Pentru o scurtă sociologie a vieții cotidiene

Introducere. Sociologii vieții cotidiene se ocupă de „imediatitate”, de „proximitate” și ne spun cum să le abordăm, cum facem să fim, să gândim, să ne mișcăm în ele așa cum le-am construit. Ei ne ajută să înțelegem singurătatea în doi, izolarea, dar și aglomerarea socială, faptul că nu putem fi singuri în timpul tuturor schimbărilor rapide și continue.

Evanghelia după Matei pomenea de schimbările atitudinilor și comportamentelor noastre și ale semenilor față de divinitate și făcea o listă a „păcatelor” care le produc: lăcomia, faptele de rușine, gândurile rele, trufia, mărturia mincinoasă, hula... În Scrisoarea către galateeni, Pavel completa lista cu: bețiile, îmbuibările, preacurvia, închinarea la idoli, vrăjitoriile, mâniile, pizmele... În aceste „scrieri sacre” citim însă că „sfințenia” nu poate fi atinsă în absența „răului din lume”, ci în prezența lui, în confruntarea cu el. Dumnezeu a lăsat oamenii liberi în lume și le-a dat posibilitatea alegerii. Unii gândesc că „e bine să faci binele” din prudență, alții aleg să nu facă răul nu fiindcă s-ar teme de pedeapsă, alții nu fac răul din „dragoste de Dumnezeu” – chiar dacă nu știu bine ce le-ar aduce acest sentiment....

În acest timp, „ispititorii” îi fac pe oameni „să cadă în păcat”. „Șarpele biblic” e „instrumentul material” prin care „Satana” și-a răspândit otrava în și între oameni… Femeia a căzut prima în plasa întinsă de către șarpe atunci când a văzut „fructul oprit” – plăcut la privit și la poftit, când a bănuit că are gust plăcut și a mușcat din el, când a crezut că va fi înțeleasă și iertată fiindcă face toate acestea. Bărbatul a urmat Femeia, a avut curiozitățile lui păgubitoare, s-a lăsat „dus de val”, senzualitatea a pus stăpânire pe amândoi, mințile le-au fost pervertite și „au căzut în lume”. Acolo, Femeii i s-a îngăduit să rămână însărcinată pentru a aduce viață în „durerile facerii”, iar bărbatului osânda de a o întreține „cu sudoarea frunții”, cu „trudă”.

Solidaritatea în păcat se menține. Fiecare este pedepsit pentru că „a moștenit natura păcatului”, dar și pentru „păcatele sale cele de toate zilele”. Omul cu păcatul în el, buimac, se comportă în viața cotidiană ca un supus al senzualității, egoismului, nerăbdării, nestăpânirii, mândriei, ajungând nefericit datorită înclinației spre „cele materiale” și indiferenței față de „cele spirituale”...

Băutura este prezentă în comunitățile umane, fiind consumată în nenumăratele ocazii ale vieții socioumane cotidiene: la naștere, la înmormântare, la bucurie, la supărare… De-a lungul istoriei, alcoolul a fost folosit în scopuri religioase, medicale, sociale, percepția asupra lui schimbându-se de la remediu, de la produs alimentar hrănitor, la „licoare responsabilă de toate bolile sociale”, la „otravă pentru om și societate”. Băutura a adus și aduce venituri conducerii societale. Deși strategiile pentru vinderea băuturilor alcoolice sunt influențate de valorile, ideile, normele și contextul legislativ al unei societăți, „masculinizarea societății” a influențat publicitatea și vinderea acestora. Sociologii au urmărit dezvoltarea tehnologică a mijloacelor de producție a alcoolului, ascensiunea piețelor urbane, „consumul de masă” (atunci când puterea de cumpărare a crescut, bugetul familiei n-a mai fost utilizat doar pentru satisfacerea nevoilor primare, ci și pentru achiziționarea altor bunuri de consum, între care alcoolul). Apoi abuzul de alcool a fost considerat o „pacoste” individuală și o „problemă socială”, consumul în exces în locuri publice, în taverne, în bodegi fiind considerat cauza creșterii imoralității și a criminalității. Dacă inițial a fost denunțat consumul în exces, abuzul, prohibiționiștii au vrut eradicarea oricărei forme de consum de alcool, invocând efectele nocive ale acestuia asupra mamei, copiilor, animalelor domestice… Dacă bărbatul era singurul susținător și el cheltuia banii la cârciumă, atunci amenința stabilitatea familiei. În acest scop s-au conturat atitudinile unor grupuri religioase, ale unor politicieni (preocupați de „modestie și cumpătare”…), ale femeilor, exprimate în campaniile împotriva băuturilor alcoolice. În ciuda eforturilor tuturor nu s-a reușit prohibirea alcoolului. Cu toată legislația privind băuturile, cu toate instituțiile sociale „centrate pe bețivi”, cu toate legăturile făcute de către cercetători între consumul de alcool, cumpătare, gen, etnie etc., impactul negativ al alcoolului a continuat, așa cum a continuat producția și vânzarea lui (fiind evitat mereu subiectul profiturilor realizate în acest fel de către stat și privați…).

