Proiectarea unei lecţii – laborator didactic
Pentru tiparPreocupaţi fiind de eficientizarea activităţii didactice, atât profesorul cu experienţă, cât şi profesorul debutant proiectează scenarii didactice pentru fiecare lecţie. Dacă profesorul cu experienţă realizează, cel mai adesea, o simplă schemă a lecţiei, deoarece se bazează pe capacitatea de autoreglare în funcţie de realitatea concretă din clasă, profesorul debutant este obligat, prin statutul său, să proiecteze scenariul didactic pentru fiecare lecţie. Deşi pare împovărătoare, această activitate îşi are beneficiile ei incontestabile, constituind temelia pe care se fundamentează experienţa didactică din anii următori.
Proiectarea unei lecţii este un exerciţiu şi un experiment totodată. Este un exerciţiu prin care profesorul coroborează obiectivele cadru / competenţele generale cu obiectivele şi competenţele specifice, cu aspectele ce vizează conţinuturile din programă şi manual. Confruntat fiind cu situaţia concretă de predare, profesorul selectează şi ordonează conţinuturi, identifică materiale didactice potrivite pentru nivelul grupului de elevi vizat. Aşadar, ca exerciţiu, proiectarea unei lecţii presupune lectura atentă a programei, a manualului, consultarea surselor bibliografice şi selectarea materialelor didactice. Ca experiment, proiectarea unei lecţii presupune conştientizarea distanţei dintre proiectare şi realizare. Cel mai adesea, proiectul suferă modificări şi ajustări în activitatea concretă din clasă. Factorii care determină relativitatea demersului proiectiv sunt diverşi: dificultatea sau uşurinţa cu care elevii rezolvă sarcinile de lucru, ceea ce duce la prelungirea sau scurtarea unei secvenţe a lecţiei, identificarea unor deficienţe sau a unor achiziţii pe care elevii le au cu privire la tema abordată etc. Astfel, doar într-o situaţie ideală există o similitudine absolută între proiectarea şi realizarea efectivă a lecţiei. Necesitatea proiectării lecţiei este cu atât mai importantă, cu cât spaţiul real al orei îşi are elementele de nedeterminare fireşti. Prin proiectarea lecţiei, profesorul atenuează efectele datorate zonelor de neprevăzut prin anticiparea unor posibile elemente de dificultate, identificând posibile strategii de remediere a acestora.
Indiferent de modelul ales pentru proiectarea lecţiei, după ce conţinuturile sunt selectate, profesorul trebuie să-şi pună şi să găsească răspuns la întrebări ca:
• Cum se leagă conţinuturile selectate cu altele pe care elevii le-au studiat?
• În ce măsură tema abordată răspunde interesului actual şi nevoilor viitoare ale elevilor?
• În ce mod poate fi relaţionată tema lecţiei cu experienţa de viaţă a elevilor sau cu alte discipline studiate de elevi?
• Cum pot fi predate conţinuturile pentru a fi accesibile grupului de elevi vizat?
• Ce anume se va evalua şi cum vor fi evaluaţi elevii?
• Care sunt metodele didactice prin care predarea – învăţarea devine mai eficientă şi antrenantă?
Cu siguranţă că seria întrebărilor poate fi completată cu multe altele. Profesorul nu este o fiinţă robotizată, de aceea proiectarea lecţiei devine şi un veritabil exerciţiu creativ. În lipsa unei reţete didactice, fiecare profesor construieşte, în cadrul general al unui model didactic, scenarii originale care poartă amprenta personală a viziunii asupra temei abordate, a stilului didactic şi a personalităţii. Este însă important de subliniat faptul că înainte de a fi exerciţiu de creativitate şi inovaţie, proiectarea unei lecţii este cadrată de modele ştiinţifice pe care profesorul trebuie să le cunoască şi să le exerseze. Dacă predarea e o artă, atunci, ca în orice artă, trebuie cunoscut abc-ul specific. Vocaţia didactică asigură doar rapiditatea înţelegerii parcursului didactic şi originalitatea demersului prin îmbinarea metodelor şi procedeelor în strategii didactice coerente şi atractive.
