Pierdere irecuperabilă
Pentru tiparNe-a părăsit academicianul Silviu Berejan, cunoscut şi apreciat lingvist, om de o rară frumuseţe sufletească. O pierdere grea, irecuperabilă, suportă ştiinţa lingvistică din Republica Moldova care, decenii în şir, a beneficiat de prezenţa şi prestaţia lui Silviu Berejan, erudit şi onest cercetator şi îndrumător de investigaţii filologice. Noi, cei care l-am cunoscut şi ne-am bucurat de sprijinul său, i-am remarcat consecvenţa şi fidelitatea faţă de principiile ştiinţifice pe care le considera obligatorii pentru interpretarea corectă a realităţilor lingvistice dintre Prut şi Nistru.
Fiind reprezentantul forului academic suprem din Republica Moldova, în calitate de director de Institut, de coordonator al secţiei de ştiinţe sociale şi, evident, înainte de toate, în calitate de cercetător, Silviu Berejan a manifestat interes neslăbit pentru destinul ştiinţei, inclusiv al celei filologice. Orizonturile deschise după 1989 i-au oferit posibilitatea de a recupera anii de tăcere forţată, când adevărul nu putea fi rostit din considerente ideologice. Împreună cu echipa Institutului a trecut, aşa precum sublinia acad. Nicolae Corlăteanu, „prin grele şi înjositoare furci caudine”, aşteptând cu răbdare apropierea unor vremuri care să accepte abordarea identităţilor românilor basarabeni. Filologii din Republica Moldova, se ştie, s-au conformat unor condiţii ideologice ostile spiritului naţional doar în sensul elaborării unor stratageme esopice, care să permită, prin tot ce însemna graiul matern promovat şi valorificat de către modeştii dar perseverenţii muncitori în minele limbii române, să fie „întreţinută şi apoi înviată conştiinţa naţională”, după cum menţiona dascălul nostru Nicolae Corlăteanu. E cunoscut faptul că aproape 50 de ani nu am avut dreptul să vorbim deschis despre limba română şi despre patrimoniul spiritual moştenit de la strămoşi. Paradoxal, dar lingviştilor noştri li se interzicea să trateze aspecte legate de limba noastră şi la Bucureşti. În acest context Silviu Berejan notează: „... în timpul Congresului al zecelea al lingviştilor (Bucureşti, 1967), N. Corlăteanu a venit oficial cu delegaţia sovietică de la Moscova, iar eu (S. Berejan) care eram sosit cu câteva zile mai înainte am avut o surpriză extrem de neplăcută. Şeful delegaţiei oficiale F. P. Filin, directorul Institutului de limba rusă, m-a sfătuit să nu particip la lucrările Congresului, deşi figuram în programul publicat la Bucureşti, căci îi era teamă că voi avea neplăceri serioase nu numai eu, ci şi el în calitate de şef al delegaţiei şi reprezentant al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. M-am supus şi, înghiţindu-mi lacrimile, am părăsit sediul acestei manifestări de prestigiu la care mi-am dorit atât de mult să particip”.
Activitatea acad. Silviu Berejan din ultimii douăzeci de ani este probabil şi o reacţie latentă, o revanşă sui generis la interdicţia impusă atunci, dar şi cu alte prilejuri, din motive politice. După anularea restricţiilor, Silviu Berejan a reuşit să-şi fructifice activitatea de cercetător onest şi intransigent în numeroase studii, comunicări, prelegeri ale căror mesaje sunt imperative încă din titluri: De ce limba exemplară din uzul oficial al Republicii Moldova nu poate fi numită moldovenească; Unitatea limbii române, funcţionarea ei în Republica Moldova; Monolingvismul populaţiei rusofone în Republica Moldova şi bilingvismul populaţiei băştinaşe; Specificul regional ca piedică pentru restabilirea identităţii etnice şi naţionale la populaţia românească din Republica Moldova; Despre cauzele pierderii identităţii lingvistice şi etnice într-o regiune ruptă din întreg etc.
La Chişinău şi Bălţi, la Cernăuţi şi Suceava, la Iaşi şi Timişoara, la Bucureşti şi Cluj, la Sibiu şi Târgovişte, în Germania, Franţa, Spania, Ucraina, Rusia şi în atâtea alte ţări lingvistul Silviu Berejan a reprezentat cu onoare ştiinţa ligvistică din Republica Moldova, inclusiv Academia noastră despre a cărei menire mărturisea cu responsabilitate: „Misiunea Academiei, în orice stat, mai tânăr sau mai vechi, în proces de consolidare a independenţei şi suveranităţii sau în orice altă perioadă este aceeaşi: de a furniza fapte şi argumente ce ţin de adevărul ştiinţific şi istoric. Iar statul, vechi sau tânăr, să se bazeze numai pe adevăr dacă vrea să fie respectat de comunitatea internaţională. Rolul Academiei este, pe bună dreptate, cel pe care îl au toate Academiile şi centrele de cercetări din ţările civilizate din toate timpurile: să stabilească adevărul şi să-l pună în serviciul statului şi al omenirii”. Este tocmai ce a făcut regretatul acad. Silviu Berejan împreună cu specialiştii din domeniu, cu temerarii titulari ai academiei noastre în 1994 şi apoi în 1996, când au afirmat în unanimitate că limba română este numele adevărat al limbii noastre. Hotărârea prezidiului A.Ş.M., potrivit căreia „denumirea corectă a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este LIMBA ROMÂNĂ”, autentică lecţie de demnitate ştiinţifică, se datoreşte în mare măsură eforturilor constante ale lui Silviu Berejan, care, în procesul de promovare a identităţii noastre etnolingvistice, a fost omul potrivit la locul şi la timpul potrivit!
Frate Silviu, îţi vom purta mereu amintirea. Dumnezeu să-ţi vegheze liniştea!
Colegiul de redacţie al revistei Limba Română
Consiliul director al Casei Limbii Române
Consiliul director al Casei Limbii Române