Răzvan Theodorescu – Istoric și Profesor

Un savant de talia lui Răzvan Theodorescu nu poate fi evocat cu ușurință, personalitatea sa depășind excepționalitatea. Nu o vom face nici noi, necuvenindu-se. Așa că evocarea pioasă pe care o prilejuiește această prestigioasă reuniune de la Universitatea Apollonia din Iași este de o vizibilă unilateralitate. E drept că nici scurtul răgaz de la neașteptata sa dispariție și nici tumultul schimbărilor radicale din lumea contemporană – care, vizibil, ne antrenează pe toți – nu sunt prielnice unei restituiri memorabile cât de cât apropiate profilului enciclopedic care însoțește figura regretatului învățat. Arareori, și doar la câteva generații distanță, apar personalități de talia lui Răzvan Theodorescu.

Dispariția lui lasă, așadar, urme adânci și gol mare în cultura românească. Acestea se resimt și-n vecinătățile românești: s-a stins o lumină din spațiul sud-estului european. Una puternică, recunoscută în ciuda continuelor și arogantelor dispute românești, de cei corecți și drepți de-acasă, dar și de învățați străini, mai drepți în aprecieri.

Pentru starurile, divele și influencerii preferații MEDIEI, succesul pretinde permanență pe ecran. Dar rețeta acestuia cere obligatoriu o notă de scandal și promovarea senzaționalului, dramatismului, combinate cu excentricitatea și deviaționisme de tot felul.

În urma unor comenzi cu rețete comerciale, CULTURA – ca formă superioară a comportamentului și ca emblemă a manifestărilor educate – este tot mai marginalizată. Se pierde printre concursuri, festivaluri, excentrități generos oferite de industria divertismentului, ajunsă înlocuitoarea altor industrii fundamentate pe muncă.

În acest cadru dominat de subcultură, de excese ideologice menite să anime omul nou, debutul lui Răzvan Theodorescu, prin „Teleenciclopedia”, a marcat o referință. Când mulți intelectuali promovau cultura de masă, specifică realism-socialismului, învățatul prezenta minunile și comorile lumii, înaltele realizări artistice și arhitecturale, patrimoniile universale create de-a lungul veacurilor, la care se referă și aspiră oamenii.

De la debutul său în televiziune, la conducerea acesteia, la reglementările pe seama audiovizualului și până la ultima sa apariție la Alep-News, savantul a reprezentat, în mod superior, o conștiință civică pe seama ecranului, considerat o mare oportunitate de dialog cultural.

Vocația și altruismul său erau asociate în MEDIA, adăugând răspunsuri la așteptări, nedumeriri și întrebări. „Iubit” de camera aparatului de filmat, învățatul și-a asumat rolul de învățător, de îndrumător în descoperirea și prezentarea valorilor universale, inducând multor generații aspirații spre cunoaștere și înțelegere a contactelor directe cu supremația reușitelor umane.

Acest rol își are explicația în harul său special, invidiat de mulți, manifestat cu o mare generozitate. E de observat că, în cazul său, învățătorul și comunicatorul valorilor universale, ca și interpretul acestora, sunt fațetele uimitoare ale aceluiași personaj. În formula televizată, rolul său de învățător public era înlesnit de unicitatea formei de prezentare: vorbire liberă, cu accente și graseiere inconfundabilă, vizibil doctă, dar și entuziastă, a unui cunoscător. Așa a intrat, vreme de decenii, săptămânal, la vreme de seară, în spațiul privat al multor români. Mulți – foarte mulți! – i-au admirat știința de carte și elocința, s-au bucurat să-l asculte. Dar puțini – foarte puțini – au înțeles că-n prezentările sale erau acumulate sistematice și îndelungate lecturi, cercetări de arhivă, exerciții de imaginație, comparații și analogii. Ca și numeroase interogații și dialoguri cu iluștrii săi dascăli, toți umblați prin lume. Toate aparițiile sale, nu doar cele televizate, ci și cu ocazia unor conferințe, prezentări de carte, expoziții, reuniuni științifice, dezbateri publice, aveau o temelie solidă de interes și cercetare entuziastă, fundamentate pe o mare pasiune de cunoaștere.

