Dorin Cimpoeșu: Guvernări politice post-totalitare din Republica Moldova (2012-2022)

Vechiul teritoriu românesc dintre Prut și Nistru a cunoscut timp de peste un secol, începând cu 1812, ocupația intermitentă din partea Rusiei țariste, care i-a dat numele impropriu de Basarabia, iar apoi de către URSS, care i-a dat numele de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. În tot acest timp, populația românească majoritară a fost supusă permanent unui proces de deznaționalizare și rusificare prin introducerea alfabetului chirilic și a limbii slave, precum și prin dislocările unor largi grupuri de români spre regiunile asiatice, concomitent cu colonizarea teritoriilor rămase libere cu populație slavă. În ciuda acestor măsuri, românii nu au renunțat la limba și tradițiile lor milenare, precum și la dorința de a se afla din nou împreună cu frații lor de dincoace de Prut, așa cum au fost de la constituirea statelor medievale românești.

Odată cu căderea comunismului, s-a deschis și pentru românii de peste Prut ocazia de a-și revendica drepturile lor naționale. Astfel, începând cu anii 1988-1989, alături de alte republici unionale ale URSS, a început pentru românii din RSSM – republică stalinistă, o luptă grea, tenace și complexă pentru câștigarea libertăților și îndeplinirea aspirațiilor lor naționale. De-a lungul celor peste trei decenii, ei au înregistrat, după cum ne arată istoricul și diplomatul Dorin Cimpoeșu în cărțile și articolele sale referitoare la evoluțiile politice din Republica Moldova, victorii după victorii, deși uneori au trebuit să bată pasul pe loc, pentru a-și reface forțele pentru noile confruntări. Evenimentele relevă că românii dintre Prut și Nistru au făcut, cu multă răbdare, pași mărunți, dar siguri în drumul lor spre a-și atinge aspirațiile și idealurile de libertate și independență. Adoptarea alfabetului latin și declararea limbii române ca limbă oficială (31 august 1989), adoptarea drapelului național Tricolorul românesc (27 aprilie 1990), a Stemei de stat (3 noiembrie 1990), a Imnului de Stat și Declarația de Independență (27 august 1991) sunt doar câteva dintre succesele românilor în bătăliile date „cu forța nomenclaturii comuniste, tributară ideologiei totalitare” (p 18).

În noua sa carte, intitulată Guvernări politice post-totalitare din Republica Moldova (2012-2022), apărută recent la cunoscuta Editură „Cetatea de Scaun” din Târgoviște, Dorin Cimpoeșu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei Republicii Moldova din 1990 încoace (dovadă fiind cele 10 volume dedicate evoluțiilor politice din Republica Moldova, fără a mai adăuga zecile de articole publicate) analizează cele mai importante aspecte ale frământărilor politice din cel de-al doilea așa-zis „stat” românesc. În lucrarea amintită, autorul abordează în mod sintetic și obiectiv principalele evenimente și evoluții ale formațiunilor politice care au marcat perioada anilor dintre 2012 și 2022. Datele extreme ale deceniului avut în vedere de autor indică încheierea unui regim neocomunist sau totalitar-restaurat, marcat prin pierderea puterii de către partidele de stânga proruse, care a fost urmat de mai multe guvernări de centru-dreapta de orientare așa-zis europeană și culminând cu instalarea, pentru prima dată, a unei puteri de dreapta proeuropene, precum și cu acordarea Republicii Moldova a statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Istoricul a deslușit pe parcursul perioadei date 17 probleme, concretizate în tot atâtea capitole ale lucrării, care înfățișează zbaterea partidelor politice promoscovite de a nu pierde puterea din mână. Între acestea, amintim constituirea Coaliției proeuropene (22 aprilie 2013) care, promovând o politică de apropiere de UE și de delimitare față de Rusia, a dus la câștigarea alegerilor parlamentare din 2014 și „pierderea monopolului politic de către PCRM” (p. 33). Efectul acestora a fost crearea Alianței pentru Moldova Europeană (APME) (2015), formată din PLDM și PDM, înscriindu-și ca ,,prioritate națională” ,,continuarea cursului strategic de integrare europeană a Republicii Moldova”, prin „implementarea etapelor Acordului de Asociere” (p. 35). Cu toate acestea, Alianța, care asigura doar o majoritate parlamentară minoritară, s-a confruntat cu o serie de disensiuni între partidele ce o compuneau. Între acestea amintim negocierile secrete purtate de PDM cu PCRM pentru asigurarea sprijinului parlamentar, acceptând „unele obiective din programul politic al comuniștilor, cum ar fi nerecunoașterea identității românești a Basarabiei, încetinirea procesului de aderare a Republicii Moldova la UE, consolidarea neutralității țării, concomitent cu îndepărtarea de NATO, transmiterea unor semnale pozitive către Moscova etc.” (p. 36). Duplicitatea PDM-ului, dar și a altor factori, a dezlănțuit o instabilitate guvernamentală concretizată prin eșecul Guvernelor Iurie Leancă, Chiril Gaburici, Natalia Gherman și Valeriu Streleț, la care au contribuit și protestele antiprezidențiale și antiguvernamentale. Într-un cuvânt, anul 2015 a fost un an dominat de crize politice, de scoatere din joc a unor politicieni cu state vechi, ce a dus la slăbirea unor partide (PDLM), destrămarea AIE și la o nouă reașezare a partidelor politice pe scena politică, având un impact deosebit asupra evoluției acestora în viitor.

