Un clasic modern: Tudor Zbârnea
Pentru tipar;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
Dialogul intercultural dintre România şi Republica Moldova rezumă în fapt autenticele valenţe comune ale românilor de pe cele două maluri ale Prutului. Ceea ce politicienii ratează cel mai adesea în sensul unei ideale şi dorite reunificări izbutesc, cu mijloacele ce le stau la îndemână, artiştii. Dacă se va realiza unirea în spirit a oamenilor care aparţin aceleiaşi patrii a culturii, celelalte se vor înfăptui neîndoielnic cândva. Lumea însă se grăbeşte, ideologiile tind spre globalizare, interesele politice de asemenea. Acceptarea ideii că avem, genetic, o memorie culturală comună şi un mod identic de a ne raporta la conceptele esteticii, că avem în fibra noastră un fel aparte de a interpreta universul vizibil sau doar imaginar, că suntem laolaltă în posesia unui instrumentar de limbaj artistic cu multe similitudini, ilustrat exemplar în perioada interbelică, conduce la concluzia că aparţinem deopotrivă unei inconfundabile spiritualităţi.
Tudor Zbârnea, artist de marcă al unei asemenea comunităţi spirituale, este, neîndoielnic, un pictor de idei. Cele mai noi lucrări ale maestrului, nu demult expuse la Palatul Culturii din Iaşi, fac dovada elocventă a înzestrării şi a nivelului de maturitate a creaţiei. Pictura lui capătă anvergură culturală şi impact axiologic prin gravitatea meditaţiilor asupra condiţiei creatorului şi a operei de artă în ziua de azi. Un tulburător portret Bacovia, tensionat de irepresibile melancolii, devenite adesea nevroze, exprimă în fapt drama artistului marginalizat în provinciile sufletului, unde se produc veritabile cataclisme afective. Ochii prăbuşiţi în adâncurile fiinţei refuză o lume unde creatorul nu trăieşte decât deziluzii şi dispreţul unor semeni ignoranţi şi insensibili. În relaţie cu această capodoperă a melancoliei, autoportretul artistului produce acelaşi efect al însingurării şi depresiei. Odată fixat însă chipul solitudinii răvăşite de frisoanele lucidităţii, Tudor Zbârnea glosează pe tema omului strivit de tăvălugul existenţei imediate şi de presiunile socialului ca efect al destrăbălărilor istoriei. Cu tentă expresionistă ca tensiune emoţională, compoziţiile consacrate dramei omului dintotdeauna sfârşesc prin a fi nişte veritabile portrete ale dezumanizării. Strivite de griji şi nevoi, personajele compoziţiilor poartă veşnic poverile lumii într-un sisific efort. Văd aici comentariile unui moralist care exorcizează prin artă dureri înăbuşite.
Gânditor în ordinea moralei, pictorul îşi caută cu disperată fervoare elementele de sprijin pentru o posibilă construcţie în dimensiunea esteticului. Ca cei vechi, mai crede încă în triada antichităţii clasice, unde valorile etico-estetice ne reamintesc un veritabil cod umanist. Concomitent însă, Tudor Zbârnea caută cu pasiune semnele eterne ale lumii şi le află în arhetipuri, mituri şi simboluri străvechi. Compune astfel cu devotament şi măiestrie dipticuri şi polipticuri unde asociază elemente aparent disparate, cărora el le induce însă, în funcţie de context, semnificaţii noi. În plus, nu ezită să transmită ideea de arhaitate ca metaforă a unui trecut utopic.
Asemenea glose, grave şi incitante, denotă profunzimile reflexive la care a ajuns şi virtuozităţile tehnice pe care le-a adaptat sensului general al imaginilor. Tudor Zbârnea e clasic prin atitudine şi viziune picturală, modern prin recursul la simbolistica arhaică şi prin stilul devenit o indubitabilă pledoarie pentru originalitate. Cromatica tablourilor consună cu arhitectura compoziţională şi generează un sentiment de solidaritate afectivă. Dominantele şi armoniile grave menţin tonul unui discurs pictural exemplar şi coerent, fără stridenţele unui strigăt deznădăjduit ca în tablourile nordicului Edward Munch. Peste pânzele lui plutesc norii şi ceţurile septentrionale, dar există şi suficiente elogii aduse lumii taborice.
Prin credinţă omul se poate mântui, prin artă se poate mângâia. Tudor Zbârnea oficiază într-un templu din care omul nu poate fi izgonit niciodată...
Tudor Zbârnea s-a născut la 29 decembrie 1955, Nisporeni, Republica Moldova. Şcoala Republicană de Arte Plastice „I.E. REPIN” din Chişinău (1981); Universitatea de Arte, laşi, Facultatea de Arte Plastice, secţia pictură, Clasa profesorului Corneliu Ionescu (2001); Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (1990); Membru al Grupului „ZECE” (1992); Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (1996); Membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici Profesionişti în cadrul UNESCO (1997).
Călătorii de studii şi documentare: Germania, Italia, Turcia, Georgia, Rusia, Franţa. Debutează în anul 1984 în cadrul unei expoziţii republicane de artă contemporană organizată la Chişinău, din acest an participă aproape la toate expoziţiile oficiale organizate în ţară şi străinătate de Ministerul Culturii şi U.A.P. din Moldova, din 1992 participă la o serie de saloane oficiale organizate de U.A.P. din România.
Devine rezident al Cité Internationale des Arts din Paris (2001).
Activitate profesională: Participă în calitate de preşedinte sau membru al juriilor la diverse concursuri naţionale şi internaţionale în domeniul artelor plastice. Şef-adjunct al Departamentului Cultură al Primăriei Chişinău (1990-1992). Director al Direcţiei Patrimoniu Cultural, Arte Plastice a Ministerului Culturii (1992-1994). Locuieşte si activează în Bucureşti, România (1994-2000). Din 2002 activează în calitate de Director general al Muzeului Naţional de Artă al Moldovei.
Expoziţii personale: Chişinău, Capo d’Orlando, Botoşani, Bucureşti, Piatra-Neamţ, Iaşi, Bruxelles, Moscova, Paris etc.
Participări la expoziţii în străinătate: Rusia, Finlanda, Cipru, Italia, Germania, Franţa, Lituania etc.