Numele de familie. Forme intermediare în sec. al XVIII-lea
Pentru tiparTrecerea de la numele unic la numele dublu (prenume + nume) nu s-a făcut dintr-o dată, ci treptat, atât sub aspect temporal (fenomenul a durat câteva secole), cât şi structural (între cele două tipuri de denominaţie au existat stadii intermediare: astfel, numele unic începe să fie însoţit de un determinant a cărui formă variază de la un cuvânt – Dumitraşco, jitar; Fodor, rotar; Enache ot Diocheşti, la mai multe – Nicolai, grec, făclier; Petcu sârbul, sucmănar, blănar, uneori ajungându-se la adevărate perifraze – Tănasă săbier ce şade la Arsăni).
Cu timpul, dubla denominaţie se impune din ce în ce mai mult. Chiar dacă până în secolul al XIX-lea numeroşi săteni apar înscrişi în documente ca purtători ai unui singur nume (prenume, poreclă, supranume) şi acestora li se adaugă, de către autorităţi, de la caz la caz, patronimul, numele bunicului, al mamei, al soţiei, al fratelui etc. „după cum dicta interesul juridic”1. Faptul că bunurile unei familii constituie, de cele mai multe ori, domeniu ereditar, face necesară – în condiţiile în care acelaşi nume de familie nu apare încă în mod constant la toţi membrii unui grup – evidenţierea legăturii directe a individului cu predecesorul sau colateralii săi.
Acest lucru a fost realizat în două moduri: sintetic şi analitic2. Ambele au circulat în paralel până către mijlocul secolului al XIX-lea. Exemple în care filiaţia se face cu ajutorul sufixelor – sintetic deci – apar încă din secolul al XV-lea3: Isaia Gârdovici fiul lui Gârdea (1409), Cozma Băloşescul fiul lui Băloş (1432), Costea Dragoşevici fiul lui Dragoş (1436), Petrică Iachimescu fiul lui Iachim (1453), Giurge Albotă fiul lui Albu (1468), Şteful Cernătescul fiul lui Cernat (1468) etc. O mare parte dintre sufixe a avut, iniţial, rolul de a îndeplini funcţia patronimică ori maritală: -escu, -ov, -ovici, -ev, -evici, -ea, -otă, -in, -aia, -anca, -oaia etc. Treptat însă, semantica formanţilor a evoluat. Astfel, în lipsa unor date concrete, nu mai putem avea certitudinea că unul sau altul dintre numele formate cu sufixele respective indică raportul direct între purtătorul său şi un anume membru al familiei. Din acest punct de vedere, construcţiile analitice au avut o stabilitate incontestabilă. Folosirea, în structura formulei de denominaţie, a unor termeni auxiliari prin care se exprima gradul de rudenie [slavi: sin, brat, zet, vnuc sau româneşti: frate, ginere, cumnat etc.], ori utilizarea articolului posesiv (a, al) înlăturau, încă din start, eventuale neclarităţi în acest sens.
Deşi sigură prin conţinut, formula analitică avea însă inconvenientul de a fi incomodă prin forma sa „stufoasă”, în special atunci când era vorba despre înscrierea şi utilizarea numelui la nivel oficial. Prin urmare, după anul 1850 ea se întâlneşte din ce în ce mai rar şi cu precădere în mediul popular, locul său fiind luat de formula bimembră de denominaţie. Dar, cărturăresc4 sau nu, acest tip a fost îndelung parte integrantă a sistemului antroponimic românesc. Cunoaşterea lui contribuie, aşadar, la crearea imaginii de ansamblu a evoluţiei poporului nostru, a relaţiilor stabilite între membrii comunităţii, atât la nivelul microstructurii familiale, cât şi al macrostructurii sociale, juridice şi economice.
