În jurul unei expresii ciudate: a mișca din urechi

1. Când vorbitorii nu (mai) cunosc originea unor expresii idiomatice ori nu (mai) înțeleg legătura primară a acestora cu anumite realități (din trecut), ei ajung să reinterpreteze frazeologismele respective, iar o atare preocupare se vădește și în modul în care le utilizează în diverse contexte verbale. Pe această linie, interesante sunt și „încrucișările” (mai mult sau mai puțin ocazionale) între expresii, adică un soi de „contaminări frazeologice”.

1.1. Stelian Dumistrăcel a analizat pe îndelete numeroase cazuri de intersectări ale unor enunțuri aparținând discursului repetat (EDR), manifestate îndeosebi pe teren jurnalistic, combinări lexicale pe care (mai ales în titluri) remarcabilul cercetător le considera o dovadă de virtuozitate stilistică (cf. și Munteanu 2008: 8-12). Pentru ilustrare, redau aici câteva dintre exemplele inventariate de lingvistul ieșean (dimpreună cu modalitatea grafică în care le-a prezentat): „La spartul ← târgului → de carte”; „Colac peste ← pupăza → din tei”; „Cine iubește și ← lasă → vânătăi” (vezi Dumistrăcel 2006: 139; precum și p. 152-157).

1.2. În cele ce urmează, valorificând articole din presa veche (din arhiva de ziare românești a Digitecii Arcanum), voi avea în vedere comportamentul contextual (în timp) al unei singure expresii românești (de sorginte argotică, probabil), a mișca din urechi (sau, mai rar, a mișca din ureche), semnificând ‘a da mită’ ori (după DLR, în primă instanță) ‘a sugera cuiva că îi dai o sumă de bani (ca bacșiș) în schimbul unui serviciu, al unei favori etc.’. Înainte de toate, voi încerca să-i aproximez momentul apariției, căutând (în măsura posibilului) întâia atestare, după care mă voi strădui să-i stabilesc și etimologia cea mai plauzibilă.

2. Până pe la începutul secolului al XX-lea, se pare că îmbinarea de cuvinte a mișca din urechi era una încă liberă, adică se folosea doar în sensul ei propriu (fiind totuna cu a-și mișca urechile). În textele din secolul al XIX-lea, o găsim întrebuințată (preponderent) cu referire la animale; mai ales cu privire la câini, pisici, boi, cai etc., vietăți domestice descrise ca „mișcând din urechi”, „mișcând din coadă” ș.a.m.d. Chiar și când este pusă în relație cu ființele omenești, într-un text gazetăresc din 1909, sintagma cu pricina nu are de-a face cu șperțul, ci cu imobilitatea temătoare a cuiva: „Dacă bărbaților politici hotărâtori de dincolo le place să-și vadă insultat prestigiul țărei prin delegații maghiari, fără să cuteze a mișca măcar din urechi, – treaba lor!” (art. Politica de lașitate, semnat de Bătrânul (!), în „Adevărul”, nr. 6945 din 4 ianuarie 1909, p. 1).

2.1. Abia într-un scurt articol din 1913 descoperim (în materialul avut la dispoziție) cea dintâi atestare a expresiei idiomatice în cauză. Autorul anonim al micului text face caz de formulă, recurgând la ea de mai multe ori (cu ostentație, s-ar zice, căci folosește și ghilimelele) și înfățișând explicit cadrul utilizării acesteia – semn că era destul de recentă pe atunci. Unui tinichigiu i se fură bicicleta și iată ce pățește păgubitul când solicită o anchetă: „Ducându-se cu petiția la poliție, un copist se oferi să grăbească mersul jalbei dacă, bineînțeles, tinichigiul «va mișca din urechi». Cum păgubașul n-avea de unde «mișca», fu trimis la un inspector administrativ, care îl îndrumă la siguranță, de unde fu trimes la un comisar pentru a sfârși turneul din nou la copist care îi spuse că așa se întâmplă cui nu «mișcă din urechi». Tinichigiul nu poate să dea jalba d-lui prefect fiindcă d. prefect e invizibil pentru cei ce nu au precauția și mijloacele de «a mișca din urechi».” (art. [nesemnat] Plângeri, în „Dimineața”, nr. 3457 din 17 octombrie 1913, p. 1).

2.2. Pesemne că expresia s-a încetățenit repede în limbajul colocvial și a prins să circule tot mai mult. Deja, în 1914, un jurnalist miza pe un public familiarizat cu sensul ei, întrucât își permitea aluzii și jocuri de cuvinte care o implicau: „Într-un ziar de seară se află și o rubrică intitulată «Mișcarea Literară» (Teatru, Literatură și Artă). Rubrica este mai mult... mișcătoare decât literară. Și e «mișcătoare» pentru că simpatizează grozav pe cei ce... mișcă din urechi.” (art. Mișcare și mișcare, semnat de Bold, în „Românul”, nr. 100 din 9 august 1914, p. 1).