Proiectarea lecţiei este o acţiune integratoare a secvenţelor didactice într-un parcurs explicit, riguros gândit. „Două îmi par a fi, la ora actuală, direcţiile care informează structurarea lecţiilor şi a secvenţelor didactice: 1. integrarea fiecărei activităţi într-un proces şi deci renunţarea la abordarea abruptă şi insulară a noilor cunoştinţe şi 2. explicitarea strategiilor de predare – învăţare şi justificarea lor”1. Tiparele configurative care pot ghida proiectarea lecţiei sunt2:
1. Modelul învăţării directe sau explicite, care configurează momentele lecţiei după următoarele întrebări:
|
Ce cunoştinţe procedurale urmează a fi învăţate?
|
De ce este necesară învăţarea lor?
|
Cum se va realiza învăţarea lor?
|
Învăţarea noilor cunoştinţe.
|
Când pot fi aplicate cunoştinţele învăţate?
|
2. Modelul ştiu – doresc să ştiu – am învăţat, care presupune integrarea noilor cunoştinţe în şirul de interogaţii:
|
Ce ştiu despre subiect?
|
Ce aş dori să ştiu?
|
Învăţarea noilor conţinuturi.
|
Ce am învăţat?
|
Ce aş mai dori să aflu despre subiect?
|
3. Modelul evocare – configurare a sensului – reflecţie, care structurează demersul didactic în trei momente:
|
Ce ştiu despre subiect şi ce aş dori să aflu?
|
Învăţarea noilor conţinuturi.
|
Ce am învăţat, cum explic şi corelez noile cunoştinţe?
|
O analiză a celor trei modele de proiectare evidenţiază structurarea lecţiei în trei momente distinctive, dar care sunt legate printr-un fir roşu ce asigură coerenţa demersului. Indiferent dacă lecţia este structurată în cinci sau în trei momente, acestea pot fi subsumate modelului în trei etape, modelul ABC, adică: orientare – achiziţii – transfer şi aplicare.
Pentru ilustrare, am ales proiectarea celor trei momente într-o lecţie de comunicare la clasa a IX-a.
Titlul lecţiei: Comunicarea verbală şi nonverbală
Competenţa generală: utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi producerea mesajelor în diverse situaţii de comunicare
Competenţa specifică: utilizarea corectăşi adecvată a formelor exprimării orale şi scrise în diverse situaţii de comunicare
Conţinuturi vizate
– elemente nonverbale şi paraverbale; programul de spectacol; afişul de spectacol; conversaţia
Conţinuturi activate
– textul literar şi nonliterar; textul dramatic; elementele situaţiei de comunicare
Materiale necesare
– casetă video cu piesa de teatru O scrisoare pierdută;volum cu piesa de teatru O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale (actul 1, scena 5), program şi afiş al spectacolului de teatru; posterul cu schema situaţiei de comunicare; copii din textul comediei (actul 1, scena 5); copii ale textului dialogat, necesar pentru activitatea pe grupe; coli tip flipchart, markere, scotch; coli A4 pentru scrierea sarcinilor de lucru aferente fiecărei grupe
• Metode şi tipuri de activităţi
Orientare: prelegere, activitate în patru grupe, brainstorming – ciorchine de idei, lectura şi observarea programului de spectacol teatral
Achiziţii: citirea fragmentului / vizionarea unei scene din piesa de teatru (actul 1, scena 5); interpretarea unui rol; evaluarea interpretării actorilor, posterul, tabelul; activitate individuală / în perechi / frontală
Transfer şi aplicare:
– activitate în patru grupe: asocierea de elemente paraverbale şi nonverbale unor semne de punctuaţie; pregătirea şi interpretarea unei conversaţii cotidiene; stabilirea unor reguli ce vizează comunicarea orală (vorbirea şi ascultarea); transpunerea elementelor nonverbale în imagini printr-un afiş al unui spectacol
– evaluarea comportamentului nonverbal şi paraverbal din timpul activităţilor în grupe
– activitate individuală – tema de portofoliu: observarea comunicării verbale şi nonverbale în viaţa cotidiană şi mass-media; autoevaluarea şi exprimarea propriilor stări prin valorificarea semnificaţiei elementelor nonverbale.
