„Limba română este numele corect al limbii noastre”

Mesajul Președintelui
Republicii Moldova
prezentat Parlamentului
în ziua de 27 aprilie 1995

Domnule Președinte al Parlamentului,

Doamnelor și domnilor deputați,

Onorată asistență,

Stimați compatrioți,

Suntem martorii unor transformări fundamentale ale vieții noastre, o evoluție firească și care, începând cu 27 august anul trecut, este reglementată de către Legea Supremă a Societății și a Statului – Constituția Republicii Moldova.

Acest răstimp, deși încărcat de greutățile și încercările bine cunoscute, a demonstrat, o dată în plus, că opțiunea fermă și clară a poporului țării noastre este năzuința lui de a edifica un stat de drept, în care pacea civică, democrația, demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității, dreptatea, pluralismul politic sunt considerate valori supreme. Voința comună de a realiza acest sacru deziderat se bucură de sprijinul comunităților europeană și mondială. Faptul ca atare ne insuflă încredere și optimism, dar ne și obligă, totodată, ca în această perioadă dificilă să dăm dovadă de corectitudine și răbdare, de cumpătare, calm și rațiune.

Un astfel de comportament este necesar permanent, dar mai ales acum, în preajma examinării de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a cererii Republicii Moldova de admitere în acest organism, acum, când avem șansa reală de a ne include cât mai curând și mai activ în circuitul valorilor umane și materiale ale țărilor continentului european, în vastul lor proces de colaborare și integrare.

Fără doar și poate, frumoasa și dorita perspectivă ne îndeamnă să privim evoluția de până acum a reformelor democratice la noi prin prisma exigențelor și scării de valori ale democrației. Utilizând aceste principii vizavi de recentele evenimente de la Chișinău, am a spune următoarele.

Greva, declanșată în luna martie curent de către tinerelul studios și corpul didactic ca formă de apărare a intereselor profesionale, este o acțiune prevăzută de articolul 45 al Constituției cu titlul „Dreptul la grevă”.

De fapt, prin această manifestare pașnică, în viața noastră cotidiană și-a anunțat prezența încă un element propriu societății democratice. Cu regret însă, greva dată nu poate servi drept exemplu, dovadă concludentă că în Republica Moldova segmentele vieții democratice se statornicesc prin respectarea strictă a legii. Fiind organizată de una dintre cele mai dotate părți ale societății (profesori și studenți), dar cu încălcarea legislației în vigoare, ea s-a transformat de la bun început mai mult într-o acțiune politică, astfel încât mitingurile greviștilor au servit drept tribună preelectorală unor cunoscute personalități politice.

După cum se știe, aceste deformări au fost constatate și comentate în zilele cu pricina și de către dl Miguel Angel Martinez, Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se afla în vizită la Chișinău.

Domnilor deputați,

Sunt bine cunoscute discuțiile, polemica, dar și diversele speculații ce au loc de mai bine de un an în jurul denumirii limbii oficiale de stat, mai exact – pe marginea articolului 13 al Constituției țării.

Evident, grevele studenților, liceenilor și profesorilor doar au atras atenția, o dată în plus, asupra existenței problemei legate de denumirea limbii în articolul 13. Până la aceasta a fost Hotărârea Parlamentului din 28 iulie 1994, prin care, cu o zi înainte de adoptarea Constituției, s-a solicitat opinia Academiei de Științe a Moldovei privind folosirea glotonimului „limba moldovenească”. Apoi a urmat Decizia Prezidiului Academiei de Științe, din 9 septembrie 1994, prin care s-a propus modificarea alineatului întâi din articolul 13 al Constituției în redacția „Limba de stat (oficială) este limba română”. În perioada respectivă s-au desfășurat simpozioane, conferințe științifice în cadrul cărora au fost adoptate decizii similare unanime referitoare la denumirea limbii oficiale în Constituția țării. Mai mult decât atât, în virtutea bine cunoscutelor premise, problema denumirii limbii de stat în Republica Moldova se internaționalizează.

Se naște deci fireasca întrebare: când și de ce a apărut această problemă în societate?

