Provocare pentru o posibilă metodologie a educaţiei literar-artistice
Pentru tiparDupă cum se menţionează în prefaţa Metodicii predării literaturii române, „studiul reprezintă o provocare pentru o posibilă metodologie a educaţiei literar-artistice”, adresându-se profesorilor de limba şi literatura română cu experienţă, dar şi debutanţilor în activitatea didactică, universitarilor şi studenţilor filologi, cercetătorilor ştiinţifici etc.
Abordând literatura ca disciplină şcolară, în baza unei experienţe ştiinţifice şi practice avansate, autorul afirmă că „dezvoltarea la elevi a interesului artistic, cu cele trei trepte ale sale – curiozitatea, plăcerea, necesitatea spirituală şi de cunoaştere a capacităţii creative – constituie un obiectiv important în procesul receptării literaturii în şcoală”. Un alt obiectiv al învăţământului formativ în această direcţie vizează dezvoltarea creativităţii, care, în viziunea autorului, este ghidată de patru principii esenţiale: de stimulare a gândirii creative, operaţional, estetic şi al actualizării, cu accent pe problema utilizării, în noi situaţii, a experienţei estetice şi de viaţă a elevilor, căci nu este suficient să dispui de un potenţial creativ de aptitudini dacă acestea nu sunt orientate strategic, prin motivaţie şi atitudini, către descoperirea şi generarea noului cu valoare de originalitate.
În capitolul III al lucrării sunt prezentate, într-o manieră complexă şi sugestivă pentru optimizarea practicii de predare / învăţare / evaluare a textului literar, condiţiile, etapele şi nivelurile de receptare a operei literare. Factorii subiectivi ce favorizează procesul de receptare a textului – interesul şi respectul, orientarea hedonistă şi comunicativă, orientarea cognitivă şi axiologică, inclusiv dorinţa cititorului – explică în mod convingător necesitatea formulării adecvate a sarcinilor de interpretare a textului, pentru a genera o percepţie normală şi unitară a acestuia ca operă literară, pentru a favoriza un dialog fructuos cu el.
Perspectivele de interpretare a operei literare se axează pe varii concepte: temă, motiv, laitmotiv, structură şi compoziţie, interpretare structuralistă şi mitologico-arhetipală (capitolul IV), incluzând exemple elocvente de aplicare pe text şi de decodificare multiaspectuală şi creativă.
Partea dedicată etapelor de evocare a textului, cu obiective şi procedee de lucru, porneşte de la întrebarea fundamentală pe care trebuie să şi-o pună profesorul în timpul predării: cum să-i ajute pe elevi să dezvăluie mai uşor semnificaţiile textului artistic, să înţeleagă „misterul” prin care un instrument de comunicare – limba – devine temei al artei literare.
Recomandările metodice privind studierea noţiunilor de teorie literară se focalizează pe figuri de stil, pe elemente de versificaţie şi pe conceptul de curent literar, cu aplicaţii didactice interesante şi creative.
Astfel, pe parcursul a patru capitole, într-o succesiune bine motivată, demersul didactic artistic al receptării / studierii operelor lirice, epice şi dramatice se conturează clar, uşor de urmărit şi animat de spiritul modern, care necesită renunţarea la stereotipuri, la practicile simpliste ce diminuează atât interesul elevilor pentru disciplină, cât şi specificul literaturii ca artă. Recuzita metodică a autorului relevă o varietate mare de texte analizate şi trecute prin filtrul profesionistului cu impact indiscutabil asupra consumatorului şi a creatorului de literatură.
Deosebit de utilă găsim şi partea în care autorul propune o metodologie acţională de elaborare a compoziţiilor şcolare în baza textului literar (paralela, sinteza, comentariul literar), a compoziţiilor cu caracter publicistic (recenzia şi cronica dramatică) şi a celor cu temă liberă (narative şi descriptive) uzitate în practica noastră pedagogică.
Cartea semnată de Constantin Şchiopu completează un gol în spaţiul informaţional-didactic românesc, fiind astfel o contribuţie însemnată în dezvoltarea patrimoniului pedagogic şi literar.