Inima mea tremură pentru Basarabia
Pentru tipar
Întâlnirea de astăzi este un moment unic în viaţa mea şi, recunosc, m-aţi copleşit. Sunt convins că nu merit tot ce s-a afirmat despre mine şi toate gesturile de solidaritate pe care mi le arătaţi. Însă pentru că interpretez tot ce s-a întâmplat aici, mai ales ca pe un gest desolidaritate culturală decât drept un semn de preţuire a ceea ce am făcut, le accept cu multă plăcere şi vă mulţumesc călduros.
Vreau să vă spun că istoria acestor două manuale pe care le vedeţi aici este istoria vieţii mele. Când aveam şase ani şi hălăduiam cu copiii din Niorcani în jurul iazului, într-o seară mama, care avea doar două clase primare, mi-a spus: Tu, băiete, vei fi profesor de română. Fratelui mai mare, Vadim, i-a spus: Tu vei fi agronom, vei lucra pământul. Atunci nu am acordat atenţie spuselor ei. Dar destinul a vrut să îndeplinesc această poruncă a mamei, poruncă a locului, şi să devin profesor de limba română. De atunci, de la acea vârstă petrecută la Niorcani, Donduşeni, s-au scurs ani, s-au scurs decenii, au fost vremuri tulburătoare pentru mine. A venit apoi anul 1987, când am plecat la Aix-en-Provence. Mama murise deja în 1981. A venit anul 1991, când a murit fratele meu şi nu am putut să merg la înmormântarea lui. În 1992 a murit tatăl meu, şi nu am putut să merg nici la înmormântarea lui. Şi atunci, în 1992, după 40 de ani de cercetări şi de activitate, mi-am zis: acum inima şi mintea mea sunt coapte pentru a scrie, pentru a face un elogiu limbii române. Şi m-am apucat, în acele momente foarte tulburătoare pentru sufletul meu, să scriu aceste manuale. Ele poartă amprenta tremurătoarei aspiraţii de a transmite ceea ce am moştenit de la părinţi, ceea ce mi-a dat ţara, ceea ce mi-a dat satul. Aşa se explică faptul că, destul de târziu, am purces la elaborarea acestor două manuale, pentru că a scrie un manual despre limba ta maternă, despre ţara ta, pentru străinătate, înseamnă a-ţi asuma o răspundere, o povară extraordinară. Şi dacă nu s-ar fi produs aceste momente cruciale din viaţa mea, nu sunt sigur că aş fi avut curajul să mă apuc de această zăbavă.
Evenimentul pe care-l sărbătorim aici, lansarea în versiune rusească a celor două manuale, are o semnificaţie cu totul excepţională. Am plecat aproape, mi-e şi teamă să spun acum, peste jumătate de secol din satul meu. Am peregrinat peste tot, la Bucureşti, în Europa şi, după 53 de ani, cărţile mele revin la locul de baştină. Este cel mai frumos omagiu pe care l-am adus vreodată Basarabiei. Prin editarea acestor cărţi mă văd reîntors la baştină. Or, aşa cum afirma cineva, noi toţi ar trebui să trăim şi să murim acolo unde ne-am născut, acolo unde am văzut lumina zilei. Inima mea tremură neostenit pentru Basarabia. Aici este Patria mea, aici îmi sunt bucuriile şi durerile, alături de frumoşii, harnicii, bunii, chinuiţii şi triştii mei basarabeni. Mă întreb mereu: putea-voi oare să-mi onorez până la capăt datoria de fecior al acestui pământ-martir?
[...] Am avut o şansă să am profesori extraordinari la facultate, am avut o şansă când am putut să audiez cursurile lui Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, cursurile lui G. Călinescu. Am avut o şansă cândîncă am mai prins din vechea generaţie de profesori extraordinari, între care e Tache Papahagi. Nu vreau să-l uit deloc, deşi nu mi-a fost profesor direct, l-am frecventat până în ziua morţii lui. Ţin să aduc un omagiu acestui mare savant şi mare patriot. Am avut apoi şansa şi curajul să-mi iau lumea în cap, pentru că trebuie să vă spun, este o şansă, dar este şi un curaj enorm să pleci în lume. Şi pot să spun că sunt fericit. Dar totuşiundeva un grăunte, nu de mânie, de părere de rău există în inima mea: singura mea dorinţă e să mă întorc acolo unde m-am născut şi unde aş vrea foarte mult să fiu de folos. Anume aşa înţeleg să răspund la onoarea ce mi-o arătaţi...
M-am simţit extraordinar la Chişinău. A doua şedere a mea în Basarabia mi-a confirmat nişte lucruri pe care le simţeam. Avem nişte oameni extraordinari: de la redactorii de la radio, de la televiziune, de la Casa Presei la personalităţile pe care am avut ocazia să le întâlnesc la ULIM şi U.S.M., la Academie, la Guvern, la Preşedinţie. Pretutindeni am descoperit oameni de o înaltă cultură, deschişi pentru dialog şi hotărâţi să schimbe soarta Republicii Moldova. [...] Am încredere în pământenii mei şi sunt foarte optimist pentru destinul neamului nostru, destinul limbii române. Sunt convins că zile frumoase ne aşteaptă. Sunt sigur că se apropie ceasul când românii, inclusiv cei din Basarabia, vor spune un cuvânt extraordinar de argumentat, de frumos pentru civilizaţia Europei, pentru civilizaţia umanităţii. Aceasta este, aceasta trebuie să fie aspiraţia noastră. Suntem legaţi, aici, de acest mic pământ, de acest sat, Niorcani, sau de Sauca, dar avem aspiraţia universalităţii. Să nu pierdem momentul, prilejul de a reintra în circuitul valorilor moderne şi să nu uităm că numai prin muncă onestă, istovitoare, permanentă vom reuşi să salvăm satul, temelia existenţei şi rezistenţei noastre.
Fragment din discursul rostit pe 18 decembrie 1997 la biblioteca ULIM
cu ocazia lansării cărţilor prof. V. Rusu Limba română. Limbă, literatură, civilizaţie
şi Limba română. Cuvinte şi imagini,
editate de echipa revistei „Limba Română”, Chişinău,
revista „Limba Română”, nr. 6, 1997, p. 15-16
cu ocazia lansării cărţilor prof. V. Rusu Limba română. Limbă, literatură, civilizaţie
şi Limba română. Cuvinte şi imagini,
editate de echipa revistei „Limba Română”, Chişinău,
revista „Limba Română”, nr. 6, 1997, p. 15-16