin abilități și stiluri cognitive.” [4, p.160]. În stilul său inconfundabil, bazat pe o frazare muzicală a textului, Howard Gardner propune dezbaterea educaţiei în prezent şi în viitor.

Centrarea educaţiei pe o înţelegere aprofundată a disciplinelor şcolare şi a interacţiunilor dintre ele prezintă exemple concrete de organizare a predării şi a învăţării pentru a optimiza organizarea minţii şi a gândirii, precum şi metodologii de aplicare a teoriei în scopul dobândirii de cunoştinţe, valori şi atitudini. Reputatul cercetător, referindu-se la conceptul de inteligență, îl definește drept abilitatea sau setul de abilităţi ce permit unei persoane să rezolve probleme ori să creeze produse valorizate, la un moment dat, într-o anumită cultură umană” [3, p. 209].

În contextul actual al școlii noastre, aplicarea acestei teorii este posibilă în următoarele situații: la începutul lecției, în scopul stimulării motivației elevilor (ca punct de plecare), în cadrul orelor, prin lucrul în echipă, astfel încât să angajeze toate tipurile de inteligențe, în cadrul unei teme interdisciplinare realizate într-un grup constituit din elevi, reprezentând diverse inteligențe care au colaborat în îndeplinirea prin coduri de simboluri și perspective diferite, în cadrul unui proiect de grup prin care fiecare elev și-a realizat tema din perspectiva inteligenței. 

Abordând problema receptării și interpretării operei literare, C. Șchiopu menționează că aceasta „este un complex de sensuri și semnificații care se cer interpretate, descifrate, clarificate și înțelese”, că „pentru determinarea lor hermeneutică se apelează la diferite metode didactice, fie tradiționale, fie moderne.”[11, p.197] . Pornind de la această afirmație, în practica noastră am aplicat teoria inteligenţelor multiple și la studierea schiței ,,Vizită...” de Ion Luca Caragiale. Deşi este destul de dificil să stimulezi toate tipurile de inteligenţă  în cadrul unei ore, totuşi am încercat prin lucrul în echipă – formă de activitate care facilitează învăţarea prin cooperare – să-i stimulez pe elevi  să interacţioneze, să se simtă parte integrantă a unui grup, care le pune în valoare  aptitudinea/talentul, să colaboreze cu colegii în realizarea următoarelor sarcini:

Ca extensie, le-am propus elevilor să realizeze pentru acasă o altă hartă a personajului Ionel, în care să schimbe elementele negative cu elementele pozitive (utilizând cuvinte și expresii antonime). Acest tip de activitate solicită creativitatea și imaginația elevilor, dar, în același timp, conduce la dinamica motivațională.

Picturile discursive reprezintă o altă tehnică prin care elevii își expun, în desen, un fragment dintr-un text, comentând, ulterior, imaginea realizată. Astfel, în cadrul atelierului de lectură, în baza romanului ,,Băiatul care voia să doarmă” de  Michel Brule, la etapa evocare, elevii au prezentat desenele elaborate acasă, în care au redat diferite fragmente semnificative din roman. Această tehnică a servit ca o deschidere spre înțelegerea textului. De asemenea, conținutul acestui roman este determinat de o multitudine de imagini-simbol, pe care elevii le-au interpretat în cadrul atelierului: imaginea carnavalului de la Rio, statuia lui Iisus Hristos, ursulețul de pluș, covorul. Descifrarea mesajelor în baza acestor simboluri a favorizat înțelegerea de către elevi a prezenței celor două lumi în viața lui Nino. Am alternat analiza textului cu vizionarea unui filmuleț de pe Youtube (https://www.youtube.com/watch?v=J2YpajGiHRc), fapt ce i-a determinat să fie atenți la mesajul video și audio, încercând să găsească deosebiri și asemănări dintre mesajul romanului și cel al filmulețului, concluzionând că și literatura, și filmul pot reda diferit aceeași poveste. Ca să descrie drumul inițiatic al personajului Nino, pe care l-am intitulat „Un drum, o poveste, un destin...”, elevii au trebuit să descifreze reprezentarea grafică, oscilograma, iar apoi să indice în schemă stările și sentimentele trăite de personaj pe parcursul întâlnirii sale cu celelalte personaje ale cărții. În acest caz, am utilizat metoda de explorare bazată pe demonstrație prin scheme și imagini.

Abordarea în paralel a diferitor genuri de artă (film - teatru, de exemplu) îl ajută pe elev să înțeleagă mai ușor caracteristicile fiecăreia: cod verbal, vizual, kinestezic etc. „O discuție despre felul în care literatura și filmul pot spune în mod diferit aceeași poveste poate fi antrenantă și motivantă pentru elevi”, susțin, în această ordine de idei, metodistele M. Noriel,  F. Sâmihăian [10, p. 84]. În acest context, implicarea elevilor de clasa a VII-a în proiectul cu genericul: ,,De la roman la film”, după analiza romanului ,,Aventurile lui Sherlock Holmes” de Arthur Conan Doyle,  le-a  permis să  turneze  filmul: ,,Pe urmele lui  Sherlock Holmes” (https://www.youtube.com/watch?v=87dLrNJ8MIc). Fiecare grup și-a ales un caz și, asemenea detectivilor, l-au investigat conform Diagramei cauzelor și efectelor. Filmările au durat timp de trei săptămâni. Astfel, romanul devine film, iar scenariul cinematografic justifică  și lectura  romanului. S-a constatat că subiecții cu motivația scăzută s-au implicat cel mai mult la turnarea acestui film, jucând rolurile principale. Cei care au motivație înaltă nu au reușit să aibă același succes în realizarea aceleiași sarcini.

