Destin „răstignit în nevoi”

Dumitru ŢÂRA s-a născut pe 28 iulie 1953, în Extremul Orient al RSFSR. În 1958 a fost adus la baştina de sânge a părinţilor şi bunicilor deportaţi – s. Roşietici (Floreşti), de unde, peste 12 ani, pleacă la Chişinău. După USM este corespondent şi şef de secţie la ziarul „Moldova Socialistă” (1975-1990), primul purtător de cuvânt al primului Preşedinte al Republicii Moldova (1990-1994), director general al Agenţiei „Moldpres” (1994-2001), ofiţer de presă la Curtea Constituţională (2007-2011). În calitate de cofondator al Fundaţiei „Draghiştea”, contribuie la editarea enciclopediei Localităţile Republicii Moldova în 15 volume (1999-2018). Din 1996 este director-editor şi redactor-şef al memoriilor Preşedintelui Snegur Labirintul Destinului (9 volume). Publică multiple articole de presă, este autor de scenarii la trei filme documentare. Semnează câteva plachete de versuri şi maxime. Este victimă a represiunilor politice (în 1989, confondator al primei organizaţii politice necomuniste pe teritoriul RSSM – „Asociaţia Victimelor Represiunilor Staliniste”). Ctitor principal al Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din s. Roşietici.

Distincții: Ordinul României „Pentru Merit” în grad de Comandor (2000), Ordinul Republicii Moldova „Gloria Muncii” (2010), Ordinul Bisericii Ortodoxe din Moldova „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” de gradul II (2010), Cetăţean de Onoare al satului Roşietici (2010), Diploma de gradul II a Guvernului RM (2010), Titlul onorific „Om Emerit” (2013), Medalia Academiei de Ştiinţe a Moldovei „Nicolae Milescu Spătarul” (2018).

Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2023).

„... Stă trecutul stivuit
Ca o spaimă-mpietrită,
ca un vis încremenit.”

Mihai EMINESCU

Descendent dintr-o familie de deportați, Dumitru Țâra a văzut lumina zilei în Extremul Orient, regiunea Amur, unde întreaga familie s-a aflat exilată în anii 1949-1958. A ajuns în Roșietici, Florești, satul părinților, la vârsta de cinci ani. Mărturisește că a mers la grădiniță doar o singură zi, pentru că aceasta, fiind „amplasată” chiar în casa părintească, acum „naționalizată”, n-a putut suporta „umilința” și, umplându-și buzunarele cu pietre, a încercat să-și revendice dreptul de stăpân al gospodăriei sechestrate de sovietici, pentru care fapt nu l-au mai acceptat acolo.

În decursul anilor, la școală, la universitate sau la începutul carierei de jurnalist, a fost adesea supus unor ofensatoare controale, urmăriri și restricții, dată fiind originea socială „suspectă”. Însă, asemenea multor confrați cu destin similar, încearcă, cu răbdare și calm imperturbabil, prin muncă asiduă și tenacitate, să pășească înainte, în pofida tuturor ororilor morale și materiale. În momentele de grea cumpănă, atunci când cărările vieții se împotmoleau în tina „păcatelor” iluzorii, sprijinul venea din partea unor oameni altruişti şi cu bogată experiență de viață, care nu puteau tolera nedreptatea ce i se făcea unui tânăr luat în răspăr de strâmbele legi sovietice. Va rămâne profund îndatorat scriitorului și publicistului Mihail Gh. Cibotaru pentru susținerea acordată atunci când a fost să se angajeze la ziarul „Moldova Socialistă”. Anume aici Dumitru Țâra s-a manifestat în calitate de gazetar, prestația publicistică scoțând în evidență cu anii un nume de referință. Nu va uita niciodată mâna prietenească și devotamentul exprimat în cele mai neașteptate situații ale vieții de Mihai Potârniche, Tudor Țopa, Vasile Iovu, Petre Neamțu, Boris Mihalache, Victor Ladaniuc...

