Conceptul de curent literar
Pentru tiparConceptul de curent literar, întrucât desemnează o realitate artistică de o complexitate uriaşă, se studiază în ultimele două clase liceale. Curriculumul la literatura română stipulează că în clasa a XI-a conţinutul educaţiei literare „vizează procesul evolutiv al literaturii române ca fenomen estetic ce se sincronizează cu literatura universală graţie celor mai reprezentative curente literare şi culturale” (Curriculumul disciplinar. Limba şi literatura română). În clasa a XII-a de liceu, studiul monografic impune interpretarea creaţiei unui scriitor atât din perspectiva individualităţii autorului, a particularităţilor de gen şi specie, cât şi din cea a curentului literar în care se înscrie. Conform obiectivelor de referinţă stipulate de curriculum, în clasa a XI-a „elevii trebuie să cunoască particularităţile dominante ale ideologiei şi esteticii curentelor culturale şi estetice definitorii pentru literatura română (umanism, iluminism, romantism, realism, expresionism etc.), structurile stilistice distinctive ale textelor ce aparţin diverselor curente culturale şi estetice, să pledeze argumentat pentru încadrarea creaţiei unui scriitor într-o formulă estetică adecvată, să decodeze sensurile figurative ale textului studiat / interpretat din perspectiva curentului literar în care se încadrează. Astfel, ei vor putea înţelege şi urmări specificul devenirii valorice în timp a literaturii române, angajând şi interpretând texte de referinţă pentru fiecare curent literar ce s-a manifestat în literatura română. În acest fel se va atinge şi scopul înţelegerii de către elevi a variabilităţii operelor în raport cu anumite formule estetice ale timpului”.
Definit de mai mulţi teoreticieni „ca manifestare activă, determinată de condiţiile social-istorice, a scriitorilor trăind cu aproximaţie în aceeaşi epocă şi având un crez estetic comun concretizat în operele lor” (Viorel Alecu), ca „un complex de însuşiri ideatice, de însuşiri ale lumii reprezentate şi de însuşiri ale speciei, compoziţiei şi limbajului” (H. Markiewici) ori ca „ideologie comună, o anumită conştiinţă estetică, caracterizată de programe, manifeste poetice, ori, în cazul clasicismului, de enunţarea principiilor poetice, de similitudini stilistice, de preferinţe tematice şi tipologice, de legături practice – reviste, grupări ş.a.”, curentul literar, în uz didactic, este sinonim cu „şcoală literară” (sistem de procedee estetice unitare, comune unei grupări, tendinţe etc. literare, asociate efortului de afirmare teoretică” – Adrian Marino), cu „formulă estetică”.
Având în vedere complexitatea conceptului, predarea literaturii în şcoală din perspectiva curentelor literare impune câteva precizări importante, de care profesorul va ţine cont: 1) o clasificare a tuturor scriitorilor pe mişcări literare este nu întotdeauna posibilă. „Etichetele lipite convenţional de opera scriitorilor fac dovada ignorării complexităţii fenomenului literar şi contribuie la vulgarizarea noţiunilor de teorie şi istorie literară”, susţine Viorel Alecu. Or, marile personalităţi literare au respins cu regularitate ideea de curent, afirmând astfel teza călinesciană „când răsare geniul, mor şcolile”; 2) curente literare pure, precis conturate nu există. „Nicio operă literară nu întruneşte toate caracterele curentului, care nu pot fi extrase decât pe calea generalizării, abstractizării” (Adrian Marino); 3) „o ierarhie între curente nu se constată, toate sunt egale, toate aduc o serie de elemente noi, un plus de originalitate, peste un coeficient, adesea apreciabil, de tradiţie şi conformism” (Adrian Marino); 4) delimitarea curentelor literare în perioade sau momente precise, închise, în sensul că un curent ar începe la o anume dată şi s-ar sfârşi la alta, prin încadrarea în limite istorice fixe, se dovedeşte cu neputinţă; 5) „niciodată un curent nu ocupă singur ecranul unei singure epoci, după cum el nu domină, în exclusivitate, un singur teritoriu literar sau lingvistic şi adesea nici măcar o singură operă. La un moment dat într-o literatură constatăm coexistenţa şi convergenţa elementelor clasice şi baroce, realiste şi parnasiene etc. în raport de competiţie sau de colaborare” (Adrian Marino). O analiză a nuvelei istorice „Alexandru Lăpuşneanul” de C. Negruzzi, de exemplu, va scoate în evidenţă prezenţa elementelor clasiciste (acţiune echilibrată, riguros construită, unitatea de timp, loc, acţiune) şi a celor romantice (natura personajelor, situaţiile excepţionale etc.).
