„Să nu lăsăm să piară această revistă...”

Onorată asistenţă!

Dragi prieteni!

Mă bucur că ați învins dificultățile provocate de caniculă și ați reușit să ajungeți la inaugurarea expoziției noastre, care este un omagiu adus personalităților ce au promovat limba română în general și revista de știință și cultură „Limba Română” în special, și, în acelaşi timp, o expresie a sentimentelor de consideraţie faţă de oamenii politici care, în sfârșit, au fixat numele limbii române în Constituția Republicii Moldova.

Or denumirea limbii, conform științei lingvistice, nu este un capriciu, ci un element definitoriu al identității unui popor. Acest lucru nu l-au conștientizat parlamentarii legislaturilor precedente, deși pe parcursul a trei decenii subiectul în cauză a fost frecvent și temeinic abordat, implicit pe paginile revistei „Limba Română”. În nr. 3-4, 2023 al publicaţiei noastre, de exemplu, au fost necesare 26 de pagini pentru a insera lista selectivă a textelor despre numele corect al limbii, despre identitatea românilor basarabeni și unitatea lor cu întregul neam românesc.

Înființată la 4 aprilie 1991, noua publicaţie îşi propunea să „reia firul palpitantei activități declanșate... întru renașterea graiului străbun”, „să readucă în prim plan obiectivele și finalitățile pentru care am militat fără preget ani și decenii în șir”.

Azi, în acest moment oarecum deosebit, sunt onorat să pomenesc numele profesorului Ion Dumeniuk, de etnie ucrainean, temerar și perseverent luptător pentru cauza românilor basarabeni, la sugestia căruia Ministerul Ştiinţei şi Învăţământului a decis ca publicaţia să se numească „Limba Română”. S-a aflat în fruntea redacției doar un an și șapte luni. Ion Dumeniuk, primul redactor-şef al publicației, şi echipa de atunci a revistei au reuşit să pună temelia unui proiect de anvergură care, iată, la vârsta lui Hristos, inaugurează o „expoziție retrospectivă”.

În toți cei 33 de ani, pledând pentru renaşterea limbii române, revista s-a manifestat drept o publicație onestă, integră și incoruptibilă în sensul cel mai larg și mai profund al cuvântului. Având susţinerea Institutului de Filologie al AŞM, a Uniunii Scriitorilor din Moldova, a facultăţilor și catedrelor cu profil filologic, a Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, a cunoscuţilor lingvişti Silviu Berejan, Nicolae Corlăteanu, Anatol Ciobanu, Anatol Eremia, a scriitorilor Grigore Vieru, Anatol Codru, Vasile Vasilache, Arcadie Suceveanu, Gheorghe Vodă, a istoricilor Anatol Petrencu, Gheorghe Palade și atâția alții, revista „Limba Română” și-a asumat misiunea de instituție identitară românească, fapt onorabil, dar anevoios de realizat fără asistență din partea autorităților locale (ultima subvenție acordată revistei de către Chișinău datează din 1993).

În pofida dificultăților de tot soiul, ce au urmat după ieşirea în 1994 de sub jurisdicția Ministerul Ştiinţei şi Învăţământului, revista a rezistat de-a lungul anilor. Partidul pe care l-am servit cu fidelitate și dedicație s-a numit Republica Moldova și Limba Română, obligaţia noastră supremă fiind promovarea adevărului despre istoria zbuciumată a basarabenilor și valorificarea patrimoniului lor spiritual, cel lingvistic, firește, înainte de toate. Voi menționa, în acest sens, doar câteva rubrici care definesc aria largă și variată a preocupărilor revistei: Dimensiuni ale unității noastre; Gramatică; Cum vorbim, cum scriem; Pro Didactica; Coşeriana; Lecțiile istoriei; Proză; Critică, eseu; Limbaj şi Comunicare; Dialogul artelor; Însemne identitare; Recitirea clasicilor; Cărţi şi atitudini; Registru actual; Interferențe culturale; Voci din trecut; Tradiţii şi obiceiuri; Starea de veghe etc. – rubrici susținute de personalități notorii ale științei și culturii românești. O parte din impunătorul număr de autori și susținători ai revistei se află în galeria de portrete ale expoziției...

