Prezentul din trecut sau Fascinanta lecție de istorie a Magistrului Ioan-Aurel POP

În spațiul istoriografiei românești contemporane, Academicianul Ioan-Aurel Pop se distinge printr-o remarcabilă capacitate analitică și printr-un insolit spirit sintetic. De-a lungul unei prestigioase cariere, întruchipând pasiunea pentru adevărul istoric, respectul pentru educație și pentru promovarea identității românești, opera sa oferă o perspectivă inedită asupra modului în care trecutul influențează prezentul și viitorul națiunii noastre. Exegezele Magistrului privind istoria medievală, conferințele, articolele și interviurile, cu cele mai diverse teme, publicate în presa scrisă sau difuzate la radio și televiziune, se impun ca o vie și accesibilă „carte românească de învățătură”, claritatea și eleganța discursului științific marcând postulatele originii și dăinuirii românilor în această parte de lume: „Românii ocupă un loc distinct între popoarele romanice, fiind cel mai răsăritean popor romanic, singurul moștenitor al romanității orientale, singurul care poartă și prin nume amintirea Romei, singurul care a reușit să supraviețuiască izolat de restul latinității, ceea ce i-a determinat pe unii specialiști să-i numească pe români un miracol sau o enigmă” (Pop 2024: 41-42).

Captivant, pasionant, acaparator, scrisul lui Ioan-Aurel Pop reînvie legături străvechi într-o lume contemporană mereu în schimbare, reînnoadă legătura ancestrală între români, niciodată cu adevărat întreruptă, în pofida tuturor intemperiilor și cataclismelor istorice, politice, geopolitice, economice. Deși au viețuit imemorial în Țara Românească, în Moldova, în Transilvania sau în părțile de românime smulse din spațiul lor etnic și lingvistic (Basarabia și Bucovina), românii au avut întotdeauna conștiința identității și unității lor: „În Evul Mediu noi avem concepția că suntem români, și moldoveni, și ardeleni, și munteni, și olteni, pentru că nu se exclud una pe alta. Sentimentul apartenenței regionale poate funcționa în paralel cu sentimentul apartenenței etnice”¹.

În lucrările sale, trecutul și prezentul se întâlnesc firesc; evenimentele, faptele, epocile, personalitățile recompun istoria veridică a românilor, indiferent de locul și timpul dăinuirii lor, adevărul științific aflându-se indispensabil la temelia dovezilor privind obârșia și drepturile înaintașilor. 

„Cărțile mele sunt modeste încercări de reconstituire a lumii”, – mărturisea într-un interviu Ioan-Aurel Pop, precizând: „Mă duc la documente și la mărturii de acolo, din trecut. Mă duc la izvoare”². De altminteri, profesiunea de credință a lui Ioan-Aurel Pop, bazată pe cercetarea documentelor autentice, stă la baza întregii sale activități științifice. Marea sa pasiune a fost și rămâne a fi lupta pentru cunoaștere, profilarea destinului românilor de azi și de ieri, precum și dezvăluirea misterului ce leagă indestructibil lumea românească dintotdeauna.

Elementul didactic, educativ în sensul cel mai bun al cuvântului, constituie trăsătura distinctivă a studiilor sale, deoarece autorul nu face doar istorie ca știință, ci urmărește să ajungă la inima și la conștiința cititorului. Întrebat fiind ce este istoria, eruditul dascăl precizează: „Istoria este, pentru mine, viață, viață deplină. Noi o calificăm drept trecut și uităm că, pentru cei care au trăit acest trecut, era viață prezentă și reală. Eroarea noastră ca oameni ai prezentului este că socotim clipa noastră drept eternă și că numim, cu dispreț, viața de odinioară lume moartă”³. Este explicabilă, în context, claritatea, simplitatea, exactitatea mesajelor. Elucubrațiile, divagațiile sterile (la modă și atractive pentru unii „amatori de istorii”), în măsură să zăpăcească și să deruteze cititorul, sunt socotite inutile și chiar contraproductive. Pagina scrisă, avertizează Magistrul, trebuie să exprime esența transparentă a fenomenelor de odinioară, susținută obligatoriu de argumente științifice de ordin istoric, lingvistic, literar, arheologic etc. Or diletantismul, amatorismul, recursul la elementele senzaționale pot genera rezultate dezastruoase, determinând compromiterea sau chiar anularea muncii unor întregi generații de specialiști în domeniu. Prin strădania onestă a cercetătorului și dascălului Ioan-Aurel Pop, istoriei i se insuflă o viață nouă. Cititorului i se oferă nu doar informații, ci și posibilitatea înțelegerii profunde a semnificațiilor trecutului în temeiul unor surse solide, veridice. Autorul pune în lumină adevăruri primordiale despre români și spațiul în care s-au format de-a lungul secolelor. Evitând orice derapaje pseudoștiințifice, opera sa reprezintă o ancoră morală într-un context global marcat de incertitudine: „În istorie, ca în orice știință, cunoașterea evoluează și multe idei se primenesc, se schimbă, se actualizează în funcție de noile cercetări, dar există și adevăruri imuabile, perene sau constante, iar un asemenea adevăr este romanitatea românilor și latinitatea limbii lor. Felul abordării trecutului se adaptează adesea după mode, după noile sensibilități, discursul istoric se mulează după gustul publicului, dar nucleul dur al acestui discurs este format din adevăruri nestrămutate. Din acest punct de vedere, istoria nu este o «poveste», ci o povestire a vieților apuse, «așa cum au fost» ele, nu cum ne-am închipui că au fost. Este evident că românii au o componentă dacică în ființa lor etnică și lingvistică, în cultura și civilizația lor, dar apartenența lor la latinitate este un dat fundamental, care nu se mai poate discuta, ci se poate doar nuanța” (Pop 2019: 93-94).