Dacă nu s-a reușit prohibirea, atunci au fost abordate alte „probleme” legate de alcool: „problema consumului în public”, „problema comportamentului bărbaților” (care trebuiau să rămână onorabili, chiar dacă se îmbătau), a respectabilității crâșmarilor (altfel fiind amenințați cu retragerea licenței), a inaccesului femeilor la băuturi alcoolice (pentru a preveni comportamentele sexuale imorale), a consumului de alcool de către persoane aparținând unor populații, minorități (considerate incapabile să-și controleze comportamentul „la beție”). Așa au fost studiate „rolurile culturale și sociale ale alcoolului”, „familia și alcoolul”, „genul, identitățile individuale și comunitare, clasele, categoriile sociale și alcoolul”, reglementările guvernamentale în domeniu, rolul vânzării de băuturi în creșterea economică etc. Așa au fost studiate și reclamele făcute alcoolului și crâșmelor, fiindcă acestea reflectau idei, valori și credințe ale unei epoci, ale unui spațiu social. „Agenții de publicitate” erau plătiți să promoveze vânzarea alcoolului (deci să înfrumusețeze imaginea și rolul său, nu să ia seama la „detalii” care ar fi respins consumatorii...). De pildă, asocierea dintre masculinitate și consumul de alcool și tutun a devenit un laitmotiv al discursului publicitar, dar acest consum a jucat un rol important în „emanciparea” femeilor încurajate „să bea și să fumeze” („activități tradițional masculine”). Sigur că, în cazul femeilor, publicitatea a țintit mai întâi consumul acasă (să nu meargă în bodegi și taverne, ci să aducă băuturi la domiciliu, unde puteau consuma împreună cu bărbații lor…). Din analiza reclamelor făcute alcoolului (inclusiv în mass-media) nu rezultă clar nici astăzi că vânzarea alcoolului este controlată de către stat și de către comercianții privați, că statul impune taxe pe alcool pentru a-și crește veniturile...

Mâncarea și „supermarketurile” invadează comunitățile în care trăim. „Strategia europeană și națională de dezvoltare a lanțurilor de magazine internaționale” continuă, deși („potrivit experților”) piața specifică este deja (supra)saturată. Este adevărat că de peste trei decenii, românilor le-a fost constant indusă ideea că „nu pot trăi fără shopping” (adică fără să meargă la cumpărături…), că nu pot trăi fără toate produsele existente și fără nenumăratele tentații prezente și viitoare ale „supermarketurilor”, așa că puțini mai merg la vreo măcelărie locală pentru carne proaspătă, la un aprozar pentru câteva fructe și legume, la o brutărie locală pentru o pâine caldă scoasă din cuptorul cu lemne, la „magazinul din colț” pentru a cumpăra „ce mai e nevoie”...

Supermarketurile, hipermarketurile au avantajul că în ele clienții „găsesc de toate” și au voie să aleagă. Lor li se adaugă „cumpărăturile online” (tehnologiile moderne permit oamenilor să cumpere fără a mai ieși din casă, chiar fără a se ridica din pat…). Pentru unii, supermarketurile, „molurile” au devenit un loc de relaxare, iar cumpărăturile – un… „mijloc de odihnă și agrement”. Fiindcă „lumea consumatoare” e multă, unele supermarketuri se plâng și de furturi de pe raft (produse alimentare, electronice de mici dimensiuni, articole de îmbrăcăminte etc.) ascunse în buzunare, sub haine, chiar în lenjeria intimă… Pentru a le preveni, pe lângă camerele video de supraveghere, supermarketurile au angajat numeroși supraveghetori în uniformă sau „sub acoperire”.

Sexul și conotațiile sexuale sunt omniprezente în toate mijloacele folosite pentru a excita, a evoca plăceri, a trezi emoții. Hainele, parfumurile, electrocasnicele, produsele de curățenie, produsele alimentare, toate pot fi asociate în „mass-media kâmasûtra” cu imagini și sloganuri menite să excite bărbații și femeile. Astfel de imagini și sloganuri trimit la nuditate, la sex explicit, la diverse practici sexuale. Suntem departe de „nevinovata” reclamă cu „femeia în costum de baie lângă o mașină roșie”... Asistăm acum la „sexualizarea sferei publice”, la „erotizarea societății”. Acest erotism (publicitar) are ca miză doar încurajarea oamenilor să cumpere, sau are și alte mize ?

Reclamele folosesc informații de natură sexuală cu scopul de a forma, modifica sau consolida afecte, reprezentări sociale, judecăți și comportamente. „Gradul de sex” implicat poate fi măsurat sociologic prin indicatori precum: caracteristicile fizice ale persoanelor, cantitatea de îmbrăcăminte de pe ele, postùrile, evocarea unor practici sexuale... Desigur că se urmărește și vânzarea unor produse sau servicii, că se au în vedere scopuri economice atunci când reclamele atrag atenția „consumatorilor”, când vor să scoată bărbații și femeile din indiferență, să-i convingă să cumpere etc., dar ele vizează reacția creierului, stârnirea unor zone emoționale, a unor nevoi primare. În cadrul unor strategii de seducție (subliminală), de persuasiune (prin sex), nu atât valoarea intrinsecă a produsului sau serviciului e importantă, cât imaginația pe care o stârnesc, emoțiile create și implicarea lor în luarea deciziilor de a cumpăra... Sociologii au intervievat profesioniști din publicitate, au făcut sondaje printre consumatori etc., iar analiza datelor culese arată că „adrisanții” reclamelor nu se îngrămădesc să cumpere imediat produsul sau să apeleze la serviciul promovat, deoarece intervin: contextul familial, sociocultural (nu toți sunt dispuși să vadă și să rețină tot „ce se dă la televizor”, tot ce li se înfățișează pe afișe, pe panouri publicitare)…

Pe de altă parte, autorii reclamelor recunosc (uneori) limitele libertății de exprimare, atunci când ajung la limitele decenței, când ating demnitatea umană, când ajung la discriminare, la obscenitate... Normele socioculturale, normele legale și autodisciplina pot îngrădi libertatea de exprimare și libertatea reprezentării acesteia. Reglementările legale pot fi uneori vagi, neclare, dar regulile, normele socioculturale și autodisciplina au rol important (cel puțin în materie de sex). „Agentul de publicitate” care dorește „să vândă (prin) sex” trebuie să fie inteligent, responsabil. În mod normal, el nu poate folosi sexul ca spectacol. Poate folosi „unele conotații sexuale” (în cazul vânzării de prezervative sau lenjerie intimă, de exemplu), dar nu în cazul tuturor produselor scoase la vânzare... El trebuie să țină seama de reclamații și să răspundă, să conlucreze cu organismele de reglementare, cu „grupurile de presiune”, cu juriștii specializați, să țină seama de studiile științifice pe această temă dacă vrea ca utilizarea conținutului (sexual al) mesajelor lui publicitare să fie un amestec inteligent de eficiență economică, dar și de responsabilitate, libertate, respect față de consumator, față de oameni, în general.