3. În privința originii expresiei a mișca din urechi, am propus de curând o ipoteză etimologică, pe care o reiterez în acest loc: „Dacă (așa cum presupune și Rodica Zafiu [2021: 6]) sursa formulei este argotică, atunci prin «urechi» ar trebui să înțelegem aici cu totul altceva. Cred că în acest caz «urechile» (de câine, probabil) desemnează metaforic colțurile bancnotelor (de hârtie, în acele timpuri). Nu ar fi vorba neapărat de gestul numărării banilor, ci de frecarea cu subînțeles (colț pe colț) între degetul mare și cel arătător a unei bancnote (sau a unor bancnote) îndoite. De vreme ce limbajului argotic îi este specifică și funcția criptică, este firesc, totuși, ca metafora în cauză să nu fie prea transparentă.” (Munteanu 2023: 13).

3.1. O atare supoziție mi-a fost confirmată ulterior, întrucâtva, de un articol gazetăresc din 1919, în care autorul le atrage atenția cititorilor că expresia respectivă nu trebuie relaționată cu mișcarea urechilor, ci cu aceea a mâinilor: „Dacă vi se întâmplă să treceți prin stația Pașcani, luați pildă de la un pasager, care trecând pe acolo s-a învățat să «miște din urechi». Să nu credeți că pentru această mișcare vă trebuie vreo experiență deosebită sau vreo dexteritate a organului auditiv. Dimpotrivă, operațiunea mișcărei «din urechi» n-are nicio legătură cu auzul, ci cu mâinele. Astfel: vâri mâinele în buzunar, scoți portofelul sau portmoneul de bancnote, iei [de]grabă câteva bumăști și le [dai?] [iu]te aceluia ce te-a pus în plăcuta [...] să te ușurezi de câteva su[te de lei]...” (art. Mișcați din urechi!, semnat de V.SC. (!), în „Dimineaţa”, nr. 4903 din 26 decembrie 1919, p. 1).

3.2. În comparație cu „banii sunători” (monedele), pătrunși demult pe teritoriul românesc, bancnotele sau „bumăștile – adică banii „foșnitori” (cum se mai numesc în argou) – au fost puse în circulație mai târziu în România, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, ceea ce explică, oarecum, de ce expresia a mișca din urechi nu este întâlnită în scris înainte de 1900. Că „mișcatul din urechi” se înrudește, ca imagine, cu gestul de „foșnire” („expresivă”) a bancnotelor ne-o sugerează și următorul citat (contemporan nouă), în care sintagma a foșni bancnote (verzi) trimite neîndoielnic la ideea de ‘a da mită (în valută)’: „Sindicatul nu acceptă decât PAS CELROM ca unic investitor, deoarece acesta a demonstrat că are o bună strategie privind asigurarea unei protecții sociale sigure, poate face o modernizare reală a fabricii, dar fără posibilitatea de a foșni bancnote verzi pe la anumiți demnitari, transformați în comisionari ad-hoc.” (mesajul unor sindicaliști, citat în art. PAS CELROM ține datornic FPS, semnat de Ion Leca, în „Gazeta de Sud”, nr. 916 din 13 martie 1998, p. 4).

4. În perioada interbelică, Demostene Botez a publicat un micro-eseu interesant despre funcțiile urechii (de-a lungul istoriei) în raport cu preocupările financiare ale oamenilor, subliniind capacitatea adaptativă a organului auditiv: „Viața și, mai ales, anumite persoane a[u] cerut și apoi a[u] impus la foarte mulți să miște din urechi, virtual, la figurat, simbolic.” (D. Botez, Omul care mișcă din urechi, în „Adevărul”, nr. 15487 din 10 iulie 1934, p. 2). Deși scriitorul era conștient de natura metaforică a expresiei, totuși el nu a căutat să-i lămurească originea reală, dând impresia că dezvoltă prin comentarii o metaforă filată: „S-a impus de evoluția vieții un mijloc de a se exprima discret consemnul la mită sau la șperț. Era absolută nevoie. Și s-a repartizat urechilor vacante care pot exprima totul când mișcă fără ca să miște.” (ibid.).

