În luptă pentru limba română, cei care cad – nu pleacă

În plină dezbatere publică, pornită de la controversata hotărâre a autorităților moldovene de a deschide la televiziunea publică un canal în limba rusă (Moldova 3), într-un spital din Chișinău a murit subit Alexandru Bantoș, directorul Casei Limbii Române și redactorul-șef al revistei „Limba Română”. Dezbaterea a fost furibundă, dar scurtă, pentru că de la apariția inițiativei legislative în Parlament (12 martie 2025) și până la avizarea pozitivă de către Guvern a proiectului respectiv de lege (26 martie 2025) nu au trecut decât zile numărate. Suferința care i-a curmat viața prietenului și colegului nostru de la Casa și Revista „Limba Română” a fost și mare, și îndelungă. Pentru că durerea fizică a ultimelor lui zile nu putea să apară atât de năvalnic și cu atâta necruțare decât din numeroasele răni deschise ori ascunse, acumulate de ființa lui pe parcursul anilor și deceniilor de luptă dedicată trup și suflet limbii române.

Roluri în mișcarea națională:
între a putea fi tribunul și a alege să fii turbina ei

Se știe că mișcarea de eliberare națională a pornit între Prut și Nistru, în esență, din nevoia de a salva limba română din îmbrățișarea mortală a limbii ruse. Încă unul-două decenii și fațada republicilor naționale (din care făceam parte și noi, cei încarcerați în RSS Moldovenească) cu care defila în lume ipocrita Uniune Sovietică avea să cadă și un „popor sovietic” „omogen”, construit pe oasele naționalităților cotropite și tocate în malaxorul dur al Gulagului și cel soft al limbii ruse, avea să fie declarat drept o mare realizare istorică a statului bolșevic. Procedura de tocare putea fi observată clar de către cei ce aveau ochii deschiși și conștiința trează, despre ea discutam la sfârșitul anilor ’70, în surdină, cu Alexandru Bantoș, colegul de la Radioteleviziune cu care din acea perioadă am devenit prieteni pentru toată viața.  Lucruri dintr-acestea puteau fi discutate doar cu oameni în care aveai încredere deplină, iar Alexandru Bantoș a fost un astfel de om. Un om de încredere, dar și de bună și mare ispravă. Pregătirea lui intelectuală, onestitatea, ca și cultură moștenită de la părinți și înaintași, l-ar fi recomandat la sfârșitul anilor ’80 pentru un rol de tribun al mișcării naționale. Lucra pe atunci la cele mai prestigioase publicații periodice, alături de cei mai redutabili intelectuali basarabeni ai vremii, poseda măsura penetrantă a cuvintelor și mânuia cu bună pricepere arma cu tăiș a frazei. Alexandru Bantoș a ales să „coboare” în hala de mașini a mișcării, la turbinele care o țin în lucru, chemat fiind de oameni bine pregătiți și onești ca și el: Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaș, împreună cu care a fondat revista „Limba Română”. Acești oameni înțelegeau că mișcarea de eliberare abia începe, că separarea juridică și administrativă de fostul imperiu nicidecum nu înseamnă deplina eliberare de numeroasele lui lanțuri. Publicația a devenit o platformă științifică și culturală de referință. Ea a militat pentru recunoașterea și utilizarea corectă a limbii române în Republica Moldova, într-un context istoric marcat de influențe sovietice și de promovarea conceptului subversiv sovietic de „limbă moldovenească”. Sub conducerea lui Alexandru Bantoș ca redactor-șef, revista a abordat teme legate de identitatea lingvistică și națională, contribuind la clarificarea statutului limbii române și la combaterea narativelor care o separau artificial de limba vorbită în România.

Un alt aport major al lui Alexandru Bantoș a fost înființarea și conducerea Casei Limbii Române „Nichita Stănescu” din Chișinău, instituție fondată în 1998. Timp de peste două decenii, sub direcția sa, Casa a devenit un centru vital pentru promovarea limbii române, organizând cursuri, conferințe, simpozioane și evenimente culturale. Aceste activități au avut ca scop nu doar educația lingvistică, ci și consolidarea conștiinței identitare a românilor basarabeni, oferind un spațiu unde limba română a fost pusă în valoare și apărată. Casa însăși a fost însă nu o dată atacată, vandalizată, iar în 2003, pe timpul regimului comunist antinațional al lui Voronin, edificiul a fost incendiat demonstrativ și cu rea-voință. Și revista „Limba Română” – publicație cu valoare de unicat în întreg spațiul românesc – a fost nu o singură dată la un pas de dispariție. Atacurile de manieră deschis teroristă și tentativele ascunse și subversive de suprimare a acestor instituții au rănit adânc ființa îngrijitorului acestor lăcașuri sfinte ale culturii naționale românești.

