Nume de familie româneşti articulate cu -l (Creţul, Dodul, Grosul, Racul)
Pentru tiparRevenind la nume de familie româneşti, de data aceasta la cele cu forme morfologice articulate şi nearticulate, vom începe cu ceea ce am mai susţinut într-un articol anterior1, că numele de familie nu pot fi supuse corectărilor conform normelor ortografice în vigoare, că, aşa cum afirma încă F. de Saussure, numele proprii „nu îngăduie nici o analiză şi, prin urmare, nici o interpretare a elementelor lor” şi că „lângă ele nu se naşte nici o creaţie concurentă”2. Iar ceva mai încoace şi lingvistul rus A. A. Reformatskii ne atenţiona că „unificarea obligatorie, care este necesară pentru ortografia numelor comune, la numele proprii nu trebuie să fie aplicată” („той обязательной унификации, которая необходима в отношении орфографии имён нарицательных, применительно к именам собственным добиваться и проводить нельзя”)3. Compatriotul nostru, Ion Heliade Rădulescu (1802-1872), insista şi el asupra faptului că (cităm) „Cât priveşte numele proprii ale străinilor... se cade a lăsa oamenii cum îi cheamă şi cum semnează. Nu este permis a se atinge de semnătura oamenilor, pentru că a face din Boileau, Boalo, din Voltaire, Volter, din Rousseau, Ruso şi aşa mai departe [am mai continua noi: din Doga, Doagă, din Dârul, Dâru, din Racul, Racu, cum am întâlnit prin publicaţii cu referire la personalităţi cunoscute, concrete – Vl. Z.] asta n-ar mai fi o jonglerie, ci pur şi simplu o falsificare a semnăturilor”4.
Mulţi ani în urmă am publicat în hebdomadarul Cultura (Култура)5 un articol, în care răspundeam la o întrebare, trimisă la redacţie de către un cititor, pe care îl interesa dacă e corect sau nu numele de familie Lungul, bănuit de el incorect, în raport cu numele de familie Lungu, variantă morfologică nearticulată, considerată corectă. După explicaţiile de rigoare, cu argumente de natură istorică şi diatopică, răspunsul a fost în favoarea dreptului la circulaţie a ambelor variante: Lungu, dar şi Lungul.
Astăzi ne-am obişnuit cu nume de familie articulate cu -l, ele apărând tot mai des şi în mod firesc în publicaţii, în agende de telefoane şi în alte izvoare din spaţiul interriveran pruto-nistrean.
Lucrând câţiva ani la rând prin cumul la Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chişinău), am întâlnit nu o singură dată în registrele academice studenţeşti nume de familie, într-o grupă, Sandu, urmat în ordine alfabetică de Sandul, altă dată, în altă grupă, Sârbu, urmat de Sârbul. Când îi întrebam pe cei cu numele de familie articulate, de unde sunt de baştină, răspunsurile vizau Transnistria: din raionul Dubăsari, din Grigoriopol, din regiunea Nikolaev (Ucraina) etc.
În articolul de faţă ne propunem să tratăm acest subiect mai pe larg.
Aşadar, articolul hotărât -l de la substantivele masculine şi neutre (N. Ac. sg.) s-a păstrat în vorbire până în secolul al XVI-lea. Deja în primele monumente literare scrise pot fi întâlnite multe cazuri când articolul -l începuse a nu mai fi pronunţat6. Totuşi, tratând un subiect de la nivelul acestui secol şi căutând să redea cu exactitate particularităţile lingvistice ale epocii, scriitorul clasic C. Negruzzi îşi intitulează cunoscuta sa nuvelă anume Alexandru Lăpuşneanul, păstrându-l pe -l 7.
Reducerea articolului s-a intensificat în secolul următor, al XVII-lea. De prin secolul al XVIII-lea -l a încetat de a mai fi pronunţat8. Dispărut din aproape toate graiurile dacoromâne, articolul -l mai poate fi înregistrat azi în Ţara Moţilor (Munţii Apuseni), unde substantivele comune articulate (lupul, ursul) se întâlnesc frecvent alături de cele nearticulate (lupu, ursu)9.
Articularea numelor proprii s-a păstrat, ca o notă arhaică a structurii morfologice a limbii, în cronicile lui Grigore Ureche (Creţul, Iancul, Lungul, Mihul), Miron Costin (Banul, Mihăilescul, Negrul, Radul), Ioan Neculce (Cârnul, Cornescul, Drăguţescul, Hăbăşescul, Lupul, Tăutul), Radu Greceanu (Bălăceanul, Pârvul, Vlădescul) ş.a.