Jocurile de noroc au apărut în peisajul românesc nu de mult timp. Sigur, cei preocupați de studiul unei asemenea teme arată că ele au fost practicate în societățile umane de la începuturile lor. Nu le este cunoscută bine originea, dar se știe, pe bază de date, că astfel de jocuri se desfășurau în China acum 2 500 î.e.n., că grecii și romanii, apoi numeroși locuitori ai Franței napoleoniene, ai Angliei elisabetane le agreau mult. Unele dintre cele mai cunoscute au apărut în ultimele două-trei secole, dar astăzi au devenit o activitate comercială profitabilă (pe o piață estimată la sute de miliarde de dolari). Cele mai multe tipuri de jocuri de noroc includ pariurile sportive, pokerul și alte jocuri de cărți, jocurile casino, bingo, loto etc. Pariurile sportive au invadat țara, în ultima vreme fiind considerate „jocuri de noroc” (deși ar fi nevoie și de cunoștințe în domeniul sportiv, în domeniul administrării banilor, al „strategiilor și tehnicilor de pariere”…). Cele mai practicate „jocuri casino” sunt sloturile (cunoscute sub numele de „păcănele”), pe care mulți le practică „pentru a-și umple timpul”, pentru „a-și petrece timpul liber”, deși pot deveni o patimă, iar celor vulnerabili le pot deteriora atitudinile și comportamentele. Sociologii spun că jocurile de noroc devin o „problemă” atunci când, pe lângă problemele de natură financiară pe care le creează, vin cele legate de înrăutățirea relațiilor cu partenerul de viață, cu prietenii, ca să nu mai vorbim de trăirile neplăcute ale celor care pierd (unii jurnaliști vorbesc de „calvarul dependenților de păcănele”: datorii mari, familii ruinate, traiectorii sociale distruse, chiar și în mediul rural, în ultimii ani). Dependența de jocuri de noroc nu are simptome fizice (precum cele legate de droguri, alcool, tutun), deși situația unor dependenți pare fără ieșire. În realitate, ieșirea depinde de ei, de comunitate, de instituții specializate, de societate, dacă ei cer ajutor, vor să (re)devină stăpâni pe viața lor, dacă urmează programe de recuperare (concepute după modelul alcoolicilor anonimi). În legătură cu jocurile de noroc se pune și problema legalității. Legale sunt jocurile de noroc practicate în locații care au autorizații, licență de funcționare (în cazul României, emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc). Legea interzice publicitatea făcută jocurilor de noroc la radio și televiziune, în presa scrisă, în cinematografe, pe internet, în rețelele telefonice, în exteriorul și interiorul spațiilor publice, în localurile în care se prestează servicii, în/sau pe mijloacele de transport. Este permisă publicitatea în incinta sediilor agenților autorizați prin lege să organizeze, să desfășoare și să exploateze jocurile de noroc. Dacă legile și încălcarea lor sunt tratate cu superficialitate este afectată stabilitatea democrației, este subminat statul de drept...

Produsele second hand au apărut datorită insuficienței resurselor bănești, dar și altor „cauze”, altor „factori”. Unii cumpără mașini „la mâna a doua”, deși există riscul ca ele să nu fie așa cum sunt pozate pe OLX, pe Publi24, sau există riscuri legale (să figureze într-un contract de închiriere sau executare silită, să fie furate). Cei care cumpără de la „dealeri” privați riscă să ia mașini cu defecte camuflate, pe care, dacă nu au experiență, nu le pot observa. Dar oamenii nu cumpără/vând doar mașini second hand, ci și multe alte categorii de produse. Sondajele arată că părerile lor în această privința sunt pro:

Este rușinos să cumperi haine de la second hand? Nu. Chiar la Paris sau Londra, în mari centre comerciale de lux, sunt spații special dedicate produselor second hand. Mai mult, pasiunea pentru vintage, din ultimii ani, a transformat cumpărăturile second hand într-o adevărată vânătoare de piese vestimentare unicat.

Second hand-urile sunt necesare pentru cei cu venituri mici.

Astfel de magazine sunt și pentru cei cu bani (care pot lua un produs de firmă la un preț mai mic decât de la un magazin de lux).

Majoritatea unor astfel de produse sunt aduse din străinătate de la oameni cu o stare materială bună.

Sunt spălate și dezinfectate de proprietarul magazinului, dar și acasă.

Poți avea parte de produse cu etichetă, noi, nefolosite.

Poți proba și analiza (hainele) înainte să le cumperi etc.

… dar și contra:

Mi se pare scârbos să folosești hainele purtate de altcineva...

De obicei, în aceste magazine găsești ciurucuri.

Majoritatea magazinelor second hand nu au cabine de probă.

Nu e indicat să probezi pe pielea goală, fiindcă există riscul de îmbolnăvire.

Trebuie să fii client fidel și să mituiești o vânzătoare ca să-ți oprească o anumită măsură, de la un anumit brand etc.