Un alt aspect frecvent abordat de către Ioan-Aurel Pop este conexiunea perpetuă a românilor cu propriile rădăcini, menținută prin limbă, folclor, tradiții și credință. În cele mai complicate perioade ale existenței lor, românii s-au salvat prin speranță: „Viața fără speranțe, afirmă Profesorul, este ca un ogor fără rod” (Pop 2022: 481). De altfel, realitățile basarabene, „ogor etnic” secătuit, aflat nevolnic sub cizmă rusească, supus unor încercări draconice de demolare a ființei naționale, dovedesc incontestabil că românismul basarabean a renăscut, de-a lungul zbuciumatei sale istorii, sub semnul păsării Phoenix. „În mod surprinzător, subliniază istoricul, după aproape cinci decenii de stăpânire sovietică și de deznaționalizare în Basarabia, românismul a ieșit la iveală cu forță, arătând tuturor că identitatea adevărată și veche a milioanelor de locuitori din stânga Prutului nu se pierduse” (Pop 2022: 490-491).

Ioan-Aurel Pop revine adesea la tema Basarabiei, deoarece anume în spațiul dintre Prut și Nistru s-a produs diabolicul experiment de falsificare a originii locuitorilor majoritari din ținut. Deși politicienii de la Moscova și Chișinău au încercat să împiedice modernizarea limbii române de la răsărit la Prut și să-i obtureze contactele cu româna din România, cultivând doar aspectul ei stagnant, rudimentar și rural, efortul a fost zadarnic, deoarece: „Limba română, inclusiv în spațiul interriveran, are puterea de regenerare și de a rămâne ea însăși, în ciuda variatelor influențe și a numeroșilor atentatori la specificul ei” (Pop 2020: 13). S-a văzut, în special în cazul  identității românilor basarabeni, ocultată cu obstinație sub regim sovietic, de altfel, complicată și complexă, de la 1812 încoace, că „nu este treaba politicienilor să inventeze popoare și limbi, pentru că se ocupă istoria de acest lucru. Deocamdată, poporul român are ramurile sale menționate și are o limbă cu patru dialecte și cu multe graiuri, ca toate popoarele și limbile. Nimeni nu poate distruge sau inventa popoare și limbi, nici măcar savanții. Aceștia din urmă au însă datoria să cerceteze realitatea, să constate care este adevărul și să-l dezvăluie pe înțelesul tuturor. Specialiștii nu pot împiedica, din păcate, abuzurile factorilor politici în domenii precum etnicitatea și lingvistica, dar pot și trebuie să tragă semnale de alarmă” (Pop 2020: 33).

Cumpătat și sobru, dar principial și consecvent în luările de atitudine, în munca de cercetare și educativ-didactică, Președintele Ioan-Aurel Pop este considerat pe drept cuvânt un avocat constant și temerar al valorilor perene ale identității naționale. Concomitent cu dimensiunea istorică și lingvistică, activitatea managerială a lui Ioan-Aurel Pop a determinat consolidarea rolului Academiei Române ca far al științei și culturii naționale. „Cea mai bună politică pe care știu să o fac, mărturisește Ioan-Aurel Pop, este a cercetării, a școlii, a culturii, iar aceasta am putut-o face și o voi face din postura de rector, de președinte al Academiei și, mai ales, de profesor. Îmi place să cred că Academia conservă binele din trecut ca să pregătească binele viitor”⁴. Sub conducerea sa, instituția a continuat să promoveze investigațiile științifice de calitate, garant neîndoielnic al valorilor autentice într-o lume tot mai vulnerabilă. Domnia sa a readus în prim-plan ideea că limba este unul din principalii piloni ai rezistenței și continuității românești. De altfel, preocupările lingvistice ale actualului lider al Academiei Române (autor al unor valoroase și de stringentă actualitate texte de cultivare a limbii române, multe dintre ele reunite în volume de referință) au rădăcini adânci și motivații instituționale, deoarece: „Prima strategie românească privind limba română s-a alcătuit la 1866, când s-a creat Academia Română (cu numele inițial de „Societate Literară”). Scopul ei principal era stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici și a unui dicționar-tezaur” (Pop 2020: 35). În consecință, firește, un istoric poate reface nu doar trecutul evenimențial, ci și evoluția limbii ca element fundamental al identității. Cunoscător și utilizator excelent al limbii române, distinsul om de știință și de cultură urmărește (ca un veritabil filolog) intrarea în uz a unor cuvinte, apreciază necesitatea și corectitudinea lansării unor noi termeni, sintagme. Ioan-Aurel Pop surprinde cu interes și emoție itinerarul unor verbe ce urcă spre noi din vechi rădăcini latine, precum și fenomenele lingvistice care definesc întregul areal românesc contemporan: „Cuvintele, accentuează Magistrul, sunt tulburătoare mărturii, ele vorbind despre latinitate și despre conviețuirea noastră cu ceilalți, despre conservarea latinității” (Pop 2020: 56).