PARCURSUL DIDACTIC
ORIENTARE: 15 minute
2 minute
• Deschideţi lecţia printr-o scurtă prelegere despre arta conversaţiei valorificând maxima Limba este mai bogată decât orice intuiţie şi insistaţi asupra faptului că viaţa este un dialog cu ceilalţi şi cu noi înşine. Toată viaţa nu facem altceva decât să auzim, să spunem, să interpretăm cuvinte: noi pe ale altora, alţii pe ale noastre. A vorbi este motorul tuturor lucrurilor.
3 minute
• Formaţi patru grupe şi distribuiţi fiecărei grupe câte o întrebare dintre cele de mai jos:
1. Ce înseamnă a vorbi?
2. Care este diferenţa dintre a vorbi şi a comunica?
3. Ce face comunicarea verbală mai expresivă?
4. De ce conversaţia e o artă?
5 minute
• Ascultaţi câteva răspunsuri ale elevilor, notaţi pe tablă răspunsurile la întrebarea 3 şi continuaţi prin sublinierea legăturii dintre arta conversaţiei şi spectacolul de teatru. Întrebaţi cine sunt oamenii care cunosc cel mai bine arta conversaţiei. Notaţi răspunsurile lor şi adăugaţi dumneavoastră categoria actorilor, dacă elevii nu au sesizat acest lucru.
5 minute
• Organizaţi o activitate frontală, oferiţi elevilor câte un exemplar din programul de spectacol al comediei O scrisoare pierdută şi discutaţi despre punerea în scenă a unui spectacol de teatru, având în vedere informaţiile din programul de spectacol. Întrebaţi ce calităţi trebuie să aibă o persoană pentru a deveni actor? şi notaţi răspunsurile într-un ciorchine de idei.
ACHIZIŢII: 20 de minute
10 minute
• Fie că folosiţi fragmentul de text (actul 1, scena 5) sau caseta video, scopul este ca elevii să performeze un joc dramatic, interpretând replicile personajelor, sau să observe în jocul actorilor cum se îmbină cu artă comunicarea verbală cu cea nonverbală şi paraverbală. Valorificaţi textul pentru a observa indicaţiile scenice prin care se face referire la mişcarea scenică şi comunicarea nonverbală. Dublarea lecturii textului cu vizionarea fragmentului din piesa de teatru ar fi mult mai utilă decât o simplă lectură. Înainte de vizionare sau de jocul elevilor prezentaţi grila de evaluare care cuprinde elemente ale comunicării non şi paraverbale:
|
Mimică
|
Gesturi
|
Ton
|
Poziţia corpului
|
Privire
|
Subliniaţi faptul că opera dramatică este dublu articulată sub aspectul valorii estetice: ca text si ca punere în scenă / ca spectacol, jocul actorilor fiind extrem de important pentru succesul la public.
5 minute
• Reluaţi elementele situaţiei de comunicare prin prezentarea lor pe un poster sub formă de schemă şi aplicaţi-le la spectacolul de teatru, prin întrebări de identificare.
