Revista „Limba Română” între neliniștea vorbitorului și cea a cititorului

Stimați și dragi prieteni și colegi, vreau să vă atrag atenția că evenimentul pentru care ne-am adunat are loc în incinta Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, instituție-pereche prin destinație și destin a Revistei „Limba Română”. Ambele au apărut drept cunună a izbânzilor de moment ale Revoluției din anii 1989-1991 care în Europa de Est a fost o revoluție geopolitică, iar la noi, cel puțin în faza incipientă și înainte de a se transforma în mișcare de eliberare națională, a fost una preponderent culturală. Revoluția noastră s-a declanșat sub stindardul revendicărilor de limba română și alfabet latin și tot ceea ce a ținut de libertatea de exprimare a ființei naționale. Aceste două instituții au apărut nu pentru a cânta izbânda ori a se încânta de această mare minune, care a fost ieșirea noastră din menghina imperială sovietică și emanciparea națională dobândită, ci tocmai pentru a continua lupta, deoarece lupta, la vremea respectivă, abia începea.

Și așa precum Biblioteca a transpărut ca o apă binecuvântată în Chișinăul bântuit de marea secetă de carte românească mulțumită lui Octavian Ghibu, fiul deja octogenar pe atunci al unuia dintre cei mai importanți făuritori ai reunificării Basarabiei cu România de la 1918, Onisifor Ghibu, tot așa și Revista a răsărit cu prima rază de libertate de sub crusta deznaționalizării bolșevice grație unor oameni hărăziți parcă întru această misiune istorică. Vorbim de Nicolae Mătcaș, Ion Dumeniuc și Alexandru Bantoș, fondatorii Revistei, alături de care va fi pe drept să o așezăm și pe Ana Bantoș. Numele ei nu este înscris în caseta fondatorilor, dar atât prin neostenita participare la plămădirea fiecărei ediții de la începuturi și până astăzi, cât și prin nelipsita-i prezență în lista autorilor, Ana Bantoș dovedește nu doar însușirea, ci și asumarea din plin și firească a acestei posturi. Drept argument este şi volumul de critică şi istorie literară alcătuit preponderent din articole şi studii publicate în revistă pe parcursul anilor, lansat astăzi, cu prilejul apariţiei în lumină a celui mai recent număr al prestigioasei publicaţii.

Celebrăm deci apariția primului număr din acest an și celui de-al 292-lea în cei aproape 34 ani de la fondare și în această izbândă, căci de ea, de o mare izbândă vorbim, meritul acestui cuplu de intelectuali – Alexandru și Ana Bantoș – este incontestabil. Nu le-a fost ușor. Deși cererea socială pentru o publicație de acest caracter a fost în permanență foarte mare, au existat perioade când revista a balansat între a fi și a nu fi. Au existat baraje ridicate în fața ei când de filistini cu puteri decizionale, când de ignoranți de carieră, când de răuvoitori deschiși, dar și de pizmași ascunși. Faptul că ne-am adunat azi să consemnăm apariția unui număr nou în deschiderea anului 2024 înseamnă că atât ctitorii, cât și editorii revistei au reușit să facă față provocărilor de tot felul și să iasă victorioși în lupta pentru viața acestei publicații.

Îi felicităm pentru tenacitate și neobosită dedicație și îi încurajăm să continue. Pentru că Revista „Limba Română” s-a impus în acești peste 33 de ani nu doar ca un fenomen cultural și istoric în Republica Moldova, în întreg spațiul românesc și pretutindeni în lume unde există cititori de profil și interes pentru limba noastră. Ea a fost și rămâne o sursă extrem de importantă, indispensabilă procesului de instruire și educație lingvistică mai cu seamă aici, în Republica Moldova, în arealul afectat de îndelungata și nefasta intruziune lingvistică imperială rusă. Ne gândim în primul rând la generațiile de studenți, învățători și profesori pentru care Revista a devenit în acești ani și carte de căpătâi a celor implicați în procesul cunoașterii stărilor de fapt din arealul de specialitate de la noi, și instrument de cercetare a tendințelor de dezvoltare a fenomenului lingvistic românesc în general. Interesul pentru Revistă și conținutul ei a fost puternic susținut de clubul select al autorilor. Pe parcursul anilor el s-a completat, modificat și diversificat mereu, dar neschimbată i-a fost tot timpul anvergura de notorietate, de certă referință științifică și de profesionalism a fiecărui autor în parte și a comunității ei în ansamblu. Incontestabil: și acest aspect de succes al Revistei este meritul celor care o fac și o gestionează. Alexandru și Ana Bantoș au dovedit că au acest har al implicării în proiect a celor mai indicate personalități ale mediului cultural, istoric și lingvistic românesc. Numărul lansat astăzi este deschis, de exemplu, de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, iar profesorul universitar și doctorul în filologie Cristinel Munteanu de la Universitatea „Danubuis” din Galați îl invocă în unul din articolele sale de la pagina 38 pe marele lingvist de talie mondială Eugeniu Coșeriu, un autor frecvent, prieten și susținător al revistei în timpul vieții. Omul de știință gălățean propune o dezbatere pe tema „neliniștii vorbitorului”, termen coșerian menit să definească misiunea practică a lingvistului de a explica și fundamenta neliniștea celor care tind să-și perfecționeze modul de a vorbi corect limba, urmărind atingerea unor forme superioare de exprimare. Este o temă extrem de actuală pentru noi, cei din Republica Moldova, Bucovina și alte teritorii românești, rupte cu forța de la întregul strămoșesc și supuse cu rea-credință unor procese de ignorare și marginalizare a limbii române, de mutilare a ei sub toate aspectele, inclusiv ori mai ales, pe cel al vorbirii ei practice.

Revista „Limba Română” are contribuţii deosebite pe acest tărâm, ajutând, cu o eleganță caracteristică, dar și cu o necesară promptitudine în același timp, vorbitorul basarabean nu doar să conștientizeze această neliniște firească a celor care pentru dezrobirea limbii lor au înfruntat cel mai de groază imperiu, dar și să o transforme în motor de dezvoltare a culturii de comunicare la nivel de societate. Accesibilă, în măsura în care este finanțată, în biblioteci și pe masa de lucru a învățătorilor, liceenilor, studenților, profesorilor și a elitelor intelectuale din varii domenii, Revista „Limba Română” are un merit aparte în apariția unor generații pentru care starea de „neliniște a vorbitorului” a evoluat binefăcător. Pentru ele, necesitatea cultivată de a vorbi corect are deja o continuitate logică în capacitatea proprie de a gândi corect, a cărei consecință de cauzalitate se regăsește în modul de viață corect, adică demn și prosper.

Lucrurile însă de departe nu sunt la fel în păturile sociale mai profunde. În mediul acestora, vorbitorul de malformație sovietică, încă foarte numeros, dă foarte puține semne de neliniște în ceea ce privește corectitudinea exprimării. Misiunea Revistei, ca instituție girată, precum spuneam, de Mișcarea de Eliberare Națională și apărută din nevoia de salvgardare a limbii române, trebuie să continue. Or practicile incongruente de finanțare de care dau dovadă autoritățile publice ale celor două state românești în această privință nu pot stârni decât nefasta neliniște a cititorului, care, spre deosebire de neliniștea mobilizatoare – coșeriană – a vorbitorului, este una oprimantă și în totală discordanță cu dezideratele vremii. Trecutul și prezentul Revistei sunt cele mai convingătoare dovezi că ea trebuie să aibă și un viitor sigur. Mult succes întregii echipe!