Un Cavaler al Limbii Române

Alexandru Bantoș rămâne în analele acestui timp ca unul dintre cei mai distinși luptători pentru repunerea în drepturi a istoriei și spiritualității noastre naționale, un adevărat Cavaler al Limbii Române. De mai bine de trei decenii, numele său se identifică fericit cu revista „Limba Română” și cu Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”. Sub conducerea sa, în tandem cu Ana Bantoș, revista a devenit o adevărată instituție – o instituție lingvistică, de cultură și de atitudine, de instruire și de conștiință națională, implicată activ și consecvent în procesul de renaștere spirituală a românilor basarabeni. Mai mult, revista „Limba Română” s-a afirmat ca o publicație a realităților lingvistice din întreg arealul limbii și culturii române, fiind sincronizată, în același timp, prin demersurile ei științifice, cu mișcările lingvistice din alte spații europene. O revistă cum nu se află alta nici la București, nici la Iași, nici la Cluj; și despre care am putea spune, fără teama de exagerare, că – cel puțin unele numere ale ei – sunt asemenea unor manuale de știință lingvistică, de istorie și literatură. Sunt sigur că unii dintre cititorii ei fideli – profesori universitari, savanți, scriitori și ziariști, studenți și elevi – păstrează în bibliotecile lor personale, între alte cărți de valoare, exemplare din această excelentă revistă.

Și tot aproape de trei decenii, Alexandru Bantoș a administrat Casa Limbii Române „Nichita Stănescu” din Chișinău, unde s-a desfășurat de-a lungul timpului o prodigioasă activitate culturală și instructivă: dezbateri și conferințe științifice, simpozioane, momente aniversare, lansări de carte și – ceea ce este extrem de important în contextul realităților noastre lingvistice – cursuri de studiere a limbii române pentru alolingvi etc.

Acum, după plecarea sa inopinată, tot mai des îmi revine în memorie un episod din tinerețea noastră studențească, când l-am cunoscut pe Alexandru. Era în vara anului 1970, când trei studenți de la Universitatea de Stat din Chișinău au descins în satul meu de baștină, Suceveni (pe atunci Șirokaya Poleana), în Bucovina, la așa-numita „expediție folclorică”, pe care o impunea pe atunci programa universitară. Eu eram student la Universitatea de Stat din Cernăuți, absolvisem anul întâi de studii și mă aflam în prima mea vacanță, acasă, la părinți. Cei trei studenți erau Ana Lisnic, Mila Bulat și Alexandru Bantoș. Ana și cu Mila s-au cazat la vecina noastră de peste drum, „lelița Nanuța”, iar Alexandru a rămas să locuiască la părinții mei, în „casa cea mare”. Trebuie să spun că Alexandru semăna puțin la înfățișare cu fratele meu Grigore, aflat atunci în armată, așa încât părinții mei pe dată îl și „înfiară”, la modul simbolic, bineînțeles. Pot spune că atunci ne-am împrietenit pentru totdeauna, noul meu „con-frate” basarabean dovedindu-se a fi un student serios, îndrăgostit, ca și mine, de cărți și lecturi și cu o profundă credință românească.

A trecut de atunci peste o jumătate de secol.  Cei doi studenți de odinioară, Ana și Alexandru, și-au creat o familie – distinsa familie de intelectuali români Bantoș, cunoscută și apreciată azi în întreg spațiul românesc și nu numai; au scris cărți, au înființat reviste, au crescut și au educat copii, nepoți, aflându-se necontenit în slujba culturii naționale și a celor mai înalte idealuri românești.

Și iată că acum Alexandru, prin voia Celui-de-Sus și spre marele nostru regret, a plecat la „poporul stelelor”.  Prea repede, zicem noi, cei rămași nedumeriți și îndurerați, oarecum precipitat, dacă ne orientăm după semnele calendarului nostru pământesc. Există însă, știm bine acest lucru, un alt calendar, ceresc, deasupra înțelegerii noastre,  un „măsurariu” care aproape niciodată nu coincide cu socotelile noastre. Știm asta, știm, și totuși...

Acum, când s-a întâmplat ireparabilul, gândul cel bun care vine să ne consoleze este că Alexandru Bantoș a știut să-și trăiască „clipa cea repede ce ni s-a dat” cu multă dăruire și cu mult rost, cu o nedezmințită demnitate și cu o nestrămutată credință în plinătatea faptei.

A trăit cu cărțile și printre cărți, a scris percutante pagini de publicistică și de lingvistică, a ctitorit o revistă de incontestabilă valoare, lăsându-ne un model de slujire intelectuală a Limbii Române și a culturii românești, a tot ce înseamnă spirit național.

Îndemnul nostru este să nu-l uităm și să-i sporim faptele, să facem în așa fel încât proiectele sale de anvergură – revista „Limba Română” și Casa Limbii Române „Nichita Stănescu” – să-și păstreze statutul, continuând să existe.

Alexandru Bantoș merită omagiul și neuitarea noastră.