5. În epoca postbelică, mai cu seamă în timpul regimului comunist, expresia era utilizată frecvent în legătură cu activitatea unor indivizi „imorali”, urmărindu-se astfel (inclusiv prin intermediul presei) sancționarea și stârpirea obiceiului reprobabil. Unii jurnaliști și-au închipuit că „mișcarea/mișcatul din urechi” îl caracterizează, de fapt, pe cel care pretinde mita, și nu pe cel care o oferă. Iată un exemplu din 1972: „Caz aparte, și-a făcut din meteahnă un «modus vivendi». Are multiple posibilități de travesti, dar se demască prin voluntara-i mișcare din urechi. L-am întâlnit câtva timp în postura de gestionar. Normal în zilele comune, îl apuca subit maladia de îndată ce era aprovizionat cu un sortiment mai căutat. [...] Amabilitatea afișată pentru unii se asocia cu o continuă mișcare din urechi, de se părea că întregul său organism e un sistem de pârghii acționat în virtutea supremului gest al pendulării urechilor. Cumpărătorul, astfel avertizat, lăsa să se prelingă în buzunarul «amabilului» un suprapreț consistent. [...] Lume! Prindeți-l, tăiați-i urechile și expediați-l la muzeul figurilor de ceară în sectorul «tare sociale».” (R.C. Pop, Omul care mișcă din urechi, în „Cronica Sătmăreană”, nr. 1222 din 28 ianuarie 1972, p. 1).

6. După acest periplu explicativ, se cuvine să revenim la problema contaminărilor frazeologice, care, motivate fiind de context, iau naștere numai scoțând expresiile idiomatice din starea lor de îmbinări lexicale fixe. Altfel spus, vorbitorul interesat de jocurile lingvistice desface (în timpul reanalizării sintagmelor respective) legăturile anchilozate dintre cuvinte, tratând expresiile ca îmbinări libere de cuvinte. Mai departe, voi ilustra acest procedeu cu două exemple principale (alături de care voi menționa și altele secundare): (1) a mișca din ← urechi → de măgar; și (2) impiegat de ← mișcare → din urechi. Așadar, în primul exemplu, în cadrul încrucișării frazeologice, termenul comun este urechi, iar în cel de-al doilea, termenul comun este mișcare.

6.1. Primul citat relevant datează din 1921, făcând parte dintr-un articol referitor la exportul cerealelor românești: „Înainte de toate, să nu uităm că există o piedică de neînvins care se opune unui asemenea export intens: este neputința absolută a căilor ferate de-a pune la dispoziția exportatorilor, chiar dacă ei ar mișca din urechi de măgar, numărul necesar de vagoane în timpul cuvenit.” (I. Teodorescu, Liberul export al grâului. Ce ar însemna el, în „Dimineața”, nr. 5384 din 11 septembrie 1921, p. 1). Adăugirea (și suprapunerea parțială) „urechi de măgar” indică aici mita uriașă, supradimensionată. Sintagma urechi de măgar nu este o îmbinare liberă atâta timp cât face trimitere la ceva exagerat, chiar și la urechi foarte mari (dar nu ale unui măgar propriu-zis). O interferență asemănătoare (însă „la distanță”) descoperim și în acest fragment din 1931: „Are urechile mari și se servește de ele foarte des. De câte ori e prins, mișcă din urechi și scapă.” (art. Urmărirea lui Cappone, semnat de Mister Walk, în pagina umoristică din „Dimineața”, nr. 8742 din 27 aprilie 1931, p. 12; despre semnalmentele celebrului bandit american).

6.2. Al doilea caz relevant se găsește într-un titlu jurnalistic ceva mai recent, din 1998, și anume Concurs pentru impiegați de mișcare din urechi, al cărui sens se lămurește așa: „Îi sfătuim pe acei candidați ce suferă de inocență cronică să nu-și facă iluzii în legătură cu câștigarea vreunui post, fiindcă, după câte se pare, câștigătorii sunt deja cunoscuți, fiind persoane care au știut să miște din urechi la timp acolo unde trebuie. De fapt, ce să mai comentăm, nu-i nimic anormal în chestia asta, fiindcă un bun impiegat de mișcare trebuie să știe să miște foarte bine și repede, inclusiv din urechi.” (semnat de Setilă și Urechilă, în „Monitorul de Iași”, nr. 6, din 10-11 ianuarie 1998, p. 12). Și această încrucișare, ce implică sintagma terminologică impiegat de mișcare, își poate afla precursorul interbelic, ca aluzie ludică, tot într-o pagină de umor: „Impiegatul de mișcare Învârtescu (!). / – Ce slujbă ai? / – Impiegat de mișcare. / – La ce serviciu? / – Serviciul mișcării din urechi...” (art. De ce se ciocnesc trenurile, semnat de Rep., în „Dimineața”, nr. 8546 din 6 octombrie 1930, p. 12).

