Noţiunea drum în limba română (IV)
Pentru tiparÎn limba română noţiunea drum este exprimată printr-o varietate de termeni. În studiul de faţă ne vom ocupa de împrumuturile din limbile occidentale – franceză, italiană, germană – şi de unii termeni formaţi pe teren propriu. Pentru a uşura expunerea şi a nu crea dubii, îi vom prezenta în ordine alfabetică.
Alee, alei, s. f. (din fr. allée) „fundătură, intrare; drum prin parc, printr-o grădină, aşternut cu nisip sau cu prundiş şi mărginit de arbori sau de flori; stradă plantată cu arbori, stradă îngustă şi scurtă; spaţiu de circulaţie mărginit pe ambele părţi de elemente arhitecturale”.
Autobandă, autobenzi, s. f. (calc după germ. Autobahn) „şosea utilizată numai pentru vehicule rapide; şosea modernă de mare capacitate rezervată numai circulaţiei autovehiculelor”. „E limpede că totul trebuie început de la căile de acces: şosele, autobenzi şi chiar autostrăzi”, „Autorităţile judeţene ridică din umeri în lipsa fondurilor. Proiectele mediatizate în ultimii ani (autobanda Baia Mare – Vaja şi Drumul Nordului) au rămas doar pe hârtie...” („Graiul Maramureşului”, an XI, nr. 3167, p. 1).
Autostradă, autostrăzi, s. f. (din fr. autostrade, it. autostrada) „şosea modernă de mare capacitate rezervată circulaţiei autovehiculelor şi având de obicei cele două sensuri de circulaţie separate între ele”.
Bac, bacuri, s. n. (din fr. bac) „pod umblător; brod, brudină”.
Canal, canale, canaluri, s. n. (din fr. canal, lat. canalis) „albie artificială sau amenajată care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. şi care serveşte la navigaţie, la irigări sau la construcţii hidrotehnice; curs de apă îndiguit şi drenat cu scopul de a-l face navigabil, de-a preveni inundaţiile etc.; cale de circulaţie pe apă (ţinând loc de stradă) în oraşele aşezate la mare sau pe fluvii”.
Coridor, coridoare, s. n. (din fr. corridor, germ. Korridor) „loc de trecere îngust (şi lung), care leagă încăperile unei clădiri; culoar; porţiune îngustă de spaţiu de-a lungul compartimentelor unui vagon de cale ferată”.
Faleză, faleze, s. f. (din fr. falaise) „fâşie de teren special amenajată pentru plimbare de-a lungul unui mal (înalt şi abrupt) al unei mări sau al unui lac”.
Făgaş, făgaşe, s. n. (din magh. vagas) (reg.) „urmă adâncă în pământ lăsată de ape sau de roţile vehiculelor; cale, drum”.
Floaştăr, floaştere, s. n. (din germ. Pflaster „caldarâm, pavaj”) (reg.) „asfalt, trotuar”1.
Fundac, fundacuri, s. n. (din fund + -ac) (reg.) „alee, fundătură, intrare”.
Galerie, galerii, s. f. (din fr. galerie, cf. it. galleria, germ. Galeria) „coridor subteran în formă de tunel care permite accesul minerilor la zăcământ; canal subteran de comunicaţie care face legătura între două puncte ale unei lucrări hidrotehnice; coridor lung (şi boltit) situat în interiorul sau în afara unei clădiri, servind ca element de legătură sau ca loc de plimbare”.
Gang, ganguri, s. n. (din germ. Gang) „loc de trecere aflat sub o construcţie, sub boltitura unei case; coridor, galerie, culoar”.
Hagău, hagauă, s. n. (din magh. hago) (reg.) „loc mai abrupt cu drum pe el”2.
Hoarlă, hoarle, s. f. (din hoarnă, formă refăcută din hoarne, pluralul lui horn3) (reg.) „drum mai adâncit pe panta unui deal sau munte”4.
