Exigenţa şi nobleţea dascălului
Pentru tiparConcurenţa e un factor de progres. Centrele universitare din România, noi sau vechi, se află, desigur, în competiţie. Dacă e fairplay, e un lucru bun. Din acest motiv, bibliografiile studenţilor sunt supravegheate cu mare atenţie. În general, autorii aleşi provin din centrele în care învaţă tinerii. Când însă, în bibliografie, găsim lucrări provenind din alte centre universitare, ni se confirmă că acei care le semnează sunt autorităţi în domeniu.
Născut la Roman pe 21 octombrie 1939, profesorul Dumitru Irimia este de mulţi ani titularul cursurilor de Sintaxă, Stilistică, Poetică eminesciană şi Stilistica şi poetica imaginarului la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Mai mulţi ani a predat un Curs de Lingvistică generală la Facultăţile de Litere şi de Teologie ale aceleiaşi Universităţi.
Studiile sale, în special cele de stilistică, sintaxă şi de poetică eminesciană, au devenit „clasice”, fiind nelipsite din bibliografiile studenţilor din întreaga ţară.
Cu argumente care ţin de teoria generală a limbii şi de istoria limbii şi scrisului românesc, lingvistul Dumitru Irimia şi-a exprimat în mod constant, cu claritate şi fermitate, punctul de vedere despre exigenţele ortografiei limbii române, atunci cînd, după 1990, în febra schimbărilor mai mult sau mai puţin motivate, ortografia limbii române este din nou modificată. Onest principiilor ştiinţifice, profesorul Irimia se opune deciziei din 1993 a Academiei Române. Astfel, după ce îşi afirmase poziţia în presă (în revista „Cronica”, printr-un amplu articol, publicat în două numere), scrie în prefaţa Gramaticii limbii române, publicate în anul 1997, la Editura Polirom din Iaşi, următoarele: „Schimbarea normei ortografice prin Hotărârea Academiei Române din 17.II.1993 a fost impusă cu mijloace intrând în contradicţie cu principii fundamentale ale desfăşurării vieţii ştiinţifice. Modificările impuse (î din a) nu au întemeiere ştiinţifică”. Deşi opinii similare au fost exprimate şi de alţi lingvişti (Mioara Avram, Eugeniu Coşeriu sau Alf Lombard), ortografia fără temei ştiinţific a fost impusă forţat.
Interesul pentru opera lui Mihai Eminescu, profesorul Irimia şi l-a manifestat încă din timpul studenţiei. Astfel, în 1962, la absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (Secţia limba şi literatura română), a susţinut lucrarea de diplomă cu tema Concepţia lui Eminescu despre artă. Câţiva ani mai târziu, în 1976, a devenit doctor în litere cu o teză despre Limbajul poetic eminescian (îndrumător: prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate). Trei ani mai târziu, în 1979, teza va fi publicată la Editura Junimea din Iaşi. Este momentul în care profesorul Dumitru Irimia se impune definitiv ca eminescolog, această lucrare devenind punct de referinţă în exegeza modernă a poeziei lui Mihai Eminescu.
Mai târziu contribuţiile Domniei Sale se vor amplifica: a editat opera lui Eminescu1, a coordonat Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Concordanţele poeziilor antume2, Caietele Eminescu sau Atti del Convegno Internazionale Mihai Eminescu3, a publicat un număr impresionant de articole dedicate poeziei, prozei sau publicisticii eminesciene, rămânând, în acelaşi timp, coordonatorul principal al Colocviului Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, desfăşurat anual la Iaşi.
În activitatea de la catedră, profesorul Dumitru Irimia s-a impus prin modul în care, cu eleganţă şi cu erudiţie neafişată ostentativ, îşi determina studenţii să gândească, să-şi pună întrebări şi să se lepede de clişee. Foştii studenţi nu pot uita cursul de Poetică eminesciană, la care profesorul „nonconformist” a spart tiparele interpretării poemului Luceafărul.