„Shopping”-ul este ocazionat de nevoie și de impuls. Oamenii cumpără de nevoie – și atunci cumpărăturile sunt raționale, planificate, rareori depășind bugetul stabilit, dar pot cumpăra și emoțional – pentru „a se simți bine”, pentru a-și induce o stare plăcută (pentru unii cumpărăturile trezesc chiar sentimente, unii vorbesc chiar de un trend, de un stil de viață, de o stare de spirit când se referă la „pasiunea” pentru second hand și vintage), alții vorbesc de o „formă de terapie” (sunt de citit forumurile în cadrul cărora se discută despre cumpărăturile făcute, despre „ocazii”, avantaje, dezavantaje…).

Dar se întâmplă ca volumul de haine, de produse vechi cumpărate să crească mult, perioada de folosire să fie scurtă, iar mulți să le arunce la gunoi… În multe localități, zonele centrale sunt pline de magazine second-hand, de outlet-uri și mulți consideră că acestea „nu dau bine” în așezările civilizate, că în marile orașe europene, magazinele de acest gen nu sunt situate în centru, ci în periferii („în centru sunt magazinele de lux”…). Dar nu toți sunt deranjați de amplasarea „magazinelor second hand”, de imaginea orașului sau de încălcarea procedurilor de introducere în țară a tonelor de deșeuri „venite nu se știe de unde”...

Medicamentele au invadat țara, și așa de multe și interesante sunt reclamele la medicamente, că nu știi ce boală să-ți alegi, spun unii hâtri... Din serviciu în slujba cetățeanului, farmaciile au devenit un business bine întreținut și de o altă recentă problemă individuală și națională: automedicația. Unele statistici ne situează pe locuri fruntașe în privința numărului de farmacii la milionul de locuitori, după țări care au populații duble sau triple față de țara noastră (de exemplu, în București, sunt o mie de farmacii la circa două milioane de locuitori, cu o treime mai mult decât limita impusă de lege; prin „excepții” s-a ajuns ca multe farmacii să fie situate la câțiva metri una de alta...). Pe o piață atât de competitivă, unele își caută un specific pentru a fideliza pacienții/clienții, altele au fost „înghițite de lanțuri farmaceutice”, iar multe altele au devenit adevărate mall-uri în care se vând și produse cosmetice, suplimente alimentare pe care mulți le cumpără deși nu suferă de vreo boală.

Cifra de afaceri a farmaciilor s-a dublat în ultimii ani, dar mulți oameni simpli se întreabă: am devenit o țară de oameni bolnavi de cumpărăm medicamente cu sacul? Avem mai multe boli decât cetățenii altor țări?

Pe baza unor focus-grupuri (cu femei și bărbați, de 20-35 de ani) și a unor interviuri în profunzime (cu farmaciști), o cercetare realizată de sociologi, în București, în iulie 2021 identifica obiceiuri de cumpărare a medicamentelor, semnificații date acestora, surse de informare privind necesitatea medicamentelor și a farmaciilor, criterii de alegere a lor. Iată câteva rezultate ale cercetării pe baza analizei răspunsurilor:

-    medicamentele corespund nevoii de control, siguranță, prevenire, tratare, menținere/înfrumusețare,

-    ele sunt corect asociate cu terminologia specifică (infecție, boală, durere, medic, spital, îngrijirea sănătății),

-    principalele surse de informare cu privire la medicamente sunt: medicul de familie, medicul specialist, alte „surse de încredere”, experiența anterioară (medicamente care au dat rezultate benefice), farmacistul, internetul, prospectele, prietenii, cunoștințele,

-    în alegerea farmaciilor intervin factori emoționali (privind comportamentul farmaciștilor), dar și raționali (prețuri acceptabile, aprovizionare bună, apropiere de casă).

Farmaciile sunt preferate și pentru medicamentele alopate, naturiste, pentru produsele de îngrijire etc., iar farmaciștii își pot fideliza clienții dacă-i ascultă cu atenție și găsesc soluții benefice împreună, dacă fac recomandări adecvate, dacă au reduceri etc. Sunt în câștig farmaciile care au angajați cu studii de specialitate, au program prelungit (sau non-stop), dau carduri de fidelitate, produsele sunt pe raft la îndemâna clientului, au site (de pe care se poate afla dacă anumite medicamente sunt în stoc), dacă se pot face comenzi pentru medicamente care se găsesc mai greu...

Populația țării e îmbătrânită, are probleme de sănătate, are nevoie de medicamente, este adevărat, dar avem și un „sistem de sănătate bolnav”, care nu face suficientă prevenție, nici combatere, dar recomandă medicamente (mulți și le cumpără singuri și se tratează „după ureche”...). Numeroși sunt cei care nu mănâncă bine ca să trăiască mult, ci cumpără alimente ieftine și băuturi de proastă calitate, apoi se duc în farmacii după medicamente. Mulți nu se informează despre alternativele la medicamente, abuzează de alcool și grăsimi, de „fastfood”, în timp ce radioteleviziunea face reclamă medicamentelor de dimineața până seara. Se pare – spun „știrile pe surse” – că pe filiera laborator-medic-farmacie-reclame comerciale se câștigă bine de pe urma bolnavilor și a „bolnavilor închipuiți”...

