Răsărit din brazda Sculenilor...

Academicianul Andrei Eșanu, protagonistul modestelor rânduri de mai jos, afirmă într-un interviu al său, acordat lui Gh. Cojocaru cu ani în urmă în revista „Caiete de istorie”: „Cât privește personalitățile care ne-au reprezentat și ne reprezintă astăzi pe noi, românii, în competiția mondială a culturilor, consider că am avut și continuăm să avem intelectuali de seamă, dar și oameni politici care au avut un rol deosebit de important la crearea patrimoniului nostru cultural și spiritual, printre care pot menționa fără rezerve pe Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun, pe Ștefan cel Mare și Sfânt și Mihai Viteazul, pe Vasile Lupu și Constantin Brâncoveanu, precum și pe celebrii cărturari: Nicolaus Olahus, diaconul Coresi, mitropoliții Petru Movilă, Varlaam, Dosoftei, marii cărturari și istorici Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino Stolnicul, Nicolae Milescu Spătaru, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Șincai, Samuil Micu-Clain, Petru Maior, pe vestiții oameni de știință și cultură: Mihail Kogălniceanu și Bogdan Petriceicu-Hasdeu; celebrii istorici: A.D. Xenopol și Nicolae Iorga, genialul poet Mihai Eminescu; Ciprian Porumbescu și George Enescu – mari compozitori cunoscuți în întreaga lume; generațiile de revoluționari, care au făcut revoluția de la 1848 și Unirea de la 1859, generația de politicieni și militari care au efectuat Unirea de la 1918, apoi oamenii politici și de cultură: Nicolae Titulescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionesco, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, precum și pe laureatul Premiului Nobel Emil Palade.

Dintre contemporanii noștri basarabeni țin sa-l menționez pe celebrul filolog de talie mondială Eugeniu Coșeriu, pe scriitorii Ion Druță, Grigore Vieru și Spiridon Vangheli, compozitorul Eugen Doga, mai nou – pe regretatul poet Nicolae Dabija.

Bineînțeles, șirul marilor personalități ar putea fi continuat cu alte nume din domeniul matematicii, tehnicii, medicinei, biochimiei – domenii care, în virtutea specializării mele istorico-umanitare, îmi sunt mai puțin cunoscute”.

Pornind de la această selectivă enumerare a personalităților neamului românesc – veritabil colac de salvare, de dăinuire în Timp și Spațiu printre alte seminții în imensul ocean al umanității –, voi puncta doar cele mai importante repere științifice ale alcătuitorului listei de mai sus și ale multiplei sale activități în domeniul cercetării.

Savantul Andrei Eșanu a fost și este mereu preocupat de un larg spectru de subiecte legate de probleme actuale din domeniul istoriei naționale: cele legate de istorie politică și relații internaționale; istorie militară a Țării Moldovei (sec. XIV-XIX); probleme de istorie și civilizație urbană medievală și modernă; probleme de istorie și cultură ecleziastică și spiritualitate; probleme de raporturi influente și confluențe culturale, din Evul Mediu timpuriu până în epoca contemporană; istoria culturii scrise, carte și tipar în Țările Române; studii de genealogie medievală, precum și mari personalități ale culturii române.

De unde, de ce această insistență asupra unor astfel de subiecte și teme?, se întreabă Carmen Cornelia Balan, doctor în istorie de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, într-o amplă și judicioasă recenzie la biobibliografia jubiliară Academicianul Andrei Eșanu. Și tot distinsa autoare găsește răspunsul la întrebarea sa în interviul enunțat, în care reputatul ei coleg de breaslă de la Chișinău răspunde în felul următor: „Vreau să accentuez că identitatea noastră națională, o limbă, un popor nu se nasc, nu se formează peste noapte, ci pe parcurs de milenii. Chiar dacă unele popoare, printre care și al nostru, pe parcursul secolelor au fost croite în bucăți după bunul plac al marilor imperii, din asta nu puteau să apară popoare precum a apărut miercuri seara spre joi «pridnestrovsckii narod». Conștiința de neam a unei națiuni a fost și este exprimată de marile personalități ale culturii noastre în scrierile lor, de către intelectualii neamului. Or, în viziunea mea, astăzi, în marea ei majoritate, intelectualitatea din Republica Moldova este conștientă că aparținem unuia și aceluiași neam – poporul român, uneia și aceiași culturi – cultura românească”.