Horaiţă, horaiţe, s. f. (din horă „dans popular; petrecere; scandal, tărăboi” + -iţă)5 (reg.) „drum format în mod natural, prin circulaţie, între casele unei localităţi rurale; uliţă, stradă”6, cf. şi expresia a umbla pe horaiţă „a umbla aiurea”.
Horliţă, horliţe, s. f. (din hoarlă + -iţă) (reg.) „drum mai adâncit pe panta unui deal sau munte”7.
Hipodrom, hipodromuri, s. n. (din fr. hippodrome) (sport) „incintă amenajată pentru desfăşurarea concursurilor hipice, prevăzută cu tribune pentru spectatori”.
Impas, impasuri, s. n. (din fr. impasse) (înv.) „drum fără ieşire; intrare, fundătură”.
Intrare, intrări, s. f. (din intra, cf. fr. entree, engl. entry) „stradă mică (de acces); fundătură”.
Itinerar, itinerare, s. n. (din fr. itineraire, lat. itinerarius) „drum, cale pe care se realizează o călătorie”.
(În)fundătură, fundături, s. f. (din înfunda + -ătură) (reg.) „alee, intrare, fundac; drum, stradă fără ieşire”.
Jarnău, (jârnău), s. n. (var. a lui şirlău, cf. DA) (reg.) „drum adâncit pe un deal” (Molişet, jud. Bistriţa-Năsăud)8.
Kartodrom, s. n. (sport) „pistă pentru carting”.
Marşrut, marşrute, s. n. (din germ. Marschroute, fr. marcheroute, rus. marşrut) (înv.) „itinerar”.
Melcodrom9, s. n. (ironic) „pistă pentru melci” („Adevărul”, 05.03.05).
Pas, pasuri, s. n. (din germ. Pass, fr. pas) „drum, loc îngust şi mai coborât, de-a lungul unei văi, între munţi sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare”.
Pasarelă, pasarele, s. f. (din fr. passarelle) 1. „podeţ mobil care leagă de chei puntea unui vapor ancorat; 2. pod îngust aşezat la înălţime peste o cale ferată, peste un canal etc., pentru a permite trecerea pietonilor; 3. galerie acoperită sau punte îngustă care face legătura dintre două clădiri sau două aripi ale aceleiaşi clădiri, la nivelul aceloraşi etaje”.
Pistă, piste, s. f. (din fr. piste, it. pista) 1. „fâşie de teren amenajată ca drum şi rezervată unei circulaţii speciale; fâşie de teren (circulară, ovală etc.) amenajată pentru întreceri sau antrenamente sportive; teren amenajat pentru rularea avioanelor la decolare şi la aterizare; 2. (fig.) făgaş, cale”.
Ponton, pontoane, s. n. (din fr. ponton) „pod plutitor improvizat, a cărui platformă este susţinută de bărci sau de alte vase legate între ele”.
Rută, rute, s. f. (din fr. route) „drum urmat de un vehicul; linie străbătută de-o cale de comunicaţie între două localităţi; traseu”10.
Splai, splaiuri, s. n. (cf. plai) „stradă amenajată pe malul unei ape”.
Stradă, străzi, s. f. (din ngr. strata, it. strada) „drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localităţi, de-a lungul căruia se înşiră, de-o parte şi de alta, trotuarele şi casele”.
Stradelă, stradele, s. f. (din it. stradella) „străduţă”.
Şenal, şenale, s. n. (din fr. chenal) „porţiune navigabilă în jurul unui râu, canal sau lac, destul de largă şi de adâncă pentru a asigura navigaţia la intrarea într-un port”.
Şosea, şosele, s. f. (din fr. chaussee) „cale de comunicaţie interurbană, pietruită sau asfaltată; (p. restr.) stradă largă la intrarea într-un oraş, frumos amenajată, care continuă căile de comunicaţie interurbane”. Expresii: şosea naţională „şosea care leagă între ele centrele importante ale ţării şi a cărei îngrijire se află în seama administraţiei centrale”, şosea comunală „şosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective”.