Mircea Snegur, primul Președinte al Republicii Independente Moldova, în 2003, avea astfel să evoce personalitatea lui Dumitru Țâra: „L-am cunoscut pe când activa la ziarul «Moldova Socialistă» («Moldova Suverană» de azi). Impresiona stilul și conținutul articolelor sale publicate, dar și principialitatea Domniei Sale în abordarea problemelor. S-a remarcat și în cadrul «bătăliei» pentru limba română și alfabetul latin, fiind unul dintre colaboratorii care au respins o hotărâre cu caracter represiv a Comitetului Central al p.c.m. vizând poziția colectivului redacțional asupra proiectelor respective de legi în domeniul lingvistic.

Chiar dacă la acel moment nu știam că și dânsul este floreștean (ca și subsemnatul), am pus ochiul pe el (cum se spune prin părțile noastre), la timpul potrivit, numindu-l în calitate de șef al Sectorului de presă al Președintelui Republicii Moldova. Ulterior, mi-a fost alături o perioadă lungă de timp, manifestând responsabilitate maximă în informarea opiniei publice, prin intermediul mass-media, despre activitatea de zi cu zi a Președintelui, în contextul evenimentelor interne și externe legate de edificarea și consolidarea tânărului stat moldovenesc. Deși vremurile erau arhicomplicate (situațiile se schimbau radical pe parcursul unei singure zile, deciziile erau modificate din mers), serviciul condus de dl D. Țâra a fost întotdeauna la înălțime, aducând la cunoștința societății informația veridică”.

Un detaliu revelatoriu trebuie menționat în acest context: Mircea Snegur a decis imediat să-l invite pe D. Țâra la Președinție după ce a aflat că se trage din părinți deportați. După 1991, în stânga Prutului, alte vremuri venise...

Astfel, treptat, Dumitru Țâra a reușit să-și construiască un destin demn de admirat, puternic individualizat, prin echilibru și caracter, îndărătnicie neafișată, modestie și negraba de a se impune. Sunt trăsături ce caracterizează nu numai activitatea profesională, dar și cea legată de cuvântul scris. Dovadă în acest sens este chiar biografia lui de jurnalist, de funcționar public și de suflet vrăjit de splendorile limbii române. Cooperant, calm și așezat la vorbă, bonom sau ușor ironic, discret „cioplitor de cuvinte”, Dumitru Țâra reușește să contureze prin scris registrul propriilor trăiri, cu bucurii și necazuri, izbânzi și eșecuri, cu nostalgii și vise neîmplinite. De-a lungul anilor, Dumitru Țâra semnează mai multe plachete de versuri, unde inserează, de regulă, și un grupaj de maxime, în care evocă obsesiv viața sa zbuciumată, ca și a tuturor românilor basarabeni, trecuți prin malaxorul istoriei din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Semnificative în acest sens sunt titlurile cărților: Departe de noi (1998), Între Tine și-între Eu (2000), Singur (2003), Străin (2008), Astâmpăr (2018), Cuvântul învie gândul (2023), toate fiind prezentate grafic de remarcabilul artist fotograf Mihai Potârniche. Veritabile antologii dedicate iubirii și puterii acesteia de a-l înălța pe om, poemele nuanțează solitudinea ancestrală, starea de neliniște sufletească, ilustrează valoarea artistică a „cuvântului-frate”, dotat cu forța magică de a-i „urca (poetului) viața-n carte”. Pentru autor poezia este prilejul de a-și echilibra starea de spirit, de a face o indispensabilă retrospectivă biografică. Lirica de dragoste, poeziile cu mesaj social, versurile cu tentă ludică înfățișează portretul unui personaj înduioșat de mirajul iubirii curate, tulburat de frumusețea zilei ce trece ireversibil și îngrijorat de povara unui viitor incert. Sinceritatea este calitatea supremă a scrisului lui Dumitru Țâra. El refuză să fie fals și atunci când scrie despre dragoste sau despre problemele cetății, atunci când înșiră mărgăritare ale înțelepciunii și atunci când e trist și apăsat de grijile existenței sau amuzat de prostia omenească. Autorul dorește să „împace gândul cu cuvântul” pentru a înțelege „De unde atâta chin/ Într-un singur destin” (Între Tine și-între Eu).