Alexandru Bantoș a știut de unde vin și de către cine sunt inspirate atacurile. Cu certitudine, în spatele lor erau centrele imperiale rusești, asistate de servanții locali ai acestora, care vedeau în instituțiile de promovare a limbii române un pericol pentru dominația în continuare a limbii ruse în Republica Moldova. Faptul că limba română este la ea acasă și dreptul la promovare este în firescul lucrurilor nu a fost niciodată luat în considerare de fostele centre rusești imperiale. Limba rusă a fost și a rămas o armă încă puternică în războiul hibrid al Rusiei dus împotriva Republicii Moldova. Alexandru Bantoș și instituțiile gestionate de dânsul s-au aflat în vizorul predilect al acestui război. El însă nu numai că a trecut cu demnitate și discernământ prin aceste hățișuri spinoase ale tranziției lungi și periculoase de la înrobirea lingvistică rusă la demnitatea lingvistică românească, dar a și răspuns la ele cu activități la care adversarii se așteptau mai puțin. Sprijinit de autorități, el a deschis cursuri de învățare a limbii române pentru etnicii ruși și nu numai. Sute dintre cetățenii Republicii Moldova din acesta categorie de populație au urmat și absolvit cursurile Casei Limbii Române în ultimele decenii. Implicit, dacă măcar o parte dintre ei au înțeles cum stau lucrurile în așezarea lor firească și își construiesc concluziile de viață informându-se și din vasta tradiție și cultură românească, care nu este prin nimic mai inferioară ca cea rusă – narațiune fascistoidă de sorginte kaghebistă – faptul este deja un mare câștig. Așadar, efortul lui Alexandru Bantoș și a redutabililor intelectuali basarabeni care au ales să țină în perpetuă activitate turbinele mișcării de eliberare națională a fost de importanță vitală.

Televiziune rusă cu statut temporar
și cu firele moscovite de intoxicare tăiate

Dar mișcarea nu și-a încheiat încă misiunea. Nevoia de a-i elibera pe românii basarabeni de lanțurile imperiale rusești, ajutându-i să cunoască în profunzime limba română, iar pe etnicii ruși și rusofoni de alte etnii să îmbrățișeze universul limbii române și să accepte valorile culturii lingvistice românești, și, prin mijlocirea ei, a întregului univers cultural românesc, este în continuare un imperativ. Este un lucru extraordinar ca toți concetățenii noștri să fie ajutați să treacă de partea bună a istoriei, bazându-se pe o informare adecvată și pe înțelegerea corectă a situației în care s-au pomenit după căderea imperiului sovietic și înlăturarea dominației limbii ruse în Republica Moldova. Desigur, războiul de agresiune al Rusiei declanșat în Ucraina a schimbat multe din datele cardinale ale perioadei prin care trecem. Am fi fost cu totul în altă fază de rezistență contra uneltirilor hibride ale Rusiei dacă și alte instituții cu licență de activitate în Republica Moldova și-ar fi construit curricula de instruire precum și-a înțeles și promovat misiunea Casa Limbii Române, gestionată de Alexandru Bantoș, deja – mult regretatul Alexandru Bantoș. Mă gândesc la Universitatea Slavonă, la Casa culturii ruse a Ambasadei Rusiei la Chișinău, la numeroasele organizații ale societății civile constituite din concetățenii noștri de etnie rusă. Ar fi fost o minune ca ele să se consacre misiunii de integrare a rușilor și rusofonilor de alte etnii prin cunoașterea limbii majorității etniei titulare a statului în care trăiesc și prosperă. Aceste institute și instituții pregătesc în mare parte cetățeni cu loialitatea închinată mai degrabă statului rus, iar cu referire la statul în care viețuiesc au gândirea de cum l-ar face cât mai umil și mai supus Rusiei.

E posibil că decizia controversată (și greu digerată de o parte a societății moldovenești) a autorităților politice moldovene de a institui un canal de televiziune în limba rusă urmărește scopul nobil al îndepărtării unor greșeli istorice comise de guvernările predecesoare în domeniul educațional interetnic. Este firesc ca războiul hibrid și pericolele care planează asupra noastră să impună recurgerea la acest pas de compromis și deloc unificator. Un canal în limba rusă nu ar trebui să alimenteze narațiunile păguboase ale liderilor comunității ruse promoscovite de la noi, precum că rușii din Republica Moldova nu au nevoie să cunoască limba română și să se informeze prin intermediul acesteia, deoarece mediul lingvistic social și instituțional este ca atare unul cvasi rusesc. Mai direct, că rușii din Republica Moldova nu au nevoie să cunoască limba română pentru că toți vorbesc și peste tot sunt serviți în limba rusă, atunci când ei o cer. Iar rușii cer asta cam tot timpul, intenționat și uneori chiar intenționat agresiv. În fine, condiția sine qua non a succesului controversatei întreprinderi a autorităților moldovene referitoare la deschiderea unui canal de televiziune în limba rusă este ca acest canal să fie cu statut temporar, iar toate celelalte, dar TOATE sursele de intoxicare informațională, care vin dinspre regimul putinist de la Moscova, să aibă firele complet tăiate în Republica Moldova.