Astfel în critică s-a înrădăcinat perspectiva ironică asupra cuplului terestru Cătălin – Cătălina. A fost grăbit interpretată replica ultimă a Luceafărului „nemuritor şi rece”, iar iubirea Cătălinei pentru Cătălin a fost pusă sub semnul căderii. La nivelul textului eminescian, argumentele unei noi interpretări pot fi găsite în sensul redimensionării pozitive a cuplului pământean. După cum afirmă profesorul Irimia, „numeralul doi, chiar exprimând numărul, deschide alte sugestii; în poemul Luceafărul, în plan semantic, dezvoltă sensul de pereche, semn al realizării armoniei [...] „Sub şirul lung de mândri tei / Şedeau doi tineri singuri”. [...] „Miroase florile-argintii / Şi cad, o dulce ploaie, / Pe creştetele-a doi copii / Cu plete lungi, bălaie”5. Desigur, nu putem uita cum profesorul nostru ne întreba, oarecum dezamăgit, dacă urmam calea bătătorită a criticii: „Cum puteţi crede voi că Eminescu ar fi aşezat un cuplu damnat«sub şirul lung de mândri tei», oare nu vă spune nimic imaginea celor «doi copii / Cu plete lungi bălaie»?”. Aceleaşi întrebări credem că ar trebui să şi le pună şi tânărul care va porni în căutarea adevăratului Eminescu.
De mai bine de un deceniu, profesorul Dumitru Irimia este vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru în consiliul de conducere al Societăţii „Limba noastră cea română” din Republica Moldova şi membru în colectivele redacţionale ale unor publicaţii ştiinţifice precum „Analele”Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (seria lingvistică), „Revue Roumaine de Linguistique” şi „Limba Română” din Chişinău. Începând din anul 1991, profesorul Irimia este organizator al Conferinţei Naţionale de Filologie „Limba română azi”, desfăşurată anual la Iaşi şi la Chişinău.
O activitate didactică şi ştiinţifică importantă a desfăşurat profesorul Dumitru Irimia în Italia. În perioada 1972-1974, a fost lector de Limba şi literatura română la Universităţile din Torino şi Milano, iar în 1994, visiting professor la Universităţile din Napoli şi Salerno.
Între anii 1999-2001, a îndeplinit funcţia de director-adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetări Umaniste de la Veneţia, fiind, în acelaşi timp, profesor de Limba şi literatura română la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia.
În 2006 a răspuns cu generozitate invitaţiei Televiziunii Române de a participa la realizarea a două documentare6 despre traducerea Bibliei în limba română. Printre aspectele avute în vedere era şi cel al specificităţii stilului biblic, punându-se implicit problema actualizării traducerii Cărţii sfinte. Polii controversei (vechi şi nou în traducerea Bibliei) sunt surprinşi încă din pregenericul documentarului Biblia mea, Biblia ta, în intervenţiile profesorilor Teresa Ferro şi Dumitru Irimia. În timp ce profesoara Teresa Ferro se întreabă dacă „dorim să fie Biblia o carte lizibilă sau o carte frumoasă şi foarte greu de citit”, profesorul Dumitru Irimia este de părere că „la ora aceasta, neologizarea este un fenomen artificial”.
În celălalt documentar, Cuvintele Cuvântului, profesorul Irimia observă că „între atributele stilului biblic, este şi o anumită arhaicitate, iar această arhaicitate are în ea însăşi motivare, pentru că sensul şi forma s-au legat strâns una de alta. Există în Eminescu, în sensul acesta, o apreciere: cuvântul vechi este de preferat pentru că sensul şi forma au ajuns să se îngemăneze, sunt consubstanţiale. Pe de altă parte, e un spaţiu în care ieşi din lumea modernă, ieşi din lumea contingentului, să-i zicem, sub toate aspectele, şi atunci ieşi şi sub aspectul acesta al limbii”.
La fel ca şi Î.P.S. Bartolomeu Anania, unul dintre traducătorii cei mai profunzi ai Bibliei, profesorul Irimia crede că, în cazul traducerii textului sacru în limba română, „problema este de a te aşeza într-o sintaxă acum, pentru că textul, în general, rămâne neatacat”.