Eu, care în viaţa mea am citit atâtea versuri, am rămas mirat şi surprins plăcut că autorul nu pozează şi, cum mai spun criticii, nu epatează nici în faţa cititorului ipotetic, nici în faţa nemuririi, cum e moda pe la noi. El, pur şi simplu, îşi trăieşte versurile ca pe-o binefacere, ca binefacerea să fie făcută din şi cu tot sufletul, mizează pe spaţiul între-între, uitând că ar fi şi alte spaţii ca dincolo de dincolo şi de dincoace de dincoace. Vrea să-şi trăiască propria sa sinceritate faţă de sine însuşi, problemă destul de dificilă. (Victor Teleucă, poet şi publicist)

Dumitru Țâra e sigur că numai faptele îl disting pe om și-i înnobilează existența. „Iubește-ți Patria prin Fapte”, îndeamnă autorul convins cât de importantă și oportună este „... suma experiențelor noastre” (Străin), dacă e dedicată unui scop generos. (Acest crez a impulsionat lansarea de către Dumitru Țâra a ideii de a înălța în satul Roșietici biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, al cărui ctitor principal este. Cu gândul de a scoate din anonimat istoria satelor noastre, este și proiectul enciclopedic în 15 volume Localitățile Republicii Moldova, la a cărui realizare a contribuit în cel mai direct mod protagonistul acestor rânduri.)

Dumitru Țâra se află mereu în căutarea adevărului despre neamul său „răstignit în nevoi” (Astâmpăr). În poemul Cine ești?, întrebarea este urmată de răspunsul ce relevă sensibilitatea frapantă a omului mereu hărțuit pentru vina de a fi deportat: „Cine ești tu, de nu te temi nici de tine?/ Astupă-ți ochii și vezi ce nu ai văzut până acum,/ Rămâi cum ai fost – înfășurat în spume/ Și uită, uită c-ai pornit din scrum” (Astâmpăr).

Trecutul cu amintiri dureroase, prezentul derutant, nesiguranța mediului înconjurător, conjunctura social-politică potrivnică sentimentului patriotic autentic nu-l descumpănesc și nu-l frâng pe autor. Or cruda realitate basarabeană cunoaște suficiente cazuri când, fiind smulși de la rădăcină, mulți moldoveni, inclusiv unii urmaşi ai celor ridicați de sovietici, nu s-au pătruns de dramatismul Moldovei de la Est de Prut și au slujit până la 1991, dar și după declararea Independenței, direct sau indirect, călăul părinților și bunicilor lor. Ajunși în posturi-cheie, învinșii cu funcții de răspundere au ratat șansa de a proteja dreptatea și libertatea mutilate crunt de către „eliberatori”.

Născut „Din braț ciuntit, de vreme hâdă,/ Vlăstar care ține minte tot” (Străin), Dumitru Țâra este „... o pasăre rănită,/ care plutește din răsputeri/ spre ziua de mâine/ Cu săgeata adânc înfiptă/ în destinul văduvit de dor” (Departe de noi). Dominat de „marea... sete de viață” (Singur), autorul își urmează temerar chemarea, ca pe un sacru testament:
„M-am născut ca să mă răzbun pe cei care m-au dus unde m-am născut” (Singur). „Angajamentul” asumat îi conferă puteri nelimitate pentru a rezista în calea nedreptăților ce nu mai contenesc pe orizontul sumbru și mereu schimbător al sorții: „Inima cât îmi va bate, eu voi fi ce-am fost mereu” (Astâmpăr).

