Cu litere mari și cu inima

… Că noi aici și Limba Română o scriem cu litere mari. Și cu inima. Aici, atâta timp cât vom numi pădurile „păduri”, și nu „masă lemnoasă”, copacii vor rămâne în picioare și împreună – spre bucuria generațiilor care ne vor numi pe noi înaintași.

M-am gândit de ce bătrânii aceia, bunicii noștri, cei pe care i-am păstrat mai mult în amintiri decât în fotografii, că nu erau telefoane de ultimă generație, și care se aflau în fiecare zi, de atâta muncă și griji, în prag de „burnout ocupațional”, doar că nu știau că există asta, mă întreb de ce bătrânii aceia au continuat să sădească livezi, știind că nu mai sunt în floarea vârstei și nu vor prinde nici pomii înfloriți, nici fructele coapte.

Ei bine, cred că răspunsul este undeva aici: ca să se bucure generațiile viitoare de umbră, de fructe și un prezent la care înaintașii noștri au contribuit în trecut cu ce au fost în stare atunci, în ideea că ne lasă ceva frumos și trainic.

Și mai cred că livezile acelea frumoase și îngrijite, pădurile rămase netăiate ca să ne putem ascunde acolo și să ne ajute să supraviețuim seamănă mult cu limba română, pe care au păstrat-o și au îngrijit-o cei de până la noi.

Mi s-a întâmplat în străinătate, cu decenii în urmă, încă pe când existau telefoane publice cu cabine în aer liber, să vorbesc la telefon cu oameni dragi de acasă și să fiu întrebat de doi trecători curioși și răbdători, după ce am încheiat discuția cu „La revedere” și „Doamne ajută!”, ce limbă e aceasta, că e așa frumoasă și melodioasă.

„Se numește Limba Română”, am spus cu inima, încercând să exprim cu voce tare și majusculele. „Ați auzit de România?”

Și cred că știți ce a făcut Nicolae Steinhardt cu literele din cuvântul „ROMÂNIA”? „OM ÎN RAI. Asta este. ROMÂNIA, dragul meu!”, a spus Nicolae Steinhardt, adresându-se parcă fiecăruia dintre noi.

Că raiul așa arată, se zice, că e o grădină și numaidecât e acolo și o bibliotecă. Intențiile, rugile, descântecele, cântecele de leagăn, doinele, proverbele, poemele noastre, discuțiile la telefon, discursurile – toate sunt făcute din cuvintele limbii române și, odată rostite, șoptite sau strigate, se întorc la noi în chip de întâmplări, evenimente și oameni.

Cuvintele noastre de azi cheamă de fapt timpurile și întâmplările de mâine. Asta e puterea limbii române.

Și ar fi minunat să spunem lucrurilor pe nume, frumos, spre bucuria noastră și a copiilor și nepoților noștri.

Că noi aici adesea parcă gândim cu spatele. Noroc că acesta este spatele pieptului, în stânga, acolo unde se află inima.

Iar viitorul la care lucrăm astăzi arată îngrijorător de bine atât timp cât în spatele fiecărui copil – înțelept și cutezător –, se află un ghiozdan plin cu cărți. Și copilul acesta se va bucura și de grădină, și de bibliotecă.

With Capital Letters and with the Heart

Keywords: Words: Romanian language; cultural identity; linguistic heritage; transmission of traditions; Igor Guzun

The article by Igor Guzun, titled “With Capital Letters and With the Heart”, is a deep reflection on the power and beauty of the Romanian language, emphasizing its role in transmitting identity and cultural heritage across generations. Through an emotionally charged personal narrative, the article portrays the Romanian language as a spiritual shelter and a continuous link between past, present, and future, between tradition and modernity. It also discusses the importance of preserving and caring for the language so that future generations can enjoy the shade and fruits of the “garden” that language and culture constitute.