7. În locul unor concluzii, fie-mi permis să închei expunerea cu un exemplu excelent, aparținându-i unui maestru al stilului înflorit, prozatorului Fănuș Neagu: „Grâului îi fuge timpul de sub picioare, porumbul mișcă din urechi deasupra căruții la care gonesc înhămați caii de ploaie ai lui Sânt Ilie, s-au copt și sunt de măritat (pe bani sunători) piersicile, se apropie ultima lună a verii și noi încă nu cunoaștem cea de-a 18-a formație [de fotbal] care va juca în divizia A.” (Fănuș Neagu, Nume neașteptat pe pereții de argint ai Cupei, în „România literară”, nr. 27, din iulie-septembrie 1973, p. 32). Avem și aici o frumoasă suprapunere de imagini, însă una realizată artistic: porumbul personificat, amenințat de secetă, „mișcă din urechi” (adică își foșnește frunzele „superioare” aproape uscate), dar, în același timp, încearcă „să mituiască” ademenitor (pentru apa de ploaie vitală), cu hrană vegetală ruptă din propriul trup, caii Sfântului Ilie.

Note:

¹ Tot așa, în manșeta unui ziar interbelic, se pot citi aceste rânduri aluzive: „Se anunță o nouă, mare mișcare de siguranță. Numai mișcarea din urechi rămâne tot cea veche.” („Dacia”, nr. 96 din 3 mai 1925, p. 1).

² Cu același înțeles, se întâlnește (mult mai rar) și varianta a da din urechi, prin glisarea expresiei spre un tipar care a produs formule mai puțin figurate: a da din cap ‘a încuviința’; a da din umeri ‘a arăta nedumerire’; a da din picioare ‘a arăta neastâmpăr sau nervozitate’; a da din mâini ‘a gesticula’; a da din coate ‘a-și face loc; a se descurca’; a da din gură ‘a pălăvrăgi’ etc., ipostaze în care mișcările indicate sunt (dimpotrivă) foarte vizibile. Iată un exemplu din presa anilor ’90: „La noi, adevăratele valori stau zgribulite pe tușă pentru că nu știu să dea din coate. Nu știu să dea din urechi. Nu știu să deschidă uși cu capul.” (Gabriela Hurezean, Ce se vede dincolo de ciolan, în „Tineretul liber”, nr. 228, din 30 septembrie 1996, p. 1).

³ Din păcate, exemplarul digitalizat al acestui număr din „Dimineața” (oferit de Digiteca Arcanum) are pagina distrusă în acel loc și, în consecință, doar prima treime a articolului se poate citi. Până la această oră, nu am avut acces la un alt exemplar mai bine conservat. Am reconstituit unele cuvinte în fragmentul de mai sus, ajutat fiind și de continuarea „ciuntită” a textului: „Uit’te așa [...] d. Rudolf Gheller în [...] de patru sute lei...” (ibid.).

⁴ Pentru a elimina eventualele ambiguități pe care le poate genera contextul, precizez că Demostene Botez cunoștea prea bine faptul că „mișcă din urechi” cel care dă mită, și nu cel care se lasă mituit: „Omul care plătește mită sau șperț, pentru a se face un lucru care altfel nu s-ar fi făcut, știe să miște din urechi.” (ibid.).

⁵ Anterior, în manșeta unui alt ziar, apăreau și aceste versuri anonime, care merg pe aceeași linie: „Doi inspectori de mișcare/ Au sosit în cercetare./ Asta vine să ne-arate/ Că la căile ferate/ După obiceiuri vechi/ E mișcare... din urechi.” („Dacia”, nr. 88 din 17 aprilie 1924, p. 1). Este semnificativ că multe exemple de acest tip vizează tocmai domeniul feroviar.

Bibliografie selectivă:

Dumistrăcel 2006 = Stelian Dumistrăcel, Limbajul publicistic românesc din perspectiva stilurilor funcționale, Institutul European, Iași, 2006.

Munteanu 2008 = Cristinel Munteanu, Exerciţii de stil pe tema discursului repetat, în „Limba română” (Chişinău), nr. 5-6, 2008, p. 8-12.

Munteanu 2023 = Cristinel Munteanu, Frazeologie și literatură, în „România literară”, nr. 50 (1 decembrie 2023), p. 13.

Zafiu 2021 = Rodica Zafiu, Mișcatul din urechi, în „Dilema Veche”, nr. 889 (22-28 aprilie 2021), p. 6.

Around a bizarre Romanian idiom: a mișca din urechi (“to move one’s ears”)

Keywords: Romanian idioms; repeated discourse; etymology; Romanian press; crossed expressions

In this article, inquiring into articles from the old Romanian press, I aim at considering the contextual behavior of a single Romanian idiom (probably of slang origin), “a mișca din urechi“ (literally, “to move one’s ears”) meaning “to give a bribe”. At the same time, I will try to approximate the moment of its birth, looking back in time (as far as possible) for the first written occurrence. As expected, I will also attempt to establish its most plausible etymology.