Aport inovator la metodica predării literaturii române
Pentru tiparCurriculumul naţional la limba şi literatura română şi, mai ales, implementarea acestuia în şcoală a impus noi cerinţe faţă de predarea / studierea disciplinei în cauză. Realizarea unei conexiuni viabile între elevi, manual şi învăţător, motivarea elevului în a cunoaşte cât mai mult, formarea deprinderilor lui de utilizare a informaţiei dobândite, de a-şi confrunta opinia cu cele ale colegilor şi de a şi-o argumenta au devenit imperative ale predării / studierii literaturii. Un rol important în realizarea acestor obiective revine metodologiei predării / studierii textului literar. Din această perspectivă Metodica predării literaturii române (Chişinău, 2009) de C. Şchiopu, doctor conferenţiar universitar, propune mai multe sugestii teoretico-literare şi metodologice privind interpretarea textului literar şi, în ultimă instanţă, educarea literar-artistică a elevilor.
Acceptând metoda socratică, autorul insistă asupra unor procedee didactice care contribuie la dezvoltarea gândirii critice a elevilor, a capacităţilor lor creative, la producerea dialogului autentic elev – profesor – operă literară ca parte componentă şi esenţială a lecţiei. În această ordine de idei, prezintă interes jocurile didactice (ideea migratoare, combinări, jocul figurilor de stil etc.), metodele interactive şi de stimulare a gândirii creative a elevilor (experimentul de gândire, drepturi şi responsabilităţi, procesul de judecată, situaţia de opţiune morală, pictura verbală ş.a.). Sarcinile ce vizează elaborarea unei situaţii de opţiune morală ca procedeu de receptare / valorificare a operelor epice „determină apariţia şi dezvoltarea la elevi a necesităţii de cunoaştere, a unor formaţiuni psihice noi. Întrucât problema care stă la baza situaţiei de opţiune morală, prin esenţa sa, presupune existenţa unor puncte de vedere diferite, ea contribuie la realizarea dialogului autentic ca parte componentă a lecţiei” (p. 142).
Deşi se pronunţă hotărât împotriva şablonului, autorul nu exclude metodele tradiţionale de lucru la orele de literatură. El susţine şi demonstrează convingător (a se vedea, în special, proiectele didactice incluse în lucrare) că explorarea resurselor metodologice tradiţionale, dincolo de limitele caracterului lor standardizat, contribuie la însuşirea de către elevi a unor scheme de comentariu al operei literare lirice, epice sau dramatice, care îi ajută, la rândul lor, să-şi formeze capacităţi de a elabora treptat propriile scheme aplicabile la diverse texte, în diferite circumstanţe didactice sau extradidactice. Conversaţia euristică, problematizarea, algoritmizarea, metoda PRES, care este, de fapt, o variantă a algoritmizării, bunăoară, recomandate de domnul C. Şchiopu ca tehnici de lucru în procesul predării / receptării unei poezii, opere epice sau dramatice, ajută elevii să-şi exprime opinia cu privire la problema abordată în operă, le dezvoltă capacitatea de argumentare. Principiile creativităţii (al stimulării gândirii creative, operaţional, estetic, al actualizării experienţei lor de viaţă şi de lectură), constituind baza dezvoltării capacităţilor creative ale elevilor, încurajează profesorii să aplice metodele tradiţionale din altă perspectivă, şi anume din cea a formării personalităţii celui instruit.
Plăcerea artistică provocată de textul literar este condiţionată, inevitabil, de o bună înţelegere a acestuia. Or, în Metodica predării... autorul insistă asupra ideii că numai datorită unei bune alegeri a metodelor de învăţare e posibilă această conexiune dintre cunoscut şi neînţeles, dintre ceea ce trebuie să înveţe elevul şi ceea ce îi provoacă emoţii estetice.