Aceste constatări, luate în consideraţie, îl vor ajuta pe profesor să renunţe la chinuitoarele încercări de a raporta un scriitor / o operă la un anumit curent literar când, practic, acest lucru este imposibil de realizat.
Ce precizări metodologice se cer făcute pentru studierea /interpretarea cu succes a operelor literare din perspectiva formulei estetice care le caracterizează? Una din ele se referă la locul (într-un sistem de lecţii) cel mai potrivit pentru înţelegerea curentului. Practica tradiţională insistă ca trăsăturile curentului să se predea fie înainte de a se studia opera /creaţia scriitorului (într-o lecţie introductivă), fie după predarea acesteia (într-o lecţie de sinteză). Cât priveşte prima variantă, ea poate fi aplicată cu succes doar în cazul în care elevii sunt puşi în situaţia de cercetare, de comparare, de opţiune, de joc şi nu în cea de memorare, cum se întâmplă în cele mai dese cazuri (ei învaţă pe de rost trăsăturile curentului din conspect ori din cărţile recomandate de profesor). Bunăoară, înainte de studierea creaţiei lui M. Eminescu din perspectiva romantismului, elevii pot fi antrenaţi în rezolvarea următoarei sarcini:
Alegeţi din şirul de mai jos trăsăturile caracteristice romantismului şi încercuiţi-le:
a. modelul antichităţii greco-latine;
b. primatul sentimentului asupra raţiunii;
c. răspândirea culturii în popor;
d. evadarea în istorie, trecut, vis;
e. valorificarea folclorului;
f. încredere în libertatea, perfectibilitatea fiinţei umane;
g. personaje, situaţii, întâmplări excepţionale;
h. predilecţia pentru obscuritate, mit, simbol;
i. realitatea este prezentată aşa cum şi-o doreşte / şi-o închipuie autorul.
Menţionăm că în şirul de variante vor fi incluse doar trăsături ale curentelor studiate deja de elevi (umanism, clasicism, iluminism) şi trăsături (toate ori câteva) ale noului curent. Prin metoda excluderii, elevii vor putea lesne identifica trăsăturile caracteristice romantismului. În continuare, profesorul poate iniţia cu ei o discuţie pe marginea trăsăturilor curentului respectiv identificate: 1. Cum înţelegeţi voi ideea de primat al sentimentului asupra raţiunii? Raportaţi această teză la o situaţie din viaţă. 2. Imaginaţi-vă şi relataţi o întâmplare excepţională, în care să acţioneze personaje excepţionale. 3. Realizaţi două portrete fizice (excepţional şi real) ale unei persoane cunoscute de voi 4. Descrieţi un tablou de natură feerică. Raportaţi acest tablou la o realitate concretă. Formulaţi concluzia de rigoare. 5. Ce predomină în exprimarea unei atitudini subiective: emoţiile sau raţiunea? 6. Realizaţi o antiteză între un trecut istoric şi prezentul vostru / între un vis şi o realitate etc. Rezolvarea acestor sarcini reprezintă un punct de pornire şi îi va ajuta pe elevi ulterior, în procesul de interpretare a textului, să înţeleagă mai bine esenţa trăsăturilor caracteristice ale curentului, natura operei literare, să o raporteze adecvat la o formulă estetică.
