Fiecare e făuritorul propriului destin. Sau e gadgetul?

Un vechi dicton latin a fost tradus și adaptat în mai multe limbi ale lumii, inclusiv în română: Faber est suae quisque fortunae, adică „Fiecare este făuritorul propriului său destin”. 

În pofida faptului că a circulat și în perioada sovietică în forma parafrazată „Omul este făuritorul destinului său”, adagiul nu este o invenție a propagandei comuniste, ci face parte din tezaurul de idei al antichității. A fost lansat în opera istoricului roman Salustiu, care a trăit în secolul I înainte de Hristos. Expresia se conţine într-una dintre scrisorile adresate de Salustiu lui Cezar şi îi este atribuită politicianului și poetului Appius Claudius Caecus, care a trăit în secolele IV-III înainte de Hristos şi e considerat unul dintre fondatorii literaturii şi jurisprudenţei romane. Fraza „Fiecare este făuritorul destinului său” face parte din celebrul discurs contra grecului Cineas, solul regelui Pyrrus I al Epirului. În acest discurs Appius declară că Roma nu va fi niciodată înfrântă. Această alocuțiune patriotică este primul discurs politic atestat documentar în limba latină.

Semnificaţia mesajului e simplă: fiecare e responsabil de propria-i soartă. Noi ne creăm viaţa, declanşăm şansa pentru gândurile şi acţiunile noastre. Altfel spus, viețile noastre nu sunt guvernate de noroc, de șansă, ci de ceea ce facem noi înșine. Trebuie să muncim din greu pentru a ne crea viața pe care vrem să o avem. 

Cam în aceeaşi perioadă, comediograful Plaut preciza că doar omul înțelept este capabil să-și făurească fericirea. Reluând tema istoricului latin, poetul-satiric francez Mathurin Regnier din secolul al XVI-lea, unul dintre fondatorii satirei franceze, care s-a străduit să valorifice literatura antică, a formulat în una din satirele sale aceeaşi idee într-o expresie devenită proverb: Chacun est artisan de sa bonne fortune „Fiecare este artizanul propriului său noroc”, care consună cu proverbul nostru popular „Norocul este cum și-l face omul”.

Ideea figurează şi în opera marelui William Shakespeare, într-o formă întrucâtva modificată: oamenii sunt stăpânii destinului lor.

Un conţinut apropiat, dar formulat în termeni mai casnici, găsim într-o altă zicală de-a noastră: „Cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi”, tălmăcită într-un dicționar astfel: „după cum știi să-ți orânduiești viața, așa vei trăi”. Aceasta există în formă aproape identică în limba franceză: „comme on fait son lit on se couche” cu explicația că omul trebuie
să-și asume consecințele faptelor sale. La fel și în engleză: „as you make your bed so you must lie on it”. Traducerea e aproape literală și în limba rusă: „как постелешь, так и поспишь”.

Și, fiind un popor rural și agricol, firește că noi am exprimat aceeași idee și în termeni agronomici: „ce vei semăna aceea vei culege” (sau vei strânge, sau vei secera). Ce-i drept, și alte popoare au tradiții agricole milenare, pentru că și francezii afirmă același lucru cu aceleași cuvinte: „on ne recolte que ce que l’on seme”, la fel ca și rușii care zic „что посеешь, то и пожнешь”.

Și dacă tot veni vorba de limba rusă, o variantă a maximei lui Appius despre crearea destinului este: „Fiecare este făuritorul propriei fericiri”, populară mai ales în limba rusă „Каждый человек – кузнец своего счастья”, adică fiecare este fierarul propriei fericiri, maximă parafrazată astfel de satiricul Mihail Jvaneţki: „Fiecare este fierarul propriei fericiri şi nicovala fericirii altuia”.

În rândul gândurilor înțelepte citate mai sus se înscrie, probabil, și sentința filozofului german Friedrich Nietzsche: „Fă ce vrei, dar mai înainte pune-te în rândul celor care ştiu ce vor”. 

Iar în rândul parafrazelor comice s-ar înscrie bancul scurt în care anchetatorul întreabă: „De ce v-ați lovit soția cu ciocanul?”, iar interogatul răspunde: „Pentru că fiecare este fierarul propriei fericiri…” 

În secolul nostru însă unii oameni sunt cam alarmați în această privință: odată cu digitalizarea aproape globală a spațiului public, dar și a celui personal, intim, se pare că oamenii pot fi controlați și dirijați de la distanță de cei care gestionează rețelele sociale. Unde mai pui că în ultima vreme cucerește tot mai mult teren inteligența artificială, despre care se zice că într-un viitor chiar previzibil ar putea suprima și înlocui inteligența naturală a omului. 