Este bine știut faptul că doar câțiva ani în urmă noțiunea de „limbă română” era folosită drept singura ce denumea limba noastră în circuitul cotidian: acte oficiale ale Parlamentului, Președinției, Guvernului, documente și formulare ale ministerelor, departamentelor, organizațiilor și întreprinderilor, fără a mai pomeni de învățământ, literatură, presă, audiovizual. Aceeași formulă a figurat drept denumire a limbii de stat în primul proiect de Constituție a republicii, elaborat de o comisie autoritară; în fruntea căreia am avut ocazia și onoarea să mă aflu. Nu-mi amintesc să fi fost cineva care a pus la îndoială sau a contestat acest lucru...

Cum să nu ne mire, să nu ne pună în gardă faptul că atunci, poate în perioada cea mai complicată din viața social-politică a republicii, când conștiința majorității populației mai era dominată masiv de ideologia vechiului regim, se manifesta totuși înțelegere și chiar unitate în problema dată, iar astăzi, în al patrulea an de afirmare a țării noastre ca stat independent, ne-am pomenit că denumirea limbii de stat (oficială) în Constituție este mărul discordiei în societate?

De unde a apărut acest rău al confruntării încrâncenate între grupuri, partide și chiar pături sociale, care s-au situat pe pozițiile separării și contradicțiilor caracteristice fracțiunilor Parlamentului precedent?

Când s-a produs această îndepărtare între oamenii care și în ’89, și în ’90, și în ’91 erau frământați de aceleași probleme majore ale societății, erau solidari în apărarea intereselor supreme ale poporului?

Din diversele răspunsuri cunoscute, care s-au dat la aceste întrebări, aș alege unul care mi se pare mai aproape de adevăr. El aparține domnului deputat Alexandru Moșanu și este formulat într-un amplu interviu publicat în cotidianul „Adevărul” din 17 februarie 1993. Iată conținutul acestui răspuns (citez): „Cei care au spus «Unirea – acum!» ne-au făcut rău, pentru că, dimpotrivă, acest lucru a avut un efect invers... A radicalizat și a îndepărtat o parte din oameni”.

Dacă acesta este un adevăr, atunci de ce ne-am teme să spunem lucrurilor pe nume și să răspundem la întrebările ce apar imediat după această afirmație:

Cine sunt cei care ne-au făcut rău?

Care este efectul invers?

Cine de cine a fost îndepărtat, cine și din ce cauză s-a radicalizat?

Un evident efect invers l-a constituit scindarea categorică a fostului Parlament în legătură cu lansarea lozincii unirii, care în decembrie 1991 a avut drept urmare constituirea Consiliului Național al Unirii cu participarea mai multor deputați de la Chișinău, scindare care a stopat procesul de elaborare și adoptare a cadrului legislativ și, până la urmă, a condus la alegerile anticipate ale noului Parlament.

Pe de altă parte, a fost format grupul celor 136 de deputați din fracțiunile parlamentare „Viața Satului”, „Conciliere” și „Deputații independenți”, care a cerut confirmarea prin votul întregului popor a independenței declarate doar de Parlament.

Timpul a arătat că atunci, cei 136 de deputați au avut perfectă dreptate, dar, fiind blocați de Prezidiul fostului Parlament, n-au reușit să-și vadă realizată inițiativa. Sondajul sociologic „La sfat cu poporul”, din 6 martie anul trecut, a demonstrat cu prisosință că un referendum pentru confirmarea actului de declarare a independenței i-ar fi lipsit pe liderii separatismului din estul țării de principala lor armă ideologică sperietoare, ar fi condus la evitarea escaladării conflictului armat impus în primăvara-vara anului 1992, ar fi exclus, bineînțeles, și amplificarea celorlalte efecte inverse ale sus-pomenitei lozinci.

Aceasta însă nu a avut să se întâmple. S-a scindat nu numai fostul Parlament. S-a divizat însăși societatea. Lozinca unirii, care, de fapt, nu a fost altceva decât o provocare politică, i-a făcut, din păcate, să alunece pe poziții extreme chiar și pe renumiți savanți și oameni de creație, unii dintre ei fiind aduși până la situația de a se dezice public de o parte din teritoriul republicii – raioanele din stânga Nistrului.