Ştrec, ştrecuri, s. n. (din germ. Strecke) (prin Trans. şi Banat) „cale ferată”11.
Trotuar, trotuare, s. n. (din fr. trottoir) „porţiune marginală din suprafaţa unei străzi, special amenajată, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulaţiei pietonilor”.
Tunel, tuneluri (şi tunele), s. n. (din fr. tunnel) „galerie subterană care traversează un masiv muntos sau deluros sau trece pe sub nivelul solului, pe sub o apă etc., servind drept cale de comunicaţie; drum săpat în munte sau într-un deal”.
Vangă, văngi, s. f. (din germ. Wange) (reg.) „drum mai jos decât grădinile sau ogoarele, la dreapta şi la stânga”12.
Velodrom, velodromuri, s. n. (din fr. velodrome) (sport) „pistă special amenajată, de formă circulară şi înclinată, pentru cursele de biciclete (sau de motociclete)”.
Viaduct, viaducte, s. n. (din fr. viaduc, germ. Viadukt) „construcţie de piatră, de beton sau de metal, care susţine o cale de comunicaţie terestră, traversând o vale la mare înălţime; drum peste prăpăstii”.
Zugău, zugauă, s. n. (din magh. zugo) (reg.) „drum mâncat de ape; drum pieziş tare”13.
Prezentarea termenilor care denumesc „drumul” în limba română relevă câteva aspecte importante.
În primul rând, constatăm numărul mare al acestora, în jur de 60, un adevărat câmp lexico-semantic în cadrul general al lexicului românesc. Ei au apărut în timp (pe măsură ce s-au ivit căi noi de circulaţie sau odată cu modernizarea celor existente) peste un strat moştenit, format din puţini termeni specializaţi în a denumi o stare de lucruri relativ simplă, redusă la nevoile stringente de deplasare într-un spaţiu restrâns, situat în zone de deal şi munte, adică acolo unde era nevoie doar de o cărare, de o punte sau de un vad, suficiente pentru deplasarea unui om sau a unui animal.
Pe măsură ce realităţile s-au schimbat şi societatea s-a modernizat, au apărut cuvinte noi, capabile să redea aceste nevoi. Mai întâi şi-au făcut simţită prezenţa cuvintele slave vechi şi apoi cele europene – franceze, italiene, germane – şi cele din limbile populaţiilor înconjurătoare. Desigur, unii termeni, mai ales cei împrumutaţi de la vecinii noştri, n-au adus semnificaţii noi, ci s-au folosit ca sinonime pe lângă termenii de bază, eventual cu unele nuanţe. Ceilalţi însă sunt şi purtătorii unor informaţii utile privind evoluţia societăţii într-o perioadă de timp, gradul de tehnicitate şi, mai ales, legăturile cu alte civilizaţii europene.
Pentru a avea imaginea clară a tuturor valorilor pe care le comportă aceşti termeni, vom face, în continuare, o analiză semantică a lor, aşa cum este ea preconizată la ora actuală în lucrările de specialitate14.
Cunoscând faptul că fiecare cuvânt din cele analizate are un sens de bază, care-l include în acest câmp lexico-semantic, şi unul sau mai multe sensuri particulare, vom folosi pentru primul sintagma de „sem comun”, iar pentru celelalte cea de „seme specifice, variabile sau distinctive”.
În cazul nostru, semul comun este „cale de acces; drum”, iar semele specifice ţin de particularităţi privitoare la „natura drumului”, la „destinaţia” pe care o are, la „amplasarea lui în spaţiu” ori la ceea ce „leagă între ele”. Pe toate le-am desprins atât din definiţiile lexicografice, acolo unde ele erau menţionate, cât şi din situaţia reală, din contextul comunicaţional în care apar.
Aşadar, fiecare din termenii acestei paradigme pot fi definiţi semic astfel: „cale de acces; drum”, ca sem comun, + „natura drumului” + „destinaţia” + „amplasarea în spaţiu” + „leagă între ele”, ca seme specifice.
