Crâmpeie dintr-o viaţă zbuciumată
Pentru tipar
Privesc înapoi... crâmpeie dintr-o viaţă zbuciumată, cu luptă şi muncă înverşunată, mereu, câteodată cu succese, chiar cu unele clipe de fericire. Drumul, presărat cu destui duşmani, şi mai ales cu proşti – pe aceştia nu am putut să-i sufăr deloc –, cu câţiva prieteni. Toţi ai mei s-au dus pe calea fără întoarcere. Am inima grea, durerea mă sfâşie.
Totuşi trăiesc cu certitudinea că nu i-am trădat şi, oricum, i-am simţit alături (chiar când vedeam puţin altfel unele lucruri, nu-i aşa, Vadim?!) în fiecare gând, în fiecare pagină scrisă, în fiecare curs sau conferinţă...
Cât vom mai avea zile, cu Aurelia, această Ardeleancă (scriind cu majusculă, am spus totul, am spus „Cântarea Cântărilor”!), împătimită şi înzestrată, în tot ce face sau croieşte, cu mintea sau cu mâna... o Lumină, mereu lină, mereu profundă, agitată uneori, ne luminează în faţă; Romaniţa cu Viitorul ei...
Sper, cu toată încrederea şi patima, cât mi-au mai rămas în sufletul meu şi în inima mea, deja puţin înnegurate, în momentele când scriu aceste rânduri-gânduri, în Destinul Romaniţei!
Aşa să-i ajute Dumnezeu şi s-o răsplătească, pentru mintea ei ageră şi pentru sufletul ei generos!
Aix-en-Provence,
8 august 1992, ora 129,
revista „Limba Română”, Chişinău, nr. 9, 1999, p. 17