Ne-am bazat, în analiza întreprinsă, pe materialul existent în lucrarea Moldova în epoca feudalismului5, de unde am extras toate antroponimele cu structură complexă. În urma cercetării lor s-a putut observa faptul că acest corpus de nume comportă o discuţie pe mai multe planuri: al celor mai frecvenţi termeni auxiliari, al persoanei la care se raportează cel mai des o altă persoană şi al felului în care prima apare menţionată.
Prezentăm în continuare, în ordinea alfabetică a cuvântului auxiliar, o mică parte a inventarului de care dispunem:
brat: Alecsa brat puşcaşu, Andrei brat Crăciun, Ilie brat Spătar, Iordachi brat Cârciumarului, Lefter brat Gavril, Lupul brat Neculai, Maxim brat popei, Miron brat Cârlan, Negrea brat lui Micle, Pricopie brat Ion, Prodan brat Vornicului, Roman brat rotar, Sabin brat Vasâli Caşcaval, Samson brat cazacul, Şerban brat Albul, Stancu brat Anton Cărare, Ştefan brat Ion, Stoica brat Neculaiu, Ursachi brat Costandin Grama etc.;
cumnat: Gheorghii cumnat lui Crivăţ, Iftimii cumnat Manoli, Ion cumnat cojocarului, Miron cumnat rotarului, Necula cumnat Ştefan, Pavăl cumnat Lefter, Pricopi cumnat Mândrului, Radul cumnat Predii, Radul cumnat Tiron, Toader cumnat lui Onofrei, Vasile cumnat munteanului etc.;
fată: Maria fată Haritonii;
fecior: Săbieriul fecior Tomii;
frate: Grigori frate lui Moisă;
mamă: Aniţa mama Vântului;
nepot: Costantin nepot Cloşcă, Dumitru nepot Putredului, Ilie nepot ungureanului, Ion nepot mrejarului, Ioniţă nepot Brânzan, Ioniţă nepot grădinarului, Lefter nepot dascălului, Matei nepot Tătarului, Postolache nepot lui Mihail, Sandu nepot Selcean, Ştefan nepot lui Frunzete, Vasile nepot Jalbă etc.;
noră: Marie noră rotarului;
sin: Andrei sin Dimineaţă, Andrei sin Grecului, Aron sin David, Dumitru sin lui Vasile Drumcă, Grigori sin lui Vasile Orza, Ion sin Bagăsamă, Ion sin Băncilă, Ion sin lui Gheorghi Ţiganea, Ioniţă sin cheptănariul, Ivan sin Popescu, Lazăr sin Palade, Lupaşcu sin Toderică, Lupul sin Lupul, Macari sin Toderaşcu, Macovei sin Tomuleţ, Mihai sin Vlaicu, Miron sin Oprişan, Neculai sin Gavril Covrig, Pricopie sin păcurari, Radu sin răilean, Simion sin ungureanul, Toader sin chelarului, Vârlan sin Lateş, Vasâle sin butnarului etc.;
socru: Dumitraşcu socru Grecului, Dumitru socru protopopului, Iftode socru lui Andronache, Ion socru lui Bucur, Ion socru rotarului, Lazăr socru lui Apostol, Nicolae socru lui Stoian, Sâmion socru lui Condurachi, Vasâle socru lui Poiană etc.;
soră: Aniţa soră Vornicului, Lupa soră Drumii;
unchi: Ion unchiul lui Alecse;
tată: Ion tată popei, Roman tată vătămanului, Ştefan tată popei;
văr: Costandin văr lui Ioniţă Malcoci, Lupul văr Predii, Ştefan văr lui Gheorghiţă, Toader văr lui Nicolai etc.;
zet: Andreeş zet Cucul, Andrei zet Topală, Andronicu zet Cozmii, Gheorghie zet gălăţan, Grigoraş zet funarului, Grigori zet bejenar, Ivan zet pânzariul, Lupaşco zet Dumitraşco, Lupul zet Roşca, Nicolae zet Gavril, Nistor zet Ocneş, Panaite zet Vicol, Pavăl zet Turle, Petre zet lui Axănti, Pricopi zet Gliga, Radu zet Brânză, Simion zet olar, Stoica zet călugărului, Ştefan zet Cojoc, Vasilachi zet rus etc.