În fond, în aceste câteva fraze telegrafice și-a „desecretizat” ilustrul nostru istoric și contemporan Andrei Eșanu – în fața și la discreția consângenilor –, Crezul și Rostul său în viață, manifestate față de Neamul și Baștina ce l-au lansat în lume acum trei sferturi de veac, în familia bunilor creștini și buni români Ilie și Maria Eșanu, în vatra voievodală Sculeni de prin părțile Unghenilor.

Cum s-a exprimat tatăl eroului nostru (să nu vă pară deloc patetică îndrumarea unui părinte!), pe când unicul lui băiat (pe lângă celelalte rămurele ale Familiei, cinci fete) pășise pentru prima dată pragul școlii din sat: „Măi Andrieș, tu să nu uiți niciodată, unde te vei afla și ce vei deveni în viață, că te-ai născut din tată-n fiu din țăranii din brazda Sculenilor”.

„Și niciodată să nu uiți, dragul mamei, adăugă cea care i-a dat suflare, că, fiind moldovean, ești român, după cum români sunt părinții, surorile, consătenii, bunii și străbunii noștri – oricine ce-ți va spune...”. (Din amintirile sale „De când mă țin minte conștient de-a binelea, să fi avut vreo trei sau patru anișori pe atunci, mama se adresa tatei doar în felul următor: «Măi române, vine iarna și trebuie îmbrăcați și încălțați copiii!» sau «Am nevoie, române, să-mi despici un braț de lemne!»”).

Probabil anume aici, la Sculenii basarabeni din preajma Iașilor, a absolvit viitorul academician cea mai importantă universitate a vieții sale – cea de șapte ani de acasă. Avându-i în calitate de profesori și mentori pe tatăl său, țăran din talpă, cu patru clase românești, și pe mama, gospodina familiei, neștiutoare de carte, dar care i-au trasat feciorului lor direcția magistrală spre Olimpul Științei...

* * *

Deși suntem cu academicianul Andrei Eșanu practic de-o seamă (eu am trecut pragul de azi al vârstei sale vara trecută), mi-l închipui pe distinsul savant și prieten mai mereu... tânăr și ferice, vorba poetului, de vârsta celor 20 și ceva de ani. De când ne-am cunoscut pentru prima dată, prin voia întâmplării sau poate a destinului, în toamna lui ’72, la căminul „doctoranzilor” Academiei de Științe a Moldovei, ambii trecând o barieră riguroasă a examenelor de admitere: dânsul la istorie, eu la literatură.

Vorba e că Institutul de Istorie și Institutul de Limbă și Literatură împărțeau la cămin o singură cameră pentru doi. Și, cu toate că eu aveam unde trage – la bunelul meu Gheorghe Plugaru, venit din Siberia și stabilit cu traiul într-o mahala a Chișinăului, Malina Mare (fostul „culac” nu avea dreptul să locuiască în satul său de baștină de lângă Prut), – am acceptat să „țin” locul instituției.

Între altele fie menționat, acea canapea – a mea, în trei ani de zile a găzduit mai mulți prieteni comuni de-ai noștri, deveniți cu timpul parlamentari, reputați oameni de știință și de stat; or eu, când era nevoie, plecam la Malina Mare...

