Versuri
Pentru tipar
Eu nu sunt aici
Acesta nu sunt eu
aceste gesturi
nu sunt ale mele
aceste cuvinte
nu-mi aparțin
nu mă reprezintă
eu nu sunt aici
sunt în altă parte
acolo unde
nu se gesticulează
acolo unde
se tace.
Privesc
Privesc la lumea care
e mult mai frumoasă
decât sunt în stare
să o văd
privesc la arborii care
la nașterea mea
adunaseră multe inele pe trunchi
și vor mai adăuga
după mine
privesc la norii mișcători care
pe ecranul azuriu al cerului
închipuie scene
din trecut
și din viitor
privesc la apa curgătoare
la muntele din care izvorăște
la nesfârșitele câmpii
ducând-o
spre mare sau spre nori
privesc la păsările care
se dizolvă
în cer
în zbor.
Mama la poartă, tata-n cimitir
Încotro ții calea tinere?
ce orizonturi te ademenesc?
unde crezi că vei fi de folos?
în ce loc fără tine se va opri
roata lumii?
vrei să ridici vreo piramidă?
iată un perete de sticlă
pe acesta vrei să-l dărâmi?
e incasabil
încă nu ai cotit
încă te mai ține
legat cu fire nevăzute
privirea mamei
gândul la tata
de pe costișa
din cimitir
încă nu ai cotit
asemenea zori nu ai să mai vezi
nicăieri
niciodată
în asemenea amiezi
nu ai să te mai scalzi
nu o să te mai încânte
asemenea amurguri
n-ai să te mai dizolvi
în roșața lor
încă nu ai cotit
iată brusturii
pe care i-ai decapitat
de atâtea ori
îți stau în cale
rândunicile se agită
cerul s-a deschis
neputincios în fața
drumului care te înghite
într-un fel de delir
de după colț
nu o mai vezi pe mama
care stă la poartă
și zarea
din ce în ce mai mult
îl estompează pe tata
rămas pe costișa
din cimitir.
Fundație
Mai întâi
au împrejmuit locul
apoi
a venit
excavatorul
sapă și sapă sapă și sapă sapă și sapă
nu mai sunt
urmele mele
sapă și sapă sapă și sapă
nu mai văd
urmele urmelor mamei mele
sapă și sapă
au dispărut și urmele
urmelor urmelor bunicii
oare ce au de gând?
oare la ce rădăcini
vor să ajungă?
oare ce vor să smulgă?
ce
vor să smulgă de aici?
oare ce va crește
pe urmele mele
mici?
oare ce voi vedea
pe urmele
urmelor mamei mele?
oare ce se va sprijini
pe urmele
urmelor urmelor bunicii?
e o mare taină aici
pe locul
unde copilăria mea
descrie cercuri
din ce în ce mai mici
unde dorul
rămâne neclintit
deși
căușul excavatorului
sapă
tot mai adânc
și mai adânc.
Uneori
Uneori cometele morții
zboară brownian
uneori gustul vieții
depășește minunea
respirației
uneori stelele
fac parte
din familia ta.
Râul copilăriei
Condiția era clară
culegi toate vișinele
și mergi la scăldat
de la un timp
sunt
tot mai multe
vișine
și râul copilăriei
s-a scurs deja.
Detalii nesemnificative
Cum o fi oare
râul
de care
atât de mult
ne temem?
e un șuvoi
furtunos
de munte
sau
o apă
lină?
un șir
de fioroase
cascade
sau
o deltă cu nuferi
sfidând mâlul morții?
apoi barca
barcagiul –
detalii nesemnificative.