A urmat un regim de doi ani (2016-2018), bazat pe Platforma Social-Democrată, constituită din PDM și 14 deputați transfugi din PCRM, care, împreună cu PL și cu opt liberali-democrați, au alcătuit o majoritate parlamentară, care l-a propus, după eșecul susținerii lui Vladimir Plahotniuc și a lui Ion Păduraru, pe Pavel Filip ca prim-ministru, primind și votul de încredere al Parlamentului. În timpul acestei guvernări, nu lipsite de frământări politice, dintre care unele cu un impact deosebit asupra societății din Republica Moldova, precum și asupra opțiunilor membrilor partidelor. Se poate spune că sfârșitul acestei perioade a fost unul de „stagnare internă și izolaționism pe plan extern” (p. 70.) și al „statului-captiv” (p. 71) sub conducerea PDM-ului ce devenise „partidul-stat” (p. 71). Aceasta a dus la formarea Blocului ACUM, dar fără PL, deoarece liderul acestuia, Mihai Ghimpu, făcuse dovada lipsei de onestitate și fiabilitate.

Acest lucru, ca și schimbarea sistemului electoral, a găsit partidele de stânga proruse total dezorientate în fața alegerilor parlamentare din februarie 2019, în urma cărora „neîncrederea dintre cele trei partide importante era la cote maxime” (p. 132). Cele trei forţe politice principale din noul Parlament reprezentau direcții de orientare politică diferită: prorusă – PSRM, promoldovenească – PDM și proeuropeană – Blocul ACUM, nereușind să formeze o majoritate parlamentară funcțională timp de două luni și jumătate. Această degringoladă politică postelectorală a luat sfârșit în urma unei vizite subite la Chișinău a unor înalți emisari ai UE, SUA și Rusiei, care a avut ca rezultat constituirea coaliției Înțelegerea Politică Temporară între Blocul ACUM și PSRM (8 iunie 2019), care își propunea ca obiectiv „dezoligarhizarea și readucerea statului Republica Moldova în albia constituționalității” (p. 118). Această coaliție a fost „catalogată de unii contra naturii și denumită de alții Alianța Kozak” (p. 183), în fond o cacealma rusească de pe urma căreia a câștigat numai Rusia (p. 185.), fiindcă îi avea sub control total pe președintele Igor Dodon și PSRM.

Crearea majorității parlamentare a făcut posibilă alegerea Zinaidei Greceanîi în funcția de președinte al Parlamentului, apoi a organelor de lucru ale acestuia, precum și acordarea votului de încredere Guvernului condus de Maia Sandu. Deși noua putere constituțională a fost recunoscută și de către principalii actori politici internaționali, timp de șapte zile (8-14 iunie 2019) a urmat una dintre cele mai înverșunate confruntări postsovietice între formațiunile prototalitare, coordonate de PDM, în care a fost implicată și Curtea Constituțională, și partidele proeuropene. Victoria acestora din urmă a fost salutată nu numai de prim-ministrul Maia Sandu, spunând că „În sfârșit, am câștigat în fața răului”, dar chiar și de către președintele Igor Dodon, prorus convins, care, pentru a nu-și pierde cu totul influența, sublinia că „PD, care a uzurpat puterea în stat, astăzi și-a recunoscut înfrângerea”, precum și de către Departamentul de Stat al SUA.

