Varegul călător sau omul cu o sută de... ochi
Pentru tiparIată că e toamnă iară.Toamnă cu struguri copţi...
Toamna trecută am făcut o frumoasă, de neuitat, călătorie la Timişoara. Am străbătut România de la o margine la alta... Peste 1000 de kilometri! De mult visam să văd acea parte de Ţară, dar abia târziu mi s-a oferit fericita ocazie. Graţie doamnei Nina Negru care m-a inclus în echipa ei, alături de istoricul Ion Negrei şi părintele Anatolie Goncear.
Am mers să participăm la o întrunire-congres a Astrei de Banat, cu invitaţi români din Timoc şi Voivodina (Serbia şi Bulgaria)...
...În anii imediat următori căderii regimului totalitar, printre alte personalităţi din Ţară care ne vizitau cu diferite ocazii literar-culturale, am remarcat prezenţa frecventă la Chişinău a unui domn înalt, bine legat la trup, purtând favoriţi argintii puţin obişnuiţi, care se asociară în imaginaţia mea cu un coborâtor din Ţările... Scandinave.
Când am întrebat pe cineva cine este dânsul şi de unde vine, mi s-a răspuns:
– Rachieru... Adrian Dinu Rachieru... De la Timişoara... Este profesor conferenţiar la Universitatea „Tibiscus”... Activează şi la Editura Augusta...
Pe parcursul anilor, datorită Domniei Sale, unul dintre puţinii îndrăgostiţi de literatura din Basarabia, au apărut la amintita editură mai mulţi autori basarabeni... Iată, dar, că lungile şi, cred, obositoarele drumuri ale acestui vareg călător au avut ca stimulent nu doar curiozitatea de a afla ce se scrie pe aceste meleaguri, ci şi de a contribui efectiv, practic, la desfăşurarea procesului literar basarabean...
Şi despre partea a doua a titlului.
Când am făcut cunoştinţă cu textele dlui Rachieru, cele care vizau realităţile noastre, am fost extrem de impresionat de stilul-scriitura sa. Mi-am zis: omul acesta vede tot, observă tot, reţine tot; omul acesta spune... puţin, dar exprimă mai mult decât... tot! Or, scrisul dumnealui se prezintă ca o maximă, uluitoare concentraţie de idei, o deosebită precizie a detaliului focalizat, care, aş zice, se apropie de... gândirea lirică, esenţializatoare...
În persoana Domniei Sale şi-au dat întâlnire un fin şi profund analist – este sociolog de formaţiune profesională – şi un înzestrat artist ca simţire şi expresie – ştie să surprindă ceea ce e valoare estetică autentică, lucru rar în critica literară... Dar de ce „omul cu... o sută de ochi?”, mă veţi întreba. Şi pentru că lucrează în prezent la o antologie a poeziei din Basarabia, pe care a „urmărit-o” în tot acest timp, urmând să apară la Editura Academiei Române... În antologie vor fi incluşi 101 poeţi.
Dar auzind parcă replica: dacă este „omul cu o sută de ochi”, de unde a apărut şi cel de al 101-lea poet basarabean? Cel al 101-lea sunt eu! Şi Domnia Sa m-a descoperit cu... inima.
P.S. Îmi cer scuze de la bunul nostru prieten Adrian Dinu Rachieru pentru faptul că nu am editat placheta mea de „notaţii lirice” la Editura Augusta, ci la Cartierul de Chişinău, astfel încât Domnia Sa a fost nevoit s-o procure pe propria-i cheltuială. Promit să-mi răscumpăr vina atunci când va veni să lanseze Antologia aici, la Chişinău.
P.P.S. Când, în călătoria noastră spre Timişoara, am escaladat, în toi de noapte, Apusenii, şi ajungând pe punctul cel mai înalt am citit inscripţia „Vârful Crăişorului”, mi-am amintit şi de Adrian, şi de Horia şi mi-am zis: din părţile acestea a început Revoluţia Română, de aici ne vin cei mai buni, mai curaţi şi mai fideli fraţi întru crez şi nobile străduinţe – dl Rachieru şi dl Ion Simuţ...
La mulţi ani cu sănătate, iubite al nostru Adrian Dinu Rachieru!