O aniversare de har ieșean

Recunoscut ca oraș al tradiției, Iașul, această adevărată metropolă a istoriei și a spiritului românesc, nu se dezminte niciodată atunci când vine vremea să rememoreze momentele sale importante pe care le-a trăit de-a lungul existenței sale istorice.

An de an, în spiritul tradiției sale împământenite, „Cetatea celor 7 coline” oferă cu dărnicie numeroase și însemnate prilejuri de a rememora fapte, evenimente și oameni de seamă care, în vâltoarea vremurilor mai vechi sau mai noi, au contribuit decisiv la înălțarea acestui edificiu spiritual al neamului românesc.

Iată, nici anul care a trecut  nu face excepție de la această „regulă de aur” a tradiției ieșene, în 2023 fiind consemnate următoarele evenimente: 350 de ani de la nașterea enciclopedicului Dimitrie Cantemir, 160 de ani de la înființarea Societății Junimea, 155 de ani de la aprinderea primului „soare electric” la Iași și în România, 140 de ani de la inaugurarea statuii ecvestre a Voievodului Ștefan cel Mare, 135 de ani de la inaugurarea statuii-necropolă a cronicarului Miron Costin... și spicuirile ar mai putea continua cu multe alte momente relevante înscrise în „hronicul” vieții de zi cu zi a Cetății ieșene.

Din cvasi-mulțimea contemporană a „ieșenilor de seamă” înscrisă calendaristic în prestigioasa „agendă rememoratoare ieșeană” pentru anul trecut, aleg să mă opresc, poate nu întâmplător, la scriitorul, publicistul, jurnalistul de Radio și TV, istoricul și colecționarul de artă, diplomatul sau, după cum afirma cu sfințenie Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei, omul cu har scriitoricesc, Grigore Ilisei.

Potrivit biografilor, Grigore Ilisei s-a născut la 20 noiembrie 1943, în satul Văleni, aparținător comunei Mălini din județul Baia. Dacă ar fi să ne bazăm pe declarația nașterii sale făcută de bunica după mamă, Ana Zăhărescu, la eliberarea certificatului de naștere de către Primăria din Mălini, putem admite că la naștere și la botezul  nou-născutului copil al familiei preotului Ilie Ilisei – tatăl și al învățătoarei Georgeta Ilisei (n. Zăhărescu) – mama, de fapt, acesta a primit trei prenume, respectiv Grigore, cel al Sfântului Grigore Decapolitul din calendarul ortodox al zilei, de Dragoș, cel ales de părinți înainte de naștere, și de Gheorghe, cel adăugat de bunica sa. La botezul pruncului Grigore, săvârșit în decembrie 1943 la casa parohială a preotului Ilie Ilisei, a participat și familia de învățători Eugen și Profira Labiș, împreună cu copiii lor Nicolae și Margareta, probabil în calitate de nași de botez. Mai mult decât atât, unii biografi mai „scormonitori” afirmă cu certitudine că viitorul poet Nicolae Labiș, atunci în vârstă de 8 ani, și-a arătat „voinicia” ținându-l în brațe pe micuțul Grigore Ilisei. Cum s-ar spune și acum, pe bună dreptate, încă de la botezul său Grigore Ilisei a avut parte de „miraculoasele clipe” ale „legănării” sale de către cel ce va deveni curând o nouă „stea” a poeziei românești. Iar urmările faste ale acestei „întâlniri de har” se vor regăsi, desigur, în viitorul destin literar al scriitorului de mai târziu.

Au trecut de atunci pe firul nestatornic și ireversibil al timpului 80 de ani... 

Fiind vremea aceea tulbure dinspre sfârșitul războiului, ferindu-se din calea frontului, o parte a familiei Ilisei s-a refugiat, din martie 1944 și până la 1 aprilie 1945, în Muscel, la Capu Piscului, de unde părintele Ilisei făcea regulat naveta. La revenire, micul Grigore va copilări în ținuturile mirifice ale locurilor natale de la Văleni, Poiana Mărului, Mălini, aflate la apa cristalină și veșnic șopotitoare a Suhei.

La vremea învățăturii, în 1950, face trei clase primare în satul Mănăstioara din Preuteștii Fălticenilor, unde tatăl său își avea noua parohie, dar va termina ultima clasă primară la Școala Generală nr.1 din Fălticeni, deoarece părintele său  se mutase la Biserica „Sf.Arhangheli Mihail și Gavril” din Fălticenii Vechi. Tot aici va face și clasele secundare, astfel că în 1957 este admis ca elev al Școlii Medii nr.1 din Fălticeni, fostul Liceu „Nicu Gane”. Pe deplin recunoscător liceului, scriitorul Grigore Ilisei își va îndrepta peste ani generozitatea sa, prin donația de peste 3 000 de volume, făcută de curând bibliotecii acestuia, și a biroului său de lucru, cât și prin gestul său de reverență făcut dascălului său, celebrul profesor de franceză, Aurel George Stino, prin reeditatrea în 2022, într-o excelentă condiție grafică, a volumului, îmbogățit cu două noi texte, Grădina liniștii, aparținător acestuia, constituind, după aprecierile critice exprimate, „o valoroasă restituție literară și istorică”.