Ca să fie clar de la bun început: deosebirea dintre noi – aspiranți la titluri științifice, o fi fost (ba chiar era!) următoarea. Pe dânsul l-a adus la doctorantură, cum i se spune în prezent, vocația, probabil și harul de la Dumnezeu, dragostea nemărginită față de trecutul nostru istoric cel adevărat (pe atunci mai mult îngropat în uitare de către potentații vremii). Mie însa, unui ins logodit cu drumul – aprecierea lui Tudor Țopa, mentorul meu de la Ziaristică, îmi „surâdea” în toamnă... armata sovietică (de fapt, același lucru îl păștea și pe „ofițerul” cu catedră militară Andrei Eșanu). „Mai bine, sfatul aceluiași Țopa, prinzi ceva la minte trei ani la Academie decât să cheltui doi naiba știe pe unde, în armată...”.

Zis și făcut. Astfel, după trei ani de „cătănie” la Academie, aspirantul Andrei Eșanu devine, într-un final, candidat în științe istorice, iar colegul lui de cameră – ceea ce mi-a menit cunoscutul publicist.

Aici ar fi neapărat cazul să limpezim lucrurile: cu toate că doctorandul Eșanu și-a finalizat, practic, la timp teza, ținând cont de tematica ei nu prea „convenabilă” autorităților de atunci, ea a fost „murată” intenționat încă cinci ani bătuți pe muchie (sic!) până i s-a dat undă verde la susținere. Așa au fost să fie, vine vorba, timpurile...

În toți anii de studii și cercetare la aspirantură (bineînțeles, când eram alături de el) nu l-am văzut sa piardă o zi... fără parcurgerea cărților aduse la cămin, după ce se închideau, la ora zece seara, sălile de lectură.

În acest sens, a citit tot ce s-a scris, din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, referitor la tema sa ce viza cultura și învățământul predecesorilor noștri (nu a reușit, cu toate străduințele sale, în toți acești ani, doar... să treacă Prutul, la vreo arhivă din Țară). Și-a recuperat, într-un fel, timpul după ce am scăpat cu toții de îmbrățișarea diabolică a „fratelui mai mare” și a regimului comuno-fascist (afirmația primului Președinte al Federației Ruse, Boris Elțîn) din fosta URSS.

În afara arhivelor și bibliotecilor din România (Iași, București, Cluj-Napoca, Timișoara și altele), reputatului nostru istoric i s-au deschis larg ușile și în instituțiile respective din Viena, Veneția, Cracovia, Stambul, Praga, Lvov și Kiev, unde, începând cu Evul Mediu, în Centre cărturărești de prestigiu, au fost instruiți mulți descendenți din Principatele românești, printre ei și marele nostru cărturar Dimitrie Cantemir.

Până în primăvara anului 1994 (din păcate, de-a dreptul fatidică pentru Domnia Sa), a scris o serie impresionantă de monografii, culegeri de documente, inclusiv manuale și cărți de o valoare aproape inestimabilă (circa 30 la număr!), nemaivorbind de alte zeci și zeci de studii și articole științifice, la care se pot alătura și cele peste o sută de participări cu comunicate la numeroase Congrese și Conferințe internaționale ale istoricilor, lucrări înalt apreciate în tot spațiul românesc, dar și peste hotare.

Am pomenit mai sus de primăvara dramatică a existenței sale. După o infecție teribilă, așa și neelucidată până la capăt de specialiști, amintindu-se și posibilitatea unei otrăviri intenționate (era considerat de unii răuvoitori ai neamului nostru exagerat de patriot și, deci, periculos), Andrei Eșanu a orbit cu desăvârșire. Nu i-au putut ajuta nici cei mai buni oftalmologi din Țara Sfântă, unde a fost internat într-un spital cu renume internațional, grație intervenției primului nostru Președinte Mircea Snegur.

Au urmat zile și nopți teribile în viața sa. Uneori, îmi mărturisi în una din rarele noastre întâlniri, îi dădeau târcoale până și cele mai negre gânduri. Inițial, de când se știe o trestie gânditoare pe acest pământ, de la cei 3-4 anișori din casa părintească, unde i s-a cultivat sacrul respect față de divinitate, când avea vreo durere (în cazul său, putea fi una mai mare?!), se adresa cu rugăciuni Atotputernicului.