Deşi am prezentat aici doar un număr redus de exemple, totalitatea materialului pe care l-am avut la dispoziţie ne îndreptăţeşte să facem următoarea clasificare, din punctul de vedere al frecvenţei cu care apelativele mai sus menţionate apar în componenţa formulei analitice de denominaţie:
1. sin – 64,67%, 2. zet – 17,14%, 3. brat – 12,71%, 4. nepot – 2,54%, 5. cumnat – 2,46%, 6. socru – 0,24%, 7. văr – 0,08%, 8. soră – 0,03%, 9. fecior – 0,01%, 10. fată – 0,01%, 11. frate – 0,01%, 12. mamă – 0,01%, 13. noră – 0,01, 14. tată – 0,01%, 15. unchi – 0,01%.
Utilizarea, pe scară largă, a cuvintelor slave sin, zet, brat – înaintea corespondentelor lor româneşti – a fost impusă, pe de o parte, de către sistemul administrativ existent la acea dată, iar pe de alta, s-a datorat sensului cu nimic diferit de cel al termenilor autohtoni: fiu, ginere, frate. Recunoaşterea de către stat a proprietăţii private, precum şi conştiinţa tot mai acută a apartenenţei la un grup familial dau amploare utilizării cuvintelor respective. Impuse iniţial de structura socială, unele dintre ele se vor desprinde din aceste construcţii, formând singure prenume sau nume de familie. În arhiva6 Laboratorului de onomastică din Craiova se regăsesc, ca nume de familie, majoritatea acestor termeni (cel mai des în zona Moldovei): Bratu – 21.195, Fecioru – 1.274, Fiica – 6, Fiu – 127, Fata – 72, Frate – 100, Nepotu – 143, Nora – 3, Sin – 1.171, Sora – 2.903, Zet – 569. Ne-am fi aşteptat, poate, ca sin7, datorită avantajului procentual pe care îl are la 1774 faţă de celelalte cuvinte, să se afle şi acum în poziţie primă. Cifrele exprimate mai sus dovedesc însă că nu întotdeauna evoluţia unui fenomen din limbă este, în mod sigur, previzibilă, interacţiunii factorilor lingvistici suprapunându-i-se adesea influenţa unor factori de natură extralingvistică.
Informaţia pe care am avut-o la dispoziţie ne oferă şi o serie de antroponime în a căror structură se îmbină elementele slave (brat, sin, zet)cu forma românească a articolului hotărât, la genitiv (lui): Negrea brat lui Micle, Ion brat lui Toader, Stan brat lui Coste, Dumitru sin lui Vasile Drumcă, Grigori sin lui Vasile Orza, Crăciun sin lui Vasile, Ştefan sin lui Panco, Ion sin lui Gheorghi Ţiganea, Petre zet lui Axănti, Dediul zet lui Morun, Năstasii zet lui Hilip etc. Acest fapt dovedeşte că formula de denominaţie, pe care o avem în vedere, era deosebit de uzitată la vremea respectivă.
De regulă, „numele comun neamului, cât şi individul faţă de care se arată o aparţinere, este ales pe linia descendenţei bărbăteşti. Numele tatălui de familie este acela care formează pivotul întregului sistem. O filiaţie uterină este foarte rară”8. Cu toate acestea, există situaţii (şi nu puţine) în care susţinătorul familiei ori beneficiarul unui act domnesc de împroprietărire este o femeie (de obicei văduvă), caz în care descendenţii ori rudele apropiate se vor raporta la aceasta şi se vor folosi de numele ei în relaţiile extrafamiliale: Pavăl sin Tofana, Radul sin Siminei, Alexandru sin Ursulesii, Ioniţă sin Despa, Neculai sin Irinii, Zaharia sin Spătăriţii, Andrei zet Aniţii, Andronic zet Brănduşii, Toader zet Floroaei, Andrei brat Varvarii, Neculai brat Istinii, Marian cumnat Săvoaiei, Nicolae al Lupei, Vasile a Iordăchioaiei, Tănase al Bocancei, Iacob al pescăriţei, Petrea a Irinei, Maftei a ciubotăriţii, Andrei cumnat Săvoai etc.