Din toamna lui 1961, în urma concursului de admitere, devine student al Facultății de Filologie, secția Română a Universității centenare „Alexandru Ioan Cuza” de la Iași.

În acelaşi an, Grigore Ilisei a debutat în presă, mai întâi sub pseudonimul Grigore Spiru în ziarul sucevean „Zori noi”, apoi în altele cu Dragoș Văleanu, iar sub nume propriu colaborează la ziarul „Flacăra Iașului” și din 1964 începe colaborarea cu Radio Iași, acolo unde, după absolvire, va fi angajat redactor. În urma Examenului de Stat din 1966, când a susținut cu aplomb disertația despre scriitorul contemporan Geo Bogza, Grigore Ilisei primește Diploma de absolvire a facultății ieșene și astfel își începe o prodigioasă activitate la Radio București.

În studenția noastră ieșeană, cu toate că, probabil, pașii noștri s-au „încrucișat” deseori pe  la Casa Studenților, pe la Casa Pogor, pe la reuniunile studențești, cât și de-a lungul Copoului, nu am avut prilejul „de facto” al cunoștinței noastre.

Aceasta se va întâmpla, totuși, după 1973, în anii când Grigore Ilisei, devenit unul dintre cei mai apreciați reporteri sportivi ai radioprogramului „Fotbal minut cu minut”, transmitea, cu verva-i cunoscută, de la stadionul ieșean de pe Copou, spectaculoasele meciuri al echpei locale CSMS, ținându-și mereu „în suspans” radioascultătorii.

Ca om de litere, pe lângă activitățile curente mult gustate ale jurnalistului de radio și televiziune, numele lui Grigore Ilisei începuse să apară tot mai frecvent și în revistele culturale ale vremii, pe care obișnuiam să le urmăresc: „Contemporanul”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „România literară” ș.a. A surprins plăcut și debutul său editorial în 1972, cu volumul de proză scurtă Năvod pentru scrumbii albastre, apărut la Editura Junimea, urmat în aceeași manieră în 1974 cu Reîntoarcerea verii, care i-a adus o bună apreciere și consacrarea literară.

Dar, așa cum se întâmplă uneori în viață, fiecare luat cu ale lui, obișnuitele noastre întâlniri s-au redus vizibil și nici „vocea din eter” nu se mai auzea prea des. Aveam să aflu mai târziu că Grigore Ilisei căzuse victimă acerbei vigilențe „politruce” a acelor timpuri  de tristă amintire. Probabil, pe o aceeași uzitată vină a „originii” sale. A părăsit astfel „postul de la radio” pe care l-a înlocuit destul de repede cu cel de „redactor de rubrică” la revista  „Convorbiri literare”, unde s-a ocupat în bună măsură de  paginile de proză, publicistică și arte, precum și de Almanahul revistei. Scoate în acea perioadă la Editura Eminescu romanele: Ceasul oprit, Masa de biliard și Octavia, dar se impune și ca publicist prin interviul Cu George Lesnea prin veac, reportaje Priveliști moldave și impresii de călătorie Peisaje.

Când credeam că firul obișnuitelor noastre întâlniri s-a rupt de-a binelea, iată norocul mi-a ieșit în cale, în 1988, când băiatul meu a devenit elev al recentului Liceu de Informatică „Grigore Moisil”, acolo unde, la limba franceză, profesa cu excelență Ecaterina Ilisei, nimeni alta decât soția scriitorului Grigore Ilisei, fiindu-i și diriginta clasei. Cunoscând-o,
am putut reînnoda firul vechii legături cu Grigore Ilisei, cu care am început a „tăifăsui” mai des și mai mult, destăinuindu-ne fiecare „crâmpeie de amintiri”: el, fălticinean, cu obârșia Mălinilor lui Labiș, eu, cu ascendentul unui an și jumătate, lespezean de la malul Siretului din apropierea Pașcanilor lui Sadoveanu. Și câte erau mereu de povestit, amândoi provenind la naștere din același județ Baia...

Schimbarea „regimului” de după ´89 a adus în viața fiecăruia dintre noi lumina „descătușării”. Astfel, profesoara de franceză, doamna Ecaterina Ilisei, a fost aleasă în 1990 director al Liceului de Informatică „Grigore Moisil”. La fel, Grigore Ilisei a redeschis, „împreună cu foștii colegi radiofoniști”, chiar din 22 decembrie 1989, Studioul Teritorial Radio Iași, desființat în 1985. Mai apoi, fiind ales de către colectivul redacțional, în 1990, director al Studioului Teritorial de Radio și Televiziune Iași, a contribuit la refacerea din temelii a instituției suprimate de defuncta stăpânire și a promovat o direcție editorială concordantă cu standardele presei libere.

