Dumitru Irimia la Chişinău
Pentru tiparProfesorul Dumitru Irimia a dezvoltat o relaţie aparte cu Republica Moldova, cu lumea literelor din acest spaţiu, pe care l-a descoperit şi l-a cunoscut de la 1989 încoace. În primii ani de deschidere mai mulţi oameni de ştiinţă, profesori din România au vizitat, cu diferite ocazii, Chişinăul, dar cel pentru care relaţiile cu filologii de aici au devenit o constantă a activităţii sale este Dumitru Irimia.
Prima vizită a filologilor de la Chişinău la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi a avut loc în vara anului 1990, când un numeros grup de cadre didactice şi studenţi a participat la „Cursurile internaţionale de vară. România. Cultură şi civilizaţie”. Aflându-se în acea perioadă în funcţia de decan al Facultăţii de Litere, profesorul Dumitru Irimia a acordat o atenţie deosebită delegaţiilor din Moldova, care priveau realităţile româneşti altfel decât cei veniţi, să zicem, din Marea Britanie, Spania sau Germania. Atunci am descoperit cu toţii „dulcele târg al Ieşilor”. Profesorul Irimia ne-a întâmpinat la gară la ora patru dimineaţa, când am şi făcut o primă excursie prin Iaşi. Atunci am văzut statuia lui Ştefan cel Mare, Palatul Culturii, biserica „Trei Ierarhi”, Mitropolia, statuia lui Eminescu, Biblioteca, Universitatea, Copoul... Era foarte atent la reacţia noastră, încercând parcă să se convingă că noi nu suntem nişte străini – şi într-adevăr nu eram străini – lucru pe care sper că i l-am demonstrat ulterior primului nostru ghid în acest extraordinar spaţiu de spiritualitate românească. În timpul vizitelor la Casa Pogor, la Bojdeuca lui Creangă, la mănăstirile din nordul Moldovei, domnul profesor avea grijă să completeze anume pentru basarabeni cele spuse de ghizi şi nu rareori comentariile veneau şi din partea noastră, generând o comunicare de suflet şi o comuniune de idei cum rar se întâmplă.
Tot la aceste cursuri l-am cunoscut pe profesorul Irimia în calitate de eminescolog, susţinând conferinţa „Expresivitatea limbii române în opera lui Mihai Eminescu”. Ulterior, numele poetului şi studiile eminesciene au devenit o constantă a relaţiilor ştiinţifice care s-au stabilit între universităţile noastre.
În 1991 profesorul Dumitru Irimia iniţiază o activitate care s-a dovedit a fi de lungă durată şi deosebit de prodigioasă – Conferinţa naţională de filologie „Limba română azi”, care, în 2007, a ajuns la cea de-a 10-a ediţie. Întâlnirile, derulate obligatoriu în două etape – la Iaşi şi la Chişinău, erau concepute spre a avantaja comunicarea filologilor de pe ambele maluri ale Prutului, contribuind la susţinerea adevărului ştiinţific cu privire la unitatea limbii române, la promovarea limbii române corecte şi a valorilor literare ale patrimoniului românesc.
Programul colocviului prevedea „întâlniri ale participanţilor la Conferinţă cu profesori, studenţi, elevi şi cu alte categorii de locuitori din Chişinău şi din alte localităţi din Republica Moldova”. Printre problemele luate în discuţie la această sesiune de comunicări au figurat în permanenţă cele de o actualitate imperativă, vizând denumirea corectă şi funcţionarea limbii române, aspecte ale politicii lingvistice şi ale legislaţiei lingvistice în Republica Moldova. În legătură cu aceste probleme, la diferite ediţii ale conferinţei şi-au spus cuvântul eminenţi oameni de ştiinţă, printre cele mai strălucite prezenţe numărându-se Eugeniu Coşeriu şi Mioara Avram, savanţi care au cunoscut în profunzime problemele lingvistice şi sociolingvistice din Republica Moldova şi care s-au implicat în promovarea adevărului ştiinţific în acest domeniu.