În ce priveşte alcătuirea internă, modelul selectează, la nivel sintactic, două modalităţi de exprimare: fie cu ajutorul cazului nominativ, fie cu genitivul. Formulele nominale sunt simţite ca fiind mai rigide, ele au un plus de oficialitate, pe când cele genitivale sunt mai apropiate de exprimarea populară. Dar, totodată, rigurozităţii lingvistice i se adaugă adesea subiectivismul „anchetatorului”, ori, pur şi simplu, faptele trebuie luate ca atare. Astfel, în cazul unor exemple ca: Manolache brat diaconului // Sandul sin diacon; Necoară brat vornic // Matei brat vornicului este greu de spus astăzi, în mod concret, dacă a existat o motivaţie aparte în utilizarea acestor forme, cu atât mai mult cu cât diferenţe se înregistrează chiar în acelaşi sat şi chiar referitor la acelaşi nume. În satul Scorţeni (Ţinutul Bacău, Ocolul Tazlăului Mare de Sus) cei trei fii ai lui Toader Măciucă au fost înscrişi astfel: Neculaiu sin Toader / Ion sin lui Toader / Petre sin Toader.
Complexă prin definiţie – cuprinde structural doi termeni distincţi, A şi B, (Ion sin Pătru) – formula se amplifică adesea datorită elementului secund (B), constituit, la rândul său, dintr-o sintagmă: Ion sin Pătru sin Gheorghe. Relaţia devine astfel A+ [B+C]. Există situaţii în care aceasta ajunge să cuprindă numele a două sau chiar trei generaţii succesive: Stoian sin Oprea zet Radu Maglaviceanu, Matei sin Dinu al Ilinii Căpriceanu, Mitrică sin Iordache Grănaru zet Greblă, Florea al lui Dinu sin Costandin Bobolan, Pătru sin Pătru al lui Dan, Pârvu zet Luncan sin Dumitru, Tudor sin Neagoe al Aniţii, Ilinca a lui Ion al Udrii etc.
Deosebit de productivă pentru perioada la care ne referim este raportarea individului la un supranume sau o poreclă – la un nume comun deci: Vasâle sin strugariul, Toader sin chelarului, Stroe sin baciului, Gavril sin ceauş, Vasâle sin vărzarului, Ioniţă sin cheptănariul, Ion sin olarului, Tănase brat cârciumarului, Ion brat păscar, Vasile cumnat munteanului, Stoica zet călugărului, Vasilachi zet rus, Zaharia zet popa, Dumitru socru protopopului, Iacob al pescăriţei, Maftei a ciubotăriţii etc. Se pare că persoanele respective erau mai cunoscute în comunitate prin meseria sau funcţia pe care o îndeplineau şi mai puţin prin numele personal. De altfel, multe dintre aceste îndeletniciri vor deveni, treptat, nume de familie, ele fiind adoptate de toţi membrii grupului familial, chiar dacă nu practicau toţi acea meserie.
O particularitate a modelului analitic de denominaţie, în Moldova9, este trimiterea la un antroponim exprimat anterior; când confirmarea posesiunilor se acordă unui grup de fraţi sau nepoţi, iar actul se adresează celui mai mare, în calitate de cap de familie10, ceilalţi membri sunt înscrişi cu formula „brat, sin etc. ego”, „brat, sin etc. lui” sau se adaugă, alături de nume, forma adverbială „tij” (la fel, asemenea) (metoda aceasta nu este, propriu-zis, o formulă de denominaţie, ea ţine mai mult de „exprimarea” administrativă):
Vasile, muntean / Iordache brat lui / Ioniţă brat lui;
Grigoraş, croitor / Toader sin lui / Ioniţă nepot lui;
Irimia sin Bănariul / Simion brat lui / Precup, tij etc.