A urmat apoi o puternică campanie propagandistică de intimidare, discreditare și batjocorire a ceea ce-i este propriu moldoveanului: numele pe care îl poartă, țara în care astăzi trăiește, felul în care vorbește. Cum numai n-au fost numiți moldovenii, cu cine numai nu au fost comparați! „Moldoban”, „moldoivan”, „animal care nu poate ieși din cușcă”, „turmă”, „bobor moldovenesc”, care trăiește în „țarc de 4 milioane”, în „două stâni și trei județe”, „Moldoivania”, „aberație istorică”, „țară a bâlbâiților”, a „alcoolicilor”, a „spânilor”, „stătuleț independento-suverano-moldovano-moldovenesc”, „copil mort” – acestea sunt doar câteva „perle” din vocabularul cunoscuților pretinși părinți ai națiunii. Oare nu tocmai acestea sunt semnele nu numai ale pericolului, ci ale însăși autonimicirii noastre, despre care ne avertiza maestrul Ion Druță?

Iată în ce constau rădăcinile revoltei firești a moldovenilor, revoltă care nu s-a lăsat așteptată mult atunci când li s-a lezat demnitatea de om, când au fost jigniți fără niciun temei. Ea, revolta firească, s-a amplificat zi cu zi, căpătând amploare deosebită în campania preelectorală pentru desemnarea noului Parlament, astfel ca, până la urmă, prin intermediul deputaților, să-și găsească expresie în articolul 13 al Constituției.

Este lesne de înțeles că noțiunea de „limbă moldovenească” din acest articol ține nu atât de un temei științific, cât de unul politic, fiind, dacă vreți, o replică hotărâtă la campania de înjosire și discreditare a moldovenilor.

Aș dori să închei acest capitol cu ceea ce am spus și un an în urmă: multe, prea multe sunt jertfele aduse de strămoșii noștri pe altarul firavei noastre libertăți, ca să nu însușim și de această dată lecțiile istoriei. Să ne lăsăm, oare, atât de ușor striviți de roata istoriei numai pentru faptul că unii vor s-o învârte mai repede, iar alții – s-o oprească? Sau poate e timpul să ne suflecăm mânecile ca să așezăm cu grijă și sârguință piatră cu piatră la temelia casei Binelui și Prosperității noastre, lăsându-i în plata Domnului pe cei care nu au altă meserie decât să dea năvală de a-și scrie numele pe ele?

Domnilor deputați,

Seria de consultări pe care am inițiat-o cu reprezentanții învățământului public și ai Academiei de Științe (pedagogi, șefii direcțiilor de învățământ din raioane, orașe și municipii, profesori universitari, specialiști ai Ministerului Învățământului, academicieni) a demonstrat clar că realizarea practică a prevederilor articolului 13 al Constituției, ce ține de denumirea limbii oficiale de stat, nu poate avea loc fără modificările de rigoare, pe care le propune știința lingvistică.

Este limpede că cei aproape 80 de mii de pedagogi și profesori care activează în întregul sistem de învățământ din țară au cunoștințele și convingerile lor privitoare la denumirea limbii și, firește, pozițiile date nu sunt și nu pot fi altele decât cele exprimate în cadrul numeroaselor simpozioane, conferințe științifice care au avut loc în ultimul an la această temă. Mai mult decât atât, în susținerea actualei formulări a denumirii limbii de stat în articolul 13 al Constituției în ultimii ani nu a avut loc nici o conferință, nici un simpozion științific al specialiștilor în materie.

Felul nostru de a vorbi, de a scrie, ca și orice altă activitate umană, este obiectul cercetărilor științifice, mai precis – al științei lingvistice. Aceste cercetări se fac nu numai în Moldova, nu numai pe continentul nostru.

Știința lingvistică a demonstrat demult că noi, moldovenii, avem felul nostru de a vorbi, avem propria vorbire populară, care este graiul moldovenesc. El reprezintă secțiunea aceluiași sistem de graiuri din stânga și din dreapta Prutului și face parte din subdialectul moldovenesc al dialectului dacoromân.

Știința lingvistică dovedește că vorbirea noastră, graiul nostru moldovenesc constituie doar una dintre varietățile întregului glotic care are un singur nume generic – „limba română”. Limba română este numele corect al limbii noastre istorice, literare, de cultură și scrise. Acestea sunt noțiuni bine cunoscute în întreaga lume și ar fi o mare eroare dacă nu ar fi și la noi însușite în școli, licee, instituții, universități, academii.

Deci, păstrându-ne coloritul, originalitatea, specificul, accentul și frumusețea graiului nostru moldovenesc, purificându-l și îmbogățindu-l, noi, folosind imensul tezaur al vocabularului limbii și literaturii române, nu avem decât să învățăm a vorbi și a scrie o limbă cultă, literară, care se numește limba română.