În continuare vom încerca să detaliem semele distinctive şi să menţionăm lexemele ce le caracterizează:
1. „Natura drumului”, care trimite la două tipuri:
a. natural: cale, cărare, colnic, drum, făgaş, fundac, hagău, hoarlă, horaiţă, horliţă, impas, intrare, (în)fundătură, jarnău, pas, plai, potea, potecă, pravăţ, prislop, şenal, şleau, tarniţă, uliţă, vad, vângă, zăhată, zugău.
b. construit de om: alee, autobandă, autostradă, bac, brod, brudină, cale ferată, canal, coridor, drum15, floaşter, fundac, (în)fundătură, galerie, gang, hipodrom, intrare, itinerar, kartodrom, marşrut, pasarelă, pârtie, pistă, pod, ponton, punte, rută, splai, stradă, stradelă, şenal, şosea, ştrec, trotuar, tunel, velodrom, viaduct16.
2. „Destinaţia” are următoarele componente:
a. pentru persoane: alee, cale, cărare, coridor, galerie, gang, horaiţă, intrare, pasarelă, pistă, potecă, splai, şosea, trotuar, uliţă.
b. pentru a permite accesul la ceva: coridor, galerie.
c. pentru plimbare sau relaxare: faleză, splai, şosea.
d. pentru vehicule cu tracţiune animală: făgaş, hagău, horaiţă, pravăţ, şleau, tarniţă, zăhată, jârnău, vângă.
e. pentru vehicule mari: autobandă, autostradă, drum, stradă, şosea, tunel, viaduct.
f. pentru mersul trenurilor: cale ferată, drum de fier, ştrec.
g. pentru accesul unor ambarcaţiuni sau vapoare: canal, şenal.
h. pentru curse şi competiţii sportive: hipodrom, kartodrom, pistă, velodrom.
3. „Situarea în spaţiu” include componentele:
a. în localitate: alee, canal, drum, floaşter, fundac, (în)fundătură, gang, horaiţă, impas, intrare, pasarelă, pistă, pod, splai, stradă, stradelă, şosea, trotuar, uliţă.
b. în afara localităţii: autobandă, autostradă, cale, cărare, canal, colnic, drum, faleză, făgaş, hagău, hoarlă, horliţă, impas, itinerar, jârnău, marşrut, pas, pârtie, plai, pod, potea, potecă, pravăţ, prislop, rută, şenal, şleau, şosea, ştrec, tarniţă, tunel, vad, vângă, viaduct, zăhată, zugău.
c. într-o clădire (într-un vagon): coridor, galerie.
d. subteran: galerie, tunel.
e. pe apă: bac, brod, brudină, canal, pod, ponton, punte, şenal.
f. în pădure: colnic.
g. în aer: cale aeriană, pasarelă, rută aeriană.
h. pe zăpadă: pârtie.
4. „Leagă între ele”:
a. două sau mai multe localităţi: autobandă, autostradă, cale ferată, drum, itinerar, marşrut, rută, şosea.
b. două maluri ale unei ape: bac, brod, brudină, pod, ponton, punte, vad.
c. două maluri ale unei văi adânci (două piscuri de munte sau de deal): viaduct.
d. o apă de o localitate, două mări (sau oceane), un fluviu de o mare sau ocean: canal.
e. două zone geografice despărţite printr-un munte sau deal ori două laturi ale unei şosele: pasarelă, tunel.
f. diferite încăperi ale unei clădiri (sau ale unui vagon de tren): coridor, galerie.
Dacă marcăm cu + (plus) trăsătura pe care lexemul o conţine (manifestare pozitivă), cu – (minus) lipsa trăsăturii (manifestare negativă), cu (+) (plus între paranteze) manifestare posibilă în condiţii (lingvistice şi extralingvistice) determinate, şi cu 0 (zero) relaţia de indiferenţă faţă de unele trăsături, putem obţine, şi sub formă de tabel, situaţia prezentată mai sus, fie în totalitate, fie separat, în funcţie de semele distinctive17.
