Un plastician total străin artei angajate...
Pentru tipar;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
Artist plastic de factură intelectuală, colorist extrem de rafinat, Andrei Sârbu (1950-2000) este acea personalitate din peisajul cultural basarabean care garantează trăinicia podului tras între arta maeştrilor mai vârstnici ai generaţiei interbelice şi experienţele artiştilor contemporani, formaţi deja în anii „restructurării” gorbacioviste.
Discipol şi elev al lui Mihai Grecu, Andrei Sârbu a reuşit să se impună atât prin fascinantele-i „viziuni” nonfigurative, cât şi prin operele realizate în limbaje pop-art-ei sau al realismului fotografic.
Totalmente străin artei angajate ideologic, profund ostil conjuncturismului în creaţie, Andrei Sârbu este unul dintre puţinii artişti plastici basarabeni (din cea de-a doua jumătate a secolului XX) care nu a acceptat nici un compromis şi nu a colaborat principial cu fostul regim totalitar din U.R.S.S. Această incoruptibilitate a artistului i-a adus respectul colegilor de generaţie, dar i-a şi marcat în modul cel mai dureros condiţia umană.
Creaţia pictorului chişinăuian nu poate fi percepută şi înţeleasă fără a lua în considerare faptul că aproape fiecare lucrare face parte dintr-un ciclu. Or, ceea ce în cazul unei singure opere ar putea fi recepţionat de spectator drept un joc sau o consecinţă a aleatoriului, în cadrul unui grupaj capătă consacrarea prin tradiţie şi iterativitate.
De-a lungul itinerarului său de creaţie, Andrei Sârbu a fost receptiv la noile curente apărute în arta universală. O trecere în revistă a ciclurilor sale probează evoluţia firească de la pop-art şi realism fotografic spre pictura abstract-intelectualistă şi cea lirico-abstractă (în care se pot întrezări şi unele motive figurative). Subjugat, la prima vedere, de misterul monotoniei suprafeţelor vopsite, Andrei Sârbu aduce viaţa în pânzele sale. O face spontan: prin ritm, alternanţe cromatice, textură etc. Pentru Sârbu decisivă este ne-condiţionarea gestului artistului în raport cu „instanţa” restrictivă a raţiunii. Acesta este, de fapt, un principiu fundamental al creaţiei pur intuitive, în care transcedentalul coboară pe nesimţite în sfera lumii materiale. Prin abia perceptibile treceri de la o tonalitate la alta sau violente scuturări impulsive ale penelului, prin cromatica restrictivă (generatoare de grisaille) sau caleidoscopice etalări ale întregului spectru cromatic, pictura lui Andrei Sârbu posedă un limbaj şi o arhitectonică absolut inconfundabile.