Poeme

Umbrela îmbătrânește și nu știe

să acopere ochii

ploaia o strâng în pumni,

la soare nu știu ce mă așteaptă

doar zgomotele îmi amintesc

să strâng poeziile ieșite afară.

nu doresc să plec,

voi fi cântec din cartierul tău.

cuvintele au mângâiat gândul până la disperare,

acum se joacă de-a melancolia.

iubesc ochii blânzi,

copacii imaginari și rochiile frumoase.

fiul îmi spune să mă opresc

deoarece felul meu de a fi nu e necesar nimănui.

mâine voi fi la biserică.

hai la somn!

Mă grăbesc să prind tălpile liliecilor

voi trece pe stradă cu atenție

vreau să răscumpăr liniștea.

păsări strâng șerpi și gesturi.

cu durere în piept

sunt pregătită să lipsesc,

în această dimineață

am visat drumuri surpate.

într-o bună  zi

cheile măsurate de tine

vor spune că sunt vinovată de furie.

ia aminte!

te însoțesc până când

nu vei mai putea răbda confuzii,

o copilă așteaptă răsăritul în somn.

De ieri îmi amăgesc aplauzele

tot de ieri

strigătul a devenit păcat.

zăvoarele vor minți semaforul.

ce noapte nudă! răpită de mierea morții.

păianjenii au golit mințile spunând: fie-vă milă!

casa fără ferestre nu are înger, la fel și femeia

inventată pentru a vă hrăni trupuri.

tăcere domnilor!

simt că mă visează. luminile păzesc.

smochinul alină somnul pruncilor

până când le cad dinții de lapte.

Doamne, de ce nu te arăți?

un cântec de leagăn l-aș repeta

până când fetele bătrâne te-ar purta în sân.

Mă urmărește surâsul tău

genunchii se vor odihni.

sigiliile nu-și amintesc de oasele lui Homer,

palmele miros a gutui târzii.

mireasma e trează în fântâni,

doar întunericul respiră ca un popas.

îndură-te!

șoaptele sunt îmbrăcate de noapte.

Voi dărui două păsări tăcute

nu pot rosti cuvinte cu haine kaki.

statui sfărâmate și rafale anunță  să avem răbdare.

ziua a îmbătrânit într-o seară, pescarii

au înnoptat în corăbii grele.

să avem răbdare!

mi s-a mai spus că nu este leac,

mi s-a mai spus

că nu știu să pun virgule decât mergând pe jos.

a venit vântul cu fluturi vindecați de boală

nu există minuni,

doar bocete tânjind poduri la mal

fluviul, acum e învolburat și așteaptă

să te strig.

vom pleca la teatru, avem biletele deja rezervate

vom fi scenă, sală, spectacol

vei bate în ușă

cu ridurile frumos desenate.

ridică-te

chiar și în cârje să mergem!

Într-o noapte am visat

că m-am vindecat de singurătate

alergam pe străzi.

pletele au rămas să adoarmă pe canapea.

în această seară

vom învăța cum să înjurăm în treacăt,

ne vom vinde înțelepții ce n-au loc în vis

stâlpii ne aud

ai răbdare să mă asculți?

Nu știu când am prins a scrie

cu răzvrătire despre fluturi

minutul se zbate în genunchi

rochia ca un clopot la noapte va rodi

în joacă să încercăm

cântecul copiilor uimiți

e zi friguroasă

să risipim

aburi prin șiruri de vulpi

liniștea în somn oprește clipa

vapoare risipesc porunci lumii

coapsele plimbă mătasea

mi-e sete

jocul ar trebui să știe

că voi vorbi altfel în zori

„închid cerul

trag stelele deasupra

ascund patul”

Voi scrie pe zidul din orașul meu

cine să mă judece

fluviul nu ajunge la margini

țin seamă

că trebuie să trăiesc

îmi e de ajuns să întind picioarele

desenez cu creta

cum aș putea plăti îndrăzneala

cum să-mi așez haina

într-o noapte cu lună

ochi blânzi și nebunia din sânge

vor picta cuvinte

într-o noapte cu lună

ne vom adăposti precum racul

în întunecata carapace

într-o duminică

îmi voi înfrumuseța tâmplele

Te-am iubit

creierul nu mai știe când strâng

iluzii bine cusute

atunci spun copacilor

că-mi plac vrăbiile și sinceritatea

la noapte

am să ascult cântece de leagăn

pleoape vorbesc c-a ieșit soarele

între ramuri la repezeală

îngeri lipiți pe uși

cred că am incendiat fluturi

alteori biblioteci

te-am iubit

La ce te gândești, Marlenka?

mă gândesc să îmbrac

trandafiri înfloriți

tremură liniștea în ferestre

încă o noapte în sens giratoriu

hașurează ora exactă

frânghia de rufe așază

cântecul cocoșului între cearceafuri

voi închina un pahar

nașterii și o cârpă pentru lacrimi

nu pot fi om de zăpadă

în bazarul cu măști

portretul tatei aprinde felinare

pentru străzi întunecate

mă voi ghemui într-o cutie de chibrituri

să privesc păianjenii

cum țes o liniște refuzată

Voi purta rochie roșie de catifea

să pot alerga prin frig

ar fi un dezastru să fiu întuneric

pereți albi

mi-au adus spaimă

într-o zi

voi rămâne copilul ce-și caută mama

păsări mă învață cum să ard de nerăbdare

lecții de tăcere mă învață

să-l caut pe dumnezeu

fleacuri lipite dimineața și mirosul lumii

mă înjură

deoarece sunt al nimănui

plimb gânduri în lesă

colorez ninsori

la anul

vom strânge pietre pentru melci

vom saluta pe rând poezia