Bibliografie
1. K. Baldinger, Teoria semantică, Editorial Gredos, Madrid, 1977.
2. Angela Bidu-Vrănceanu, Paradigmatic şi sintamatic în semantică, în „Limba română”, XXIX, nr. 1.
3. Angela Bidu-Vrănceanu, Narcisa Forăscu, Modele de structurare semantică. Cu aplicaţii la limba română, Timişoara, Editura Facla, 1984.
4. Angela Bidu-Vrânceanu, Limba română contemporană. Lexicul, Editura Humanitas Educaţional, 2005.
5. Gh. Bulgăr, Gh. Constantinescu-Dobridor, Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Bucureşti, Editura Saeculum I. O., 2000.
6. E. Coşeriu, Pour une semantique diachrinique structurale, în „Travaux de linguistique et de litterature”, Strassbourg, 1964, I, 1.
7. E. Coşeriu, Vers une typologie des champs lexicaux, în „Cahiers de lexicologie”, 1975, vol. XXVII, II.
8. I. Coteanu, A. Bidu-Vrănceanu, Limba română contemporană. Vol. II Vocabularul, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1975.
9. DA = Dicţionarul limbii române (publicat de Academia Română, sub redacţia lui Sextil Puşcariu), Bucureşti, 1913-1949.
10. Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Editura Academiei, 1975.
11. Horst Geckeler, Semantica estructural y teoria del campo lexico, Editorial Gredos, Madrid, 1976.
12. A. J. Greimas, Sémantique structurale. Recherche de la méthode, Larousse, Paris, 1966.
13. L. Guilbert, La créativité lexicale, Paris, 1975.
14. Le petit Robert, Dictionnaire de la langue francaise, Paris, 2002.
15. Dumitru Loşonţi, Toponime româneşti care descriu forme de relief, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2000.
16. Dumitru Loşonţi, Cercetări şi ipoteze etimologice, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2007.
17. J. Lyons, Éléments de sémantique, Larousse, Paris, 1978.
18. Lucrările celui de-al XII-lea Simpozion Naţional de Dialectologie, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2006.
19. Georges Kleiber, La sémantique du prototype. Catégories et sens lexical, PUF, Paris, 1990.
20. G. Mounin, Clefs pour la sémantique, Editions, Sghers, Paris, 1972.
21. Vincent Nyckees, La sémantique, Belin, Paris, 1998.
22. B. Pottier, Vers une sémantique moderne, în „Travaux de linguistique et de littérature”, 1964, II,1.
23. August Scriban, Dicţionaru limbii româneşti, Iaşi, 1939.
24. Semantică şi semiotică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981.
25. Adriana Stoichiţoiu-Ichim, Vocabularul limbii române actuale. Dinamică. Influenţe. Creativitate, Bucureşti, All, 2001.
26. Tezaurul toponimic al României. Transilvania (TTRT) Valea Hăşdăţii, de Dumitru Loşonţi şi Sabin Vlad, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006, p. 65.
27. Christian Touratier, La sémantique, Armand Colin, Paris, 2004.
Note
1 Vasile Frăţilă, Elemente de origine germană în graiurile româneşti din Transilvania de centru şi sud, în „Lucrările celui de-al XII-lea Simpozion Naţional de Dialectologie”, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2006, p. 150.
2 Tezaurul toponimic al României. Transilvania (TTRT) Valea Hăşdăţii, de Dumitru Loşonţi şi Sabin Vlad, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006, p. 65.
3 Vezi Atlasul lingvistic pe regiuni. Muntenia şi Dobrogea, de Teofil Teaha, Mihai Conţiu, Ion Ionică, Paul Lăzărescu, Bogdan Marinescu, Valeriu Rusu, Nicolae Saramandu, Magdalena Vulpe, vol. II, Bucureşti, 1996, harta 205.
4 Dumitru Loşonţi, Toponime româneşti care descriu forme de relief, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2000, p. 170-171.