În secolele următoare, un număr mic de persoane, în special bucovineni, au continuat să-şi semneze numele de familie cu -l (Nanul, Onciul10, Pumnul11, Sorbul)12.
În apelative, în varianta literară, articolul hotărât -l a urmat să fie notat în scris până în zilele noastre, respectându-se astfel tradiţia grafică. În numele proprii însă (toponime, antroponime) efectele evoluţiei au fost transmise şi păstrate cu fidelitate atât în forma orală, cât şi în cea scrisă (cf.: Chetrosu, Ulmu, Munteanu, Lungu, Tăutu, Ţapu ş.a.). În Dicţionar de prenume şi nume de familie purtate de moldoveni (Chişinău, 1991), semnat de M. Cosniceanu, nu întâlnim nici un nume de familie cu -l păstrat, fiind preferate, în exclusivitate, variantele în forma lor nearticulată (Albu, Boghiu, Creţu, Dodu, Grosu, Racu, Sârbu, Turcu, Vântu etc.).
Totuşi în graiurile moldoveneşti periferice şi insulare din Transnistria (raioanele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova) şi din enclavele Ucrainei de est (regiunile Dnepropetrovsk, Doneţk, Zaporojie, Lugansk, Nikolaev, Kirovograd) articolul hotărât -l s-a menţinut la numele de familie, transmiţându-se prin actele deţinătorilor lor până în zilele noastre13. Astfel se şi explică faptul că în R. Moldova, prin ziare, reviste, ghiduri de telefoane ş.a., poţi întâlni tot mai des aşa nume de familie ca: Albul, Basicul, Basiul, Bodiul, Creţul, Dânul, Dârul, Dorul, Gânjul, Grosul, Isaicul, Josul, Lungul, Muncescul, Racul, Robul, Roibul, Sandul, Sârbul, Scurtul, Stârcul, Turcul ş.a. (oameni de stat, savanţi, muzicieni, ziarişti, studenţi etc.) ai căror purtători sunt originari de prin părţile locurilor amintite. Fenomenul lingvistic exotic vorbeşte despre vechimea satelor moldoveneşti în zonele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova şi din Ucraina de est până la Bug şi chiar până la Nipru.
În zonele periferice, limitrofe şi, cu atât mai mult, în cele izolate, unele nume de familie, în faza cu -l păstrat, s-au adaptat, cu timpul, în anumite şi diverse circumstanţe ale convieţuirii interetnice, la modelele slave, anexând un sufix, fie de tip rusesc (-ev, -ov): Bobâlev (Bobul+ev), Dodâlev (Dodul+ev), Dodul’ (Додуль), Ghinculov14 (Hâncul+ov), Lupulov (Lupul+ov), fie de tip ucrainesc (-ciuc, -eac, -enco): Bobuleac (Bobul+eac), Cerbulenco (Cerbul+enco), Friptuleac (Friptul+eac), Guţuleac (Guţul / Huţul+eac), Guţulenco (Guţul / Huţul+enco), Lupulciuc (Lupul+ciuc), Sanduleac (Sandul+eac), Sârbulenco15 (Sârbul+enco), Ursulenco (Ursul+enco) ş.a.
Procesul de amplificare a numelui de familie românesc cu sufixe de origine slavă (rusă, ucraineană) pare să se fi produs în mod firesc, nu prin constrângeri în scopuri de rusificare sau ucrainiziare, întrucât aceleaşi forme articulate-derivate au fost create /modelate şi cu ajutorul sufixelor româneşti (-eanu, -escu, -eţ), şi nu numai în stânga Nistrului, ci în întregul spaţiu românesc: Bădulescu (Badul+escu), Bărbulescu16 (Barbul+escu), Creţulescu17 (Creţul+escu), Drăgulănescu18 (Dragul+an+escu), Duţulescu (Duţul+escu), Guţulescu (Guţul+escu), Lupulescu19 (Lupul+escu), Niţulescu (Niţul+escu), Nuţulescu (Nuţul+escu), Pârvulescu (Pârvul+escu), Porciuleanu (Porciul / Porcul+eanu), Rădulescu20 (Radul+escu), Răduleţ (Radul+eţ), Săndulescu (Sandul+escu), Titulescu21 (Titul+escu) ş.a. Totodată trebuie să admitem cazul că nu este vorba de o dată recentă a fenomenului anexării sufixelor de amplificare a numelor de familie, fie ele de origine est-slavă (rusă, ucraineană), fie de origine românească, ci de o vechime considerabilă, adică până în secolul al XVIII-lea, perioadă când articolul hotărât -l de la substantivele masculine şi neutre (N. Ac. sg.) se mai pronunţa.