Oare această tendință firească a oricărui neam și popor de a vorbi și a scrie o limbă cultă poate fi străină voinței neamului și poporului nostru, cum încearcă unii să prezinte lucrurile? Oare părinte să fie acela care-și dorește ca fiul său să nu cunoască mai multe ca el? Oare, făcând atâtea, din puținul pe care ni-l putem permite în condițiile de astăzi, pentru dezvoltarea și funcționarea altor limbi vorbite pe teritoriul țării, avem dreptul să ferecăm în formule greșite, să sărăcim propriul grai, propria limbă?

Vă invit, domnitor deputați, să răsfoiți textele stenogramelor cu alocuțiunile dumneavoastră de acum patru-cinci ani. Vă asigur, veți descoperi cu plăcere că noi toți, cu greu, dar totuși, din an în an, învățăm a vorbi și a scrie mai corect. Aceasta s-a putut întâmpla doar datorită evoluției spre bine a mediului lingvistic în viața noastră cotidiană și nu fără însușirea și respectarea normelor limbii române, inclusiv cu ajutorul dicționarelor de limbă română pentru diverse domenii, care sunt prezente astăzi pe masa fiecărui elev, student, profesor, specialist.

Putem noi, oare, să ne imaginăm că multitudinea de lucrări, miile de dicționare pot fi retipărite și numite așa cum prevede articolul 13 din Constituție? Ce ne facem cu miile de manuale de limbă română tipărite deja, a căror utilizare este stopată de același articol 13? Cum vom edita manualele având pe copertă titlul „Limba moldovenească”, dacă cunoscuții autori ai acestora nu doresc să le semneze?

Se vehiculează ideea cum că schimbând denumirea limbii de stat în actuala Constituție pierdem statul, pierdem republica, independența... Nu este adevărat. Denumirea limbii oficiale, se știe, nu este obligatorie și pentru numele statului, poporului. În peste 50 de țări ale lumii limba oficială, limba vorbită este engleza, în peste 20 – spaniola, în circa 30 – franceza.

Domnitor deputați,

Acestea fiind spuse, înaintez Parlamentului republicii următoarele propuneri:

P r i m a. În conformitate cu articolele 73 și 141 ale Constituției Republicii Moldova, Vă prezint spre examinare și aprobare următorul proiect de lege:                                

LEGE

privind modificarea articolelor 13 și 118 din Constituția Republicii Moldova

Parlamentul adoptă prezenta Lege.

Art. 1. – Alineatul (1) al art. 13 din Constituția Republicii Moldova se modifică și va avea Următorul conținut:

„(1) Limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba romană”.

Alt. 2. – Alineatele (1) și (2) din articolul 118 se vor da într-o nouă redacție:

„(1) Procedura juridică se desfășoară în limba română.

(2) Persoanele care nu posedă sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță prin interpret”.

Alt. 3. – Prezenta Lege intră în vigoare la data publicării.

Președintele Parlamentului

Republicii Moldova

În conformitate cu articolul 141 al Constituției Republicii Moldova, vă prezint concomitent avizul pozitiv al Curții Constituționale din Republica Moldova referitor la prima mea propunere.

A doua propunere. Întrucât se preconizează ca Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite să fie perfecționată, consider rațional ca proiectul de lege ce se elaborează în acest scop să includă definițiile și reglementările respective despre noțiunea, folosirea și ocrotirea graiului moldovenesc ca parte indispensabilă a limbii române.

Anume despre ocrotirea graiului moldovenesc, și nu despre existența a două limbi am vorbit mai bine de un an în urmă în cadrul Congresului „Casa noastră – Republica Moldova”, dar, din păcate, n-am fost auzit și n-am fost înțeles. Iată de ce îmi permit să citez din acel discurs:

„Poporul nostru vrea să trăim cu frații români în bună înțelegere, așa cum le șade bine neamurilor. El vrea cu farmecul graiului său să vorbim aceeași limbă, cu propria voce și melodie a fluierului său să cântăm aceeași doină, cu frumusețea hainei sale să dansăm aceeași horă, cu învățătura istoriei drepte a neamului său de moldovean să citim aceeași carte. Astfel să ne păstrăm reciproc originalitatea și nu cu sfială, dar cu demnitate, fără a risipi nimic din ce-i este propriu, din ce este etern moldovenesc, să fim și de acum înainte ca frații și la bine, și la rău, astfel ca să putem munci cu spor ogorul său, să putem îngriji cu sârguință casa sa”.