Comentatorul tematicii enciclopedice a fost chiar el un enciclopedist! Un istoric cu o formație clasică, sistematică, perseverent și dornic să se perfectioneze, continuându-și modelele formatoare. Cu un înalt cult al muncii și o disciplină liber asumată, Răzvan Theodorescu a urmărit cu tenacitate și a reușit!

Ca tânăr istoric, a înțeles mai bine, uneori, mai mult adeseori, chiar decât unii confrați congeneri, că știința pe care se angajase să o servească nu se oprea la prezentări cronologice, evenimențiale ale înfăptuirilor maselor și elitelor conducătoare. Ci că materia istoriei obligă la evaluări, trebuie privită în raporturi de continuitate și dependență, în timp și spațiu, local-zonal-național, intern și extern, dar mai ales din perspectiva numeroaselor condiționări care dau sens direcțiilor în care s-au afirmat comunitățile.

Pentru Răzvan Theodorescu peisajul, vecinătățile și vecinii, resursele naturale, coeziunea grupurilor, puterea liderilor – dar și capacitatea, forța, caracterul și stilul acestora – reprezintă părțile unui întreg. Cărțile debutului său ca istoric – de la teza de doctorat la ultimele – aduc dovada unui sistem conceptual și interpretativ complex, în care factologia reprezintă doar o parte. Apelând la interdisciplinaritate – de la textele vechi, clasice, dovezi epigrafice, numismatică, genealogie, la probele arheologice, arhitecturale, artistice și etnografice și atent la manifestările de antropologie culturală –, savantul a formulat teze și concepte noi, moderne, care i-au potențat substanțial opera. Între acestea – inspirat de evaluările lui Emil Condurachi, marele său mentor și model –, a depășit conceptul de „platformă” culturală asimilatoare de influențe și l-a completat cu acela de „coridor” cultural, bazat pe rute de comunicare bine stabilite și configurate după originea unor resurse vitale și ocupații ancestrale legate de acestea – apă, lut, piatră, lemn, metale, sare, fibre animale și vegetale.

„Mișcările” – unele pendulatorii, altele uni- și pluridirecționale – datorate resurselor, ca mineritul, transhumanța, colonizarea, inventica tehnologică, prelucrarea metalelor, prozelitismul religios etc., datorate unor asemenea factori modelatori de civilizații, sunt reflectate în opera lui Răzvan Theodorescu prin prezentare de etape ale evoluțiilor, structuri identitare, specifice, determinisme vizibile în interpretări făcute pe seama romanității. O entitate de evoluție, cu specific inconfundabil, dar care a dat și a primit, asimilând și prelucrând în forme proprii, vizibile în raport cu vecinii.

Patern-ul folosit de învățat deslușește cu asupra de măsură un îndelung proces de viețuire și continuitate în același spațiu, dar care își are diferențe provinciale, din care decurg și se observă caracteristici clare identitare ale romanității.

Mereu surprinzător în evaluările sale, Răzvan Theodorescu s-a folosit în mod exemplar de ambivalența izvoarelor scrise și nescrise, cuprinse în varietățile numeroase ale patrimoniului cultural material și imaterial. Mai mult și mai bine ca alți confrați, dând interpretări individualizatoare, a adăugat în lucrările scrise o latură de mentorat – încurajând colaboratori valoroși, și ei cu merite deosebite – inclusiv printr-un sistem protecționist (organizațional, legislativ și operațional) pe seama ocrotirii patrimoniului cultural. Când nu a pledat direct, ca parlamentar, a patronat eforturile celor cu care, în mandatul său ministerial, s-au pregătit legile organice, s-au fundamentat instituțiile de patrimoniu și au fost încurajați profesioniștii acestor domenii speciale. Prin exemplul său – și șansa unei etape mai stabile și mai deschise măsurilor protective l-a susținut – s-a sprijinit concret efortul său de coagularea spețelor patrimoniale: civil-religios, sacru-profan, material și imaterial, construit-mobil.