În încheiere, putem spune că numele de familie cercetate, în toate formele morfologice: articulate cu -l, nearticulate, articulate-amplificate (sufixate), au dreptul la circulaţie liberă, nestingherită de nimeni, întrucât au apărut într-un trecut îndepărtat şi, în dependenţă de zona diatopică (spaţiul lingvistic evoluat ori zone lingvistice periferice, izolate, şi, prin urmare, refractare evoluţiei normale, cum ar fi Transnistria, Munţii Apuseni), şi-au menţinut sau nu forma articulată, şi-au amplificat corpul prin sufixare, indiferent de originea sufixului (est-slav sau românesc).
Note
1 Vezi: Limba Română (Chişinău), 2007, nr. 1-3, p. 54-56.
2 Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală, Iaşi, Polirom, 1988, p. 177.
3 A. A. Реформатский, Орфография собственных имён, в сб. Орфография собственных имён, Москва, Наука, 1965, с. 7-8.
4 Apud: Jacques Byck, Studii şi articole, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967, p. 254.
5 Vladimir Zagaevschi, Tovarăş Lungul sau tovarăş Lungu, Cultura, 1969, 5 iulie, p. 7.
6 Ovid Densusianu, Istoria limbii române, vol. II. Secolul al XVI-lea, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961, p. 109.
7 În ediţiile ulterioare unii editori, neglijând specificul lingvistic al secolului, au adaptat titlul nuvelei la normele literare în vigoare: Lăpuşneanu.
8 Al. Graur, Nume de persoane, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1965, p. 148.
9 Andrei Avram, Despre cauzele dispariţiei lui -l final – articol hotărât, în Studii şi cercetări lingvistice, 1959, nr. 3, p. 458 şi urm.; Vasile Frăţilă, Probleme de dialectologie română, Timişoara, Tipografia Universităţii de Vest, 1987, p. 149.
10 Personalitate cunoscută: Dimitre Onciul (1856-1923), istoric român, profesor la Universitatea din Bucureşti, preşedinte al Academiei Române în anii 1920-1923, autor al monografiei Din istoria Bucovinei (Chişinău, Universitas, 1992, 104 p.).
11Personalitate cunoscută: Aron Pumnul (1818-1866), profesor, lingvist şi patriot român, dascălul lui M. Eminescu.
12 Al. Graur, Nume de persoane, p. 148. Vezi şi: Tratat de dialectologie românească, coord. dr. Valeriu Rusu, Craiova, Scrisul Românesc, 1984, p. 219, cu trimitere la o lucrare a lui Sever Pop, publicată în Revista Fundaţiilor regale, Bucureşti, VIII, 1941, p. 430.
13 Articolul hotărât -l s-a păstrat şi în toponimia din Valea Ampoiului (jud. Alba, Ardeal), după cum aflăm din cronica semnată de Maria Cosniceanu în Revista de lingvistică şi ştiinţă literară, 1966, nr. 6, p. 99.
14 Iacob Ghinculov (1800-1870), pedagog şi lingvist român, născut la Ovidiopol, jud. Tiraspol. În 1840 publică la Sankt Petersburg lucrarea Начертание правилъ валахо-молдавской грамматики.
15 Nume de familie răspândit în s. Cosăuţi, rn. Soroca. Vezi: Alexei Zagaievschi, Vasile Zagaievschi, Cosăuţi, red. coord., şt. şi stil., prof. univ., dr. Vladimir Zagaevschi, Chişinău, Tipografia Centrală, 2005, p. 344-405 passim; vezi şi: N. A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc, Bucureşti, EA R.P.R., 1963, p. LVIII.
16 Personalitate cunoscută: Ilie Bărbulescu (1875-1945), slavist român, fost profesor la Universitatea din Iaşi.
17Nicolae Creţulescu, prim-ministru al României în anii 1862-1863 şi 1865-1866; Constantin A. Creţulescu, prim-ministru al României: 1-III-1867 – 5-VIII-1867.
18 Nume de familie din dreapta Prutului.
19 Vezi aceste nume de familie şi la N. A. Constantinescu, op. cit., p. LVIII.
20 Personalităţi cunoscute: Ion Heliade Rădulescu (1802-1872), scriitor, lingvist, om politic şi patriot român; Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957), filosof şi psiholog, profesor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române şi preşedinte al acesteia între anii 1938-1941.
21Personalitate cunoscută: Nicolae Titulescu (1882-1941), om politic şi diplomat român, profesor la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti, membru al Academiei Române.