Invazia artificialului s-a produs lent, dar insistent. Inclusiv în sfera vocabularului, care devine în toate limbile tot mai englezesc și mai universal. Unul dintre primii „invadatori lexicali” din domeniul electronizării și digitalizării este cuvântul englezesc gadget, un barbarism care a câștigat repede teren în vorbirea curentă din toată lumea, inclusiv în limba română. E și firesc, pentru că e preluat din lexicul universal al lumii digitale, care constă aproape în exclusivitate din termeni în limba engleză. 

Se pronunță „gaget” sau „găget” și are forma de plural „gadgeturi” pronunțată „găgeturi”. Definiția din cele mai recente dicționare este: termen generic desemnând aparate și mecanisme mici sau obiect mic, ingenios construit. Unele dicționare precizează că valoarea și utilitatea acestui obiect mic și ingenios este neînsemnată, cu mult inferioară ingeniozității și originalității formei lui. 

În ultimele decenii ale secolului trecut, înainte de instaurarea digitalizării globale, termenul generic „gadget” desemna aparate și mecanisme mici cu largi întrebuințări în gospodărie și în viața de toate zilele sau orice mărunțiș cu designul ingenios, de folos practic, obiect în măsură să satisfacă vreun capriciu omenesc sau dorința de originalitate, fie și doar aparentă. Mai pe scurt, gadgetul era un obiect mic, amuzant și doar uneori folositor în activitățile practice.

Enciclopedia digitală mondială Wikipedia definește termenul „gadget” astfel: „un obiect tehnologic mic cum ar fi un dispozitiv sau aparat, care îndeplinește o anumită funcție, fiind de obicei o noutate. Gadgeturile sunt întotdeauna concepute mai neobișnuit sau mai ingenios decât alte obiecte tehnologice la momentul invenției lor”.

În limba română există un cuvânt care are cam același sens: accesoriu, adică obiect sau piesă care constituie un element secundar, anex, complementar. Un automobil, un calculator, un telefon mobil – toate pot avea multe accesorii. Deosebirea dintre accesoriu și gadget constă în faptul că gadgetul se referă mai ales la produsele de dată recentă și mai ales la tehnologii, inclusiv tehnologiile informaționale. 

În cartea sa Cuvinte și linkuri Elena Ungureanu enumeră câteva exemple de gadgeturi: un bec cu telecomandă, o cameră video camuflată într-un pix sau într-un ceas de mână, o husă pentru telefon dotată cu semnal de blocare, ochelari de soare cu care se poate asculta muzică. Autoarea mai menționează că pe piață sunt zeci de mii de astfel de produse inovaționale, care par la început pur decorative, dar totuși unele dintre ele devin cu timpul produse practice, de uz larg, altele însă rămân în zona bizareriilor – ca, de exemplu, umbrela vorbitoare sau oglinda vorbitoare. 

În limba engleză, gadgeturile se mai numesc în cheie umoristică și gizmo. 

În plus, în engleză există și unele sinonime neologistice ale cuvântului „gadget”, care circulă chiar în aceeași sferă lexicală și în același domeniu de aplicare. La fel e și cu sintagmele ce desemnează persoanele care utilizează gadgeturi. Aceste cuvinte sunt noi, ciudate și îmbină între ele sintagme eterogene. De exemplu, a apărut un nou termen ce definește unele aspecte ale dependenței tot mai accentuate a omului de telefonul inteligent. Astfel, englezii îi numesc smombie pe pietonii ce nu se pot despărți de smartfonul lor și merg pe stradă asemenea unor zombi: „sm”, de la „smartphone” și „ombie”, de la zombi.

Ca să fie totul clar, consultăm dicționarul și ne amintim că „zombi” este un om înviat din morți, care și-a pierdut identitatea, drogat, în stare de letargie sau cu creierul spălat, apoi înscris cu anumite ordine, pe care le execută orbește, folosit în interes personal sau de manipulare politică. 

În fine, pentru a ilustra plastic noțiunea de „smombie”, voi apela la un banc. Merge pe stradă un orb în etate, cu ochelari negri și baston alb, dus de braț de un tânăr cu ochii înfipți în ecranul smartfonului. La un moment dat bastonul orbului dă de marginea unei gropi și orbul spune: „Fii atent, fiule, înainte e o groapă”…