Aşadar, pentru că nu sunt deţinătorii de drept ai unei proprietăţi, dar au cotă parte la aceasta, membrii familiei nu-şi pot valorifica dreptul decât punându-se în relaţie cu titularul, sub care apar înscrişi, indiferent de numărul lor: Constantin Neculai / Ioniţă brat lui / Grigori brat lui / Căsian brat lui / Toader brat lui.
Chiar dacă în cele mai multe cazuri legătura în cadrul grupului se stabileşte cu acelaşi individ, există numeroase situaţii când, în interiorul aceleiaşi familii, raportarea se face în lanţ: Gligoraş a Gligorăşoaiei / Lazor brat lui; Costandin sin Lupeş / Arsenii brat lui; Gheorghi sin Boricean / Gheorghi zet lui etc.
În acelaşi tip, analitic, se încadrează şi formula denominativă populară, alcătuită cu genitivul, elementul auxiliar fiind articolul posesiv a, al (± lui): Agapii a şătrarului, Andrieş a munteanului, Dobre a grămăticului, Gligori a căpitanului, Ion a călugărului, Ion a lui Dumitraşcu Gorovei, Miron a popii, Nicola a lui Ioniţă, Petre al vameşului, Precup a lui Istrate, Ştefănică al lui Papuc, Toader a diiaconului, Vasilică al Rotarului etc. Modelul este general, întâlnindu-se în toate regiunile ţării. Folosirea lui nu implică în mod obligatoriu ideea de dependenţă economică sau socială a unui individ faţă de altul; o persoană mai puţin cunoscută în colectivitatea sătească ori purtând un prenume frecvent11 în spaţiul respectiv, este mai uşor „reperată” prin asocierea numelui său cu cel al predecesorului sau al unei rude apropiate. Procedeul nu a dispărut cu totul. La sate el este încă prezent în exprimarea orală. Sistemul antroponimic oficial înregistrează nume de familie care mai păstrează rudimente ale acestui gen de denominaţie. Articolul posesiv (a, al) a făcut, într-o primă fază, corp comun cu numele propriu (Aancuţei, Ababei, Abălănesei, Aburlăciţei, Achelăriţii, Agheorgiesei, Albucurei, Albadii etc.) pentru ca, apoi, acesta să se piardă la unele dintre ele (pe măsură ce se succed noi generaţii, legătura directă cu întemeietorul familiei slăbeşte, chiar dacă există conştiinţa aparţinerii la acel clan), fiind înlocuit cu nominativul (Abălaşa, Aioana, Acristina, Aciobăniţa, Acostăchioaie, Acatrine etc.). La momentul actual sunt înregistrate pe teritoriul ţării un număr de 1.15612 de nume de familie alcătuite din art. pos. a, al + nume (cifra include formele de N şi G, precum şi toată gama fonetismelor terminale, de ex.: Agavriloaia, Agavriloae, Agavriloaie, Agavriloaei, Agavriloaiei). Materialul indică faptul că pentru unele dintre acestea Moldova concentrează numărul total al apariţiilor: Aancuţei – 7, Aane – 10, Abălai – 22, Abuhnoae – 27, Acăprăriţei – 33, Aelisavetei – 5, Agăinăriţei – 6, Agheorghesii – 12, Aiostinei – 17, Amăndălăchioai – 14, Apanaitoaei – 9, Atincăi – 24, Atomulesei – 7, Avochiţei – 11 etc., iar pentru altele, mai mult de jumătate din întregul înregistrărilor pe ţară: Abunei – 186/158, Aciobăniţei – 182/115, Adăscăliţei – 400/259, Adochiei – 197/109, Adomnicăi – 190/136, Adumitroaiei – 82/42, Amanolesei – 115/88, Amărculesei – 30/26, Amăriucăi – 156/138, Aneculăesei – 176/107, Arădoaie – 94/82, Asăvoaei – 161/123, Aştefănesei – 96/79, Azoiţei – 344/214 etc.