Guvernarea Sandu a fost perturbată de neînțelegerile din cadrul majorității parlamentare cu privire la măsurile înscrise de executivul Republicii Moldova, între care reforma justiției, cu deosebire a numirii unui nou procuror general, ceea ce a nemulțumit foarte mult partenerii de coaliție, inclusiv pe președintele Igor Dodon. Acesta din urmă, pentru depășirea disensiunilor, propune, în speranța că forțele de dreapta vor ceda, încheierea unui nou acord între cele două componente ale coaliției majoritare, având în vedere că cel anterior avea un caracter temporar. După trei luni de negocieri destul de anevoioase, s-a semnat, la 16 septembrie 2019, un nou acord privind constituirea unei noi Înțelegeri Politice, care înscria ca „obiectiv primordial … păstrarea majorității parlamentare”, „în scopul respectării unor angajamente democratice comune, care asigură susținerea și stabilitatea actualei guvernări” (p. 155).

Cu toate că alegerile locale din 20 octombrie și 3 noiembrie 2019 au fost câștigate de socialiștii proruși, mai ales în municipiul Chișinău, unde au preluat puterea, ceea ce le dădea unele speranțe, reprezentanții Blocului ACUM au refuzat de a face vreo coaliție cu aceștia, ducând, în cele din urmă, la demiterea Guvernului Sandu, la 12 noiembrie 2019, printr-o moțiune de cenzură, introdusă de socialiști. Eșuarea consultărilor politice în privința creării unei noi majorități parlamentare, inițiate de președintele Igor Dodon, l-a determinat pe șeful statului, pentru a depăși criza politică, să impună un guvern minoritar, de tranziție, până la alegerile prezidențiale, numind ca prim-ministru un consilier al său, Ion Chicu, fost ministru în Guvernul PDM, condus de Pavel Filip. Astfel, puterea politică a revenit socialiștilor, care au încheiat cu PDM Acordul privind formarea Coaliției „Platforma Social-democrată Pentru Moldova”, „… în scopul creării unei majorități parlamentare stabile” (p 190).

Câștigarea alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020 de către Maia Sandu, președintele PAS, cu un scor zdrobitor (57,72%) în fața lui Igor Dodon (42, 28%), a declanșat, poate, cea mai cruntă luptă postsovietică, între partidele de stânga, promoscovite, și forțele de dreapta. Demisia Guvernului Ion Chicu, drept urmare a pierderii alegerilor prezidențiale, din 1/14 noiembrie 2020, precum și divizarea forțelor parlamentare făcea imposibilă crearea unei majorități parlamentare funcționale.

În disperarea de a nu-și pierde pârghiile puterii, tabăra socialiștilor și a acoliților lor a constituit ad hoc o majoritate parlamentară pentru a adopta sau anula, printr-un joc periculos, unele legi importante ce vizau destabilizarea funcționării statului și împotriva noului președinte ales al țării. Era ultima „demonstrație de forță a vechii puteri” (p. 198). Majoritatea parlamentară „toxică”, așa cum o caracterizează autorul, constituită din deputații partidelor PSRM, Partidul Șor și „Pentru Moldova”, a blocat, timp de peste trei luni, toate demersurile șefului statului pentru formarea unui guvern, acuzându-l, într-o Declarație a Legislativului, de tentativă de dizolvare a Parlamentului și convocarea de alegeri parlamentare anticipate, uitând că însuși Igor Dodon, liderul PSRM, precum și celelalte formațiuni politice parlamentare pledaseră pentru un scrutin anticipat, cum constata președintele Maia Sandu, în urma consultărilor din 28 decembrie 2020 (p 232). Confruntările dintre cei doi factori politici au ajuns la punctul culminant când majoritatea conjuncturală, pentru a bloca tatonările șefului statului de a depăși criza politică, a aprobat o „Hotărâre prin care a fost introdusă starea de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova” (p. 243), făcând astfel „imposibilă organizarea activităților electorale în eventualitatea convocării alegerilor anticipate” (p. 243-244.).