Contextul stresant în care trăim este sursă de suferință, datorită suprasolicitării, a pretențiilor solicitante în „logica urgenței”, corelate cu sprijinul social scăzut, cu lipsa competenței decidenților, cu „nesiguranța zilei de mâine”. Supărarea, tristețea multora dintre noi indică „tulburări” care nu sunt specifice unei boli anume, ci legate de contextul stresant care ne influențează capacitatea de adaptare, modurile de a fi, gândi, simți, acționa. Relațiile și interacțiunile sociale în limitele normalității sociale, sprijinul sociocultural adecvat ar putea reduce efectul nociv al contextului asupra sănătății. Înțelegerea, empatia, simpatia, încrederea ar fi de folos celor în dificultate, ar putea încuraja stima de sine și „setea de viață” în confruntările cotidiene cu alimentele, cu băuturile pe care le consumăm, cu tulburările sexuale și abuzurile emoționale, cu gândurile suicidare, pentru a trece mai ușor prin faptele și evenimentele stresante din familie, comunitate, societate. Ar putea ajuta și proiectele, programele și politicile de reducere a stresului actual la un nivel acceptabil, de menținere a sănătății (mintale), dar nu numai cele de tip „dezvoltare individuală”, fiindcă suferința, problemele de sănătate (mintală) pot fi cauzate de caracteristici personale, dar și de determinanții sociali ai stării sănătății, de condițiile de viață în societate, în comunitate, în familie… „Aiureala” vieții cotidiene actuale se asociază cu tensiunea de care suferim atunci când rătăcim printre toate „meandrele concretului”. Muncim zilnic, am vrea să trăim conform aspirațiilor, iar unii au chiar pretenții de fericire… Mulți nu știm să ne oprim (măcar din când în când) din a vrea, a avea și devenim tensionați, hipertensivi, depresivi. Tensiunea colectivă și hipertensiunea individuală alimentează stresul, cu toate „strategiile de coping” existente. Cei incapabili de autoorganizarea propriei vieți, de autocontrol, de asigurare a coerenței sinelui, nu găsesc soluții de detensionare atât timp cât egalitatea, fraternitatea, libertatea sunt recunoscute formal, dar rămân vizibile cu ochiul liber diferențele de putere, de avere, de educație...

Și de ce această forfotă în „logica urgenței”? Ne îndreptăm spre ceva anume? Avem o țintă, avem de ajuns undeva anume? Jacques Derrida a fost unul dintre filosofii care au contestat presupozițiile profund înrădăcinate în noi de către cei care au postulat „linia vieții”, „adevărul”, „idealul” și au formulat rezultatele propunerilor lor în „cuvinte și texte precise” despre traiectorii clare, despre destin. Or fluiditatea vieții nu poate fi înghețată într-o formă, într-o configurație anume… „Deconstrucția” făcută de Derrida nu înseamnă însă cădere în relativism (deoarece nu implică abandonarea preocupării pentru adevăr, valoare, natura cunoașterii, moralitate etc.), ci punerea în discuție a „viziunii unice”, „absolute” asupra lumii. Noțiunile, conceptele, enunțurile gânditorilor și ale oamenilor simpli referitoare la viață, adevăr, valoare, natura cunoașterii, moralitate sunt dependente de context, de condițiile care fac imposibilă orice determinare a sensului lor conform unor reguli universale postulate de către cineva, cândva, pentru totdeauna... În contextul, în condițiile pandemiei, războiului de la graniță, ale efectelor lor și ale altor fapte și evenimente actuale, copiii și tinerii devin anxioși fiindcă experimentează stresul la școală și acasă, adulții au tulburări anxioase (atacuri de panică, fobii specifice, tulburări obsesiv-compulsive etc.), trăiesc cu sentimentul unor pericole iminente. Fricii de întuneric (acluofobie), de a fi singuri (autofobie), de spații închise (claustrofobie), de moarte (tanatofobie), li se adaugă spaima de a nu fi umilit, batjocorit în public, toate asociate cu palpitații, senzații de sufocare, dureri în piept, greață, leșin, senzația pierderii controlului... Cine pledează pentru încetinirea „ritmului în care se mișcă lumea” riscă să fie catalogat ca „demodat”, „anacronic”, fără să i se răspundă de ce n-am fi de acord cu practici mai umane, cu un mod de viață mai adaptat pe măsura omului concret, normal, pentru a evita sau diminua senzația de durere, suferințele, gândurile negative. Trăim în „epoca vitezei”, într-o incertitudine persistentă, dar ar trebui să ne alimentăm individual și în comun puterea și speranța că „putem trece peste toate”, că „există remedii pentru toate”, chiar dacă colapsologii nu ne lasă în pace și anunță mereu tot felul de riscuri ale unui viitor incert, deși se întâmplă și multe fapte și evenimente bune, pozitive în această lume...

Horoscopul stă la îndemâna unora care se tem pentru banii, sănătatea, dragostea lor... Se apelează la horoscop, la tot felul de pseudo-științe și „credințe ancestrale” privind „influența astrelor” asupra oamenilor și comunităților. Creștinismul a spus la începuturile sale că „mișcările stelelor pot fi semnele unei ordini divine”, dar de la sfântul Toma d’Aquino încoace a afirmat separarea între „utilizarea legală și ilegală a mișcării stelelor”, iar sfântul Augustin a întărit ideea că „prin intermediul stelelor” oamenii pot afla câte ceva folositor pentru ocupațiile lor, dar nu pentru „ghicirea viitorului”. Părintele Garasse (1585-1631) denunța curioșii (curtenii, soldații, feneanții, ticăloșii, mințile grosolane) și curiozitatea (mai ales pe cea mai dăunătoare, aceea de a cunoaște destinul, ce se va întâmpla în viitor). O astfel de curiozitate este firească însă, altfel n-ar fi apărut creatorii de... horoscop. După ce
Antoine Furetière (în Dicționar) definea horoscopul ca „prezicerea unui eveniment”, curiozitatea și cererea de preziceri și prezicători au dus la dezvoltarea ofertei de „sisteme de localizare a planetelor și stelelor”, de „hărți stelare”, de metode simplificate de calcul (care parodiază metodele astronomiei) pentru „oamenii simpli” care voiau să știe ce evenimente fericite sau nefericite, zadarnice sau incredibile aveau să li se întâmple… „Pre-zicerile” depind în fapt de imaginația astrologilor, a horoscopiștilor care se chinuie să întrețină iluzia deținerii vreunui control asupra timpului și spațiului existenței omenești trecătoare... Întrebările omului privind soarta lui, viitorul lui, rămân. Glumim pe seama astrologilor, a horoscopiștilor, dar câți alții (chiar decidenți politici) nu preiau eternele întrebări și formulează răspunsuri asemănătoare lor despre bani, sănătate, iubire („va fi bine la începutul lunii viitoare”, „va fi bine la anul”, „va fi mai bine după alegeri”, peste cinci ani, peste ani și ani…)?

