Erudiţie, talent şi dăruire
Pentru tiparExistă în viaţă întâlniri providenţiale. Întâlniri care dau sens şi care ne determină, astfel, devenirea. Întâlnirea mea cu Profesorul Dumitru Irimia stă sub semnul unei astfel de providenţe. Profesorul universitar doctor, emerit cercetător, lingvist şi literat, conducătorul şi sufletul Catedrei Eminescu, cu peste 40 de ani petrecuţi în slujba Universităţii „Al. I. Cuza”, ţine încă marea lecţie Eminescu. Profesor de Lingvistică, Stilistică şi Poetică, organizatorul celor peste 30 de ediţii ale Colocviului Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu” (autentic model paideic de iniţiere literară), vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, director adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetări Umaniste de la Veneţia (1999-2001), traducător, autor a numeroase studii şi lucrări de specialitate între care Limbajul poetic eminescian (Junimea, 1979), Introducere în stilistică (Polirom, 1999), Gramatica limbii române (Polirom, 1997, 2000, ediţia a doua, 2004), Dicţionarul limbajului poetic eminescian (Axa, Botoşani, 2002, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2005, 2006, 2007), Mihai Eminescu. Opera poetică (Polirom, 1999, ediţia a doua, 2006), Dumitru Irimia are, în tot ceea ce face, temeinicie, vastă erudiţie, rigoare şi subtilitate invulnerabile.
Într-un domeniu preţios şi pretenţios – Eminescu, Profesorul face o interpretare sub semnul unor contemplaţii înnoitoare, cu o fecunditate intelectuală şi o fervoare a ideii remarcabile. Nu-l pot vedea altfel pe Profesorul Irimia, decât călător în universul cărţilor, în lumile solitudinii spirituale şi ale limbajului subtil, deasupra zilei, cufundat în meditaţii creatoare, între etern şi trecător, cu încredere în Cuvânt, în forţa pe care acesta o exercită. Format în „stima culturii”, Dumitru Irimia ştie că a numi lumea înseamnă, simbolic, a o întemeia. La Domnia Sa, spiritul critic se converteşte în dispoziţie ontologică. Semne, nume, sensuri poetice prin care maestrul încearcă să descifreze „calea lumii” şi a luminii cu o neostoită sete de cunoaştere, (în)dăruirea celorlalţi. Şi, pentru că fericirea de a fi dascăl se prelungeşte în vocaţia de a fi deschis aventurii în cuvânt, avem convingerea că maestrul se poate lua la întrecere cu fluturii!
Personalitate emblematică, cu un statut alcătuit din erudiţie, talent şi dăruire, Profesorul Irimia rămâne Omul la înălţimea operei pe care a iscălit-o un model cultural. Semnele ne-trecătoare prin această lume dau coerenţă, nobleţe, reverberaţie operei maestrului. Abordând literatura din interiorul structurilor ei, cu o acurateţe stilistică capabilă de formulări frapante şi memorabile, opera Profesorului aduce lumină şi înţelegere, într-o lecţie de rigoare şi rafinament, de sărbătoare a ideii, menţinând lumile în fiinţă. Într-un fel în care bucuria scrisului intră în căile mântuirii.
O mărturisire: întâlnirea cu Profesorul Irimia m-a îmbogăţit, mi-a dat încredere, m-a aşezat altfel în lume. O tristeţe – regretul că nu l-am avut ca profesor al studenţiei mele: „Aceasta-i tristeţea cea mare – a spicelor / că nu sunt tăiate de lună. / Spicele-n lanuri – de dor se-nfioară, de moarte, / Când secera lunii pe boltă apare...” (L. Blaga).