Irina Condrea. Studii de sociolingvistică
Pentru tiparLucrarea pe care am onoarea şi bucuria de a o prezenta, intitulată sobru Studii de sociolingvistică, este încă unul dintre valoroasele produse ale cercetării ştiinţifice cu care ne-a obişnuit prestigioasa Şcoală de lingvistică de la Chişinău, rod al observaţiilor şi analizelor aplicate pe realităţile limbii române vorbită la Est de Prut.
Trebuie să mărturisesc emoţia cu care, de fiecare dată, citesc textele colegilor noştri români din Basarabia care, dincolo de profunzimea ştiinţifică a abordării faptelor de limbă, conţin fiorul analistului-lingvist ce nu se poate detaşa, în pofida obiectivismului investigaţiei, de contextul social particular de producere, funcţionare şi dinamică a limbii române în Republica Moldova.
La fel mi s-a întâmplat şi atunci când am primit această carte a doamnei profesor dr. Irina CONDREA, decan al Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova: eram prezente la festivităţile aniversare organizate de Academia de Ştiinţe a Moldovei în onoarea academicianului Silviu Berejan, se vorbea „încins” despre munca şi rolul lingviştilor basarabeni, despre situaţia limbii române, când lucrarea doamnei Condrea mi-a fost strecurată discret, şoptindu-mi-se invitaţia de a o citi.
Irina Condrea este un reputat cercetător ale cărei preocupări în sfera sociolingvisticii îmi erau cunoscute. Am colaborat, de altfel, la câteva programe de masterat, la un proiect european de Şcoală pentru adulţi în cadrul Facultăţii de Limbi Străine a Universităţii de Stat din Moldova, ne-a unit, la un moment dat, problematica generată de argou, teoria traducerii (trebuie să amintesc aici lucrarea doamnei Condrea intitulată Semiotica traducerii, apărută tot la Chişinău, în 2005), ne pasionează cercetările în câmpul comunicării europene (contacte lingvistice, împrumutul, normă şi abatere etc.).
Noua carte a Irinei Condrea reuneşte o serie de studii şi se constituie într-o selecţie de texte de lingvistică, operată cu rigoare pentru a defini una dintre direcţiile de cercetare a limbii în care autoarea excelează: surprinderea situaţiei lingvistice din Republica Moldova prin folosirea instrumentelor metodologice specifice sociolingvisticii. Citând-o pe Irina Condrea, încercăm să definim particularităţile unui context sociolingvistic caracterizat prin „utilizarea îndelungată în societate a două limbi – româna şi rusa – care, în diverse perioade, şi-au schimbat statutul şi funcţiile”, contactul dintre ele provocând „situaţii care au stârnit vii controverse, cum ar fi, de exemplu, statutul limbii ruse în Republica Moldova, în perioada actuală” („Argument”).
Cincisprezece studii de autor cărora li se adaugă cinci recenzii asupra unor lucrări de sociolingvistică formează sumarul acestei cărţi care se deschide, natural, prin identificarea unor aspecte specifice bilingvismului în Republica Moldova, continuând cu abodarea situaţiei lingvistice din Basarabia în contextul multilingvismului, oprindu-se, spre final, asupra funcţiei identitare a argoului în contextul mai larg al miturilor identitare basarabene şi al „limbii ca simbol identitar”.
Aspectele teoretice prin care lucrarea Irinei Condrea îmbogăţeşte cercetarea sociolingvistică actuală şi care ne-a reţinut atenţia în mod deosebit sunt: „coabitarea biculturală”, „limba de lemn ca metalimbaj”, „bilingvismul în societatea diglosică”, termenul de „limba maternă” despre care lingvistica spune că, în Republica Moldova are deocamdată un statut de sinonim „eufemistic” pentru cei doi termeni aflaţi aici în competiţie – cel oficial de „limba moldovenească” şi cel ştiinţific şi logic de „limba română”, aceasta [limba maternă] fiind deocamdată unica stavilă în calea expansiunii „limbii moldoveneşti” (p. 90).
Studiile realizate de Irina Condrea au la bază crearea şi investigarea unor importante corpusuri de limba română vorbită, constituite prin înregistrarea de eşantioane de limbă vie în mediul tinerilor, studenţi sau liceeni, în comunicarea stradală sau mediatică, întărind direcţia laboviană de cercetare care a condus la deschiderile către o lingvistică de corpus. Prin aceasta, Irina Condrea se situează în avangarda cercetării lingvistice româneşti, iar cartea sa devine un preţios reper bibliografic actual pentru sociolingvişti. Alături de limba vie, curentă, practicată de diferitele categorii de vorbitori, lucrarea exploatează inteligent şi texte oficiale, legi în vigoare, documente şi reglementări ce vizează situaţia actuală a limbii române în Republica Moldova.
Două perspective de abordare a fenomenului sociolingvistic basarabean se disting clar de-a lungul investigaţiilor autoarei: una obiectivă, rece, strict ştiinţifică, cu observaţii pertinente, rezultat al amplei cunoaşteri a faptelor de limbă în evoluţia lor sincronică, redate în metalimbajul operant al disciplinei, şi o a doua, militantă, generată de raportarea aspectelor limbii vii la prescriptivitate şi normalitate, în vederea formulării unor direcţii de funcţionare ce ţin de un „ideal de limbă” pe care cercetătoarea îl consideră obligatoriu în actuala situaţie a limbii române, în general.
De exemplu, pornind de la un dialog înregistrat într-un magazin şi în care cumpărătorul se adresează în limba română, iar vânzătorul îi răspunde în limba rusă, lingvista concluzionează:
„Acest teatru al absurdului poate uneori continua până la capătul dialogului, dar, de obicei, cineva dintre interlocutori cedează, şi convorbirea se termină într-o singură limbă, de regulă în limba rusă, căci se descurcă mai bine cu ambele limbi şi, poate, este mai înţelegător cel care vorbeşte româneşte. În asemenea condiţii de comunicare eforturile de menţinere a unui nivel standard de limbaj sunt deosebit de dificile, iar performanţele vorbitorilor sunt serios afectate” (p. 12).
Parcă pentru a susţine ceea ce Freud spunea la un moment dat, Irina Condrea crede că pentru a comunica, cuvintele nu trebuie să fie neapărat adecvate.
Dincolo de rigoarea analizelor sociolingvistice, lucrarea doamnei Irina Condrea ne oferă bucuria unui text agreabil, în care discursul ştiinţific se subiectivizează mereu, personalitatea enunţătorului lăsând-se uşor descoperită. Dimensiunile diacronică şi sincronică se completează în vederea formulării concluziilor, iar povestea limbii române din Basarabia se ţese meticulos, cu numeroase întoarceri în timp, pentru a descoperi şi, mai ales, a înţelege mărcile sale actuale. Sociolingvistul este dublat de vorbitor în descrierea limbii române şi aceasta este, în opinia noastră, cea mai importantă reuşită a acestor studii asupra limbii. Este o carte care lipsea, de care aveam nevoie şi despre care se va mai auzi vorbindu-se.