Anume profesorul Dumitru Irimia a fost cel care a găsit şi a stabilit direcţiile prioritare ale discuţiilor în cadrul conferinţei, întotdeauna fiind puse în capul mesei adevărul ştiinţific, valoarea inestimabilă a comorilor spirituale pe care le conţine limba română, precum şi ideea că noi avem obligaţia de a păstra aceste valori. Programul conferinţei, întocmit de Dumitru Irimia, conţine, deja tradiţional, pe partea interioară a copertei, poezia Limba noastră de A. Mateevici şi un cunoscut citat din M. Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră. Precum într-un sanctuar reconstituim piatră cu piatră tot ce-a fost înainte – nu după fantazia sau inspiraţia noastră momentană, ci după ideea în genere şi în amănunte care-a predomnit la zidirea sanctuarului – astfel trebuie să ne purtăm cu limba noastră românească. Nu orice inspiraţie întâmplătoare e un cuvânt de-a ne atinge de această gingaşă şi frumoasă zidire, în care poate că unele cuvinte aparţin unei arhitecturi vechi, dar în ideea ei generală este însăşi floarea sufletului etnic al românimii”.
Răsfoind paginile deja îngălbenite ale programelor conferinţei, putem reconstitui atmosfera acelor manifestări, adevărate sărbători de suflet, datorită titlurilor şi autorilor consemnaţi, dintre care amintim: în 1992 – D. Irimia, Omagiu poetului Al. Mateevici; I. Dumeniuk, N. Mătcaş, Probleme privind punerea în aplicare a legislaţiei limbilor în Republica Moldova; în 1993 – E. Coşeriu, Unitate lingvistică – unitate naţională; V. Arvinte, Rolul Bibliei de la Bucureşti în evoluţia limbii române literare; în 1995 – A. Ciobanu, Legislaţia lingvistică din Republica Moldova după şase ani; Mioara Avram, Probleme actuale de morfologie; în 1996 – V. Marin, Optativul cu rol de imperativ în limba română; Mioara Avram, Anglicismele în limba română actuală; în 1997 – St. Dumistrăcel, Pentru transparenţa numelor proprii; Mioara Avram, Noutăţi absolute şi noutăţi relative în vocabularul românesc; în 1997 – V. Ţâra, Unitatea şi unicitatea normei literare româneşti; S. Berejan, Limba română în Republica Moldova. Condiţii de funcţionare; în 2000 – M. Dolgan, De la figura de stil la mitul personal; I. Lobiuc, Alogenii în percepţia românilor şi în lumina limbii acestora; în 2007 – Rodica Zafiu, Gabriela Pană-Dindelegan, Valeria Guţu Romalo cu prezentarea Gramaticii limbii române, ed. 2006.
An de an, însuşi profesorul Dumitru Irimia a prezentat comunicări şi conferinţe de fiecare dată cu o tematică abordată şi din perspectiva realităţilor basarabene, fie că era vorba de funcţionarea limbii, de calitatea exprimării, fie că se luau în discuţie valorile patrimoniului literar, în special cu referire la Eminescu sau Mateevici.
Calitatea limbii române din spaţiul interriveran i-a interesat totdeauna pe filologii din Republica Moldova şi, în temeiul acestor preocupări, s-a conturat tematica numeroaselor sesiuni de comunicări din cadrul conferinţei. Profesorul Dumitru Irimia s-a înscris cu fidelitate în acest tip de dezbateri, dovadă fiind titlurile comunicărilor pe care le-a susţinut întotdeauna la Chişinău: În câte moduri poate fi sărăcită o limbă? (1992); Imperativul unităţii limbii române astăzi (1993); Imaginea lui Ştefan cel Mare de la Gr. Ureche la Mihai Eminescu (1995); Intervenţie la dezbaterea cu tema „Probleme şi false probleme în scrierea limbii române. Pentru o ortografie raţională”, la care au mai luat parte Mioara Avram, Stelian Dumistrăcel, Cristina Florescu, Ioan Oprea ş.a. (1996); Expresivitatea limbii române împotriva exilului siberian al fiinţei umane (Aniţa Nandriş) (1997); Asupra limbajului poetic eminescian (2000) etc.
Profesorul Irimia a manifestat constant un profund interes faţă de tot ce este legat de limba română, de realităţile culturale ale spaţiului dintre Prut şi Nistru, iar în unele cazuri a fost persoana care a scos în evidenţă anumite fapte mai puţin cunoscute pentru publicul de aici, cum este, de exemplu, cazul cărţii semnate de Aniţa Nandriş. Când acest nume era încă necunoscut la Chişinău, profesorul Irimia a venit în cadrul ediţiei din 1997 a Conferinţei „Limba română azi” cu un text despre destinul zguduitor al unei femei din Bucovina care a suportat ororile exilului stalinist. Comunicarea intitulată Expresivitatea limbii române împotriva exilului siberian constituie o analiză a limbajului Aniţei Nandriş, al cărei jurnal prezintă interes nu numai datorită faptelor descrise, ci şi graţie unui limbaj simplu şi sugestiv, care conservă multiple forme de expresivitate caracteristice vorbirii şi gândirii populare, demonstrând că „pentru Aniţa Nandriş limba (română) se dezvăluie a fi – dincolo de orice concept filozofic – adăpost al fiinţei”.
