Baştina – axă identitară
Pentru tipar– În perioada anilor 1985-1990 aţi lucrat în calitate de redactor artistic la Editura Мистецтво (Arta) din Kiev. În ce mod această experienţă v-a influenţat creaţia?
– Fiind absolventul Facultăţii de Grafică a Academiei de Arte Plastice din Kiev, mi s-a propus postul de redactor artistic. Am cunoscut bine această muncă, aflându-mă din zori până în noapte la redacţie. Însă refugiul mi-l regăseam în pânzele pe şevalet, acasă. Executam comenzi de grafică la diferite edituri şi am început să expun lucrări la galeriile de artă ale UAP. Deşi toate îmi izbuteau, mi se părea că eram încorsetat şi aveam sentimentul neîmplinirii.
Iar în anii 1989-1990 am devenit membru al UAP, prima realizare importantă. Între timp la editură au survenit schimbări, reprofilări, restructurări, care m-au lansat într-o nouă direcţie de activitate.
Mai târziu am conştientizat că anii respectivi au coincis cu perioada perfecţionării mele în plan profesional, dar şi cu cea a comunicării eficiente, mai ales cu colegii de breaslă. Pentru mine a fost o experienţă foarte utilă. La Мистецтво am avut un răstimp favorabil şi de cristalizare a concepţiei de creaţie.
– Fenomenul Cernobâl v-a marcat profund. Aţi trăit acut această dramă – vă aflaţi în momentul producerii evenimentului în Ucraina –, fapt reflectat, mai târziu, într-un şir de lucrări. Ce mesaj aţi dorit să comunicaţi prin intermediul lor?
– Catastrofa Cernobâl este o pată de ruşine a omenirii. Cernobâl este mărturia păcatelor noastre, ale tuturor, care s-au adunat pentru a izbucni la un moment dat. A fost mai mult decât o criză ecologică propriu-zisă. Aici se reconfirmă nişte probleme mai vechi ţinând de ecologia sufletului –iresponsabilitatea societăţii şi decăderea morală.
Primele mele schiţe din ciclul „Cernobâl” datează din 1988, la Kiev, iar pânzele le-am pictat la Chişinău între anii 1998-2000. Atunci nu-mi mai erau atât de apropiate – reprezentau o „realitate din alt timp”.
La început, am avut o viziune a ciclului prin prisma metaforicului şi pornind de la un fond real, de la un adevăr. Pentru că mitul şi legenda permit configurarea unor lumi paralele, care explică originea fenomenului. Mitul este trecutul, prezentul şi viitorul transpus într-un cadru real. Oare freamătul vedeniilor din străfundurile istoriei, furiile de la Gorgone reapărute şi pe malurile Niprului sau trăirea din mitul cunoscutului Mamai, nu pot genera o realitate?
Apropo, o altă părere despre acest eveniment – în primăvara anului 2006 la televiziunea BBC a fost lansat un nou documentar despre Cernobâl şi autorii filmului susţineau că această avarie ar reprezenta un semn alegoric sau un preludiu al prăbuşirii imperiului roşu.
– Aflarea la Kiev v-a oferit posibilitatea de a cunoaşte din interior, cum se zice, arta plastică ucraineană. Unii specialişti remarcă în opera Dumneavoastră o interferenţă a şcolilor de pictură ucraineană şi basarabeană. Care sunt punctele de tangenţă dintre aceste şcoli şi în ce constau elementele distinctive?
– Consideraţiile criticii de artă, relative sau revelatoare, sunt deopotrivă importante pentru un artist plastic.
Dacă de la o casă la alta diferă obiceiurile, desigur, mediul basarabean şi cel ucrainean sunt discrepante. Aceste spaţii sunt învecinate, dar, totodată, se află la graniţa a două mari culturi: românească şi slavă. Problema specificului lor este destul de amplă, aşa încât este imposibil să o epuizăm aici. Dar dorul de casă nu m-a părăsit niciodată. Deşi casa ucraineană mi s-a părut, pe parcursul unui deceniu mare, frumoasă şi ospitalieră, totuşi m-am reîntors la baştină.
În timpul studenţiei şi după absolvire, la Kiev am avut posibilitatea de a cunoaşte mulţi pictori, artişti de notorietate din mediul plastic ucrainean. Vizitam diverse ateliere, făceam studii, beneficiind de consultaţii.
Structura facultăţii ucrainene pe care am urmat-o şi metodologia predării erau la fel ca în Basarabia, doar că programele reprezentau un grad mai mare de complexitate. Acestea erau avizate de către forurile Academiei de Arte Plastice din Moscova şi după criteriile condiţionate de specificul şi caracterul studiilor de pe vremea U.R.S.S. De fapt, programele conţineau noţiuni generale, iar „spaţiile albe” le completau însişi profesorii. În acele împrejurări, am întâlnit destule dificultăţi, dar am avut parte de dascăli adevăraţi, cu ajutorul cărora le-am depăşit.
Şi pe această cale aş vrea să le aduc sincere mulţumiri profesorilor mei de la Chişinău – Vasile Cojocaru, Oleg Zemţov, Anatol Grigoraş; de la Kiev – Victor Neciporenko, Serghei Grigoriev (Grigoraş), Viktor Zareţki ş.a.
– Arta populară a fost întotdeauna o importantă şi sigură sursă de alimentare pentru creaţia plastică. În ce măsură filonul folcloric a determinat formarea şi cristalizarea concepţiilor Dumneavoastră artistice?
– Arealul meu de activitate este nordul Moldovei şi ţinutul Hotinului, un străvechi plai românesc. Am avut norocul să văd aici un peisaj paradisiac – sate bogate cu biserici înalte, case tradiţionale împodobite cu ţesături şi ceramică, obiceiuri străbune la sărbători, oameni statornici.
Am văzut şi am apreciat şi alte locuri frumoase, dar întotdeauna baştina, spaţiul originar, mă absoarbe, mă linişteşte, mă încurajează şi constituie o axă identitară pentru întreaga mea creaţie şi, desigur, un răspuns la întrebările: de unde vii, cine eşti, unde mergi?
În acelaşi timp, nu pot face abstracţie de arta contemporană, cu diversele ei curente şi concepţii, deduse din interferenţa culturilor: apar straturi plastice noi, care amplifică spaţiul artistic şi lărgesc imaginaţia pictorului. Contactul cu arta actuală este o experienţă obligatorie pentru un artist reprezentativ timpului şi spaţiului în care creează.
----------------
Leonardo Guţu s-a născut la 19 aprilie 1959, în satul Larga, raionul Briceni, Republica Moldova. 1970-1977–Şcoala-internat Medie Specială Republicană de Arte Plastice (actualmente Liceul Republican-internat de Arte Plastice „Igor Vieru”), Chişinău, absolvită cu medalie de aur. 1977-1983 – Institutul de Stat de Arte Plastice (actualmente Academia de Arte Plastice), Kiev, Ucraina. 1985-1995 – redactor artistic la editurile Мистецтво, Софiя (Kiev). 1989 – membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova. 1995-1999 – profesor la Liceul Republican-internat de Arte Plastice „Igor Vieru”, Chişinău. 2000-2001 – director al Liceului Republican-internat de Arte Plastice „Igor Vieru”, Chişinău.