Mi l-am asumat ca pe un coleg mai mare
Pentru tipar1. Deşi constrâns să se retragă, geografic vorbind, din viaţa literară românească (fiindu-i confiscat din librării şi topit chiar volumul de debut), poetul Alexandru Lungu a continuat să scrie, devenind un creator prolific, am spune. Regretabil însă, a rămas aproape necunoscut în Ţară, dar şi în Basarabia. Cum l-aţi cunoscut Dumneavoastră pe Alexandru Lungu şi ce revelaţii v-a produs această personalitate?
– Pe Alexandru Lungu l-am citit, mai întâi, în admirabila revistă „Poesis”, de la Satu Mare, publicaţie animată de prietenul, poetul „costoboc” George Vulturescu. Astfel l-am şi cunoscut, pe Alexandru Lungu, la una dintre ediţiile „Poesis”, în anii ’90. De la prima vedere mi l-am asumat ca pe un coleg mai mare, un scriitor rafinat, un boier cultural de stirpe junimist-moldavă, un delicat conviv...
2. Cine dintre scriitorii români are un destin asemănător celui al poetului Alexandru Lungu?
– Anii 1989-1990 au fost, cu adevărat, miraculoşi, pentru noi, cei rămaşi în viaţă după nefericitul al doilea război, după cortina de fier. Am avut ocazia, de pildă, de a-l revedea pe Mihai Ursachi revenit în Iaşii Ţicăului lui Ion Creangă. Am avut prilejul de a-l cunoaşte pe eruditul Paul Miron de la Universitatea din Freiburg. L-am regăsit, la el „acasă”, la Paris, pe Matei Vişniec. Am cunoscut o sumă de valoroşi scriitori basarabeni, bucovineni, chinezi sau americani...
3. La capitolul prietenie, se pare că Alexandru Lungu poate fi comparat cu Nichita Stănescu. Al. Lungu nu a avut puţine prietenii şi, pe deasupra, adevărate! Aţi cunoscut această ipostază a poetului?
– Mi-aş fi dorit să mă număr printre prietenii lui Alexandru Lungu, dar drumurile noastre culturale nu s-au întâlnit decât de două ori. În schimb, îi expediam, în mod regulat, revista „Dacia literară” şi comunicam în cel mai bun registru spiritual.
4. Situaţia poeţilor şi, în general, a creatorilor din exil, termen pe care nu-l putem evita, este una multiaspectuală. Dar ea merită poate mai mult să fie pusă în discuţie atunci când se află în raport direct cu creaţiile acestora. Care este impactul în opera lui Alexandru Lungu asupra acestui act de coerciţie?
– Mitul poetului exilat Ovidiu continuă să anime lumea contemporană. În fond, poezia este tot un fel de exil, o ieşire din cotidian, clişee, osificare...
5. Care sunt configuraţia, spiritul şi pulsul, spaţiile prin care ne poartă lectura poemelor lui Alexandru Lungu?
– Poezia lui Alexandru Lungu e una de tip alchimic, de rafinată esenţă.
6. Despre actul Creatorului universal poetul spunea: „Lumea nu a fost făcută de Creator înlăuntrul Său. Dumnezeu, pentru a avea un spaţiu în care să aşeze după voie Lumea, şi-a schimbat pretutindenea (fără a şi-o micşora) retrăgându-se în Sine.” Dacă raportăm această idee la actul creaţiei poetice, care poezie sau vers credeţi că reţine / conţine inima şi sinele lui Alexandru Lungu?
– Mai multe versuri şi mai multe poezii. Într-un cuvânt: opera poetică. Sub semn eminescian: „Nu credeam să învăţ a muri vreodată...”.
Iaşi, august, 2008
În dorinţa de a oferi o imagine cât mai amplă şi diversă a ilustrului poet Alexandru Lungu publicăm câteva răspunsuri la chestionarul lansat de către redacţia noastră.