 Prin tehnica Experimentului literar, în procesul de identificare a ideilor-cheie din romanul ,,Băiatul cu pijamale în dungi” de Johne Boyne, elevii au avut sarcina să atribuie fiecărei idei o secvență din muzica clasică.  Motivați și inspirați de acest roman, subiecții cu inteligență muzical-ritmică au realizat un proiect inedit: a) Bruno este obligat să se mute cu familia la ,,Out-With”, contrar voinței sale, deoarece ,,tatăl lui era un om important și ,,Fury” avea planuri mari cu el.” (,,Dimineața” de Edward Grieg); b) Căderea de pe scrânciob. (,,Simfonia” nr. 40 în sol minor de Mozart ); c) Locul sinistru de la „Out-With”, în care urma să locuiască familia lui Bruno, și izolarea de civilizație îl determină pe copil să exploreze împrejurimile. („Sonata Pastorale” de Ludwig van Beethoven); d) Bruno face cunoștință cu Shmuel care arăta ca un „Punct ce deveni o Pată, un Strop, o Siluetă, un Băiat” – băiatul cu pijamale în dungi. (,,Nava Nagila”); e) Băieții descoperă că au multe în comun, prietenia lor bazându-se mai mult pe discuțiile despre cele două lumi diferite. („Sonata lunii” de Ludwig van Beethoven); f) Pe parcursul unui an, discuția dintre cei doi prieteni avea loc lângă gardul de sârmă ghimpată care-i despărțea. („Silence” de Ludwig van Beethoven); g) Bruno cade, iar Pavel, bucătarul, îi acordă primul ajutor, acesta fiind medic de profesie, de fapt. („Fur Elise” de Ludwig van Beethoven); h) Bruno îmbracă pijamaua în dungi și trece de partea cealaltă a gardului, pentru a-l ajuta pe Shmuel să-și găsească tatăl. (Își amintește vorbele bunicii: „Îmbracă haina care trebuie și te vei simți persoana care pretinzi că ești.”). (Sonata E minor op. 14 de Antonio Vivaldi);
i) Cei doi copii sunt închiși în camera morții, fără a-și da seama de ce li se întâmplă. Sfârșitul odios îi întâmpină ținându-se de mâini, pe când Bruno afirma cu tărie: „Tu ești cel mai bun prieten al meu, Shmuel.” (Sonata Maghiară de Paul de Senneville).

În procesul derulării proiectului, am constatat că abordarea interdisciplinară îl motivează pe elev spre învățarea intrinsecă și că această teorie îi transformă pe elevi în subiectul propriei educații, facilitează dezvoltarea capacității de comunicare, a strategiilor de argumentare, îi obligă să inițieze și să promoveze relații interpersonale bazate pe cooperare. Astfel, clasa a devenit un adevărat laborator de cercetare, scopul nefiind doar acela de a-i antrena pe elevi în formularea de răspunsuri şi întrebări, ci şi de a-i ajuta să descopere căile de a pune întrebări şi de a găsi răspunsuri.

În concluzie, instruirea bazată pe inteligențele multiple are șanse mari să fie activă, întrucât, fiind diferențiată și răspunzând intereselor și nevoilor individuale ale elevilor, în modalități care le valorifică potențialul de gândire și acțiune, determină implicarea lor superioară în activitatea didactică.

Repere bibliografice

1. Antoci, D., Motivația elevilor în contextul școlar. Chișinău: Editura Print-Caro, 2010.

2. Cerghit, I., Metode de învăţământ. Iași: Editura Polirom, 2006, ISBN: 973-46-0175-X.

3. Gardner, H., Inteligenţe multiple. Noi orizonturi pentru teorie şi practică. București: Sigma, 2007, 209 p.,  ISBN: 9789736493202.

4. Gardner, H., Mintea disciplinată. București: Editura Sigma,  2011, 110 p., 160p., ISBN 973-649-646-2.

5. Golu, P., Învățare și dezvoltare. 1985, București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1985, 10 p., p.96.

6. Instruire diferenţiată. Aplicaţii ale teoriei inteligenţelor multiple. Ghid pentru formatori şi cadre didactice. Seria calităţii în formare, Bucureşti, 2001.

7. Maslow, A.  H., Motivație și personalitate. București: Editura Trei, 2007, ISBN 978-973-707-159-0  www.academia.edu/30348805/A.H.

8. Motivatia-pentru-invatare.pdf, http://www.ise.ro/wp-content/uploads/2015/08, p.5.

9. Motivatia-pentru-invatare-in-scoala, http://www.ise.ro.

10. Noriel, M., Sâmihăian, F., Limba și Literatura Română. Didactica limbii și literaturii române (II). București: Editura Cartea, 2011, ISBN: 973-0-04103-2, p.84.

11. Şchiopu, C., Opera literară: receptare și interpretare. Chişinău: S.n, 2022 (Combinatul poligrafic)-197 p. ISBN 978-9975-3207-4-0.

Stimulating motivation through the developing the theory of multiple intelligences

Keywords: Contemporary psychology; active learning; Howard Gardner; discursive paintings; literary experiment; multiple intelligences

The article reviews the contemporary didactic methods, mentioning the instructive-educational activities. The author refers to the perspectives of how to train students based on multiple intelligences, a method that stimulates their potential for thinking and action, determines their involvement in the didactic activity.