Analitice prin structură, motiv pentru care le-am încadrat în acest model, sunt şi construcţiile formate cu ajutorul prepoziţiei slave ot (de la, din); numai că, de această dată, raportarea nu se mai face la o persoană, ci la un loc, cel de provenienţă a unui individ: Toader ot Blebe, Apostol ot Graşi, Gavril ot Ceucăşeni, Tănasă ot Livezi, Dragomir ot Tăseşti, Grigoraş ot Ireşti, Pricop ot Moldova Sacă, Ştefan ot Brăteşti, Stanciul ot Săcătură, Gheorghi ot Costeşti, Petre din Păşcăuţi, Dămian din Mimoreni, Măcari din Băţăni, Ifrim din Târnova, Iliaş din Iurcăuţi etc. Când originea unui grup de persoane vizează aceeaşi zonă sau aceeaşi localitate, ele apar înregistrate una sub alta, cu menţiunea ot tam: Toader zet Ciocan, la luncă / Radu, muntean ot tam / Sandu, muntean ot tam / Şerban, muntean ot tam / Ariton zet Juncul ot tam etc.
Supus evoluţiei, sistemul numelor de persoană a selectat, progresiv, numai acele elemente şi structuri care îi ofereau, deopotrivă, concreteţe şi concizie. Din acest motiv formula denominativă analitică s-a pierdut. Ea reprezintă însă o verigă importantă în lanţul evoluţiei şi cunoaşterii antroponimiei româneşti actuale.
Note
1 N.A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc, Bucureşti, Editura Academiei, 1963, p. XXIII.
2 Ecaterina Mihăilă, Despre geneza şi funcţia numelor proprii, în LR, XXVII (1978), nr. 3, p. 269; v. şi Ch. Ionescu, Sistemul antroponimic românesc în secolele al XIV-lea şi al XV-lea (Ţara Românească), în LR, XXVII (1978), nr. 3, p. 247-248.
3 Exemplele au fost extrase din Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva istorică centrală a Statului, Bucureşti, vol. I, 1957.
4 N.A. Constantinescu, op. cit., p. XXXII.
5 Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, partea I–II, Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldoveneşti, Institutul de Istorie, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1975.
6 Constituită (la Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova) pe baza informaţiilor oferite de Serviciul Evidenţa Populaţiei din Bucureşti, în 1994.
7 În prefaţa la Dicţionar al numelor de familie româneşti (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 9), Iorgu Iordan remarca faptul că „nume cu acest determinant nelatinesc s-au păstrat până în zilele noastre”. Dar, pentru că „sân era omonimul perfect al urmaşului lat. sanctus, s-au produs confuzii, unele, cred, voite, în sensul că sân a început să fie interpretat ca lat. sanctus”. În antroponimia actuală au fost înregistrare astfel de nume: Sângheorghe, Sânmihai, Sânpetru, Sintoader, Sintoma, Sinvasile, Sin-Dumitru, Sin-Gheorghe, Sin-Mihai, Sin-Toader.
8 Şt. Paşca, Nume de persoane şi nume de animale în Ţara Oltului, Bucureşti, 1936, p. 74.
9 Prin comparaţie, am urmărit numele înregistrate în Catagrafia Doljului de la 1831, publicată în „Oltenia. Documente. Cercetări. Culegeri”, Craiova, 1944.
10 v. N.A. Constantinescu, op. cit., p. XXXIV.
11 Ion Popescu-Sireteanu, în Porecle şi supranume din satul Drăguşeni, com. Şcheia, judeţul Iaşi, în SCO, nr. 4, 1999 (p. 237-259), se referă la omonimia care poate apărea între purtătorii aceloraşi nume de botez sau de familie şi la necesitatea diferenţierii lor printr-un adaos, poreclă sau supranume.
12 Numărătoarea a fost efectuată pe baza datelor existente în arhiva Laboratorului de onomastică.