În alte cazuri, tot într-o lecţie introductivă, elevilor li se poate propune să soluţioneze următoarea sarcină:
1. Răspundeţi la întrebările formulate mai jos. Scrieţi răspunsurile în rubricile 1 şi 2 ale tabelului:
– Ce ştiţi despre romantism?
– Ce vreţi să ştiţi despre acest curent?
|
Ştiu
|
Vreau să ştiu
|
Învăţ
|
|
|
|
|
După completarea tabelului, elevii vor fi solicitaţi să comenteze, fie în mod arbitrar, fie în baza unor întrebări-reper formulate de profesor sau chiar de colegi, cele notate de ei înşişi: De unde ştii despre acest curent? În ce măsură informaţia pe care o deţii despre romantism o consideri adevărată? De ce vrei să cunoşti anume aceste date despre romantism? etc. Desigur, rubrica a treia din tabel elevii o vor completa pe parcursul studierii materiei din capitolul respectiv. Într-o lecţie de sinteză ei vor compara notiţele din cele trei compartimente ale tabelului (ce ştia fiecare, ce-a vrut să ştie şi ce a învăţat), formulând concluziile. E recomandabil şi necesar totodată ca în urma studierii curentului literar, în vederea consolidării cunoştinţelor, elevii să analizeze diferite fragmente, identificând în fiecare din ele trăsătura distinctivă a curentului. Exemplificăm afirmaţia cu următoarea sarcină:
1. Identificaţi elemente ale romantismului în următoarele versuri:
a) Pândeşte, bată-l crucea! şi-n somn colea mi-ţi vine
Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel,
Bălai, cu părul d-aur! Dar slabele lui vine
N-au nici un pic de sânge, şi-un nas – ca vai de el!
(Zburătorul de I. Heliade-Rădulescu).
b) Suflete, de-ai fi chiar demon, tu eşti sântă prin iubire,
Şi ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond.
(Venere şi Madonă de M. Eminescu)
c) Pentru ce eşti înmărmurită, o, ţară română?.. nu-ţi mai aduci aminte de zilele cele vechi?.. trăsnetul se zdrobea în mâinile celor nebiruiţi...turbanul se rostogolea în ţărână... străinul fugea ca de moarte, când vedea ameninţătorul tău steag, un semn de dreptate, putere şi slobozenie... Turcul, cuprins de spaimă, alerga să se ascundă între cadâne în harem... şi tătarul, în fuga calului, lua îndărăt drumul pustiei!
(Cântarea României de A. Russo)
d) Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.
(Povestea codrului de M. Eminescu)
e) – O, priviţi-i cum visează
Visul codrului de fagi!
Amândoi ca-ntr-o poveste
Ei îşi sunt aşa de dragi.
(Povestea codrului de M. Eminescu)
f) Iată lacul. Luna plină,
Poleindu-l, îl străbate;
El, aprins de-a ei lumină
Simte-a lui singurătate.
(Lasă-ţi lumea de M. Eminescu)
g) Şi de-ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri,
Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n ruşine...
Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!
(Împărat şi proletar de M. Eminescu)
Subliniem că înainte de a fi repartizate fişele de lucru, elevii vor primi şi un suport teoretic despre curentul literar care se studiază. Astfel ei vor avea posibilitatea de-a afla cât mai multe despre curentul literar respectiv şi de a verifica / demonstra unele ipoteze formulate de ei înşişi. Acest suport teoretic poate arăta astfel:
Romantismul – mişcare literară, care se manifestă în secolul XVIII în Anglia, Germania, în secolul XIX în Franţa, Italia, Spania, în Ţările Româneşti şi în alte ţări. Se caracterizează prin victoria sentimentului asupra raţiunii.