5 A. Scriban, Dicţionaru limbii româneşti, 1939, îl pune în legătură cu ucraineanul gora „munte”.
6 Cf. Gh. Bulgăr, Gh. Constantinescu-Dobridor, Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Bucureşti, Editura Saeculum I. O., 2000, p. 136.
7 D. Loşonţi, Toponime româneşti, op. cit., p. 171; Idem, Cercetări şi ipoteze etimologice, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2007, p. 106-107.
8 D. Loşonţi, Toponime româneşti, op. cit., p. 175.
9 Cuvintele melcodrom şi zvonodrom, atestate în „Adevărul”, din 05.03.05, sunt „Creaţii româneşti cu totul ocazionale, ... realizate printr-o deviere semantică motivată stilistic”, A. Stoichiţoiu-Ichim, p. 11, 69.
10 Cuvântul provine din latina medievală, rupta, prin elipsă din expresia via rupta „drum rupt”, cf. Le petit Robert, Dictionnaire de la langue francaise, Paris, 2002, s. v.
11 I. Frăţilă, Elemente de origine germană, în „Lucrările celui de-al XII-lea Simpozion Naţional de Dialectologie”, op. cit., p. 150.
12 D. Loşonţi, Toponime româneşti, op. cit., p. 185.
13 D. Loşonţi, Toponime româneşti, op. cit., p. 188.
14 K. Baldinger, Teoria semantică, Editorial Gredos, Madrid, 1977; A. Bidu-Vrănceanu, Paradigmatic şi sintamatic în semantică, în „Limba română”, XXIX, nr. 1; Angela Bidu-Vrănceanu, Narcisa Forăscu, Modele de structurare semantică. Cu aplicaţii la limba română, Timişoara, Editura Facla, 1984; Idem, Limba română contemporană. Lexicul, Editura Humanitas Educaţional, 2005; E. Coşeriu, Pour une sémantique diachronique structurale, în „Travaux de linguistique et de littérature”, Strassbourg, 1964, I, 1; Idem, Vers une typologie des champs lexicaux, în „Cahiers de lexicologie”, 1975, vol. XXVII, II; I. Coteanu, A. Bidu-Vrănceanu, Limba română contemporană. Vol. II Vocabularul, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1975; Horst Geckeler, Semantica estructural y teoria del campo lexico, Editorial Gredos, Madrid, 1976; A. I. Greimas, Sémantique structurale. Recherche de la méthode, Larousse, Paris, 1966; L. Guilbert, La créativité lexicale, Paris, 1975; J. Lyons, Éléments de semantique, Larousse, Paris, 1978; Georges Kleiber, La sémantique du prototype. Catégories et sens lexical, PUF, Paris, 1990; G. Mounin, Clefs pour la sémantique, Editions, Sghers, Paris, 1972; Vincent Nyckees, La sémantique, Belin, Paris, 1998; B. Pottier, Vers une sémantique moderne, în „Travaux de linguistique et de littérature”, 1964, II,1; Semantică şi semiotică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, Christian Touratier, La sémantique, Armand Colin, Paris, 2004.
15 Trebuie să precizăm faptul că unele lexeme sunt caracterizate prin ambele trăsături. Oricând un „drum” natural a putut fi amenajat de către om, vorbirea păstrând acelaşi cuvânt şi pentru situaţia lui naturală, şi pentru cea supusă acţiunii omului.
16 Desigur, aici mai putem face diferenţieri şi în funcţie de alţi parametri, precum: drum simplu, fără marcaje: alee, drum; drum simplu, cu marcaje şi cu o singură bandă pe sens: drum; drum lat, cu marcaje şi cu două sau mai multe benzi pe sens: autobandă, şosea; drum lat, cu marcaje, cu două sau mai multe benzi pe sens şi cu separarea direcţiilor de mers: autostradă; drum pe apă: canal, şenal; drum pe zăpadă: pârtie.
17 Vom prezenta schematic această situaţie într-un alt articol.
Continuare din „Limba Română” nr. 1-3, 2007, p. 50-53, nr. 10-12, 2007, p. 151-157, nr. 5-6, 2008, p. 137-143.