Bancurile, umorul, râsul fac bine sănătății în condițiile amestecului de toropeală ancestrală și ritm accelerat în care trăim. Dacă ies din camerele, din casele lor, oamenii se pot alătura unor „insule de sociabilitate” (băncuța de la poartă, de pe șanț, la crâșmă, la „butic”, la „căminul cultural” – acolo unde mai există), se pot strânge mai mulți și se pot stimula reciproc la „un pahar (de vorbă)”, „la o cafea”. Nevoia de evadare din cotidian poate induce discuții despre „alte epoci”, despre diversitatea umană, conducerea politică, firme, meserii dispărute, despre sănătate, sport, bani, furturi, corupți, impostori... În aceste discuții oamenii folosesc criterii de (re)cunoaștere, își măsoară asemănarea și diferențierea. Umorul „coroziv” sau mai lejer, izbucnirile în râs relaxează, destind. Râsul împreună face posibilă „(re)câștigarea normalității și a libertății”, permite afirmații care nu ar fi făcute altfel. Ca expresii ale sociabilității și solidarității normale, bancurile, glumele, râsul cimentează relațiile, ferind oamenii de ceea ce le amenință normalitatea. Relațiile față în față sunt marcate de privirea unuia asupra altuia, de oglindirea în privirea tuturor celorlalți. Oamenii presimt, resimt cuvintele și privirile omniprezente ale celorlalți. Ochii și urechile caută gândurile celorlalți în gesturile și cuvintele lor pentru a înțelege, a confirma discrepanțe sau concordanțe între ceea ce se spune și ceea ce se face cotidian. În atmosfera socială tensionată, umorul este o supapă prețioasă și un proces de învățare util. În timpul recentei pandemii de covid, de exemplu, a fost impusă distanțarea (chiar cu armata), s-a încercat oprirea adunărilor, ca oamenii să nu fie împreună (au fost folosiți… intermediari de sprijin). Prin râs, prin bancuri și cântece împreună (de la balcoanele blocurilor) au fost stimulate relațiile emoționale în momentele grele ale nevoii de sprijin, de atașament, de invocare a speranței... Râsul, bancurile, umorul au făcut ca tensiunile să nu erupă cu adevărat, nu numai pentru că au fost impuse restricții, măști, că s-au dat amenzi și s-au făcut arestări... Este adevărat că unii suportă totul în tăcere, dar altora râsul le e de ajutor atunci când trec prin pandemie, „război la graniță”, scumpiri în lanț, inflație…. Râsul ține de persoana care râde, dar sociologii pleacă de la nivelul individual pentru a desprinde semnificațiile sociale care îl declanșează, suporturile culturale și contextele sociale care îl păstrează și activează. Există tipuri de râs și de oameni. Spune-mi de ce râzi, ca să-ți spun cine ești, reține o autoare dintr-o analiză sociologică făcută pe baza unui sondaj cantitativ și a unor interviuri aprofundate. Expresivitatea facială poate fi universală, dar râsul nu este un invariant al speciei umane, ci depinde de mediul în care se învârt oamenii (unii nu râd, alții „râd ca proștii”, alții „iau în râs”, fac „bășcălii” ...). Râsul și obiectul lui sunt fragmentate precum societatea, dar întăresc granițele unui grup social în care membrii sunt de acord asupra a ceea ce „e de râs”, de ce se poate râde și de ce nu, de cine se poate râde, de cine nu, cu cine se poate glumi și cu cine nu...

Abordarea centrată pe soluții (ACS). Prin contextul stresant și imediatitatea bulversantă oamenii pot trece folosind mâncarea, băutura, medicamentele, horoscopul, făcând bancuri, dar pot folosi metode și tehnici ale științelor. Specialiștii socialului pot însoți persoanele anxioase, stresate, angoasate, le pot sprijini, fără a le ghida și impune soluții (nici o soluție nu e singura Soluție!). Folosind tehnici rafinate pentru a identifica și activa resursele, scopul este acela de a-i ajuta să-și creeze, să-și construiască propriile soluții. Este însă important ca specialiștii socialului să stăpânească bine conceptele specifice ACS, să știe să facă analiza situațiilor complexe, să actualizeze resurse ale persoanelor și ale contextului, respectând etica ascultării, permițând oamenilor să se proiecteze în viitor și să se îndrepte spre el. Cine învață să gătească, poate pleca de la o rețetă, dar după ce pregătește ceva pe baza ei, poate încerca variante, folosind ceea ce are la îndemână, încorporând ingrediente noi… Nu vedem lucrurile așa cum sunt, ci așa cum suntem, spune Anais Nin. ACS poate fi adaptată pentru a se potrivi beneficiarilor, clienților, profesioniștilor, obiectivelor intervenției și contextului sociouman specific. Se poate pleca de la abordarea centrată pe problemă, introducând elementele abordării centrate pe soluție. Un prim pas este acela de a cere persoanelor vulnerabile, în dificultate, beneficiarilor, clienților să descrie modul în care își doresc să le fie viața. Construirea soluției începe cu sfârșitul poveștii lor de viață, cu succesul viitor urmărit. Un alt pas făcut împreună (specialist și beneficiar) cere atenție la circumstanțe, la ce au experimentat deja sau sunt pe cale să experimenteze, reținând elemente ale soluțiilor în construcție. Un alt pas înseamnă descrierea cât mai detaliată a rezultatului dorit și a posibilelor soluții identificate, cum va fi viața dorită și soluțiile pentru a o împlini… ACS cere învățare, disciplină și practică. Dacă obiectivul e bine și clar descris, rezultatul devine posibil. Beneficiarul începe să se simtă mai optimist cu privire la abilitățile lui de a realiza schimbarea dorită, devine mai motivat, întrezărește beneficiile asociate. Unii dintre cei care au folosit ACS, au identificat principii ale concentrării pe un viitor așteptat și preocupării de a înlătura, de a depăși tot ceea ce se opune acestuia...