Trăsături distinctive ale romantismului:
– primatul sentimentului asupra raţiunii;
– imaginaţia – calea spre adevăr;
– confesiunea sau mărturisirea patetică;
– evadarea în trecut, istorie, tradiţie, vis;
– valorificarea folclorului;
– subiectivismul: realitatea e zugrăvită aşa cum şi-o doreşte autorul;
– personaje, situaţii, împrejurări şi întâmplări excepţionale;
– amestecul genurilor şi cultivarea noilor specii (poemul, meditaţia, drama);
– predilecţia pentru obscuritate, mit, simbol.
Mijloace artistice de exprimare, mărci stilistice:
– retorismul (exclamaţia, interogaţia, adresarea, invocaţia retorică);
– lexic caracteristic limbii populare;
– antiteza;
– simbolul, alegoria, epitetul ornant etc.;
– laitmotivul, refrenul;
Teme, motive romantice:
– iubirea;
– trecutul istoric;
– condiţia geniului,
– natura;
– femeia-înger / demon;
– călătoria cosmică;
– zburătorul etc.
Reprezentanţi ai romantismului: Fr. Schiller, Fr. Holderlin, J. W. Goethe, George Gordon Byron, M. Lermontov, V. Cârlova, Ion Heliade-Rădulescu, scriitorii români paşoptişti.
Vorbind despre locul predării curentului literar în sistemul de lecţii, suntem de părerea că o soluţie optimă ar fi predarea lui simultan cu interpretarea textelor propriu-zise. Pentru o mai bună înţelegere de către elevi a caracteristicilor unei şcoli literare şi în ultimă instanţă a operei, e bine ca profesorul să formuleze şi să structureze astfel obiectivele operaţionale încât, la fiecare etapă de interpretare (fie în cadrul unei lecţii ori al unui sistem de lecţii), textul să fie abordat din perspectiva unei trăsături de fond a curentului, după care va urma formularea concluziei de rigoare. Studierea temei „Romantismul”, de exemplu, va necesita formularea următoarelor obiective operaţionale, realizate pe parcursul unui şir de lecţii:
O1 – să demonstreze pe baza operei (Zburătorul de I. Heliade-Rădulescu) că folclorul este o sursă de inspiraţie pentru scriitorul romantic;
O2 – să comenteze tendinţa scriitorului de a evada în trecut, în istorie şi în vis (Cântarea României de A. Russo, Lacul de M. Eminescu);
O3 – să argumenteze primatul sentimentului asupra raţiunii în opera romantică, precum şi subiectivismul autorului (realitatea e zugrăvită aşa cum şi-o doreşte el – Lacul de M. Eminescu);
O4 – să comenteze semnificaţiile situaţiilor şi personajelor excepţionale atestate în opera romantică (Luceafărul de M. Eminescu);
O5 – să recunoască şi să definească tipurile de personaje romantice (titanul, geniul, demonul, inadaptatul pasiv / activ – Zburătorul de I. Heliade-Rădulescu, Luceafărul de M. Eminescu);
O6 – să numească temele şi motivele de factură romantică.
O7 – să demonstreze că opera literară romantică se caracterizează printr-un amestec de genuri şi specii literare (Luceafărul de M. Eminescu).
Cât priveşte penultimul obiectiv din înşiruirea respectivă, elevii, prin diverse analize, trebuie obişnuiţi să deosebească net temele şi motivele tipic romantice (ex.: visul, evadarea în trecut, tendinţa spre idealul inaccesibil, zborul uranic, geniul, floarea albastră, femeia-înger etc.) de cele tipic clasiciste (onoarea, consecvenţa caracterului cu sine a personajului, răzbunarea, datoria ş.a.), simboliste (boala, nevroza, plictisul provincial, ploaia, violetul etc.) ori expresioniste (euforia, escaladarea / cucerirea cerului, râsul absurd, strigătul fără ecou în cosmos ş.a.). Cunoaşterea acestora va fi pentru ei şi un criteriu destul de bun pentru determinarea formulei estetice căreia aparţine opera. Desigur, şi în acest caz nu trebuie să se exagereze, întrucât, aşa cum afirmam mai sus, într-o operă convieţuiesc de cele mai multe ori elemente ale diverselor curente literare, chiar / mai ales şi la nivel de teme şi motive (iubirea, satirizarea societăţii, fortuna labilis etc.).