Azi, când alternativa de a fi mai mult în faţa computerului sau a televizorului e prea tentantă, elevul trebuie să fie ghidat în spectrul valorilor general-umane, pe care le poate găsi, analiza într-o operă artistică. Pentru aceasta la lecţie trebuie create condiţii optime de receptare a textului literar. Capitolul III al cărţii (Receptarea operei literare: condiţii, etape şi niveluri), în special, dar şi întreaga lucrare constituie o tentativă a autorului de a răspunde la un şir de întrebări, pe care şi le pune fiecare profesor: Care sunt condiţiile optime, etapele şi nivelurile receptării operei literare? Cum ar putea fi stabilit contactul între elevi, profesor şi opera literară de diverse genuri şi specii? În ce mod discutarea unei probleme desprinse din opera literară poate deveni un eveniment pentru elev? Cum poate fi interpretat un text literar din diverse perspective: tematică, structuralistă, mitologic-arhetipală etc.? Care sunt etapele de valorificare a operei literare şi în ce constă importanţa lor? Cum poate fi studiată o noţiune de teorie literară evitându-se stereotipul? Care sunt căile optime de formare a elevului ca emiţător de mesaje scrise?
Metodica predării literaturii române corespunde cerinţelor proiectului Învăţare centrată pe elev, lansat şi susţinut de UNICEF: atestăm, în primul rând, tendinţele autorului de a îmbina competenţa de specialitate cu cele psihopedagogică şi psihosocială. Punctul de referinţă în această coagulare îl reprezintă capitolul II: Dezvoltarea creativităţii elevilor în procesul receptării literaturii – obiectiv al unui învăţământ formativ. Convins fiind că progresul nu este posibil fără prosperarea, dezvoltarea, valorificarea ştiinţifică a resurselor de creativitate de care dispune fiecare popor, dl C. Şchiopu optează pentru introducerea, în primul rând, în sistemul de învăţământ a unei metodologii de stimulare şi promovare a creativităţii, de dezvoltare a aptitudinilor creative. Or, susţine autorul cărţii, învăţământul, pentru a fi eficace, trebuie să contribuie la însuşirea structurii interioare a cunoştinţelor, la învăţarea cu interes, care este în relaţie funcţională cu gândirea productivă, creatoare (p. 9).
Metodele utilizate în procesul predării / studierii / receptării textului artistic trebuie să contribuie la motivarea lecturii, ca factor determinant în procesul educaţiei literar-artistice a elevilor. Axându-şi demersul metodologic pe un şir de metode şi procedee, cartea oferă profesorilor, în acest sens, sugestii valoroase. Metodele Drepturi şi responsabilităţi, Simularea întâlnirii cu personajele operei literare, Procesul de judecată, Ecranizarea operei literare, Experimentul de gândire, Studiul de caz etc. nu numai că antrenează elevii în activităţi cognitive incitante, interactive, dar şi le motivează lectura. Cum a procedat personajul? De ce anume aşa a procedat? În ce condiţii s-a produs evenimentul? De ce autorul a optat pentru o astfel de rezolvare a conflictului? Care sunt argumentele lui? – iată câteva întrebări apărute în procesul unui joc simulat, al unei ecranizări, al rezolvării unei situaţii de opţiune morală etc., şi care ghidează lectura elevilor. În aceste condiţii elevii, totodată, îşi dezvoltă abilităţile artistice, fie actoriceşti, fie regizorale.
Această monografie câştigă şi prin faptul că autorul oferă anumite modele de proiecte didactice pentru fiecare specie literară lirică, epică sau dramatică. Proiectele respective, pe lângă faptul că sunt un bun suport pentru profesorii începători, ilustrează ideile expuse în lucrare, demonstrând viabilitatea sugestiilor şi a teoretizărilor.
În concluzie menţionăm că Metodica predării literaturii române de Constantin Şchiopu, prin caracterul său euristic în domeniul didacticii literaturii, trebuie să fie la îndemâna profesorilor de liceu şi a celor universitari, în atenţia studenţilor de la Facultatea de Litere, a metodiştilor. Promotor al metodelor netradiţionale, autorul pledează pentru descoperirea valorilor literaturii române în comun acord cu elevul.