Curtea Constituțională, declarând neconstituțională Hotărârea Parlamentului privind instituirea stării de urgență, i-a dat posibilitatea legală președintelui Maia Sandu să dizolve Parlamentul și să convoace alegerile anticipate pentru 11 iulie 2021. În final, CEC a confirmat, după finalizarea numărării voturilor, că Partidul Acțiune și Solidaritate a obținut o victorie zdrobitoare de 63 de mandate în fața Blocului electoral al Comuniștilor (10) și Socialiștilor (22) de 32 de mandate și a Partidului Șor de numai 6 mandate. Victoria fără precedent a partidului prezidenţial în fața forțelor „retrograde, conservatoare, prorusești și antieuropene” (p. 269) a creat, „după 30 de ani de experimente de tot felul” (p. 269), șansa istorică pentru Republica Moldova de a se integra definitiv pe drumul reformării și al democrației din temelii a societății din stânga Prutului și de a trăi după „reguli europene” „ca parte a lumii libere”.

Odată cu exprimarea voinței poporului, lua sfârșit criza politică, provocată de forțele proruse, iar noul Legislativ urmează, spunea președintele Maia Sandu, să lucreze în conformitate cu „ceea ce ne cer oamenii” (p. 273), cu „mai multă responsabilitate în serviciul public, mai multă implicare și mai multă eficiență” (p. 274). Șeful statului adresa Guvernului Natalia Gavrilița, lideră a PAS, la instalarea sa, din 6 august 2021, îndemnul „Să fiți aproape de oameni, să comunicați cu ei și orice decizie pe care o luați să pornească de la interesul și nevoia cetățeanului” (p. 277). Unul dintre cele mai mari succese realizate de regimul puterii de dreapta, la scurt timp după instalarea sa, este obținerea statutului de țară candidată la UE, favorizat și de contextul izbucnirii războiului ruso-ucrainean. Acest lucru a avut un impact intern și extern deosebit, emoționant, confirmat de președinta Maia Sandu, care în discursul său spunea că obiectivul integrării în UE constituie ,,… farul în aceste furtuni cumplite, ghidând țara noastră pentru anii ce vin”, un drept, pentru că „Noi aparținem Uniunii Europene. Suntem o țară europeană, cu o limbă europeană, o istorie europeană și un sistem politic european” (p. 285).

Stilul antrenant, pe care l-a adoptat autorul în elaborarea acestor interesante pagini din istoria recentă a Republicii Moldova, îi face pe istorici, politicieni și, în special, pe tinerii pasionați de evoluția evenimentelor ce se întâmplă fraților noștri de peste Prut să nu o lase din mână până la ultima pagină. Dorin Cimpoeșu prezintă evenimentele din fuga unui tren Express, fără însă a omite sau scăpa ceva, chiar și cele mai neînsemnate fapte fiind punctate cu deosebită acribie. Totuși nu face uz de cuvinte care ar reduce din importanța întâmplărilor, ce ar pune într-un plan secund unele aspecte, care la o primă vedere ar părea lipsite de însemnătate. Nu există propoziție, frază, paragraf care să nu atragă atenția analiștilor politici. Se vede limpede experiența istoricului care a trecut și prin școala misiunilor diplomatice.

Lucrarea s-a aflat pe rafturile standului Editurii „Cetatea de Scaun” la târgurile de carte Gaudeamus (decembrie 2022) și Bookfest (mai 2023), bucurându-se de atenția deosebită a cititorilor interesați de istoria recentă a Basarabiei.

Dorin Cimpoeșu: Post-totalitarian political governments in the Republic of Moldova (2012-2022)

Keywords: post-totalitarian political governments; Republic of Moldova; period 2012-2022

In his new book, entitled Post-Totalitarian Political Governments of the Republic of Moldova ( 2012-2022 ), published recently at the well-known Cetatea de Scaun Publishing House, in Târgoviște, Dorin Cimpoeșu, one of the best connoisseurs of the history of the Republic of Moldova since 1990, as evidenced by the 10 volumes dedicated to political developments in the Republic of Moldova, without adding dozens of published articles, analyzes the most important aspects of the political turmoil of the second so-called “ state ” Romanian. In the mentioned paper, the author approaches synthetically and objectively the main events and evolutions of the political parties that marked the period between 2012 and 2022.

The engaging style adopted by the author in the elaboration of these interesting pages from the recent history of the Republic of Moldova makes historians, politicians and, in particular, young people passionate about the evolution of events that take place in our brothers across the Prut, not to let go of the last page.