Note și bibliografie:

¹ Predica despre izgonirea lui Adam din rai (https://doxologia.ro/duminica-izgonirii-lui-adam-din-rai)

² Chin, durere, necaz, suferință (DEX).

³ Pierre Fouquet (1990), Histoire de l’alcool, Paris, Presses Universitaires de France

⁴ Cârciumă sărăcăcioasă, murdară și întunecoasă, instalată de obicei la un subsol (DEX).

⁵ Localuri mici în care se consumă aperitive și băuturi alcoolice (DEX).

⁶ Fapt care a contribuit și la conturarea percepției că femeile pot avea influență în societate...

⁷ Jean-Pierre Martin (2002), La Vertu par la loi. La prohibition aux États-Unis, Éditions Universitaires de Bourgogne

⁸ Agenții de publicitate folosesc imaginea femeii moderne, adică a femeii înalte, slabe, ”sofisticate”, pentru a sparge barierele sociale care le împiedică să consume alcool în public (concomitent cu preocuparea statului și a multor private pentru extinderea numărului consumatorilor și a creșterii profiturilor…).

⁹ Metro (cu franciza La Doi Pași), Mega Image, Carrefour, Profi, Penny Market, Selgros, Billa...

¹⁰ https://playtech.ro/stiri/modalitatea-inedita-prin-care-a-ajuns-sa-se-fure-intr-un-magazin-lidl-din-iasi-imaginatia-nu-are-limite-341478; https://youtube.com/shorts/t7e_WDNcDl?feature=share

¹¹ P. Georges, M. Badoc (2012), Le neuromarketing en action, Parler et vendre au cerveau, Eyrolles, Paris

¹² Quand la pub s’adonne au sexe, în Revue des affaires, nr. 6/2016

¹³ Internetul e și mai permisiv decât televiziunea publică sau afișele ...

¹⁴ Nu-i ușor de știut ce au și ce nu au dreptul să facă creatorii de marketing, reclame, publicitate...

¹⁵ Norocul e legat de hazard (a da cu zarurile).

¹⁶ De exemplu, jocurile de loto sunt considerate printre cele mai vechi jocuri de noroc, de pe timpul Dinastiei Han (în jurul anilor 205 - 187 î. H.) și se consideră că și Marele Zid Chinezesc a fost ridicat (parțial) cu bani proveniți din vânzarea de bilete la loto...

¹⁷ Cele mai cunoscute și recente „case de pariuri” de la noi sunt Betano, Superbet, Sportingbet, NetBet, Unibet, Winmasters, Winner...

¹⁸ Pariuri pre-meci (pariuri plasate înainte ca un meci să înceapă), pariuri live (în timp real, după începerea meciului), pariuri virtuale...

¹⁹ Jocuri video cu mai multe rânduri și coloane unde trebuie să nimerești cât mai multe simboluri identice pe aceeași linie...

²⁰ În România sunt sute de localităţi în care nu există cabinete medicale, farmacii, dar în care înfloresc „afacerile” cu jocuri de noroc. În multe localităţi îmbătrânite sau populate cu persoane care trăiesc din ajutorul social, în care mulţi tineri rămaşi speră la ”o viaţă mai bună” şi bani câştigaţi uşor, riscă ce au în speranţa că vor obţine mai mult, fapt cu consecinţe negative asupra vieţii personale, familiale şi profesionale...

²¹ https://alcooliciianonimi.ro/

²² http://onjn.gov.ro/approved

²³ Legea nr. 195/2021, de exemplu.

²⁴ La mâna a doua.

²⁵ Datate dintr-o anumită epocă.

²⁶ https://www.mediafax.ro/social/tone-de-deseuri-textile-oprite-la-intrarea-in-tara-unde-urmau-sa-ajunga-20517919

²⁷ https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-peste-14000-de-tone-de-deseuri-oprite-in-2021-la-intrarea-in-romania-27401.html; https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-peste-3700-de-tone-de-deseuri-oprite-in-2022-la-intrarea-in-romania--31942.html

28 Afacere (DEX).

²⁹ http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/cate-farmacii-sunt-in-bucuresti-si-in-tara-si-ce-afaceri-fac-105522/

³⁰ https://www.colegfarm.ro/userfiles/file/OMS%20444_2019%20aprobare%20NORME%20unitati%20farmaceutice.pdf

³¹ Un studiu recent al Centrului european pentru prevenirea și controlul bolilor arăta că țara noastră este pe locul al treilea în Europa la consumul nejustificat de antibiotice (https://www.srm.ro/romania-locul-3-in-ue-la-consumul-de-antibiotice/).

³² https://www.revistabiz.ro/cifra-de-afaceri-a-industriei-farma-din-romania-a-crescut-cu-26/

³³ https://www.exactbusiness.com/Photos/Studies/Perceptiile%20romanilor%20despre%20farmacii_by%20ExactCC.pdf

³⁴ Nu e zi în care televiziunile să nu facă reclamă farmaciilor Dona, Belladonna, Sensi blu, Dr.Max, Catena, Tei SRL, RoPharma SA...