Domnilor deputați,

Dacă recunoaștem că Academia de Științe a Moldovei este cel mai prestigios for științific al țării, care realizează și coordonează politica științifică în domeniul cercetărilor fundamentale, dacă ne-am angajat să respectăm drepturile și libertățile omului consfințite și apărate prin Legea Supremă a Societății și a Statului – Constituția, care prin alineatul (1) al articolului 33 stabilește că libertatea creației artistice și științifice este garantată și creația nu este supusă cenzurii;

dacă tindem spre o participare activă la procesul de integrare și colaborare europeană și dorim, prin aceasta, să fim recunoscuți și înțeleși de către forurile științifice internaționale de pe continent și din întreaga lume;

dacă vrem să demonstrăm lumii că posedăm maturitatea civică și politică necesară pentru a ne soluționa pașnic una dintre cele mai sensibile și delicate probleme ale societății,

Vă îndemn să susțineți și să votați proiectul de lege prezentat. Prin acest vot să trecem împreună răscrucea blestemată, vorba lui Ion Druță, spre care am fost împinși până acum, să o trecem cu bărbăție și demnitate pentru ca, după cum mai spunea maestrul, energia umană a întregului neam să nu se mai ducă pe vânt.

Vă invit să ascultăm și sfatul unui alt copământean al nostru, unul dintre cei mai iluștri savanți lingviști contemporani din lume, profesorul Eugeniu Coșeriu, originar din Mihăileni, Râșcani, cunoscător în profunzime al principalelor limbi modeme și clasice, profesor de limba română, lingvistică generală, indoeuropeană, romanică, spaniolă în mai mult de 30 de universități, membru de prestigiu, președinte al diverselor societăți lingvistice, membru al diferitelor academii (inclusiv din Chișinău) și instituții academice din Europa, Asia și America, Doctor Honoris Causa al 17 universități din lume, inclusiv al Universității de Stat din Moldova.

Referindu-se la problema legată de denumirea limbii în Constituția țării noastre, în cadrul celui de-al cincilea Congres al Filologilor Români, ce a avut loc în iunie trecut la Iași și Chișinău, domnul Eugeniu Coșeriu a spus: „Tocmai, dacă respectăm acest Parlament, suntem datori să-l considerăm de bună credință, doritor de a stabili și a promova adevărul și doritor de a respecta identitatea etnică și culturală a poporului băștinaș și majoritar din republică, cel puțin în măsura în care respectă identitatea etnică și culturală a populațiilor minoritare conlocuitoare; și avem datoria să-l ferim de riscul de a se acoperi de ridicol și ocară în fața istoriei”.

Este nu numai un sfat pentru Parlamentul nostru. E și o lecție de comportament, de respect a unui savant față de parlamentari. Sunt sigur că, dacă ultrapatrioții de pe la noi însușeau și urmau această lecție, nu avea loc nici confuzia legată de articolul 13.

Domnilor deputați,

Onorată asistență,

Stimați concetățeni,

Am convingerea că, la fel ca și mine, Dumneavoastră, întreaga societate dorim ca astăzi, odată cu prezentarea proiectului de lege pentru operarea unor modificări în Constituție, să punem capăt confruntărilor fără niciun sens pe marginea temei date, să întoarcem această regretabilă filă din istoria noastră și să o facem onest, fără alai și manifestări zgomotoase.

În situația noastră concretă nu vor exista nici învingători, nici învinși. Adevărul este că noi toți, în loc să facem cel mai simplu și important lucru – să învățăm a vorbi și a scrie corect, am pierdut amar de vreme pentru ca să dovedim unul altuia ceea ce, de fapt, nu are nevoie de dovadă.

Suntem în frumoasele și înălțătoarele Sărbători ale Învierii, ale Sfintelor Paști. Domnul să ne ajute să fim la înălțimea exigențelor ce ni le dictează viața pentru prosperarea țării și a noastră a tuturor.

Dorindu-vă sărbători fericite, Vă mulțumesc pentru atenție și înmânez Președintelui Parlamentului mesajul și documentele respective în problema abordată.

(„Limba Română”, nr. 3 (21) 1995, p. 45-51)