5 minute
• Aprofundaţi noţiunile de comunicare verbală, nonverbală şi paraverbală, oferind explicaţiile pentru tipurile de comunicare, apoi cereţi elevilor să completeze tabelul scris pe tablă. Activitatea poate fi frontală (economie de timp) sau în perechi.
|
Comunicare verbală:prin cuvânt rostit şi scris
|
Comunicare nonverbală: prin orice alt semn care nu este produs în cavitatea bucală
|
Comunicare paraverbală: prin orice sunet care este produs în cavitatea bucală, dar nu este cuvânt
|
|
cuvânt, sintagmă, propoziţie, frază, text / discurs
|
mimică, gestică, privire, poziţia corpului
|
intonaţie, volumul vocii, râs, tuşit, pauză, accent
|
Pentru a sublinia importanţa elementelor non şi paraverbale, introduceţi informaţia sub forma: „Ştiaţi că prin cuvinte comunicăm doar 7% din sensul mesajului, iar 93% este exprimat prin elementele nonverbale şi paraverbale? (38% prin elemente paraverbale şi 55% prin elemente nonverbale?)”.
TRANSFER ŞI APLICARE: 15 minute
7 minute
• Daţi celor patru grupe deja constituite următoarele sarcini de lucru:
Grupa întâi:
1. Construiţi enunţuri în care următoarele semne de punctuaţie să exprime:
[!]: mirare, indignare, enervare
[…]: pauză, uimire, confuzie
[?]: curiozitate, enervare, mirare.
2. Notaţi mijloacele nonverbale şi paraverbale prin care pot fi exprimate în comunicarea orală aceste stări şi atitudini. Alegeţi varianta cea mai expresivă pentru a o prezenta colegilor.
Grupa a doua:
Realizaţi un poster care să cuprindă câte cinci reguli pentru un bun vorbitor (emiţător) şi un bun ascultător (receptor) care folosesc elemente verbale şi nonparaverbale. Intitulaţi posterul Decalogul vorbirii şi al ascultării.
Grupa a treia:
1. Citiţi următorul fragment de text:
(În faţa unui magazin, după ce Elena îl prezintă pe Paul colegei ei, Maria, cei trei tineri discută.)
Maria: Tu eşti Paul? Sunt Maria! Şi eu mă bucur să te cunosc. Elena mi-a spus multe lucruri interesante despre tine.
Paul (îmbujorat la faţă, strânge mâna Mariei): Sunt curios ce-a găsit Elena atât de interesant la mine.
Elena (surprinsă): Ei! Ce-am găsit atât de interesant la tine?! Păi… eşti un băiat drăguţ, politicos şi… dansezi minunat!
Maria (curioasă): Mergi la cursuri de dans?!
Paul (timid): Oh! Am fost, dar nu mai merg…
Elena (atotştiutoare): Ah, nici nu mai era nevoie! Ai deprins foarte repede tainele dansului.
Paul (mai sigur pe el): Exersez singur. Improvizez mişcări pe orice melodie.
Maria (resemnată): Of! Eu nu prea ştiu a dansa…
Elena (întrebătoare): Şi nu vrei să înveţi? Paul poate fi un profesor foarte bun!
Maria (interesată): O! Ce mi-ar plăcea să pot dansa mai bine!
Paul (politicos): Sigur, te învăţ cu plăcere. Nu-i chiar aşa greu.
Elena (hotărâtă): Gata! Sâmbătă seara mergem la discotecă!
Maria (bucuroasă): Vai! Ce mă bucur!
2. Discutaţi elementele nonverbale care ar putea însoţi indicaţiile puse între paranteze şi ar fi necesare pentru o punere în scenă a textului dat. Identificaţi elementele paraverbale reproduse prin semne de punctuaţie şi discutaţi modul de realizare orală a acestora.
3. Alegeţi trei colegi şi pregătiţi interpretarea celor trei roluri.
Grupa a patra:
Realizaţi un afiş al unui spectacol de teatru / concert, folosind imagini care să completeze comunicarea verbală cu cea nonverbală.
• Observaţi activitatea elevilor şi evaluaţi comportamentul lor nonverbal şi paraverbal prin comentarii punctuale pe care le veţi prezenta după raportarea grupelor.