³⁵ https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/cat-de-imbatranita-este-populatia-romaniei-2024471.html

³⁶ https://www.dw.com/ro/pandemia-a-scos-la-iveal%C4%83-dezastrul-din-sistemul-de- s%C4%83n%C4%83tate /a-55860596

³⁷ În Occident, medicamentele se dau doar pe rețetă, iar reclamele și publicitatea făcută acestora în mass-media sunt interzise...

³⁸ Instituții și sisteme de sănătate (2015), Editura Pro Universitaria, București, p. 76

³⁹ Grebot, E. (2008), Stress et burnout au travail: identifier, prévenir, guérir, Editions d’organisation, Paris

⁴⁰ Bandura A., L’apprentissage social (1976), Pierre Mardaga Éditeur, Bruxelles

⁴¹ https://papyrus.bib.umontreal.ca/xmlui/bitstream/handle/1866/4130/Morency_Kathy_2010_memoire.pdf?sequence=2&isAllowed=y

⁴² Costurile asociate cu problemele de sănătate au devenit semnificative pentru organizații, persoane, societate, iar asemenea programe ar putea permite măcar recunoașterea semnelor și simptomelor suferințelor înainte ca acestea să se agraveze...

⁴³ Morin, E. (2008) Sens du travail, santé mentale et engagement organisationnel, Montréal, IRSST

⁴⁴ Super-rețete contra hipertensiunii. Scădeți-vă tensiunea arterială fără medicamente (2007) Reader’s Digest, Bucuresti

⁴⁵ https://123dok.net/document/eqownvky-derrida-et-bergson-dialogue-mediat-sur-la-question-de-l-immediat.html)  

⁴⁶ Manualul Diagnostic şi Statistic al Tulburărilor Mentale (2003) Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti

⁴⁷ https://project-e.ro/2021/01/31/opriti-planeta-vreau-sa-cobor/

⁴⁸ Prea multe imagini cu incendii, case distruse de inundații, rapoarte alarmiste privind schimbările climatice, tâlhării, hoții...

⁴⁹ https://www.apologie-du-pere-garasse-1585-1631-le-jesuite-et-les-libertins

⁵⁰ Cuvânt grecesc, compus din hora - ora, și scopo - consider.

⁵¹ https://books.google.ro/books/about/Dictionnaire_universel_contenant_g%C3%A9n%C3%A9r.html?id=IYNMAAAAcAAJ&redir_esc=y

⁵² Locurile planetelor și stelelor sunt marcate într-o figură cu 12 triunghiuri (care se numesc case), un cadru înghețat al diferitelor mișcări ale astrelor văzute dintr-un anumit loc (o localizare în cadrul celor douăsprezece case terestre care determină, fiecare, un anumit domeniu al preocupărilor existenței umane: viață, bogăție, frați, surori, părinți, copii, căsătorie, religie, demnități, prieteni, dușmani, moarte...). „Metodele” astrologilor au fost... traduse pe înțelesul oamenilor simpli, folosindu-se câte ceva din matematică, simboluri astronomice, puterea evocatoare a numelor, fabule, povești, mituri etc., toate asociate cu fantezia, reprezentările speculative ale ... „ghicitorilor”, „vrăjitoarelor”...

⁵³ Jacques Le Goff a investigat râsul de-a lungul istoriei, a studiat practicile râsului în Evul Mediu etc.

⁵⁴ Laure Flandrin, Sociologie du rire : classes sociales et réception culturelle du comique, Teză de doctorat în sociologie, Lyon, 2016

⁵⁵ A lua (pe cineva) ”la mișto”, a-și bate joc (de cineva) (DEX).

⁵⁶ https://www.thebookclub.ro/30-de-citate-profunde-de-la-anais-nin/

⁵⁷ În abordarea care urmărește identificarea și rezolvarea problemelor, se adună informații pentru a identifica o problemă, pentru a afla când, unde și cum a apărut aceasta și se face o listă detaliată a tuturor simptomelor și consecințelor asociate. E nevoie de mult timp pentru a specula care e cauza sau care sunt cauzele problemei, sunt solicitați mulți implicați din domeniu să-și prezinte observațiile și ipotezele, iar după ce decid care e „adevărata cauză” a problemei, se întocmește un plan de tratament, de rezolvare a problemei, de reducere a severității consecințelor asociate...

⁵⁸ Dacă ceva nu e stricat, nu încerca să repari; dacă ceva funcționează, lasă să funcționeze (dacă nu funcționează, încearcă ceva diferit); un pas mic poate duce la schimbări mari; soluția poate să apară direct legată de problemă; viitorul este construcție, creație, negociere...

For a brief sociology of everyday life

Keywords: Sociologists; God; daily life; sin; woman; man

Sociologies of everyday life deal with immediacy, proximity. Everything that surrounds us, everything that we see, hear, touch, feel has rapid, surprising and often inexplicable effects on us, on our thoughts and ideas. This article mentions the drinks consumed in the countless occasions of daily life, the food and supermarkets that invade the communities in which we live, the sexuality and sexual connotations that advertising uses to excite, evoke pleasures, arouse emotions, the gambling that creates problems of a financial and relational nature, the second-hand products that appeared due to the insufficiency of financial resources, but also other causes, and the opinions regarding them are pro and con, the drugs and pharmacies that invaded the country, the stressful context due to the overload, the demanding claims in the logic of urgency, correlated with low social support, with the lack of competence of decision-makers, with the uncertainty of tomorrow. In the age of speed, of persistent uncertainty, we should individually and collectively fuel our strength and hope that we can overcome everything, that there are remedies for everything, even if the doomsayers always announce all kinds of risks of an uncertain future. Some turn to the horoscope, others to banks, to humor, but methods, techniques of the sciences can also be used, for example the solution-centered approach.