Un alt reper metodologic vizează procedeele şi metodele ce pot fi utilizate cu succes în scopul studierii conceptului de curent literar. Desigur, pot fi aplicate oricare ce dau rezultatele scontate. Important este ca procedeul / metoda căreia i se dă preferinţă să-l ajute mai uşor pe elev să pătrundă în esenţa curentului respectiv. Mai jos propunem câteva dintre ele, care, după părerea noastră, contribuie la stimularea gândirii critice şi creative, la formarea şi exprimarea unui punct propriu de vedere, precum şi la dezvoltarea imaginaţiei, a limbajului artistic al elevului:
a) experimentul de gândire:
1. Descrieţi în stil romantic un peisaj, surprins (ori imaginat) într-un timp al dimineţii / al amurgului / al înserării / al miezului nopţii. Reveniţi la descrierea voastră, plasaţi în acest cadru natural omul visător / meditativ/ singuratic / în aşteptare);
2. Imaginaţi-vă că trebuie să puneţi în scenă poemul „Cântarea României”. Vă aflaţi în faţa unei săli de teatru şi trebuie să trageţi cortina cu încetineală, dezvăluind publicului fastuosul decor al operei. Pentru coborârea în timp a spectatorului, pentru crearea atmosferei legendare, un bucium sună heraldic, iar o voce de după cadru rosteşte un monolog: „În vremea veche... de demult, demult... ţara noastră...”.
– Descrieţi cu precizie elementele de decor romantic;
– Scrieţi monologul (vă puteţi folosi de operă) şi reproduceţi-l după memorie în acord cu decorul şi atmosfera creată.
b) descrierea verbală a proiectului de desen:
1. Dacă vi s-ar propune să desenaţi imaginea ţării, aşa cum se desprinde ea din poemul „Cântarea României”, ce culori aţi folosi? Argumentaţi.
2. Faceţi o descriere-verbală a proiectului de desen, insistând asupra prim-planului, fundalului, gamelor de culori, stărilor pe care vreţi să le sugeraţi prin intermediul acestora).
c) reprezentarea grafică a ideilor din operă / secvenţă:
1. Interpretaţi următoarea reprezentare grafică a ideilor din secvenţa a treia a poeziei „Floare albastră” de M. Eminescu:
→ „Vom şedea în foi de mure”
→ „Şi mi-i spune-atunci poveşti”
iubirea = vis, aspiraţie → „Te-oi ţinea de după gât”
→ „Ne-om da sărutări pe cale”
→ „Înc-o gură şi dispare”
d) demonstrarea:
1. Demonstraţi, pe baza poeziei „Floare albastră” că marea temă a dragostei se concretizează în această operă prin următoarele motive romantice: visul dragostei, dorul de dragoste, femeia-înger, neîmplinirea, dezamăgirea, natura sensibilizată).
2. Demonstraţi cu argumente că poemul „Luceafărul” este o structură epico-lirică şi dramatică.
e) exerciţiul de identificare:
1. Identificaţi în poemul „Luceafărul” versurile cele mai concludente pentru următoarele antiteze:
– naştere / moarte – pastel cosmic / pastel terestru
– om comun / geniu – efemeritate / eternitate
– refuz / acceptare – invocaţie / reproş
f) exerciţiul de reconstituire şi de cercetare:
1. Reconstituiţi, pe baza operei, biografia luceafărului, luând ca repere:
– originea (părinţii);
– predispoziţiile, stările trăite;
– relaţiile cu alţii (cu Cătălina, cu Demiurgul);