5 minute
• Raportarea grupelor şi afişarea posterelor realizate. Dacă timpul nu permite, se poate asculta doar prezentarea grupei a treia, produsele celorlalte grupe fiind doar afişate, urmând să fie discutate în ora următoare. Dacă clasa are un ritm mai lent, activitatea de la grupa a treia poate fi realizată în clasă, iar celelalte pot fi transferate ca temă de casă sau activităţi pentru ora următoare.
3 minute
• Evaluare: prezentarea observaţilor asupra comportamentului verbal şi nonverbal al elevilor din timpul activităţilor în grupe; notarea elevilor care au interpretat foarte bine rolurile unor personaje.
• Anunţarea temei pentru portofoliu (poate fi scrisă pe o foaie şi afişată în clasă; nu uitaţi să precizaţi termenul de realizare a lucrărilor):
1. Observă cu atenţie felul în care vorbesc oamenii din jurul tău (acasă, pe stradă, la şcoală). Notează câteva elemente nonverbale şi paraverbale care consideri că nu corespund unei comunicări civilizate.
2. Alege dintre persoanele pe care le vezi în emisiuni la televizor şi identifică elemente nonverbale care le caracterizează. Alege o persoană care iţi place şi una care nu îţi place. Explică alegerea făcută.
3. Realizează harta săptămânii pentru tine. Notează fiecare zi. Scrie apoi sentimentul / starea dominantă. Găseşte interjecţia potrivită. Desenează o imagine / expresie a feţei care să sugereze cât mai bine felul în care consideri tu ziua respectivă.
4. Citeşte romanul Arta conversaţiei, de Ileana Vulpescu, şi scrie un text de 10-15 rânduri în care să îţi exprimi părerea referitor la titlul ales de autoare.
După lecţie, reflectaţi asupra desfăşurării procesului didactic şi notaţi la sfârşitul proiectului didactic sau într-un caiet special care să constituie jurnalul didactic. Puteţi face referire la:
• ceea ce trebuie să nu uitaţi în pregătirea orei următoare pentru a asigura legătura cu această oră;
• câte din conţinuturile vizate nu au fost atinse şi va trebui să le redistribuiţi într-o altă oră asociate cu o altă temă;
• aspectele reuşite şi nereuşite ale orei;
• starea de spirit înainte şi după oră;
• un sfat pe care l-aţi oferi unui alt profesor;
• analiza feed-back-ului primit de la elevi etc.
Pentru această oră, sugerăm utilitatea consemnării următoarelor aspecte:
|
Nu uita!
|
Jurnalul didactic
|
|
Lucrările pentru portofoliul elevului
Termenul de predare
Materiale didactice necesare pentru ora următoare
|
Stare de spirit
Puncte tari şi puncte slabe ale lecţiei
Ce aţi păstra şi ce aţi schimba din actualul scenariu al lecţiei
Autoevaluare: nota acordată
|
Diversitatea posibilităţii de asociere a conţinuturilor, libertatea de a propune texte noi, valorificarea unui text din mai multe perspective, îmbinarea activităţii frontale cu cea în perechi, în grupe şi individuală, familiarizarea încă din etapa formării iniţiale cu multitudinea de metode prin care se asigură implicarea activă a elevilor, cooperarea şi colaborarea sunt doar câteva dintre avantajele de care se bucură profesorul debutant. Drumul spre succesul profesional este, în condiţiile actuale, rapid, dar, evident, pavat cu muncă, cu exerciţii şi experimente în laboratorul didactic. Lecţia propriu-zisă şi clasa de elevi sunt spaţiul în care pregătirea riguroasă din laboratorul didactic se transformă în artă, oferind satisfacţia şi bucuria lucrului bine făcut atât profesorilor, cât şi elevilor.
Note
1 Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu – structuri didactice deschise, editura Paralela 45, 2003, pag. 45.
2 Pentru detalierea celor trei modele de proiectare a lecţiei, vezi Alina Pamfil, op. cit., pag. 46-53.