Gheorghe Popa, Locuţiunile în sistemul unităţilor nominative ale limbii române
Pentru tiparMonografia profesorului şi lingvistului Gheorghe Popa de la Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi, Locuţiunile în sistemul unităţilor nominative ale limbii române (Chişinău, Editura Ştiinţa, 2007, 228 p.), a văzutlumina tiparului cu puţin înainte de trecerea în nefiinţă a academicianului Silviu Berejan, mentorul şi îndrumătorul în probleme de lingvistică al lui Gheorghe Popa. Acest imprevizibil fapt ar putea fi interpretat ca un semn al proniei cereşti, dar şi, mai degrabă, ca o probă suplimentară a vieţii pământeşti de succes a ilustrului savant, întrucât studiul în cauză este o performanţă lingvistică indiscutabilă realizată prin prisma acribiei ştiinţifice a dascălului. Teza pentru cel de-al doilea doctorat, susţinută de dl Gh. Popa în octombrie 2006, stă la baza prezentei monografii. Nu ne vom referi aici la structura cărţii, la problemele abordate pe capitole, dar vom remarca, în persoana autorului, un spirit analitic profund, un scrupulos şi excelent interpret al aspectelor controversate din lingvistica românească. Având drept punct de reper studiile unor cercetători naţionali şi străini, autorul reuşeşte să elaboreze o viziune originală şi bine argumentată asupra noţiunii examinate. Gheorghe Popa îşi axează demersul ştiinţific pe relevarea caracteristicilor definitorii ale locuţiunilor pe care le identifică în baza unui criteriu comun: identitatea semantică şi funcţională cu o unitate monomembră potenţială sau existentă în limbă. Astfel, autorul distinge locuţiuni substantivale, adjectivale, verbale, adverbiale, pronominale, numerale, prepoziţionale şi conjuncţionale, insistând, cu multă competenţă, din varii perspective, asupra definiţiei locuţiunii, în general, şi asupra aspectului sintactic, semantic şi funcţional al locuţiunilor, precum şi asupra relaţiei pe care o stabilesc cu corespondentul lor monomembru. Deosebit de importante sunt observaţiile, constatările şi concluziile autorului referitoare la modelele lexico-structurale ale locuţiunilor şi la componenţa lexicală a locuţiunilor şi frazeologismelor, toate acestea fiind realizate prin prisma triadei coşeriene desemnare – semnificaţie – sens.
Studiul în cauză pune, în cele din urmă, problema reorientării modului de interpretare a mai multor fenomene şi categorii gramaticale ale limbii române. Astfel, ar urma să fie reexaminată existenţa unor tipuri de pronume nehotărâte, care, în realitate, afirmă cercetătorul de la Bălţi, sunt nişte locuţiuni pronominale, a unor tipuri de numerale (nehotărâte şi distributive, de exemplu), care, de asemenea, nu sunt decât locuţiuni numerale. Mai mult, studiul lui Gheorghe Popa aduce o contribuţie şi în problema reinterpretării cuvântului ca principală unitate nominativă a sistemului lexical. Rezultatele cercetării se relevă prin valoarea lor în teoria şi practica lexicografică, întrucât cea mai mare parte a locuţiunilor examinate nu sunt reflectate în dicţionare, în special în cele explicative.
Studiul profesorului Gheorghe Popa se va dovedi realmente util la revizuirea unor capitole de lexicologie, lexicografie şi gramatică, fiind totodată un instrument didactic important în procesul de studiere a sistemului lexical şi a gramaticii limbii române.