Cu inteligenţă şi cu ironie fină, profesorul Irimia avertizează telespectatorul receptiv asupra pericolului neologizării pripite: „Lexicul fundamental al unei limbi care priveşte lumea divinului şi relaţia cu lumea divinului are un strat profund sacru pe care îl putem descoperi numai în situaţii în care cineva se pune pe cercetat, altfel nu ne dăm seama, dar limba merge înainte fără să ne dăm seama. Suntem noi conştienţi sau inconştienţi în întrebuinţarea limbii. Limba ne obligă, eu zic, la aşezarea cea mai corectă”.
Este, într-adevăr, un privilegiu să-l întâlneşti pe profesorul Dumitru Irimia. Ca discipoli, am învăţat de la dumnealui să apreciem lucrurile temeinice, am căpătat curajul de a spune ceea ce gândim („în afara curentului”) şi ne-am înţelepţit acceptând că lucrurile valoroase nu sunt neapărat stridente şi nici imediat aplaudate. În cei câţiva ani de studenţie, profesorul Dumitru Irimia ne-a dăruit – cu (auto)exigenţă şi nobleţe, deopotrivă – învăţătură / (învăţă)minte de folos pentru o viaţă. Pentru aceasta, gratitudinea noastră, a tuturor, nedezminţită, chiar dacă rareori mărturisită.
Note
1 M. Eminescu, Despre cultură şi artă (Note asupra ediţiei, Comentarii, În loc de postfaţă), Editura Junimea, Iaşi, 1970, 314 p.; Mihai Eminescu, Poezii (Argument, Comentarii, Note), Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1994, 459 p. (ed. a II-a, 1997, 504 p.; ed. a III-a, 2000, 504 p.) şi Mihai Eminescu, Opera poetică (Cuvânt înainte, Note asupra ediţiei), Editura Polirom, Iaşi, 1999, 2000, 725 p., ed. a II-a, revăzută, Editura Polirom, 2006, 750 p.
2 Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Concordanţele poeziilor antume, Editura Axa, Botoşani, 2002, vol. I, 528 p.; vol. II, 520 p.; Concordanţele poeziilor postume, vol. I-IV, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2006; Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Semne şi sensuri poetice, vol. I. Arte, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2005, vol. II. Elemente primordiale, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2007.
3 Caietele Eminescu (comunicările participanţilor la Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”), Universitatea „Al. I. Cuza” (Centrul de Multiplicare), Iaşi, 1980-1989; Studii eminesciene, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2004-2006.
4 Atti del Convegno Internazionale Mihai Eminescu (Veneţia, 2000), Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2001, 245 p.
5 Dumitru Irimia, Limbajul poetic eminescian, Iaşi, Editura Junimea, 1979, p. 113.
6 Biblia mea, Biblia ta (documentar difuzat pe canalul TVR 1, în ziua de 19 octombrie 2006) şi Cuvintele Cuvântului (documentar difuzat pe canalul TVR 1, în ziua de 14 ianuarie 2007) – invitaţi: prof. univ. dr. Teresa Ferro (Universitatea din Udine, Italia), prof. univ. dr. Francisca Băltăceanu (Universitatea din Bucureşti), prof. univ. dr. Dumitru Irimia (Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi), Î.P.S. Bartolomeu Anania (Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului), pr. prof. univ. dr. Alois Bulai (Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi), prof. univ. dr. Keith Hitchins (Universitatea din Illinois, S.U.A.), pr. lect. univ. dr. Tarciziu Şerban (Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti), prof. univ. dr. Eugen Munteanu (Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi), prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel (Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi), cercetător ştiinţific principal gradul I dr. Gabriela Haja (Institutul de Filologie „A. Philippide” din Iaşi). Regizor muzical: Michaela Roşu. Editor de imagine: Mioara Maftei. Director de imagine: Lucian Olteanu. Realizator: Adina Vukovic.