Moldova din cer
Ne așteaptă
nu vom putea
să nu ne întâlnim
în ea
ne vom întâlni
cu siguranță
ne vom întâlni
buni și răi
ne vom întâlni
slabi și tari
ne vom întâlni
deștepți și proști
ne vom întâlni
onești și ticăloși
ne vom întâlni
frumoși și sluți
ne vom întâlni
cei de aici și cei din lume
cei din Veneția și cei din Kaluga
cei din Marsilia și cei din București
din Los Angeles din Tel Aviv și din Antarctida
din Istanbul din Dubai din Beijing
fără aur bucate și vin
ne vom întâlni
leneșii și lucrătorii cuminți
jefuitorii și cei jefuiți
trădătorii și cei îndrăgostiți
de-aceste văi și dealuri
de livezi și de vii
ne vom întâlni
din lumi paralele
din labirinturi săpate în timp
din văzduh din apă și de pe pământ
diferiți la chip la faptă și la gând
ne vom întâlni
de-a stânga și de-a dreapta lui Dumnezeu
sub privirea lui Ștefan cel Mare și Sfânt
ne vom întâlni
implacabil și auster
ne așteaptă
Moldova
din cer.
Seară cu corbi
Uite, corbii! păsări negre nor nesfârșit
îngerilor căzuți asemeni zboară
nu te teme! chiar dacă amețești cumplit
și inima-ți sălbatic se-nfioară
nu te teme de funestul lor croncănit –
nu o dată-a răsunat peste țară
chiar de suntem umbriți de al lor fâlfâit
încă nu-i întuneric de tot e seară.
Toamnă surdomută
Iar surdomuții ne adună frunza.
Îi recunosc după a lor comunicare
Prin gesturi ce aduc a disperare.
Iar surdomuții ne adună frunza.
Stau pavăză în viscolul tomnatic,
Abia se văd din galbene mormane.
Cu fețe albe ca de pe icoane,
Stau pavăză în viscolul tomnatic.
Atât de mult se-aseamănă cu frunza,
Încât deodată se desprind de sol
Și părăsesc orașul nostru gol.
Atât de mult se-aseamănă cu frunza.
Noi îi privim cu inimi surdomute
Cum ne păzesc de frunze și de toamnă
Cu gesturi care nu știm ce înseamnă.
Noi îi privim cu inimi surdomute.
Explozie
Obuzul a căzut în centrul
ghemului de cuvinte
nelăsând nici o șansă
de supraviețuire
nici unuia dintre ele
nici celor mai robace
nici celor mai frumoase
nici celor aflate
cel mai departe
de epicentrul
exploziei
departe de tot
nici neologismelor
le-a făcut una cu pământul
le-a împrăștiat pe marginea
imensului crater
distorsionate sângerânde
prefăcute în pulbere
obuzul a căzut în centrul
ghemului nesupus
de cuvinte
care îmi circula
prin vene.
Ars poetica
Alei flancate de cuvinte
idei frumoase
spânzurători pentru iluzii
impregnate de emoții
răbufnind
din adâncul firii
interminabile
alei
frizând visul
ascunzând trena
de pierderi și de remușcări
risipind lumină
alei
rătăcind printre stele
ridicând
statui sentimentelor
prefăcând
granulele de aur
în fire de nisip
sustrăgând
nisipul din clepsidre
imperceptibil e hotarul
după care
răsăriți în banala stradă.
În timp ce îmi vorbești
Pentru Ala B.
În timp ce îmi vorbești
despre deșertăciunea deșertăciunilor
despre amintirea morții
și despre viața veșnică
Domnul vine și se așază
între noi pe prispă
se sprijină de coloana de lemn
și își îndreaptă ochii spre Cer
în timp ce îmi vorbești
aproape nemișcată
sprijinită de coloana de lemn
și cu ochii ațintiți spre Cer
simt că intrăm cuvânt după cuvânt
coloană după coloană
în veșnicia Celui Care s-a așezat între noi
Fiecare segment de coloană
fiecare ornament
trec mai întâi prin lumina lină a serii
apoi se strecoară dincolo
de pacea obișnuitului asfințit de vară
în timp ce îmi vorbești
mie care stau
aproape nemișcat
sprijinit de coloana de lemn
și cu ochii ațintiți spre cer.