2. Alcătuiţi un text coerent din maximum 10 enunţuri şi scrieţi-l în caiete.
3. Raportaţi acest tip de personaj la o realitate concretă. Formulaţi concluzia.
g) întrebarea-problemă cu variante de soluţii:
1. Recitiţi scena iubirii dintre Cătălina şi Cătălin. Ce rol joacă în această scenă cadrul natural? Alegeţi din variantele de răspuns propuse şi argumentaţi:
- accentuează armonia şi împlinirea în dragoste a celor doi îndrăgostiţi;
- conferă scenei dimensiuni excepţionale;
- scoate în evidenţă predilecţia romanticilor pentru proiectarea sentimentului de iubire în natură;
- altă opinie.
2. Care din următoarele specii literare sunt atestate în poemul „Luceafărul”?
– elegia; – meditaţia filosofică;
– idila; – pastelul cosmic (terestru).
Luaţi ca repere pentru analiză strofele: 58-62 (grupul I), 66-68 (grupul II), 75-78 (grupul III), 87, 88, 93 (grupul IV), 89-94 (grupul V).
h) situaţia de opţiune morală:
1. Citiţi următoarea situaţie de opţiune morală:
Îndrăgostit de Cătălina, o preafrumoasă fată de împărat, luceafărul acceptă invitaţia ei de a coborî pe pământ, renunţând astfel la condiţia sa de nemuritor. Merge la Demiurg pentru a primi dezlegarea, timp în care fata de împărat cade în mrejele pajului Cătălin. Revenit „la locul lui menit în cer”, Hyperion îi surprinde pa cei doi în dulci sărutări şi îmbătaţi de amor. La chemarea fetei, „nu mai cade ca-n trecut / În mări din tot înaltul”, ci le aruncă celor doi dureroasa replică: Trăind în cercul vostru strâmt, / Norocul vă petrece, / Ci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece”.
– Cum ar fi putut să procedeze altfel Hyperion? Alegeţi din variantele propuse şi argumentaţi:
a) Să o ierte pe Cătălina, deoarece relaţia dintre doi îndrăgostiţi presupune iertare şi concesii;
b) Să se retragă în singurătatea sa, fără a-i reproşa ceva fetei;
c) Să ceară un sfat de la Demiurg;
d) Să se răzbune pe cei doi făcându-le ceva rău;
e) Altă opinie.
2. De ce Hyperion recurge anume la replica din finalul poemului?
3. Ce tip de personaj romantic reprezintă Hyperion în această situaţie? Alegeţi din variantele propuse şi argumentaţi:
– Hyperion reprezintă demonul revoltat, mistuit de pasiuni;
– Hyperion reprezintă titanul: omul superior, înzestrat cu o excepţională putere de sacrificare şi sete de cunoaştere;
– Hyperion reprezintă geniul, o personalitate excepţională, cu o fantezie extraordinară şi putere de pătrundere pe măsură, care nu admite oscilări, concesii;
– Hyperion reprezintă visătorul hipersensibil, mistic şi frenetic;
– Hyperion reprezintă omul obişnuit care doreşte o clipă de iubire;
– Altă opinie.
4. Formulaţi o concluzie cu privire la natura personajului romantic.
i) sinteza:
1. Scrieţi câteva noţiuni-cheie referitoare la romantism, pe care le-aţi abordat pe parcursul lecţiilor. Discutaţi cu colegii de grup una din ele, raportând-o la o operă literară studiată.
Formarea unei atitudini estetice faţă de problemele ridicate de opera literară, ca proces de re-creare potrivit unor legi proprii estetice şi faţă de complexitatea fenomenului literar trebuie să constituie finalitatea oricărei ore de literatură. Lecţiile de studiere a conceptului de curent literar au drept scop, pe lângă finalităţile amintite, şi acelea ca elevii, cunoscând particularităţile specifice curentelor literare, să le folosească ca elemente cu valoare şi caracter instrumental, operaţional şi funcţional. Or, numai în acest caz ei vor înţelege şi aprecia textul artistic.