Construcția sa ministerială ce se regăsește în sistemul ocrotirii avuției culturale nu și-a epuizat valabilitatea ei și s-a validat ca potrivită pe termen lung și adecvată realităților românești. Sigur, nu a fost perfectă, presupunea completări și adecvări la cerințe izvorâte dintr-o dinamică europeană.

Răzvan Theodorescu, profesional, lasă loc unui alt comentariu elogios: gentil și deschis a încurajat afirmarea multor tineri valoroși: istorici, critici și istorici de artă, teologi, artiști plastici, arheologi medieviști, arhitecți, comentatori publici, protecționiști.... Mulți au dezvoltat cele primite ca studenți, masteranzi, doctoranzi, alții au fost încurajați de evaluările sale. Mulți se găsesc în importante poziții publice, sprijiniți de o formație culturală dobândită și în urma investiției în pregătirea lor.

Dacă demersul profesoral lasă loc unor aprecieri admirative – nu doar pe seama cunoștințelor vaste, ci mai ales a felului în care le transmitea –, acestea nu omit stilul elegant și inconfundabil.

Mărturisesc și eu, ca parte a unor comisii doctorale, că la Univestitatea de Artă bucureșteană, susținerea tezelor de doctorat, conduse de regretatul profesor, era un adevărat regal.

Depășind istorismul clasic, Răzvan Theodorescu a înțeles mecanismele istoriei, interpretată cu acribie în strânsă conexiune cu martorii ei, uneori o simplă pafta, o efigie, o tapiserie, o sculptură sau un tablou votiv, alteori un desen, un text cronicăresc sau o însemnare de călătorie. Niciun detaliu din gestica personajelor frescelor sau nuanța unei imagini de epocă nu i-au scăpat în analizele sale.

Pentru el, ca istoric, mentalitățile vârfurilor societății (voievod, rege, boier, ierarh, dar și căpitan de plai, negustor călugăr, dascăl de cancelarie, zugrav, moșnean sau răzeș) sunt furnizoarele caracterelor și caracteristicilor sociale. Studiindu-le cu atenție, adeseori comparate cu altele străine, cercetătorul Răzvan Theodorescu extrage specificul comportamental și psihologic, ceea ce-l conduce la sesizarea autenticității identitare. Așa că lucrările sale se adaugă cu titlu de eminență celor datorate unor iluștri învățați care au fixat profilul românului, luminându-i acestuia marile calități și filosofia care-l distinge de ceilalți.

Prin cărțile sale, savantul a înlesnit celor studioși să perceapă cum anumite mecanisme societale au condus la rapide schimbări prin educație și credință, care au influențat istoria românității pe termen lung.

Arareori – și nu doar în istoriografia românească – se ating cotele interpretative superioare, ca în lucrările sale. Din cuprinsul acestora răzbesc și două sentimente: al mândriei de apartenență și, profund, al încrederii în Neamul său.

Depășind un demers autohtonist, Răzvan Theodorescu și-a îndemnat doctoranzii să abordeze îndrăzneț teme cu un mare grad de complexitate, vizând arii mai largi, cu fenomene de conviețuire pluri- și transfrontaliere, deopotrivă materiale și imateriale.

Între acestea regăsim abordări ale istoriei și culturii lumii orientale, altele de evaluare a specificului identitar manifestat de grupurile balcanice (îndeosebi ale românilor sud-dunăreni) sau de prezentare a rolului crescător/descrescător al unor Mari Puteri manifestat pe căi magistrale navigabile (ca Nistru ori Dunărea). Extinzând investigația în strânsă corelație cu evoluțiile politice, am admirat încurajările de cercetare a așezărilor de margine (Cetatea Albă, Mihăileni, Severin, Histria, Sânicolau Mare etc.) care au jucat un rol dinamic deschizând noi orizonturi economice și culturale.