Toate generațiile de colaboratori ai revistei, fără excepție, au lucrat onest, cu inspirație și entuziasm. Nutresc aleasă considerație față de persoanele care au îngrijit revista de-a lungul anilor – firi competente, harnice, modeste și aș vrea în mod expres, și cu acest prilej, să exprim respect şi recunoștință coechipierilor mei de acum și de altă dată: Oxana Bejan, Raisa Belicov, Leo Bordeianu, Grigore Canțâru, Viorica-Ela Caraman, Elena Călin, Jana Ciolpan, Ion Conțescu, Tatiana Curmei-Fisticanu, Victoria Popovici, Liliana Ganga-Rostea, Alex Marchitan, Emil Mândâcanu, Narcisa Miron, Vlad Pohilă, Veronica Rotaru, Elena Viziru ș.a., pentru că au susținut și au amplificat, prin propriul sacrificiu, prestigiul și notorietatea revistei.

Un cuvânt aparte doresc să-l adresez membrilor familiei mele, în primul rând soției Ana Bantoș, al căror sprijin a fost și rămâne în continuare vital pentru mine și pentru revista „Limba Română”. În acest an și Ana, și eu am trecut prin mari încercări, dar cu sprijinul medicilor, al copiilor, al nepoților, al prietenilor, am învins greutățile și iată-ne azi în fața Dumneavoastră, gata să pășim cu încredere și cu mai multă siguranță înainte...

Privind în urmă, am impresia că întregul itinerar al revistei de peste trei decenii, cu toate inevitabilele necazuri și supărări, a fost totuși unul admirabil. Vrednice de amintire, de exemplu, sunt circumstanțele organizării și desfășurării (la 20 și 21 iulie 1995) în Parlamentul Republicii Moldova a conferinței științifice Limba Română este numele corect al limbii noastre, cu participarea unor redutabili savanți de la Chișinău și din spațiul est-sovietic. A fost prima dată când în Parlament s-a spus adevărul despre noi și limba română. Întrunirea științifică din Parlament, transmisă la radio și televiziune și apoi tipărită într-o ediție specială cu un tiraj de 11 000 de exemplare („Bunul de tipar” a fost dat în două săptămâni după conferință – o performanță pentru acele timpuri), a însemnat încă un pas în procesul de dezavuare a falsei teorii privind cele două limbi și popoare despărțite de Prut.

De-a lungul anilor, revista a realizat un șir de proiecte de rezonanță în tot cuprinsul spațiului limbii române. Mă voi referi doar la câteva: Itinerare ale identității noastre, incluzând ediții speciale ale revistei dedicate tradiționalelor centre de cultură și civilizație românească din județele Călărași, Suceava și Maramureș. La capitolul proiecte trebuie, de asemenea, menționate Colocviile revistei „Limba Română”, numeroasele simpozioane, conferințe și seminare având ca subiect probleme actuale ale limbii, literaturii și istoriei, edițiile speciale ale revistei consacrate vieții și activității unor distincte figuri ale filologiei naționale etc.

Cel mai recent proiect la care lucrăm acum se intitulează Eroii „Limbii Române”. La începutul anului viitor planificăm lansarea unei Ediții speciale consacrate memoriei colaboratorilor revistei „Limba Română” (1991-2023), temerari promotori ai identității etnolingvistice a basarabenilor și susținători ai cauzei Limbii Române. Proiectul, criteriile de organizare a panoului memorial și lista foștilor noștri colaboratori sunt pot fi găsite în nr. 3-4 din acest an al publicației noastre.