„Sigur că Domnul a fost lângă el și l-a auzit, afirmă duhovnicul și prietenul său preotul Octavian Moșin. Și-a pierdut atunci vederea, nu și speranța. Unii s-au grăbit să pună cruce pe numele lui, dar alături îi erau toți oamenii dragi”. Și, în primul rând, prietena lui de-o viață, soția Valentina, și dânsa doctor și reputat specialist în istorie, dar și cei trei copilași ai lor – Ștefan, Mircea și Ionuț, cu totul neajutorați la acea vreme.

După spusele sfinției sale preotul Octavian, în acele zile de grea cumpănă, a fost chemat la el și părintele Pavel Borșevici de la Biserica „Sf. Dumitru” din capitală, care i-a făcut Sfântul Maslu, fapt ce l-a încurajat nespus de mult. „De atunci, mai stăruie preotul, rugăciunea, soția și radioul i-au fost nelipsite în fiece zi”.

Cum i-au fost nelipsite, am adăuga, optimismul și pofta nestăvilită de muncă, izvorâtă și ghidată – însăși confesiunea Domniei Sale, de Cineva din interior și dinafara conștiinței sale.

Anticipăm: la ora actuală, opera sa istorică însumează peste 500(!) de publicații științifice, inclusiv 47 de studii monografice editate în Republica Moldova, România, Rusia și Franța, în care acad. Andrei Eșanu abordează un spectru larg de probleme de istoria culturii și civilizației românești. În plus, mai mult de 200(!) de participări la diferite foruri ale istoricilor din Țară și de peste hotare.

Totodată, precizăm că în ultimele aproape trei decenii, de după 1994, mai toate lucrările sale sunt elaborate împreună cu distinsa Doamnă Valentina, de care destinul, în deosebi după 1994, nu-i desparte nici pentru o clipă...

Astfel, în ultimii ani, dânșii au editat împreună o serie de volume, bibliografii și albume istorice tematice, precum Ștefan cel Mare și Sfânt. Album, apoi Ștefan cel Mare și Sfânt. Bibliografie; Mănăstirea Căpriana. Bibliografie; Neamul Cantemireștilor. Bibliografie; monografiile Chișinăul de altădată. 1436-1812; Moștenirea culturală a cantemireștilor; Mănăstirea Voroneț. Istorie. Cultură. Spiritualitate; Univers cultural în Moldova. Secolele XV-XIX; Cartea Moldovei. Sec. XVII – încep. sec. XX. Vol.3. Cartea modernă, sec. XIX-înc. sec. XX. Catalog general; Mănăstiri și schituri din Republica Moldova; Dimitrie Cantemir, Cuvânt Panigericesc de laudă Marelui Mucenic Dimitrie din Tesalonic...1719 și Viața și faptele Mitropolitului Grigorie Roșca (1478-1570), ultimele două editate în Iași în 2017, și altele.

Toate operele enumerate, dar și multe altele au fost apreciate la cel mai înalt nivel cu recenzii deosebit de elogioase, semnate de specialiști de notorietate din ambele state românești, dar și alte țări europene.

Sub îndrumarea lui Pavel Sovetov, membru-corespondent al AȘM, Andrei Eșanu a făcut primii pași în știință. Ulterior, prin lucrările sale de anvergură – Cultură și civilizație medievală românească; Epoca lui Ștefan cel Mare; Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir în cultura europeană, edițiile bilingve latino-română din București și latino-rusă din Sankt-Petersburg ale Discrptio Moldaviae, tratatul fundamental Dinastia Cantemireștilor, precum și numeroasele studii dedicate istoriei ecleziastice, între care mănăstirile Căpriana, Voroneț, Condrița. Prin colaborările sale cu centre științifice din diverse țări, în special cu Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Domnia Sa se face remarcat ca important savant istoric în știința și cultura europeană”.