Prezent la diverse întruniri ştiinţifice din Republica Moldova, D. Irimia s-a angajat de fiecare dată în disputele referitoare la limba română de aici, fiind întotdeauna de partea adevărului ştiinţific, pe care l-a sprijinit cu argumente solide, şi condamnând cu vehemenţă falsificările şi neadevărurile vehiculate în unele publicaţii. Distinsul profesor a fost unul dintre cei care a dat o ripostă dură Dicţionarului moldovenesc-românesc al lui V. Stati, despre care scrie în revista „Contrafort” din 2003: „Volumul este o aberaţie tipărită, în care sunt aduse la un loc, într-o confuzie totală, un pseudodicţionar român-român (prin relaţii de sinonimie între termeni din varianta moldovenească a limbii române şi termeni din limba română cultă, sau numai între termeni din graiul moldovenesc), un pseudodicţionar explicativ al termenilor moldoveneşti, un inventar de termeni vechi româneşti, ruseşti sau invenţii proprii, unele cu totul bizare (ieşite din uz de multă vreme sau neintraţi niciodată în circulaţie)”. Savantul îşi exprimă profunda indignare în legătură cu faptul că scriitorii români au fost siliţi de V. Stati să justifice teza aberantă a moldovenismului printr-o „parşivă călcare în picioare a realităţii operei lor şi a gândirii lor”.
Opiniile profesorului şi savantului Dumitru Irimia cu privire la limba română din Republica Moldova, susţinute şi de alţi savanţi de vază, îşi află reflectarea în cadrul manifestărilor ştiinţifice ale filologilor, organizate atât la Iaşi şi la Chişinău, cât şi la Suceava, la Cernăuţi şi în alte centre universitare. Astfel, în programul celei de-a X-a ediţii a Conferinţei „Limba română azi” din 2006 sunt incluse o serie de documente reprezentative care demonstrează poziţia strictă a savanţilor în privinţa limbii române, şi anume Moţiunea adresată Academiei Române de către participanţii la Congresul al V-lea al Filologilor Români, desfăşurat la Iaşi şi la Chişinău în 1994, Rezoluţia Congresului al V-lea al Filologilor Români, Iaşi – Chişinău, 1994, Declaraţia Adunării Generale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 28 februarie 1996.
Filologii de la Chişinău îl cunosc demult pe profesorul Irimia în calitate de autor de lucrări în domeniul limbii române şi, în special, în calitate de cercetător al limbajului poetic eminescian, domeniu de care a reuşit să-i facă să se îndrăgostească pe mulţi dintre discipolii şi colegii săi. Dovadă sunt conferinţele studenţeşti anuale, consacrate poeticii eminesciene, la care participă cu succes şi studenţii noştri, şi, în special, monumentala lucrare coordonată de Domnia Sa, intitulată Dicţionarul limbajului poetic eminescian, care cuprinde opt volume, întrunind peste 4000 de pagini. Profesorul Irimia ne-a cucerit prin aceste inedite exegeze, prin faptul că pune mereu în lumină noi şi noi aspecte ale creaţiei celui mai îndrăgit poet al neamului nostru.
Numeroşi studenţi, masteranzi şi doctoranzi, atât de la universitatea noastră, cât şi de la alte instituţii i-au ascultat prelegerile, iar pentru profesorii de Limba şi literatura română din republica noastră, printre care sunt numeroşi absolvenţi ai Facultăţii de Litere, Dumitru Irimia este un dascăl cunoscut, apreciat şi venerat. Printre cele peste 20 de persoane care şi-au luat doctoratul sub îndrumarea Domniei Sale o parte sunt din Chişinău, iar la Universitatea „Al. I. Cuza” a avut numeroşi studenţi din stânga Prutului, care s-au bucurat de fericita ocazie de a-i audia cursurile.
Prin conferirea, la finele anului 2007, a titlului onorific Doctor Honoris Causa, intelectualii români i-au recunoscut profesorului Dumitru Irimia şi la Chişinău meritele de savant şi cadru universitar valoros, exprimându-i astfel gratitudinea pentru solidaritatea în numele adevărului ştiinţific, pentru asistenţa permanentă pe care a acordat-o ştiinţei din Republica Moldova, pentru angajarea plenară în rezolvarea unor probleme de interes general.