Rodnică pentru noi a fost perioada dintre anii 2007 și 2012, când am reușit să edităm, concomitent cu revista, în seria Biblioteca revistei „Limba Română”, ediția a doua a antologiei Limba Română este Patria mea și câteva lucrări de autor. Veritabilele repere științifice ale identității românilor din stânga Prutului sunt semnate de reprezentanții de seamă ai lingvisticii basarabene: Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Nicolae Mătcaș, Anatol Ciobanu ș.a. Aceste volume, împreună cu întreaga arhivă a revistei, care întrunește circa 300 de volume, se află pe site-ul publicației și e pusă la dispoziția marelui cititor. Lunar, revista este accesată în medie de către 30-40 mii de utilizatori.

Dragi prieteni,

Revenind la evenimentele memorabile produse pe parcursul a 33 de ani ai publicației, voi aminti de Conferința științifică ce a avut loc pe 21 mai 2001, în Sala Mare a Academiei de Științe a Moldovei, consacrată împlinirii a 10 ani de la fondarea revistei și a 80 de ani de la nașterea ilustrului lingvist de origine basarabeană Eugeniu Coșeriu, cel care reușise să scrie, după 1989, un șir de studii și articole, unele publicate inițial de revista noastră, esențiale despre identitatea românilor basarabeni, despre realitățile sociolingvistice din partea stângă a Prutului...

În finalul comunicării „Credință, sacrificiu și destin”, prezentată la acea aniversare, vorbind despre prezentul și viitorul revistei „Limba Română”, Eugeniu Coșeriu a accentuat testamentar:

Să nu lăsăm deci să piară această revistă, să nu lăsăm să scadă și să decadă această tribună. Ea trebuie să trăiască mai departe și să ne ajute cum ne-a ajutat până acum la afirmarea culturii românești și la cultivarea limbii române. Fiindcă, dacă dispare și această revistă, dacă ne asumăm acest risc, atunci ne-am trădat cultura națională, ne-am trădat identitatea spirituală, am trădat dimensiunea fundamentală a omului ca ființă spirituală: limbajul; dimensiune care pentru noi se prezintă sub forma limbii noastre istorice: limba română. Ceea ce înseamnă că, dacă această revistă moare – şi să nu dea Dumnezeu cumva să moară –, începem să murim cu toţii spiritualiceşte şi nu mai suntem noi înşine (textul integral al discursului a fost publicat în revista „Limba Română”, nr. 4-8, 2001, p. 32-37).

Da, e adevărat, revista n-a murit, a rezistat, pentru că, în ceasurile de cumpănă, am simțit permanent susținerea prietenilor din Republica Moldova, a marilor cărturari basarabeni, precum și a celor de peste Prut – academicieni, profesori, scriitori, ziariști de la Iaşi, Bucureşti, Suceava, Cluj, Sibiu, Baia Mare, Timişoara.

Acum cinci ani, de exemplu, ajunși la ananghie, ne-a întins o mână prietenească, salvatoare Academia Română, care a luat publicația sub auspiciile ei – gest simbolic și onorant pentru noi. Folosindu-mă de prilej, adresez sentimente de gratitudine academicianului Ioan-Aurel Pop, președinte, prezidiului Academiei Române, pentru susținerea financiară și încrederea acordată publicației chișinăuiene. Rezistăm, într-un cuvânt, pentru că autorii și prietenii noștri de pe întreg spațiul limbii române au fost (și sunt!) cu inima, cu vorba, cu fapta alături de echipa redacțională. Dar o publicație, totuși, se face și cu mijloace financiare, iar insuficiența lor cronică readuce în prim plan temerile lui Coșeriu privind destinul revistei.

Let’s not let this magazine perish...

Keywords: the journal „Limba Română”; Romanian language promotion; cultural heritage; significance; Eugeniu Coşeriu; Romanian Academy; financial support

The academic article discusses the 33-year journey of the journal “Limba Română” and its significant contributions in promoting the Romanian language and culture. The article acknowledges key personalities who have worked assiduously in support of the journal over the years. It further highlights notable projects undertaken by the journal, as well as various challenges faced. A heartfelt tribute is given to Eugeniu Coşeriu, a prominent figure in Romanian linguistics, and appreciation for the critical financial support received from the Romanian Academy is conveyed. The article ends with a call for sustained financial support to ensure the journal’s continued existence and effectiveness.