Autor al unei opere impresionante, care îmbină cercetarea istorică profundă cu pledoaria pentru unitatea și continuitatea națiunii române, Ioan-Aurel Pop consideră că evocarea trecutului trebuie să fie fără denaturări, înainte de toate impunându-se spiritul critic și estimarea atentă a surselor: „... Când se reînvie pildele trecutului poporului român pentru oamenii de acum, este necesar ca acestea să fie reale, și nu inventate ori exagerate, pe de o parte, și să nu jignească și să ponegrească valorile altor popoare, pe de altă parte. Firește, acest lucru nu este ușor, dar trebuie să tindem spre el” (Pop 2023: 17). Din punctul său de vedere, istoria autentică trebuie să fie bazată pe realități obiective: „Istoricii de meserie au menirea să reconstituie trecutul debarasați de orice comandamente ale prezentului, cu singurul scop de a scoate la lumină lumile de odinioară în forme cât mai apropiate de realitatea lor genuină” (Pop 2023: 28).

De altminteri, la început de mileniu, când valorile umane, inclusiv cele legate de trecut, sunt contrafăcute, falsificate sau chiar transformate în contravaloarea lor, în această lume grăbită, aflată sub presiunea și violența schimbărilor, cu politicieni perverși puși pe căpătuială, în această atmosferă a dezastrelor naturale și morale, opera lui I.-A. Pop, de o relevanță atemporală, e aducătoare de echilibru și confort, sugerând discret că vremurile de năpastă vor trece, după care la orizont vor apărea semnele armoniei și stabilității existențiale. Testament al unui popor care a învins negura veacurilor, fascinanta lecție de istorie a Magistrului Ioan-Aurel Pop ne învață că trecutul, cu toată complexitatea lui, este cheia viitorului, îndemnându-ne să ocrotim și să cultivăm cu responsabilitate prezentul românesc, pe care se înalță ziua de mâine a neamului.

***

Echipa revistei de știință și cultură „Limba Română” adresează la ceas aniversar sincere felicitări și urări de sănătate domnului Academician Ioan-Aurel Pop, susținător constant al publicației noastre. Sub auspiciile Academiei Române, revista a continuat să fie o platformă vitală de dialog și reflecție asupra valorilor spirituale fundamentale ale românilor. Prin articolele publicate și mesajele adresate cititorilor, Ioan-Aurel Pop contribuie la menţinerea prestigiului publicației, subliniind importanța limbii române ca element caracteristic al identității naționale.

Pentru suportul acordat la menținerea revistei în peisajul revuistic național, ne exprimăm gratitudinea și profunda recunoștință. Activitate rodnică, inspirație, noi realizări de creație și la mulți și fericiți ani, distinse Domnule Profesor Ioan-Aurel Pop!

Note:

1 Avangarda, cu Ionuț Vulpescu. Invitat: Ioan-Aurel Pop.

2 Ibidem.

3 România încotro? Dialog cu Ioan-Aurel Pop. 17 ianuarie 2017. Disponibil: https://oamenidepoveste.ro/tag/ioan-aurel-pop/

4 Observator cultural, nr. 1017, 11.06.2020. „Ne mișcăm într-o lume în care nu mai simțim semnele și simbolurile ce vin din trecut.” Interviu cu Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Referințe bibliografice:

Pop 2019 = Ioan-Aurel Pop, De la Romani la români. Pledoarie pentru latinitate, București, Editura Litera, 2019

Pop 2020 = Ioan-Aurel Pop, Veghea asupra limbii române, București, Editura Litera, 2020

Pop 2022 = Ioan-Aurel Pop, Scurtă istorie a românilor, București, Editura Litera, 2022

Pop 2023 = Ioan-Aurel Pop, Prezentul din trecut, București, Corint Educațional, 2023

Pop 2024 = Ioan-Aurel Pop, Originile medievale ale civilizației românești moderne. Occidentul latin și orientul bizantin, București, Editura Litera, 2024 

The Present in the Past: The Fascinating History Lesson by Magister Ioan-Aurel Pop

Keywords: Ioan-Aurel Pop; Romanian history; national identity; culture; education; historical research

The article examines the significant contributions of academician Ioan-Aurel Pop in the field of Romanian history, emphasizing his original perspectives on the influence of the past on the present and future of the Romanian nation. Through a methodology based on historical research and unity, the author brings together various articles and interviews to highlight respect for national history, education, and the promotion of Romanian identity. The article underscores how Pop’s perspectives aid in the consolidation of modern understanding of historical events and the ongoing exploration of Romanian cultural heritage.