Contribuția substanțială a distinsului omagiat a fost pe larg recunoscută prin acordarea gradului științific Profesor cercetător (2006), Membru titular al AȘM (2007), al titlurilor onorifice Membru de onoare al Institutului de Istorie „Gheorghe Barițiu” Filiala Cluj a Academiei Române (2011) și Membru de onoare al Academiei Române (2011).

În același timp, Andrei Eșanu s-a învrednicit de cele mai înalte distincții academice și guvernamentale; enumerăm doar unele dintre ele, mai importante: de două ori Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1994, 2001) în domeniul științei, mai multe Premii ale AȘM și Academiei Române, pe parcursul anilor. De asemenea „Premio Italia – 2011” pentru activitate cultural-științifică acordat de Ambasada Italiei la Chișinău ș.a. Este deținător al Titlului Onorific „Om Emerit” (2001), cavaler al celor mai înalte distincții de stat – Odinul „Gloria muncii” (1996) și „Ordinul Republicii” (2010), precum și deținător al mai multor distincții jubiliare, diplome de recunoștință sau de merit ale unor instituții publice, academice și universitare.

În context, dăm citirii doar încă unei aprecieri, într-un fel... distincții exprimate în cuvinte, deosebit de apropiate sufletului celui omagiat. E vorba de opinia distinsei măicuțe și savante, Stareța Sfintei Mănăstiri Voroneț, Stavrofora Irina Pântescu: „Domnul academician Andrei Eșanu este un Român al cărui nume se cuvine a fi scris totdeauna cu majuscule, între ghilimele și cu semnul exclamării la sfârșit.

Un om care și-a închinat viața țelurilor sfinte ale românilor atât din dreapta, cât și din stânga Prutului. Neobosit, în arhive și biblioteci, a căutat noi date despre ceea ce au făcut înaintașii noștri și apoi le-a făcut cunoscute printr-un impresionant șir de studii științifice. O viață, pot să spun, jertfită pe altarul României. Acesta este academicianul Andrei Eșanu...

Mănăstirea Voroneț îi este recunoscătoare pentru ampla monografie a Voronețului, scrisă pe baza adevărului istoric, cu cercetare, nu așa, din auzite. Apoi tot Domnia Sa ne-a dăruit două prețioase lucrări: studiul despre marele Mitropolit Grigorie Roșca și Pomelnicul Mănăstirii Voroneț...

Cu toții, atât călugării de la Putna, cât și noi, cei de la Voroneț, de la ctitoriile Măriei Sale Ștefan cel Mare și Sfânt, îl prețuim, îl avem în rugăciunile noastre și îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dăruiască sănătate, putere de muncă și ani buni cu înțelepciune și cu multă rodire!”.

* * *

Am evidențiat chiar în debutul acestor notițe un șir de personalități, datorită cărora suntem cunoscuţi astăzi în lume, adunate riguros, în cunoștință de cauză, de către protagonistul acestor fugare rânduri. Sunt convins că această Listă de aur – de la Mircea cel Bătrân până la contemporanii noștri, ar fi mai săracă fără numele lui Andrei Eșanu. Un nume, în felul și complexitatea sa, unic în istoria modernă și cultura poporului nostru.

La mulți ani, stimate Om și Domn Andrei Eșanu – spre binele dumitale, al nostru, al palmei de pământ care te-a lansat în lume!

P.S.: Recent, academicianul Andrei Eșanu a fost învrednicit de titlul onorific „Cetățean de Onoare al orașului Chișinău”

Born from the furrows of Sculeni...

Keywords: Academician Andrei Eșanu; Romanian History; Academic Recognition; Historical Research; Romanian Culture; Romanian Spirituality

This scholarly article focuses on the academic and scholarly journey of Academician Andrei Eșanu, a renowned Romanian historian. Highlighting his immense contribution to the realm of Romanian history, it explores the particular themes and areas of research that Eșanu has delved into, principally history related to Romanian culture and spirituality. The article also highlights the respect and recognition Eșanu has earned from his peers and the many accolades and awards he has garnered over the years.