A strălucit prin impulsul dat grupului select de istorici de artă, arhitecți și restauratori, studiile sale susținând direct proiectele magistrale de restaurare a unor monumente aflate pe Lista Patrimoniului Mondial. Rezultatul: studii și cărți, expoziții și manifestări academice de mare rezonanță.

În numeroase ocazii, la Suceava, dar mai frecvent la Iași, la „Monumentul”, a oferit sugestii de mare valoare specialiștilor angajați în dificila lucrare de restaurare și patrimonializare, sprijinindu-i concret. Ca ministru a multiplicat fondurile destinate acestui domeniu, inspirând programe speciale destinate picturii murale, textilelor liturgice, bunurilor bibliofile, dar și monumentelor de for public, de lemn și a celor tehnice.

Din judecata Profesorului Răzvan Theodorescu privind rolul său didactic se deduce că, recunoscător celor primite ca învățăcel, dădea, la rândul său, celorlalți, cu bucuria darului și cu încrederea în continuitatea faptei din partea celui dăruit.

Dacă pasiunea și dedicația i se remarcau cu ușurință, vocația și perseverența răbdătoare erau mai greu de observat. Zilele și nopțile de studiu, cercetarea directă, efortul de conceptualizare și stilizare a lucrărilor sale nu apar nici măcar amintite în prefețe. Acestea pot fi doar deduse, redactorii – câțiva străluciți – ai cărților sale sunt singurii care pot referi asupra exigențelor și dificultăților pe care acestea le-au cerut. A făcut-o recent, în 2022, aici, la Iași, colegul acad. Gh. Cliveti, evaluând excelent ultima sa carte.

Am avut șansa de a-i fi fost asociat la multe lucrări de patrimoniu și – ce noroc! – de a fi conlucrat în Ministerul Culturii și Cultelor timp de patru ani. L-am însoțit în țară, la lucrări directe de evaluare, am fost împreună în reuniuni profesionale de nivel național și martor la prezentările sale în alte câteva internaționale. Strălucea între semeni ai elitei, dădea nota superiorității culturale și producea efecte pe seama aprecierii României.

Parlamentarul Răzvan Theodorescu a reprezentat două județe de margine răsărieană și l-a avut între consilierii săi ministeriali pe poetul vestitor Grigore Vieru.

În societatea post industrială, la români cu deosebire, istoricii și-au diminuat importanța. Pare că trecutul și asumarea sa corectă, cu lecții și învățăminte, nu mai prezintă interes. Așa că beneficiul șansei de a fi contemporani unui savant de talie superioară, a unui ALES dintre cei mai iluștrii congeneri, n-am folosit-o cum s-ar fi cuvenit. Răzvan Theodorescu rămâne însă, prin opera sa, un tezaur lăsat moștenire, de care generațiile viitoare vor fi beneficiare, dar și îndatorate să-l recunoască și să-l recomande ca generator de mare valoare umanistă.

În acest orgolios mall ieșean, așezat pe ruine domnești și străjuit de un Palat cultural care a înlocuit o curte voievodală, ne simțim obligați să-l omagiem pe istoricul care, consecvent și respectuos față de ai săi, a amintit mereu contemporanilor obligațiile față de trecutul românesc.

La vreme de primăvară, la ceas de evocare, răzbate gândul recunoștinței pioase pe care o dorim împlinită printr-o stradă care îi va purta numele și un bust ce-l va recomanda pe Răzvan Theodorescu ca pe un ilustru model.

Razvan Theodorescu – Historian and Professor

Keywords: Răzvan Theodorescu; cultural heritage; Romanian history; heritage protection; historical interpretation

The article reflects on the invaluable contribution of scholar Răzvan Theodorescu in the field of Romanian history and cultural heritage conservation. With a meticulous approach, Theodorescu manages to bring to the public’s attention both defining moments in Romania’s history and universal values through the prism of art and architecture. Strictly adhering to historical sources and adopting a complex interpretation, his works have significantly enriched the specialized literature. The article emphasizes his dedication to the protection and restoration of historical monuments, establishing himself as an essential reference point for the study and appreciation of national and universal cultural heritage.