În 1991, Grigore Ilisei a creat TVR Iași, al cărui director devine în 1994, consacrându-se, din 1997, în exclusivitate ca realizator de emisiuni televizate, activitate pe care o va încheia în 2008, rămânând colaborator al televiziunii ieșene și al celei naționale. Apreciindu-i-se reputația scriitoricească, în 2001 a fost ales secretar al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor, funcție pe care o deține până în 2004, când, prin detașare meritorie, „timp de 14 luni este numit atașat cultural al României în Tunisia”, unde a contribuit la întărirea relațiilor bilaterale dintre cele două țări.

Dar, pe lângă laborioasa și tumultoasa activitate profesională de zi cu zi, Grigore Ilisei, neobosit, continuă să scrie, realizând prin interviuri adevărate Portrete în timp, editează primul roman, Pasaj cu rațe sălbatice, al proiectatei sale trilogii Palimspeste regăsite, în care cercetează și descoperă într-o adevărată lumină viața și opera remarcabilului pictor ieșean Călin Alupi, trecut de curând la cele veșnice. De altfel, atracția lui Grigore Ilisei pentru artele frumoase, îndeosebi pentru pictura românească, s-a făcut treptat din ce în ce mai vizibilă în viața culturală ieșeană. Îl puteai întâlni deseori, împreună cu doamna sa, la numeroasele vernisaje ale galeriilor de artă, fie ca prezentator, moderator și/sau simplu privitor.

Din 2008, când prestigioasa Galerie de Artă „DANA”, prima galerie privată ieșeană aparținătoare distinsului meu prieten, inginer Mihai Pascal, și-a inaugurat noul sediu de pe strada Prof. Cujbă, plăcutele mele întâlniri cu familia Ilisei s-au tot multiplicat ca număr și diversitate a discuțiilor noastre despre literatură și artă. În urma lor m-am „molipsit” să încep să „comentez” în felul meu câteva dintre expozițiile de pe simezele galeriei. Și cum „încercarea moarte n-are”, unele dintre aceste „cronici” mi-au fost preluate în presă.

N-a fost deloc de mirare că aniversarea de 75 de ani ai lui Grigore Ilisei, din noiembrie 2018, a fost găzduită și organizată de Galeria DANA. Aici, în atmosfera selectă a invitaților săi, notabilități de seamă ale „dulcelui Târg”, între care s-a remarcat și onoranta prezență a Margaretei Labiș, toate „alocuțiunile” aniversare ale breslașilor colegi scriitori și/sau artiști au reliefat cum nu se poate mai bine, în cuvinte calde, pline de miez și culoare, trăsăturile definitorii ale puternicei personalități a condeierului și omului Grigore Ilisei, ale cărui contribuții la susținerea statornicului demers cultural al Iașului legendar sunt indubitabile. Drept mărturii de netăgăduit ale acestora sunt Distincțiile ce i-au fost acordate: Ordinul „Meritul Cultural” (1979), Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler (2002), Ordinul Ziariștilor, clasa I, Diploma de Onoare a UZPR, Crucea Patriarhală, acordată de Patriarhul Teoctist (2003), titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași (2003), al municipiului Fălticeni (2003), al comunelor: Rădășeni (2003) și Preutești (2008), Crucea Moldavă a MMB (2018), Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Ofițer (2019), Ordinul „Mitropolit Iacov Putneanu” al Arhiescopiei Sucevei și Rădăuților (2021)...

Întâmplător sau nu, așternând aceste rânduri despre prietenul de „o viață ieșeană”, Grigore Ilisei, mi-a căzut sub priviri o fotografie făcută la Muzeul Unirii, la lansarea volumului său Oleacă de taifas, atunci când am recitat capodopera labișiană Moartea căprioarei. Fotografia surprinde „instantaneul” finalului înfiorat al poeziei: „Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc și-aș vrea.../ Tu, iartă-mă fecioară – tu căprioara mea!/ Mi-i somn. Ce-nalt e focul! Și codrul, ce adânc!/ Plâng. Ce gândește tata? Mănâc și plâng. Mănânc!”

Pe bună dreptate, mai târziu, un exeget avea să-și discearnă părerea sa conclusivă: „Nicolae Labiș datorează mult lui Grigore Ilisei.” Și câtă dreptate au spusele sale vizavi de demersurile susținute de Grigore Ilisei după ´90 pentru ieșirea din „conul de umbră” aruncat răuvoitor peste „buzduganul” liricii românești.

Ce-ar mai fi de spus la momentul aniversar Grigore Ilisei?

Fie ca sfânta pronie dumnezeiască, prin Harul ei, să te ocrotească, dragule prieten Grig, dându-ți pe mai departe viețuirea și puterea creatoare ale proiectatelor tale scrieri, adăugându-le, ca om de spirit, tezaurului cultural al Iașului și al întregii Românii.

An anniversary of grace in Iași

Keywords: Grigore Elisei; Iasi; publicist; writer; Romanian literature

The essay biographically summarizes the life and work of Grigore Ilisei, a well-known Romanian publicist and writer, bringing highlight the high character traits, as well as his indisputable merits continues to gild, with unmistakable literary grace, the coat of arms of Iasiulu.