Dubla sa identitate, de locuitor la marginea Imperiului şi deopotrivă de coborâtor din răzeşii lui Ştefan Vodă, de observator lucid la fruntările europene, scrutând în acelaşi timp spre răsărit şi apus, l-a împins în acest refugiu polemic al sentimentelor trăite intens, rostite elegiac, într-o poezie a iubirii meditative, de conotaţie melancolică. Rug fumegând, ruină a cetăților năruite în sine la hotar, lirica lui Dumitru Ţâra, ironic-melancolică, devine un refugiu benefic al poetului mereu neliniștit… (Mircea Vaida-Voevod, poet critic și istoric literar)

Firește, o temă predilectă a cărților lui Dumitru Țâra este Basarabia, partea de Țară înstrăinată în mod abuziv: „Până la reintroducerea vizelor pe Prut, constată autorul, am avut o gură de aer ghimpat” (Străin). Destinul Republicii Moldova, prinsă în mrejele unei politici antinaționale, continuă să poarte stigmatul anului 1944, când s-a pus la cale nu numai despărțirea dintre frați, dar și surparea identității etno-lingvistice a românilor basarabeni: „Iartă-ne, Doamne,/ Lăsatul de frați. / Iartă-ne, Doamne, sufletul rupt; / Iartă-ne, Doamne, / harta pe Prut” (Străin).

Cu regret, anii de după declararea Independenței Republicii Moldova au schimbat nesemnificativ viața moldovenilor, deoarece la cârmă s-au aflat în temei demnitari prea puțin interesați de soarta lor. Iată cum este descrisă tristețea satelor noastre, din care mulți locuitori emigrează la oraș sau peste hotare: „Se năruie porți așteptând/ De ei să fie deschise, / Bocesc între ziduri și-n gând / Morminte de mame neplânse” (Astâmpăr).

Anul trecut, când împlinea 70 de ani de la naștere, Dumitru Țâra a scos de sub tipar placheta Cuvântul învie gândul (Aforisme – 1953), Volumul I, în care numărul maximelor este echivalent cu anul nașterii – 1953. Registrul tematic al aforismelor este variat și vizează multitudinea de aspecte ale vieții cotidiene, al căror martor și plăsmuitor este chiar autorul, motive de reflecție fiind: libertatea și credința, adevărul și dreptatea, lăcomia și trădarea, caracterul și lașitatea etc. Precum menţionam, și acest volum este ilustrat de maestrul Mihai Potârniche. Prima copertă reprezintă o turmă de oi (anii!?) urcând dealul cu un cioban în frunte, culorile negru/alb/mov/albastru sugerând un apus de soare și drumul pe care îl are de parcurs păstorul spre înălțimile dealului/cerului. Pe coperta a patra este amplasată o fotografie a autorului, chipul acestuia se profilează printre ramuri de spini, simbolizând imaginea unui trecut imposibil de anulat. „Reperele” de sub poză marchează succint și sugestiv jaloanele propriei sale biografii: Amintiri din copilărie: Sloiul de gheață de sub laița din baraca de bârne a părinților deportați. Prima publicație: O virgulă în poezia unei colege de cenaclu literar în ziarul raional. Vise: Arăt lumii că pot zbura, dar nimeni nu se arată mirat de fapta mea. Visuri: Să-l întrec la vârstă pe bunicul Andrei (98), iar la minte măcar pe mine. Deviza: Mai bine muncesc degeaba, decât să stau degeaba.

... Lectura cărților lui Dumitru Țâra este plăcută, captivantă și relaxantă. Rândurile, îndelung plămădite (un perpetuu exercițiu de gândire și de trăire!), adunate pe îndelete între coperți, inspirat concepute și ilustrate, demonstrează elocvent că scrisul poate fi o reală izbândă spirituală. Admirat de numeroșii săi prieteni, cioplind îndelung în minele de aur ale verbului matern, Dumitru Țâra a reușit să încredințeze tiparului o parte din sufletul său de artist mereu în căutarea frumuseții și miracolului vieții pe care o trăim, militând cu febrilitate pentru adevăr, demnitatea și dreptatea blânzilor locuitori ai acestui spațiu românesc, aflat mereu în cumpănă.

A Destiny: “crucified in dearth”

Keywords: Dumitru Țâra; deportees; Roșietici; Mircea Snegur; publicist; poetry; aphorisms

The article evokes the fate of Dumitru Ţara, a descendant of deportees, who, overcoming difficulties, became a well-known and appreciated civil servant and man of culture. He wrote numerous articles, edited poetry books, initiated a series of cultural projects, including the construction of the church in the village of Roșietici, and a 15 volumes encyclopedia of the settlements of the Republic of Moldova.